Articole publicate

Importanța controlului fabricației compușilor organici…

Materialul a fost prezentat în cadrul Concursului Național de Științe și Tehnologii, desfășurat la Colegiul Tehnic ELIE RADU, Ploiești, 9 aprilie 2015. Școala mi-a pus la dispoziție 80 de lei, restul costurilor legate de deplasare le-am suportat eu, pentru mine și pentru cele două eleve cu care am pregătit lucrarea practică. Din păcate, nu am știut că trebuie să plecăm la noi cu ustensile de laborator și cu produsele cu care am realizat minicercetarea. Prezentarea ar fi fost mult mai interesantă, în aceste condiții. Au fost colegi care au venit cu tot ce aveau nevoie ca să impresioneze asistența. Mea culpa!

Brîndușescu Grety Georgiana și Mitrescu Sorina Ana Maria, eleve în clasa XII C, respectiv XII G, în anul 2015, au fost interesate de înscrierea și participarea la concurs, cu atât mai mult cu cât competiția științifică s-a desfășurat în perioada Școlii Altfel. Concursul a fost prevăzut în Calendarul Activităților Educative Naționale, 2015, secțiunea A13, Domeniul tehnic, poziția 13.

Materialul elaborat pe baza bibliografiei de specialitate poate fi citit complet. El nu este criptat. Am preluat doar argumentul și concluziile în acest articol.

C.T. Decebal-concurs-Ploiesti, 9 aprilie 2015, Școala Altfel, Importanța controlului fabricației compușilor organici

PowerPoint – Știinte-si-tehnologii-C.T. Decebal

CAP I. ARGUMENT

Industria chimică organică, în special petrochimia, are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea celorlalte ramuri ale chimiei prin produsele pe care le realizează: lacuri şi vopsele, medicamente, săpunuri, produse cosmetice și de parfumerie, monomeri pentru materiale plastice, cauciuc şi fibre sintetice.

De multe ori cumpărăm un produs contrafăcut, piața românească fiind uneori invadată de produse neconforme din punct de vedere al calității.

V-ați pus întrebarea de ce un săpun nu mai face spumă, deși el este în termenul de valabilitate? V-ați pus întrebarea de o cremă intră imediat în piele, iar alta nu? V-ați pus întrebarea de ce un parfum își schimbă proprietățile fizice? De ce un detergent are putere de spumare mai mare decât altul? De ce un medicament are multe reacții adverse? De ce un reactiv chimic își pierde selectivitatea? De ce un colorant se fixează mai bine pe fibra textilă decât altul? În opinia noastră, toate aceste produse sunt făcute fără a respecta normele de lucru în domeniu și ies pe piață fără a fi supuse unui control riguros de calitate.

Ce norme europene există, în acest sens, în România? Ce norme europene există, în acest sens, în Europa? Dar pe plan mondial. Nu știm, nu a făcut obiectul nostru de studiu, dar ne-am pus această întrebare, atât timp cât nu există laboratoare specializate la nivel județean în care se poate verifica calitatea, compoziția și autenticitatea unui produs.

Întrebările de mai sus generează altele. Unde se mai fabrică în România intermediari și reactivi chimici, lacuri și vopsele, coloranți, tenside, produse cosmetice? Cât din economia României revine sectorului chimic? Ce locuri de muncă există pentru absolvenții de licee tehnologice, domeniul chimie industrială sau protecția mediului? Ce-ar trebui să facă autoritățile locale?

În opinia noastră, în fiecare județ ar trebui dezvoltate sectoare ale chimiei industriale prin înființarea unor miniproducții de hârtie igienică, săpunuri lichide și odorante de interior – care ar putea fi distribuite la prețuri de producție către toate școlile din România, unde știm că elevii nu prea au acces la săpun și hârtie din fondurile școlii.

În fiecare județ ar trebui să existe o miniproducție de lacuri și vopsele, astfel încât fiecare român să-și permit amenajarea interioarelor și exterioarelor, ceea ce-ar face ca România să nu se mai afle pe locuri codașe în ceea ce privește consumul de lacuri și vopsele dar și de produse cosmetice și de parfumerie.

Dacă am avea miniproducții de tenside, medicamente de sinteză, reactivi, substanțe peliculogene, coloranți, produse cosmetic și de parfumerie, elevii liceelor tehnologice, cât și absolvenții de universități de profil ar avea unde face practica de specialitate și ar avea și proiecția unui viitor care le-ar permite demonstrarea competențelor accumulate și punerea lor în slujba dezvoltării sectorului chimic, ceea ce le-ar putea aduce satisfacții și împliniri personale.

Conform teoriei, controlul fabricației compușilor organici implică:

  1. Controlul fabricaţiei în industria intermediarilor şi reactivilor
  2. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a medicamentelor
  3. Controlul fabricaţiei în industria coloranţilor
  4. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a produselor cosmetice
  5. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a tensidelor
  6. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a lacurilor, vopselurilor şi cernelurilor

CONCLUZII

De cele mai multe ori, dotările laboratoarelor școlare nu permit realizarea lucrărilor practice de laborator prevăzute în programa școlară.

Dacă am putut să realizăm analiza aspirinei și a unui colorant, nu am putut finaliza determinarea conținutului de substanțe saponificabile totale la săpun și pasta de dinți, consumul de eter fiind prea mare. De asemenea, la determinarea alcalinității și acidității unui săpun necesarul de alcool etilic pentru determinare face ca lucrarea să fie evitată sau are ca efect cumpărarea alcoolului etilic de către elevi.

Chimia este o disciplină atractivă pentru elevii cu spirit de observare și cercetare dezvoltat, dar tot chimia disciplinează și atrage spre cercetare, stârnind curiozitatea elevilor. Laboratoarele școlare ar trebui să intre în atenția oficialilor MECS/MEN astfel încât să fie repuse bazele cercetării chimice, începând chiar de la nivel liceal.

P.S. Ministerul de resort trebuie să prevadă fonduri pentru participarea elevilor și profesorilor la concursurile din Calendarul Activităților Educative Naționale.

 

Management educațional – teme

Tema 1 – Conceperea a cinci itemi pentru proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director, folosind bibliografia dată la acest concurs

Am găsit testul pe care l-au primit candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de directori în învățământul preuniversitar…

Testul cuprinde o evaluare psihologică, întrebările 1-40. În opinia mea, doar 20 de întrebări banale sunt dedicate verificării unor cunoștințe, dar nicidecum a abilităților manageriale…

Cred că cele 20 de întrebări au răspunsuri pertinente și răspunsul este la îndemâna oricărei persoane, chiar a persoanelor care nu au citit nicio carte din bibliografia de concurs și care nu au răsfoit niciodată ghidul de pregătire pentru concursul de directori din învățământul preuniversitar.

Propuneri itemi (doar întrebari, fără răspuns), în accepțiunea mea…

  1. Pornind de la concepția enunțată de J. Hattie în capitolul ”Structuri mentale ale profesorilor, directorilor și structuri școlare” din cartea ”Învățarea activă”, precizați, în maxim 15 rânduri, ce măsuri veți lua, ca manager al unei instituții școlare, astfel încât evaluarea să fie considerată de toți profesorii un feed-back al propriului lor impact asupra performanței școlare a elevilor.
  2. Ca viitor manager, pornind de la schema dată și folosindu-vă de experiența de profesor, după o introducere de trei rânduri, specificați minim cinci propuneri pe care le-ați implementa la nivelul școlilor din întreaga țară, pentru ca România să înregistreze progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani la învățarea pe parcursul întregii vieții.

statistica

  1.  Alegeți din lista de termeni pe cei ce respectă valoarea de adevăr a următorului enunț: evaluare, scopurilor, autoevaluare, țintelor, predare, eficiență, învățare, obiectivelor, feed-back

”Managementul nu are scopuri și valori supraordonate proprii. Aspirația spre …(a)… poate fi misiunea managementului, dar aceasta se manifestă în atingerea …(b)… definite de alții.” – ”…(c)…. și management Educațional – teorii și practici actuale” – Tony Bush

  1. Enumerați cele șapte arii tematice/domenii asupra cărora inspectorii pot face aprecieri, conform Regulamentului de inspecție școlară a unităților de învățământ și realizați o evaluare concisă a acestor arii tematice la nivelul școlii în care profesați.
  2. Precizați ce act normativ din bibliografia de concurs reglementează activitatea C.A. al unităților de învățământ preuniversitar și justificați, în opinia dumneavoastră, de ce registrul de procese verbale și registrul de evidență al hotărârilor C.A. trebuie să stea într-un fișier securizat, în biroul directorului, așa cum reiese din fragmentul atașat ca imagine la test.registru-ca

Tema a 2 – Detalierea, la alegere, a unei situații decizionale…

Introducere

Sistemul educativ implică standarde de calitate și eficiență cât mai înalte, având finalități acceptate și însușite de educabil, prin prisma cărora își poate aduce aportul intelectual la nivelul dezvoltării societății. Aceste deziderate pot fi atinse doar prin aplicarea unui ansamblu de principii, funcții, norme și metode de conducere, ce reprezintă pilonii de bază ai managementul educațional. Știință și artă în același timp, managementul educațional (să faci lucrurile cum trebuie) nu poate fi desprins de leadership (să faci ce trebuie).

Procesul de management are la bază funcțiile managementului: planificare, organizare, coordonare și control, fig. 1. Toate aceste funcții au la bază DECIZIA.

Figura nr. 1 – Funcțiile manageriale

functii-manageriale

Sursa: Classroom

    Un manager și un lider trebuie să aibă o gândire strategică, ce implică o analiză pertinentă a stării de fapt, A, către o schimbare obiectivă, previzibilă, starea B, pentru a reforma, prin optimizare, schimbare și transformare, starea A, nefavorabilă, către starea B, eficientă. Gândirea strategică a liderului-manager se oglindește în Planul de Dezvoltare Școlară, dar mai ales în pașii operaționali.

Fără viziune nu poți ajunge la ceea ce trebuie să fie, pornind de la ceea ce este, în opinia mea.

De cele mai multe ori, liniile de acțiune la nivelul unei școli sunt dictate de deciziile celor din minister și administrațiile locale, managerul fiind un simplu executant sau chiar un supus al sistemului, sistem ce pare că nu pune pe primul loc metodele, mijloacele și infrastructura școlară și nici învestiția în achizițiile intelectuale ale educabilului.

O informație de tip cantitativ o reprezintă rata abandonului școlar, dar și absenteismul școlar – consider eu. Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații – decizii periodice, aleatorii sau unice?

De ce lipsesc elevii de la școală? De ce preferă să-și petreacă timpul în afara școlii, acasă sau în baruri, la prieteni, pe străzi și chiar pe coridoarele școlii, fără ca nimeni să ia atitudine? De cele mai multe ori se iau decizii preferențiale, decizii pe care literatura de specialitate nu le prevede.

Care sunt cauzele majore ale absenteismului școlar? În opinia mea, ele ar fi:

  1. Tehnici vetuste de predare;
  2. Existența unui curriculum haotic, ce nu permite elevului efectuarea de corelații, sinteza cunoștințelor și nici satisfacția învățării;
  3. Manuale școlare stufoase și neadaptate evoluției științei și tehnicii;
  4. Predarea nu se bazează pe studiu individual, pe a învăța să învețe elevul, ci foarte mult pe memorare;
  5. Utilizarea platformelor electronice Google inexistentă în învățământul preuniversitar

Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații?

Fiecare efect este propulsat de o cauză și fiecare cauză este generată de altele. Avem tehnici vetuste de predare deoarece formarea profesorilor este făcută haotic. De ce? Se pune accentul doar pe hârtiile pe care le are un profesor la portofoliul personal și foarte puțin pe competențele pe care le au elevii domniei sale. De ce? Nu avem baze electronice cu portofoliile online ale tuturor profesorilor. De ce? Cei ce conduc ministerul educației nu au ei însăși o viziune pentru educație, în opinia mea. De ce? La vârful piramidei se ajunge politic. De ce? Pentru că nu se cere un plan de acțiune operațional celor ce vor să acceadă în funcții de care depinde dezvoltarea unei țări. De ce? Nu punem accent pe meritocrație. De ce? Nu am beneficiat de educație pentru valori în școală? De ce? Nu mai avem pedagogi de marcă și nici instituții de cercetare care să se implice. De ce? Și iată un cerc vicios care obligă dascălul să se descurce cum poate în sala de clasă. De ce stă elevul în baruri? Nu se diferențiază de ceilalți membri ai societății. De ce fumează elevii în fața liceelor? Pentru că societatea civilă este indiferentă. De ce nu investește elevul în învățare? Deoarece a văzut că cei fără carte au o ascensiune socială uneori chiar de excepție, prin comparație cu cei ce au învățat. Și pot continua la nesfârșit șirul întrebărilor ”de ce?”

Dotarea școlilor este precară. Avem grădinițe fără jucării și domenii de calificare în cadrul liceelor tehnologice fără manuale. Profesorul se adaptează din mers, dar pierde atenția elevului, fie că este vorba de elevul preșcolar, de elevul din învățământul primar, gimnazial sau liceal.

Consider că singura decizie pe care o pot lua managerii-lideri este aceea de a comunica cu inspectoratele școlare și cu ministerul de resort pe seama schimbărilor ce se cer imperios necesar la nivelul fiecărei instituții școlare. Ne izbim de o inerție totală și de o vădită lipsă de comunicare, colaborare între școli și instituțiile aferente ierarhic, cât și între școli și administrațiile locale.

De ce nu comunică eficient managerii de instituții școlare cu ministerul de resort și cu administrațiile locale. Nu există pârghii de comunicare, nici măcar prin intermediul canalelor social-media. Cred că poziția socială generată de funcție îi face pe cei mai mulți manageri să se complacă în autosuficiență. Este mult mai ușor, deși complet incorect, să treci fictiv în catalog elevi care sunt plecați din țară, decât să dezbați problema finanțării per elev la nivel local și național.

Abandonul școlar este generat de sărăcie. Se cunosc cauzele, dar nimeni nu vrea să implementeze soluții.

Consider că avem decidenți slabi în ministerul educației și incapacitatea lor și lipsa viziunii se reflectă și la nivelul managerilor din școli.

Școala românească este subfinanțată. Deși toate guvernele României au considerat educația prioritate națională, sistemul de educație este rudimentar. Nici vorbă de reformă în educație, în cei douăzeci și șapte de ani de la revoluție, în opinia mea.

Un caz ipotetic. Sunt manager și îmi doresc ca elevii să facă practica comasată într-o stație pilot din oraș. Ea este inexistentă. Mă repliez și accept incapacitatea forurilor decidente de a pune bazele unor campusuri pentru practica de specialitate, așa cum există în țările ce investesc în educație. Îmi propun ca elevii să facă practică la un agent economic. Iau legătura cu managerul instituției și constat că elevii nu pot merge toți, în acelați timp. Agenții economici nu au săli de clasă pentru elevi, nu au prezentări ale firmei în mediul virtual, nu au interes și nici motivare să susțină formarea resursei din școli. Este un cerc vicios. Avem nevoie de platforme pilot pentru stagiile de practică comasată, dacă vrem specialiști! Ce pot face, în aceste condiții? Anunț inspectorul de specialitate. S-ar putea ca nici el să nu știe prea multe. ”Descurcă-te! –  rămâne de bază.

Decid ca director să nu mai am absenteism. Ar trebui să existe o platformă cu toți medicii de familie. Scutirile ar trebui să fie centralizate electronic. Azi ele se pot cumpăra pe internet. Regulamentul de ordine interioară îmi permite să motivez, pe bază de bilet scris de părinte, absențele din șapte zile calendaristice. Neexistând o bază națională cu fiecare elev școlarizat, pot face una la nivelul școlii, dar dacă eu verific motivările și țin evidența absențelor, elevii pleacă la altă școală, deoarece nu există linii clare, precise și universal valabile sub cupola școlii.

Vreau videoproiector și laptop în fiecare sală de clasă. S-ar putea să mi se spună că vreau prea multe. Nici nu mai pot îndrăzni să-mi doresc ca fiecare elev să aibă tabletă conectată la un sistem de informații curriculare complet și  acces la baze de evaluare online.

Îmi propun să renovez un laborator de chimie. Am nevoie de fonduri. Finanțarea se face după ureche. Se poate verifica cum școli fără elevi au fost complet renovate, iar cele ce ar avea imperios nevoie de reparații nu ajung niciodată pe lista priorităților, deși au elevi. Sunt un director legat de mâini și de picioare. Stau cu capul plecat și tuturor le convine asta! 🙂

Concluzii

Fără o viziune de ansamblu asupra sistemului de educație, școala românească este condamnată să rămână la limita derizoriului. O școală rudimentară nu își mai are rostul. Fără reguli universal valabile și aplicabile, cât și fără investiții majore, spațiul ce a fost conceput cu zeci de ani în urmă să contribuie la devenirea spirituală și morală a viitorilor adulți tinde azi să fie, în România, un soi de închisoare a spiritelor, ce deformează mult mai mult decât să formeze, dacă elevul nu are șansa unor familii care să susțină în paralel cu școala devenirea lui intelectuală și ascensiunea la nivelul societății conform competențelor dobândite și nu este deloc normal să se întâmple așa.

Fundamentarea societăților pe principiul meritocrației este imperios necesară. De asemenea, salarizarea în funcție de studii trebuie să intre și ea în atenția decidenților. Societatea civilă trebuie să fie mai implicată la nivelul comunităților școlare.

Soluții pertinente

Comunic eficient cu decidenții pe linie ierarhică, fără teama că pot fi demis;

Aduc școala în atenția comunității locale și caut sponsori sau scriu proiecte, deși consider că în fiecare școală ar trebui să fie o persoană care să aibă astfel de atribuții, cu derogare de la ore;

Mă autoevaluez și încerc, dar demisionez, dacă nu pot produce schimbarea și vreau ca toți managerii din România să-mi urmeze exemplul. 🙂

P.S.: Material scris în data de 11 februarie 2017 și depus pe platforma CREDIS.

Sistemul de educație din Marea Britanie comparativ cu cel din România

În urmă cu exact patru ani, îmi scria o fostă elevă despre sistemul de educație din UK:
„V-ar plăcea foarte mult sistemul de învăţământ din Marea Britanie. Sistemul britanic este gândit în aşa fel incât să te înveţe cum să înveţi, în niciun caz să iţi dea lecţia să o toceşti. Am asistat cu drag la o ora… Se lucrează pe 2 grupe majore de copii – unii mai buni, ceilalţi mai puţin buni. Fiecare grupa are 15 elevi.
Sunt apoi împărţiţi in grupe de câte 5 care lucreaza prin rotatie cu un anumit profesor.
De exemplu, când am fost lucrau la limba engleza.
Au făcut pe rând înţelegerea textului, citire si câte o compunere pe o tema care pe mine m-a surprins la varsta lor (7 ani).
Tema a fost sa isi convinga profesorul sa cumpere casa lor.
Sistemul este foarte bine organizat, fiecare valoare a copilului fiind incurajata si dezvoltata.
La aceeasi scoala este un copil foarte talentat la dans. Separat de alti copii, la ora de educatie fizica si sport, face dansuri cu un antrenor.
Învata prin joaca foarte mult. Sunt incurajati sa fie independenti de la varste fragede.
Copiii iubesc sa mearga la scoala.
Profesorii sunt prieteni si indrumatori.

Temele nu se dau pe hartie, ci pe website-ull scolii. Sunt acolo puse si linkuri unde gasim informatiile dorite, explicate pe intelesul lor.
Au un website unde fac exercitii matematice in jocuri si sunt rasplatiti cu certificate. La nivel de scoala, in fiecare saptamana, se dau certificate copiilor cu cele mai multe puncte…
Se merge pe incurajare si suport. În loc de „cap patrat cu minte-n colturi”, aici aud ” poti mai mult”.

Pentru a urma o formă de învăţământ superior, elevii trebuie să aibă recomandări de la profesorii din liceu.
Aceasta este o ţară careia îi pasă de viitorul ei!”Recitind ce mi-a scris fosta elevă aflată în

UK, sunt convinsă că România este o țară căreia nu-i pasă de viitorul ei!
Avem copii foarte buni, dar ei vor fi nevoiți să trăiască printre cei pentru care școala a fost doar o gară insalubră pe unde au trecut, așteptând sosirea unui tren spre o direcție fără direcție, spre haos.
De ce au devenit școlile gări insulabre, multe dintre ele? Deoarece avem:
Comunicare inexistentă între profesori, directori, inspectori și minister…
Manageri cu hârtii la dosare, dar fără competențe…
Profesori cu formări haotice pe linie metodică și psiho-pedagogică…
Profesori care plimbă și confecționează hârtii, îndepărtându-se de menirea dumnealor…
Părinți prinși în caruselul existențial, acceptându-și condiția de neputincioși…
Societate civilă indiferentă…

Scriu ca să înțeleg cine, ce, cum și de ce…

M-am tot gândit la toate câte s-au țesut cu o abilitate diabolică în spatele meu… Aș da o lege ca cei ce atentează la integritatea psihică a unei persoane să ajungă în fața plutonului de execuție, nu în penitenciare. 🙂
Am toate piesele unui puzzle de neconceput pentru o lume normală. Evit să-l asamblez complet, pentru că asupra unei singure piese am incertitudini sau am certitudini, dar mi-aș dori să greșesc.

Dacă două, trei sau zece persoane ar intra sub incidenta legii, pentru defaimarea unei persoane fără temei, pentru urzirea unor intrigi si răspândirea unor zvonuri false, am scapa de cretinismul celor ce nu-si folosesc rațiunea.

Ce o să mai râd de prostia mea. Am stat lângă oameni care în față îmi întăreau convingerea în respectul lor față de mine și în spate spuneau vrute și nevrute. Bănuiesc că omul cu care m-am măritat din milă spunea că nu mă simt bine, că noapte fac crize, că nu știe ce să mai facă cu mine, timp în care eu dormeam bine mersi, Alți idioți care nu mă suportau pentru felul meu de a fi au început să răspândească aceste zvonuri, inconștienți fiind de consecințe, în cazul falsității lor. Pe urmă s-au gândit să-mi îmbogățească profilul psihologic cu alte invenții, care mai de care mai false. Înscenările au mers până acolo încât și cei mai neîncrezători au crezut, dar fără să stea de vorbă cu mine.
De multe ori am dat curs invitației unei foste colege de serviciu, psiholog, de a merge să stau la ea când ajung prin București. Toată lumea știa ce fac eu, fără ca eu să știu ce inventează ei. 🙂
Poate au zis că am nevoie de consiliere. Nu că mă laud, dar sunt mult mai pregătită decât psihologii din zilele noastre, deci vizitele mele erau pur și simplu din amiciție.
Uneori am avut semne de întrebare și asupra acestei prietenii. Când venea pe la mine această colegă mă întreba ce pastile iau. Eu nu iau decât vitamine și astea destul de rar. În ultimul timp am folosit niște pastile excelente care m-au scăpat de tot ce mi-a fost administrat în mâncare. Nu mai mânânc decât ce pregătesc eu și mă simt excelent!
Încrederea mea a fost ținută în limitele normalului. Când am fost să mă înscriu la master colega mea din București mi-a lăsat cheile de la apartament, ei fiind plecați la munte. Toate invitațiile din ultimul timp mi s-au părut suspecte.
Scriu ca să înțeleg, dar mesajul meu este cât se poate de clar. Cine s-a băgat în această mizerie, nu are cum să nu intre sub incidența legii. Eu mizez pe adevăr, întotdeauna!

Să spună mama mea că nu mă simt bine?
Eu plătesc si telefonul ei. Din când în când mă uit pe apelurile ei. În luna ianuarie 2017 are sase apeluri la 112, fără să aibă loc convorbirea. Mi-a spus că nu stie sau că poate a apelat din greșeală. Unele apeluri sunt noaptea, la ora 4, cand eu dorm bustean.
Am niste semne de întrebare in ceea ce o priveste pe mama si cât este de băgată în mizeria construită pe spatele meu. Tot ea mi-a bagat-o pe gât si pe Elena, cea cu cadourile și cu parfumurile contrafăcute și cu baza pe formol…

Când m-am mutat pe Carpați, după legalizarea divorțului, mama a început să slăbească și și-a descoperit nevralgia de trigemen care cred că nici nu exista. Ea suferea, de fapt. Nu s-a așteptat să obțin divorțul. NU am plecat la București deoarece spunea că poate să se spânzure din cauza durerilor și asta m-a uimit. Ea ne-a educat în spiritul iubirii de viață, indiferent cum ar fi ea. 🙂 Eu am făcut tot felul de investiții în casă, pe banii mei, și vedeam că nu-i convine. Credeam că mama este încântată că stă cu mine, ca să vedeți cât de naivă sunt. Când a venit fratele, el i-a spus mamei că s-a grăbit să mă ia în spațiu… Când cei de la ANAF ne-au făcut rol la toți ca plătitori de impozit, în urma succesiunii la decesul tatălui, mama a fost fiartă. Am constatat că atunci când vorbește cu mine ridică glasul, deși eu vorbesc normal. Să fi spus că am lovit-o, atunci când avea pe față o mecitură? Asta ar întrece orice imaginație. În fiecare dimineață îmi aducea cafeaua, până am constatat că am aceleași simptome ca la vechiul domiciliu. Pare SF, dar este adevărat…

Într-una din zile mi-a spus că stric tot și nu am înțeles ce-a vrut să spună. Spărsesem niște scânduri vechi aduse de Elena. Eu doar repar… Mi s-a părut ciudat că o balama de la poartă s-a rupt, că în pod s-au desprins niște scândurele. Nu aș vrea să cred că mama este prinsă în hora celor ce s-au decis să urzească ițe în jurul meu, dar se pare că da.

Îmi mai aduc aminte de o întâmplare care m-a pus pe gânduri. Când a plecat în Suedia, în 2014, mama mi-a lăsat cheile de la casă, deși eu nu le vroiam. Am mers la curte de vreo două ori și am făcut grătar. Fotul soț mi-a cerut cheile într-o zi. Cum eu nu prea aveam încredere în el, nu-i spuneam unde le pun. În ziua aceea, când m-a sunat, eram la dentist și i-am spus. Mă rog, a revenit mama. Mi-a adus o rochie cu volane și alte nimicuri. La vrei două zile mă sună și îmi spune că nu găsește cerceii Alexandrei, fiica fratelui meu. Eu știam că văzusem cerceii în vitrină și fuseseră acolo. I-am spus să-i caute temeinic. Mama mă tot suna, iar eu habar nu aveam ce se întâmplase cu cerceii. Mi-a trecut prin minte să-l întreb pe Florin. A zis că i-a pus el bine și nu am înțeles de ce și-a permis să le schimbe locul. Apoi am sunat-o pe mama. Cică îi prinsese în ceva și îi băgase sub un bibelou. Eu știam că el are astfel de apucături, dar el mi le punea mie în spate…

Acum îmi vine în minte o altă întâmplare căreia nu i-am acordat nicio atenție… La socrii mei, dulapul avea partea din spate desfăcută, el fiind un dulap încuiat cu cheia în care foștii mei socrii țineu trusoul de moarte și alte nimicuri. O fi zis omul ăla că eu am desfăcut dulapul? Nu știu cum pot să-mi treacă astfel de idei prin minte, dar dacă este adevărat, omul este psihopat, așa cum am concluzionat eu când i-am studiat mâna.

Scriu ca să înțeleg

Scriu ca să inteleg.

NIMENI NU REPREZINTĂ CETĂȚEANUL ÎN ROMÂNIA!

Trăim în țara proștilor?
Ieri, 06.02.2017, am stat vreo 70 de minute într-o sală de așteptare. Nu mă plictisesc în astfel de situații, pentru că stau de vorbă cu cei din jurul meu… Am auzit atâtea nereguli încât, zău, chiar suntem proști acceptând ca nicio instituție să nu ne reprezinte interesele.
***ÎN Severin, angajatorii își permit să șunteze statul. Este drept și statul îi șuntează pe ei și îi învață să nu respecte legea. Angajații primesc în mână mai mulți bani decât scrie în cartea de muncă și acceptă, deși la pensie veniturile lor vor fi minime.
***Sunt procese pe rol tergiversate…
***Severinul a pus pe butuci termocentrala și a dat pe păcură într-un an cât ar fi dat pe cărbune în cinci…
***Oamenii își înmatriculează mașinile la bulgari, timp în care statul român pierde bani, deoarece sumele cerute la înmatriculare sunt prea mari…
*** Avem vânzări de produse neînregistrate…
*** dacă sesizezi nereguli în plan intern, ești somat să pleci. (Aici mă regăsesc și eu. 🙂)
***legile sunt greu de înțeles și pentru oamenii cu carte, dovadă că mulți analfabeți au ajuns juriști, în opinia mea…
***nu știm cine ne reprezintă în Parlament. Habar nu am nici eu care sunt deputații și senatorii de Mehedinți, dovadă că nu au făcut niciodată o dezbatere publică cu cetățenii, nici măcar în mediul online, deși au tablete și conexiune la internet. Am dat un google search și am constatat că nu pot afla numele parlamentarilor de Mehedinți dacă nu știu partidul care i-a promovat. 🙂

Aseară:

***o persoană imobilizată la pat nu are dreptul la aparținător sau asistență medicală, dar una care nu-și poate întoarce capul, având toate funcțiile psihomotorii active, are…

Azi am aflat că:

***cei ce lucrează în străinătate sunt exploatați, având condiții mizere și salariu înjumătățit de intermediatorii angajării, dovadă că și europarlamentarii români dorm…

HAOS GENERALIZAT!
Pe zi ce trece, îmi dau seama că asta este țara proștilor.
Cu ceva vreme în urmă, am luat un credit online, fără dobândă, o sumă modică, deoarece creditul pe care l-am făcut ca să montez centrala termică și alte cheltuieli pe care le-am avut nu mi-au permis mai mult. Mă rog, mi-a convenit și a fost ok. Trebuia să merg la o nuntă și creditul mi-a permis să îmi onorez promisiunea.
Azi m-au sunat cei ce oferă servicii de creditare online și mi-au propus o reducere de 20% la dobândă, pentru aceeași sumă. La 500 de lei dobânda este de 209 lei, dacă puteți crede.
CE O FACE Banca Națională a României? Eu mă văitam că cei de la amanet au comisioane mari, dar la 500 lei plătești dobândă lunară între 30-50 lei, cum să permită BNR o dobândă de 209 lei la 500 lei împrumutați?

În România legile sunt un clișeu!
Eram adolescentă și am văzut un film foarte interesant. Legile erau adaptate după situațiile concrete din viața de zi cu zi. La noi, sunt bătrâni care au pierdut casele și statul a ridicat din umeri. Corect era ca legea să fie adaptată ăn așa fel încât astfel de situații să nu rămână nesancționate.
Pe marginea acestui subiect am purtat un dialog cu fiul meu. De fapt, el mi-a dat această temă de gândire și, într-adevăr, în România legile sunt un clișeu.

Oamenii ar trebui să renunțe la lașitate.

Trebuie să ne implicăm TOȚI. Pe unde merg aud NUMAI NEREGULI! Ele trebuiesc sesizate, pe linie ierarhică. Nu trebuie să mai acceptăm compromisul în viețile noastre. Am făcut prea mult timp asta.
Cât despre conștiințe, asta fac de ani buni, dar fără rezultat!

TOȚI trebuie să ne dorim o țară de care să fim mândri!

Toți trebuie să contribuim la dezvoltarea ei, după propriul potențial.

Fiecare dintre noi este foarte important.

Sunt mulți oameni care gândesc ca mine, dar puțini care au curaj să ia atitudine. De lașitate trebuie să ne debarasăm. (07.02.2017)

Gânduri și citate care mă reprezintă… (descrierea de la profilul FB)

Oamenii corecți poartă tot cerul în sufletul lor.
Paradoxal, de cele mai multe ori, oamenii își poartă cu demnitate propria ipocrizie.
Cunosc foarte bine natura umană! Este justificată epoca de decădere intelectuală tocmai prin incapacitatea oamenilor de a pune suflet în ceea ce fac.
Este mai ușor să închizi ochii la un defect sau să-l iei în derâdere, dar niciodată abordându-l direct cu persoana vizată (bârfa fiind o preocupare constantă a adulților) și este la fel de lejer să închizi ochii la nereguli atât timp cât ai și tu ceva beneficii…
Eu îi invit pe cei ce mă cunosc să dezbată alături de mine idei, concepte, fenomene și să bârfească deschis. Nu am nimic de ascuns! Din toate încercările vieții am învățat câte ceva și mi-am păstrat intactă voința de a nu accepta compromisul ca mod de viață, oricât de mult s-au străduit alții
Până la urmă, suntem răspunzători de cum ne folosim câmpul energetic și cum îl irosim până la finalul vieții și asta se oglindește în trăirea noastră pământeană, transpusă în liniște și pace interioară sau în falsitate, furie, invidie, răutate, etc…

Vox clamantis in deserto? – Vocea celui care strigă în pustiu?

Paradoxul zilelor noastre este că trebuie să fii cu turma și să-ți suprimi orice urmă de inteligență care vizează binele comun, ceea ce face ca citatul  lui Arthur Schopenhauer (1788 -1860) să fie perfect valabil și azi: ”Dacă nu doriți să vă faceți dușmani, străduiți-vă să nu vă demonstrați superioritatea asupra oamenilor.”

Curriculum-ul școlar trebuie readaptat evoluției secolului XXI.

Consider că atunci când nu mai păstrăm vie flacăra copilăriei și când nu facem nimic pentru viitorul tuturor copiilor, suntem deja pe panta existenței fără repere, ca națiune…

Dacă onor ministerul nu este capabil de schimbare, s-ar putea ca în curând elevii să nu mai dorească să meargă la școală…
Cred că în viitorul apropiat trebuie să avem și opțiunea de studiu la domiciliu și de alegere a disciplinelor, cu evaluări adecvate pentru recunoașterea competențelor dobândite în astfel de condiții…

În cei 21 de ani de carieră am înțeles că fiecare copil este ca un diamant cu fațete neșlefuite și neșansa copiilor este că profesorii de azi nu prea mai sunt bijutieri ai coroanei, ci niște slujbași amărâți ce închid ochii la toate neregulile sistemului, care mai mult scad valoare diamantului prin prelucrare neatentă decât să i-o amplifice, din păcate.

„Menirea firească a școlii nu este să dea invățătură, ci să deștepte cultivând destoiniciile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toata viața.” Ioan Slavici

EDUCAŢIA constă în CREAREA metodică a OBIŞNUINŢEI de A GÂNDI.” – Ernest Dimnet, preot francez

Cea mai mare bogăţie a unei naţiuni sunt copiii… Ce şi cât facem pentru devenirea lor este edificator pentru cum va arăta viitorul naţiunii române.

„A învăța că în viață mai ușor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul și violența cu abnegația – ar trebui să fie un element fundamental în educația oricărui copil“. Mahatma Gandhi

În România LIPSEŞTE CONTROLUL şi GUVERNEAZĂ INDIFERENŢA!

Fără CETĂȚENIE ACTIVĂ, nu există DEMOCRAȚIE!

„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.” – Mihai Eminescu – Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124

Povestea pumnului în gură…

PENTRU CĂ cei de la wordpress nu mi-au lăsat valide paginile pe blog, mut ca articol ”Povestea pumnului în gură”…
În 13 iulie 2015 am fost convocată în fața unei comisii de disciplină. Am cerut amânarea pentru data de 15 iulie 2015, pentru a fi reprezentată de un avocat. Avocatul m-a învățat să cer un observator din partea sindicatului din care fac parte de la angajare, din septembrie 1996 și am depus la USLI o cerere în acest sens.
Nu a catadicsit nimeni de la sindicat să-mi dea un răspuns în scris. Cei trei colegi au petrecut alături de mine câteva minute bune, punându-mi niște întrebări banale, Notă de relații – întrebări și răspunsuri, în fața comisiei de (ne)disciplină… 🙂
Nici până azi nu am primit răspunsul comisiei de disciplină formată din prof. Răzvan 4 mai 2015 Sesizare directiune, cerere dosar 2004 adus in discuGalbenu, prof. Cristiana Drăghescu și Ion Zoican – președintele FSLI, toți profesori ai Colegiului Tehnic Decebal. Răspunsul ar fi trebuit, conform legislației în vigoare, să-mi fie înmânat în termen de 30 de zile. Au motivat verbal că CA nu a avut cvorum, pe perioada vacanței. Astăzi suntem în 22 ianuarie 2017, și suntem la distanță de aproape doi ani de la consumarea evenimentului și tot nu am primit niciun răspuns care să facă referire la rezultatul cercetării efectuate. 🙂
Pentru că într-unul din CP de la începutul anului 2015 directorul adjunct, prof. Emil Mirică, azi pensionar, a adus în discuție existența unui dosar la adresa mea ca urmare a faptelor din anul 2004, am cerut în scris prin cererea nr. 1637/4 mai 2015 să mi se pună la dispoziție copiile acestui dosar, cu atât mai mult cu cât eu nu am primit niciodată avizul raspuns directiunepsihologic cu inapt pentru funcții didactice, care doar mi-a fost fluturat pe sub nas la începutul anului școlar 2004-2005, aviz eliberat la o lună de la evaluarea psihologică de către psihologul Constantin Stanciu cu care școala colabora la data respectivă.
Am primit un răspuns elucubrant, la aproape o lună mai târziu. Am găsit acel răspuns printre hârtiile mele…
Mesaj scris către toți colegii din școală, prin e-mail, la data de 11 mai 2011
Hai să vă povestesc… Poate a venit timpul să deschid cutia Pandorei şi să aflu adevărul…
Eram un om timid, timiditate venită şi din preocuparea mea pentru investiţia în dezvoltare intelectuală. Niciodată nu am fost un om retras, dar nu aveam curajul să sesizez o neregulă decât atunci când nedreptatea mă deranja foarte tare. Gândeam în sinea mea, fără să mă exteriorizez. Când au început şicanele, inerente într-o colectivitate, gradul meu de educaţie m-a ţinut departe de bârfe… Asta s-a dovedit a fi o deficienţă, căci eu îmi vedeam de viaţa mea, iar alţii vorbeau şi interpretau ce le convenea. Am acumulat ceva frustrări – şi am avut colege care au avut grijă de asta – iar în 2004 am răbufnit, într-o zi de 11 mai 2011, când am spus tot ce aveam pe suflet, după ce iniţial la sala de clasă în care predam nu aveam geamuri la uşă. Şi dintr-o dată am început să spun tot ceea ce gândesc! La început cu furie, apoi energiile s-au echilibrat şi am descoperit că există un Dumnezeu pentru oamenii corecţi, căci eu asta sunt, un om caruia nu-i place bârfa şi, în general, mocirla. Am mai avut o ieşire când am susţinut că au dat foc la un catalog, asta inspiraţie am avut-o de la directorii care fumau pe hol în văzul elevilor, atunci când aveau şedinţa. Şi atât….
Toată povestea am scris-o pe forumul educaţiei, detaliat. În septembrie am mers pentru obţinerea avizului psihologic. Pseudodoctorul acela fusese informat şi nu avea de gând să-mi dea avizul, spunându-mi să merg la un alt psiholog, ceea ce am şi făcut. Cred că la două săptămâni mi-a fost fluturat pe sub nas un aviz pe care scria inapt pentru învăţământ şi era pus un psihodiagnostic de care eu nu ştiu nici în ziua de azi, DAR A VENIT MOMENTUL SĂ AFLU. Din clipa acea am învăţat să acţionez, este ca şi cum acea provocare îmi dădea putere să demonstrez că un om are dreptul o dată în viaţă să se elibereze de frustrări. Avizul psihologic pe care îl obţinusem de la Policlinica Sănătatea am aflat că a fost invalidat şi am primit un plic – PE CARE NU L-AM DESCHIS NICIODATĂ- de la psihologul care-l parafase.
Am început să acţionez. Prima persoană pe care am sunat-o a fost psihologul Petre Iovescu, apoi am fost la directorul de Policlinica Sănătatea, Policlinica de stat, am scris la minister şi am cerut examen psihologic şi psihiatric. Am scris juriştilor care m-au învăţat să deschid proces. Dar nu eram pregătită pentru asta… Fusesem lovită şi încercam să mă ridic singură. Din şcoală, câţiva oameni au venit să mă întrebe de ce – amical şi empatic, în rest indiferenţă şi totuşi o susţinere tacită. Pentru asta mulţumesc fiecăruia în parte! Niciodată nu m-am simţit evitată. Singura care m-a atacat oarecum a fost d-na Cati Pupăză, într-un C:A., în care eu reclamasem calificativul obţinut…
Pentru că ministerul nu mi-a răspuns la cerere, am hotărât să merg la concursul de ofiţeri de poliţie, în 2005, unde era probă eliminatorie evaluarea psihologică. Am ajuns să susţin şi proba scrisă, deşi nu mă interesa postul acela…  Mi-aduc aminte că era directoare tot Cati şi când mi-a semnat autocaracterizarea mi-a spus că aceea este şansa mea… Nu am înţeles la ce s-a referit.
În 2007, ministerul mi-a permis susţinerea examenului de grad I, deşi obţinusem calificativul B în anul 2003-2004, din cauza acelui incident. Directoarele de atunci nu au intrat la ore… Profesorii au fost încântaţi de prestaţia mea. Mi-aduc aminte că d-na Cati a sunat la inspectorat atunci. Era derutată, deşi eu anunţasem că ministerul îmi dăduse aprobare şi data evaluării fusese fixată.  
Odată cu anul de graţie 2004, am trecut la o nouă treaptă a cunoaşterii de sine. Eu am spus şi repet, mi-am consumat doza de nebunie odată, toată, dar sper să-mi mai fi rămas cât să pot fi fericită într-o lume nefericită (după cum spunea Schopenhauer), dar mă uimesc zi de zi când îi aud pe alţii vărsându-şi nervii pe elevi sau colegi, consumându-şi doza de apatie, zi de zi…
🙂 🙂 Recitind sesizările, zâmbesc! Întotdeauna am avut curaj și am… 🙂 Lașitatea nu m-a caracterizat niciodată!

anul 20040001

anul 20040002 anul 20040003 anul 20040004 anul 20040005 anul 20040006 anul 20040007anul 20040008 anul 20040009 anul 20040015 anul 20040016anul 20040010 anul 20040011 anul 20040012 anul 20040013 anul 20040014

Săraci spiritual…

Motto: „[…] O valoare nu este ceea ce posedam. Nici o realizare cu care sa ne mandrim. O valoare este o misiune, o motivatie, un stimulent pentru a trece la fapte. Cu cat este mai puternic stimulentul, cu atat mai mult putem obtine impreuna in batalia pentru ‘a trai mai bine’. Nu numai vietile noastre dar si ale altora. In Europa si in lume.[…]”JAN PETER BALKENENDE, PRIM MINISTRU AL OLANDEI în 2009.

De ce suntem indiferenţi la lipsa valorilor morale?? De ce rămânem impasibili la propria noastră existenţă monotonă şi prinsă în tonuri de negru şi gri…?? De ce acceptăm şcoli insalubre şi spitale mizere?? De ce suntem dispuşi să ne cumpărăm drepturile, când ele sunt stipulate pe hârtie, dar mai puţin aplicabile în viaţa de zi cu zi?? De ce trăim într-o minciună colectivă, încercând să transformăm la nivelul mentalului negrul în alb, dar a fără a depune efort fizic şi intelectual, la propriu, şi generând astfel conflicte constructive cu efect benefic asupra propriei evoluţii…?
Par întrebări fără răspuns!!

Suntem, înainte de toate, săraci spiritual! Dar poporul acesta are un filon al spiritualităţii ce trebuie să producă în conştiinţa neamului românesc o revoluţie interioară prin care să renască valorile morale, asemenea păsării Phoenix, emblemă a ciclurilor morţii şi ale vieţii, a eternelor renaşteri din propria cenuşă.

Dar nu putem renaşte spiritual dacă nu suntem dispuşi, măcar la vârsta maturităţii, să ne supunem noi înşine unei introspecţii, unei analize amănunţite şi sincere, unui bilanţ al propriului eu, atingând cele mai adânci tenebre ale sufletului, atent ascunse celorlalţi, şi căutând în adâncul trăirii noaştre să ne înţelegem şi să ne contopim cu menirea pe care o avem pe acest pământ şi sigur ea nu constă într-o existenţă sordidă ci într-una în care relaţiile interumane şi educarea intelectului trebuie să aducă fericirea individuală, dar aceasta să fie în strânsă corelaţie cu fericirea celui de lângă tine, a semenilor, în speţă.

Vom deveni o naţiune bogată când tinerii vor fi educaţi în cultul potențialului pus în slujba omenirii, al studiului individual şi al dragostei faţă de ţară şi de oamenii ei, dar şi al dragostei faţă de om şi de natură, din orice punct al mapamondului, ridicând la rangul cuvenit RESPECTUL între semeni.
Pare un clişeu, dar:
• până nu vom investi în educaţia tinerilor aflaţi pe băncile şcolii;
• până când nu vom sensibiliza opinia publică să ia atitudine şi să participe la acţiuni de voluntariat;
• până când nu vom atrage societatea civilă şi agenţii economici într-un ciclu bine pus la punct de susţinere a şcolii româneşti, de promovare a valorilor intelectuale încă de pe băncile şcolii, de sponsorizare a celor ce nu au posibilităţi financiare;
• până ce statul nu va susţine financiar tinerii pentru urmarea unei forme de învăţământ universitar (în Suedia statul aloca o sumă de bani absolvenţilor aflaţi în imposibilitatea de a se întreţine pe timpul facultăţii, bani ce sunt rambursaţi la terminarea studiilor, cu o dobând infimă. Asemenea lui Raiffeisen, odinioară, căci azi sistemul bancar este o hoţie cu acte în regulă în România, statul suedez nu urmăreşte obţinerea de profituri materiale ci de ridicare a poporului prin educaţie, ceea ce reprezinta cea mai bună investiţie…)
• până nu vom învăţa să fim uniţi şi să acceptăm că necesităţile minimale ale fiecărui individ sunt aceleaşi şi că cei ce pot au dreptul să-i depăşească pe cei ce au limite;
• până când nu vom învăţa să ne cerem drepturile şi până când vom avea iniţiativă legislativă;
• până când nu ne vom alege cu atenţie reprezentanţii în parlamentul României şi în Guvern nu putem depăşi pragul sărăciei, ce pare că s-a instaurat în România fără perspective de a creşte nivelul de trai atât timp cât economia „duduie” doar prin/pentru cei ce fac afaceri cu statul

P.S.: Am dat întâmăplător peste acest articol scris de mine, în 2008, în cadrul masterului Politici Sociale şi Integrare Europeană. Constat că am stagnat pe toate planurile, timp în care ne batem cu toţii în piept că facem şi dregem.

Propuneri pentru o nouă Constituție…

Constituţia, ca lege organică a unui stat, a apărut din necesitatea afirmării şi protejării suveranităţii statului, garantării libertăţilor individuale ale membrilor statului, respectiv ale minorităţilor, printr-un ansamblu de norme cu forţă juridică supremă. Constituţia, în teorie şi în practică,  trebuie să devină un element definitoriu al statului de drept, având rolul de a elimina formele de dominare şi excesele de putere.

Ce am aflat?

Constituţia engleză este prima constituţie cutumiară (nescrisă), recunoscută în lume, şi procesul său de formare a început o dată cu adoptarea Magnei Charta Libertatum, în 1215.

Constituţia americană este prima constituţie scrisă, în anul 1787, cunoscută sub numele de Constituţia de la Philadelphia.

Prima constituţie scrisă în Europa este Constituţia Franţei, adoptată în anul 1791.

Superioritatea legii scrise asupra cutumei derivă din teorii ce au la bază ideea:

  1. contractelor scrise
  2. domniei legii, conform căreia organele de stat trebuie să respecte regula de drept prestabilită şi să o considere sacră atât timp cât nu este abrogată
  3. contractelor sociale

În opinia mea, sistemul politic şi social ar trebui să fie clădit pe principiul utilitarist al interesului general în corelaţie deplină cu principiul meritocraţiei şi ambele principii ar trebui să stea la baza elaborării noii Constituţii a României.

Puțină filosofie politică…

Făcând o scurtă incursiune în filosofia politică, constatăm că:

  • Locke pune bazele unei riguroase separări între Biserică şi Stat şi face o distincţie capitală între virtutea morală şi virtutea civică.
  • Montesquieu susţine ideea conform căreia “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce legea permite.”, iar ceea ce asigură libertatea este limitarea puterii.
  • J. Rouseau consider că societatea este o comuniune de cetăţeni care sunt integraţi într-un corp social şi care urmăresc binele comun. Finalităţile vieţii sociale sunt securitatea persoanelor, a bunurilor şi a libertăţii.

Sursele bibliografice susţin că în Anglia responsabilitatea colectiva nu înseamnă ca fiecare ministru să ia parte activă la formularea politicii. Atunci când deciziile nu se referă la sfera sa de responsabilitate administrativă,  el trebuie să fie informat dinainte despre orice propunere a altui ministru şi să aibă posibilitatea de a-şi manifesta îndoiala si obiecţiile. Guvernul Ponta avea 15 miniştri, 3 viceprim-miniştri şi 9 miniştri delegaţi şi, în opinia mea, niciunul nu era informat corespunzător şi nici nu au avut o viziune economico-socială pentru scoaterea României de sub tenebrele spectrului sărăciei.

Din punctul meu de vedere, ca să schiţezi fie şi numai un capitol al Constituţiei este nevoie:

  • să fii documentat în Constituţionalism comparat şi filosofie politică;
  • să ştii realitatea, problemele cu care se confruntă societatea actuală – cabinetele parlamentarilor par a fi inutile în teritoriu dacă legile nu vin în folosul utilităţii publice;
  • de studii de analiză a stării de fapt – facultăţile de profil trebuiesc conectate şi transformate în surse de informaţii prelucrate şi credibile care să ajungă la stakeholder;
  • de dialog social şi, în structura guvernului există un ministru delegat pentru Dialog Social;
  • de structuri funcţionale ale statului și ale societății civile, capabile să asigure funcţionarea întregului sistem.

Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 233/21 XI 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Constituţia României a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 758/29 X 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, ceea ce face ca articolul 152, în forma republicată, să devină art. 156. Legea de revizuire a Constituţiei României nr 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 X 2003, validat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3/22 X 2003, şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003.[1]

Costurile unui nou referendum naţional care să aprobe Legea de revizuire a Constituţiei, ca în 2003, ar fi inutile, în opinia mea, atât timp cât mecanismele statului de drept nu sunt funcţionale şi efectele funcţionării nu se oglindesc în stoparea corupţiei şi a “hoţiei cu acte în regulă”, cutume care au pus stăpânire pe România din momentul în care a fost abrogată legea averilor ilicite şi iar promulgată, dar cadrul legal aplicării ei este încă restrictiv, ceea ce face să ne învârtim într-un cerc vicios al toleranţei faţă de nesancţionarea celor ce încalcă legea, uneori, cu bunăştiinţă.

În sens plastic, Constituţia unei ţări poate fi comparată cu ansamblul regulilor de circulaţie impuse într-un oraş, respectiv stat. Extrapolând, pietonii sunt cetăţenii unui stat, iar guvernanţii sunt conducătorii de autovehicule. Şi unii, şi alţii trebuie să respecte regulile de circulaţie, prin cunoaşterea semnificaţiei indicatoarelor rutiere. Ca să ajungi şofer,  trebuie să-ţi etalezi capacităţile şi cunoştinţele în domeniul legislaţiei rutiere şi mecanice. În România secolului XXI, ca să ajungi parlamentar sau senator trebuie doar să ai spatele asigurat, bani şi poţi să fii chiar habarnist, deoarece nimeni nu sesizează imediat lipsa competenţelor în domeniu, dar, pe termen lung, rezultatele lipsei competiţiei şi competitivităţii sunt catastrofale şi noi, ca naţiune, le resimţim din plin, paradoxal, la 27 de ani de la Revoluţia din 1989.

Dacă aş face parte din adunarea constituantă chemată să redacteze o nouă constituţie a României primul aspect pe care l-aş supune atenţiei adunării ar fi cel a pregătirii temeinice în domeniu a celor ce doresc să acceadă spre o funcţie politică la nivelul administraţiilor locale sau centrale. În Titlul III: Autorităţile publice, Capitolul I: Parlamentul, sesiunea I: Organizare şi funcţionare aş propune ca cei ce doresc să obţină un portofoliu de senator sau deputat să vină cu propuneri pentru un pachet de legi care să susțină dezvoltarea zonei în care candidează şi pe toată perioada procesului electoral să-l facă cunoscut electoratului. Analiza realizărilor şi a eşecurilor, în faţa cetăţenilor, cu prezentarea raportului de activitate în mediul online. Parlamentarii să aibă obligația organizării de audieri publice cu cetățenii din  Colegiul Uninominal unde au candidat. În cazul în care se demonstrează  incompetenţa lor în domeniu, prin autoevaluare, parlamentarii să-şi depună demisia. Campaniile electorale să se deruleze pe perioada a şase luni astfel încât candidaţii, în vederea elaborării unui portofoliu politic, să aibă timp să cunoască problemele comunităţilor locale şi să întrevadă soluţii legislative pe care să le dezbată cu cetăţenii prin iniţierea unor audieri publice. Să nu aibă acces la funcții publice nicio persoană care a încălcat legea în ultimii zece ani. Orice suspiciune asupra integrității morale și civice a candidatului ales să îl oblige la autodemitere.

Din punctul meu de vedere, Constituţia ar trebui să prevadă infiinţarea Centrelor de Cetăţenie Activă, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, unde cetăţenii să fie învăţaţi cum să-şi plătească online taxele şi impozitele, cum să depună petiţii în ţară sau la Parlamentul European.

De asemenea, Constituţia României, în format online, ar trebui să facă trimitere la legea care reglementează prevederea constituţională respectivă.

De exemplu, Capitolul V: Administraţia publică, Secţiunea 1: Administraţia publică centrală şi de specialitate, la  art. 117: Înfiinţarea, subpunctul (3) să existe trimiterea la legea organică care prevede condiţiile înfiinţării autorităţilor administrative autonome. Idem la art.118: Forţele armate. La art 121: Autorităţi comunale şi orăşeneşti, ar trebui ca legea care prevede metodologia alegerii primarilor şi a consiliilor locale să facă referire şi la cerinţele accederii într-un astfel de post şi criteriul selectiv să fie cel legat de absolvirea studiilor universitare şi demonstrarea competenţelor în domeniul administraţiei publice.

Constituţia trebuie să prevadă ca orice candidat la o funcţie din administraţia locală sau centrală să aibă studii universitare şi să elaboreze un proiect de dezvoltare a comunităţii rurale sau urbane pe care vrea să o reprezinte şi la dezvoltarea economică, culturală, politică şi socială  a căreia îşi propune să contribuie. În acest moment, s-ar repune bazele şcolii româneşti, căzute în derizoriu tocmai pe motiv că în funcţiile de conducere acced cei incapabili să-şi demonstreze competenţele, dar care au spatele asigurat politic, timp în care persoanele campabile acceptă absurdul în viaţa lor şi stau într-un plan secund.

La art 123: Prefectul, să fie făcută online trimiterea la legea organică care stabileşte atribuţiile prefectului unui municipiu. Foarte puţini cetăţeni cunosc atribuţiile prefectului şi, poate elaborarea unor chestionare în acest sens ar susţine veridicitatea afirmaţiilor făcute. La subpunctul (5) al aceluiaşi art. 123, cred că nu are ce căuta termenul de ilegal.

În ceea ce priveşte regionalizarea României, consider că este mai întâi imperios necesar ca judeţele ţării să cunoască o expansiune economică reală prin stabilirea şi îndeplinirea planurilor de dezvoltare rurală şi urbană, pe întregul teritoriu al României, prin politica paşilor mărunţi, prin realizarea arborelui fiecărei probleme cu care se confruntă societatea actuală, astfel încât cauzele ce generează problemele să poată fi transformate în obiective, prin stabilirea planurilor operaţionale de către persoane cu competenţe în domeniul vizat.

Principii imperios necesare la baza elaborării unei Constituţii:

Principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor

Principiul egalităţii de şanse (la acelaşi nivel de pregătire)

Principiul meritocraţiei

Principiul legalităţii.

[1] Constituţia României, Editura Steaua Nordului, p. 5

P.S. Articol scris în 2013, adaptat la 2017… 🙂

Implicare și schimbare socială, prin intermediul social-media

La temelia unei democraţii funcţionale stă societatea civilă. Instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice reprezintă societatea civilă. Organizaţiile societăţii civile au ca atribuții  implicarea în luarea deciziilor de interes public.

Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează ca definiţie de lucru: „Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică”. 1

Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din cetăţeni. Indivizii, asociaţi sub diferite forme ale societății civile, pot participa la viaţa publică, pot influenţa politicile, pot apăra şi promova interesele comunității locale, naționale și chiar mondiale.

Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.

Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale[2].

Ar putea fi o temă de cercetare analiza capacității societăţii civile din România de a produce schimbarea socială și de a genera implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, deci participarea lor la buna guvernare a societății.

Din punctul meu de vedere, există organizaţii ale societăţii civile ce activează în sfera socială, multe dintre ele declarându-se agenţi ai schimbării sociale, dar rolul lor în generarea schimbării este minimal, spre inexistent.

Întrebările apărute în contextul descris:

  1. Societatea civilă și-a propus să genereze schimbarea socială? Societatea civilă și-a luat rolul în serios?
  2. Sunt sistematizate şi focalizate acţiunile societăţii civile, pentru a genera schimbarea la nivel social?
  3. Urmărește societatea civilă o misiune concretă care să vizeze bunăstarea socială sau nu?
  4. Este capabil sectorul non-profit să legitimeze sau sa blameze structurile economice și politice ale societății moderne?
  5. Poate societatea civilă să remodeleze spiritul civic prin implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene?
  6. Este capabilă societatea civilă să promoveze principiile luminoase ale adevărului şi binelui, care ar putea să asigure fericirea membrilor societății?
  7. Structurile societății civile au vizibilitate în plan social?
  8. Sunt încurajațo cetățenii să adere la structurile societății civile?
  9. Putem vorbi de o societate civilă la nivelul mediului urban și de una la nivelul mediului rural?

 Ce știm despre societatea civilă?

„Societatea civilă întăreşte legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. (…) Persoanele active in cadrul societatii civile, in calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialisti, artisti grupati in asociatii profesionale etc., pot fi regasite ca agenti ai societatii politice, indeplinind functii politice. Alte persoane ramân, însă, doar agenţi ai societăţii civile.”[3]

Gânditorii antici concepeau cetatea, la nivelul dezvoltării lor morale și spirituale, ca pe „o asociere morală pentru a trăi în comun conform binelui şi pentru bine” – J.J. Chevallier. Sofiştii clasici (Protagoras, Gorgias) considerau că bunul simţ şi conversaţia constituie modul de a ajunge la legi raţionale care să servească binelui comun.

Platon credea că nu i s-ar putea încredinţa poporului sarcina de a-şi alege guvernanţii. În opinia lui Platon, cetatea nu poate fi condusă în mod drept decât de cei care au aflat, graţie filosofiei, ce este dreptatea în sine. În Republica, în esenţă, Platon ne prezintă o Constituţie perfectă în care Cetatea ar fi condusă de cei care au ajuns la cunoaşterea realităţilor adevărate, la cunoaşterea celei mai înalte idei, IDEEA BINELEUI, ceea ce ar conduce la declinul domniei pasiunilor, a intereselor egoiste şi a prejudecăţilor.

În concepția lui Aristotel, dreptatea nu există decât într-o comunitate de cetăţeni liberi şi egali ale căror relaţii sunt reglate prin lege, omul fiind „acela care observă legea şi respectă legalitatea”.

Cercetarea ar putea cuprinde patru abordări, ce pot fi dezvoltate detaliat:

  • o analiză a literaturii subscrise tematicii schimbării sociale în vederea analizării evoluţiei în timp a rolului acordat societăţii civile
  • colectarea unor date privind societatea civilă din România, folosind ca instrument de cercetare ancheta sociologică, urmărind: tipul organizaţiilor societăţii civile româneşti, domeniul lor de activitate, misiunea, direcţiile şi modalităţile de acţiune, cât şi percepţia lor asupra rolului pe care îl au în generarea schimbării la nivel social, dar și capacitatea de a atrage noi membrii în rândurile lor.
  • sistematizarea misiunilor promovate de organizaţiile active, identificarea direcţiilor de schimbare socială urmărite de structurile societății civile şi identificarea modalităţilor prin care membrii societății civile acţionează pentru îndeplinirea misiunilor promovate.
  • Impactul proiectelor implementate de societatea civilă, abordare dezvoltată în cadrul acestei cercetări. Analiză și concluzii…

Rolul primordial al societății civile constă în implicarea cetățenilor în luarea deciziilor la nivelul administrației publice locale și centrale.

Asociația Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21 a implementat Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media. Proiectul susţinea schimbările democratice, modernizarea administraţiei publice şi consolidarea bunei guvernări în România, prin implicarea societăţii civile în acest proces. Proiectul avea ca obiectiv general creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local.

Rezultatele așteptate se refereau la:

  • promovarea cetățeniei active,
  • creșterea rolului de advocacy și wachdog a ONG-urilor,
  • dezvoltarea de parteneriate cu instituții/autorități publice,
  • promovarea campaniei No Hate Speech .

Proiectul urmărea extinderea rețelelor social media, ca instrumente menite să asigure transparența instituțiilor publice, astfel încât deciziile administrației publice să fie vizibile, iar gradul de informare și implicare a cetățenilor la procesele decizionale să aibă un trend ascendent.

O societate democratică reală se construieşte în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democraţie funcţională îl reprezintă instituţiile şi mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context, acţionează ca mecanism reglator pentru societăţile democratice.

”Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei ţări, relaţiile internaţionale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este necesar să fie constituită din cât mai multe organizaţii „specializate” în cât mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Aceste instituţii trebuie să cunoască politicile curente şi propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile respective.”[4]

În România, rolul societăţii civile nu este încă semnificativ. Structurile societății civile nu și-au demonstrate competențe în influenţarea deciziilor politice, economice sau de interes public. În România, organizaţiile societatii civile nu inițiază dezbateri publice pe teme ca politica de imigraţie, măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate, metode de combatere a sărăciei, starea „morala” a societaţii, evoluția sistemului de sănătate, etc.

Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media avea  următoarele obiective specifice

  1. instituirea unor canale  eficiente de comunicare şi consultare între cetăţeni și instituțiile administrației publice locale,  promovând dreptul fundamental al cetăţenilor de a participa la problemele publice.  Studiul pilot implică 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți,  Suceava și Tulcea;
  1. Creșterea capacității instituțiilor publice de a atrage cetățenii în procese decizionale la nivelul comunităților locale, prin utilizarea rețelelor social media
  2. Creșterea gradului de transparență și bună guvernare a 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea și a;
  3. Încurajarea voluntariatului în beneficiul comunităţii prin pregătirea a 30 de voluntari, reprezentanţi ai societăţii civile și implicarea funcționarilor publici pe bază de voluntariat în procesul de implementare a proiectului;

Cele 20 de instituții/autorități publice implicate în faza pilot a proiectului aveau sarcina să introducă și să multiplice cel puțin 2 instrumente de tip social media, la alegere:

  • pagina Facebook a instituției,
  • cont de Twitter,
  • cont de Flickr,
  • bloguri, podcast-uri,
  • Youtube,
  • forumuri,
  • wikis

Cele 20 instituţii/autorități publice din cele 5 locaţii implicate în proiect au fost:

  • Consiliile Județene Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
  • Instituțiile Prefectului din București, Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
  • Primăriile din municipiile București, Drobeta Turnu – Severin, Tulcea, Turda, Suceava şi din sectorul 6 București
  • 5 instituţii publice deconcentrate: AJOFM din Mehedinți și Suceava, DGASPC Sector 6 București, DSP din Cluj Napoca, ITM Tulcea)

Ce tipurile de evenimente ar putea fi organizate de instituțiile publice în mediul online?

  • dezbatere publică pe twitter,
  • transmiterea în timp real a unui eveniment semnificativ pentru cetățeni prin canale social media,
  • publicarea unei petiții de interes general pentru comunitate pe facebook  în vederea transmiterii de feedback, etc)

Din păcate, NU EXISTĂ COMUNICARE în mediul virtual între autoritățile publice și cetățeni…

Lunga perioadă de tranziţie a României a dus la inerţia și chiar subdezvoltarea societăţii civile.  Se impune consolidarea societăţii civile în mod organizat, ceea ce implică:

  • înfiinţarea mai multor ONG-uri cu scopuri clare care să acopere întreaga paletă a activităţilor sociale. Instituţiilor societăţii civile devin vizibile dacă colaborează cu alte instituții din sfera lor de activitate, dar și cu instituţii ale societăţii civile internaţionale (exemplu – Amnesty International, Greenpeace etc.),
  • crearea unei societăţi civile virtuale, folosind canalele social media, cu ajutorul Internet-ului ar putea creşte coeziunea socială, ar facilita accesul la informaţie şi participarea populaţiei la diferite acţiuni

În opinia mea, societatea civilă ar trebui să implementeze activități care să vizeze drepturile şi de libertăţile consfinţite prin lege,  drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale, care fac referire la:

  • Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică; (art 26);
  • Libertatea individuală; (art 27);
  • Secretul corespondenţei (art 28);
  • Libertatea conştiinţei (art 29);
  • Libertatea de exprimare (art 30);
  • Dreptul la informaţie (art 31);
  • Dreptul la învăţătură (art 32);
  • Accesul la cultură; (art 33);
  • Dreptul la ocrotirea sănătăţii (art 34);
  • Dreptul la mediu sănătos(art 35);
  • Dreptul la vot (art 36);
  • Dreptul de a fi ales (art 37);
  • Dreptul de a fi ales în Parlamentul European (art 38);
  • Libertatea întrunirilor (art 39);
  • Dreptul de asociere (art 40);
  • Munca şi protecţia socială a muncii (art 41);
  • Interzicerea muncii forţate (art 42);
  • Dreptul la grevă (art 43);
  • Dreptul la proprietate privată (art 44);
  • Libertatea economică (art 45);
  • Dreptul la moştenire (art 46);
  • Nivelul de trai (art 47);
  • Familia (art 48);
  • Protecţia copiilor şi a tinerilor (art 49);
  • Protecţia persoanelor cu handicap (art 50);
  • Dreptul de petiţionare (art 51);
  • Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art 52);
  • Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi (art 53);
  • Fidelitatea faţă de ţară
  • Apărarea ţării
  • Contribuţii financiare
  • Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

Bibliografie

[1] http://www.fdsc.ro

[2] Sergiu Tamas,  „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Editura Academiei Române, 1993

[3] Cristina Nicolescu, Societatea civilă ca agent de schimbare socială în România – Proiect de cercetare

[4] http://www.fndc.ro/comunitate/rolul_sc.html

SuperBlog 2016

Articole publicate