Articole publicate

Zeiță, nu zdreanță… :)

Cu această epistolă, scrisă de fostul soț, m-a întâmpinat mama, după ce m-am întors de la Roma, respectiv București, în dimineața zilei de 14 august 2017, plecată fiind din data de 6 august..
Eu zic că sunt zeiță, nu zdreanță, pentru că întotdeauna am trăit frumos, chiar și când am fost complet nemulțumită de alegerile pe care le-am făcut.
Omul nu va avea nici o șanșă să fie îngropat la picioarele mele. ) Am scris cândva pe forumul educației că prefer incinerarea decât să știu că viermii și gândacii se plimbă pe corpul meu fără viață. Agreez ideea conform căreia din Univers am venit și în Univers mă întorc.
Cât despre schizofrenie, inexistența ei se poate demonstra în orice moment… Dacă, în România, gândirea a fost considerată boală, acest neajuns trebuie remediat urgent. 🙂
Și, dacă omul așteaptă să mor, are de așteptat vreo 50 de ani de acum încolo… 🙂 🙂 🙂

Aici este vorba de sacrificiu, deși nu am vrut să accept ideea aceasta mult timp, până am conștientizat-o. Am stat lângă un om cu care nu am avut nimic în comun, nici intelectual, nici hobby-uri, Am trăit frumos și în aceste condiții, dar să vii și să împroști un om onest este culmea ipocriziei.
Măcar am o dovadă certă a caracterului său…
Niciodată nu am bănuit că se chinuie din răsputeri să mă facă nebună. În decembrie 2014 a fost prima dată când mi-a spus că sunt schizofrenică, în fața unei pensionare, la tren. A fost gestul capital care m-a convins să nu mă mai întorc acasă. Apoi, în ziua divorțului amiabil, în sală, când am rămas singuri pentru câteva minute, mi-a spus aceleași vorbe.
Problema este că nu pot accepta să fiu călcată în picioare de un idiot, chiar dacă am trăit 23 de ani sub același acoperiș și de aceea fac public mesajul scris.🙂 🙂
În jurul acestui idiot s-au adunat alți idioți… Ilar cum se găsesc idioții!

O colegă mi-a sugerat să șterg epistola de pe contul meu de FB. Răspunsul meu a fost prompt.

Nu am de ce să șterg scrisoarea de pe pagina mea de FB. Elevii mei pot învăța din greșelile mele.
Omul m-a denigrat, fără ca eu să am habar, și a condus de așa manieră ițele încât alți idioți i s-au alăturat.
Faptele reprobabile au și consecințe, cu siguranță.
Nu am nimic de ascuns! Viața mea este o carte deschisă… Cine vrea învață ceva din experiența mea de viață, cine nu, nu.

Cum cheltuie educația INUTIL banii publici…

Ori eu gândesc prea mult, ori alții nu gândesc deloc și cheltuie inutil banii publici?!
Azi, 17.07.2017, am fost profesor supraveghetor la concursul pentru ocuparea funcției de director în învățământul preuniversitar, pentru grădinițe, școli, licee și cluburi ale copiilor…
PATRU supreveghetori la sală, din care unul responsabil de sală, plus trei camere de luat vederi au făcut să mă simt inutilă în sala de examen. Un responsabil de sală și trei camere web erau îndeajuns, dar nu, noi risipim banii fără rost.
Comisia centrului de examen era formată din cel puțin 7 membri… smile.gif Trei profesori au fost pe hol, alți doi la bagaje… Patru săli de examen cu câte patru supraveghetori. Au fost 64 de candidați pe 72 de poziții, dacă rețin bine informația, pentru că eu dimineața funcționez mai greu… smile.gif
Pentru toți acești candidați au fost întrunite cinci comisii de evaluare, număr nejustificat, în opinia mea, dacă rezultatele nu se dau pe loc. O singură comisie, formată din doi oameni, cu grila aferentă, putea controla bine-mersi lucrările candidaților. Dacă EU AM ÎNȚELES BINE, fiecare comisie de evaluare era formată din CINCI membri și uite cum ajungem ca pentru 64 de candidați să avem toți atâția băgători de seamă, ba chiar mai mulți, se pare.
Eu cred că examenul acesta se putea susține în mediul online, pe o platformă anume destinată concursului, astfel încât punctajul să fie validat pe loc, fără nicio altă comisie.
Subiectele, primite pe suport de hârtie, nu le sunt date candidaților, la finalul probei scrise. În condițiile acestea, nu era mai ușor să pună patru ecrane sau șase cu toate foile de examen, astfel încât să nu mai irosim hârtia? Nu, nouă ne plac hârtiile!
Aspiranții pentru funcția de director în grădinițe au avut alte tipuri de subiecte decât colegii dumnealor din școli, licee și cluburi ale copiilor…
Am fost un reprezentant din minister. Mie mi se părea normal ca la finalul probei să stea de vorbă cu toți cei ce au fost sau aspiră pentru o funcție de director, pentru a afla hibele sistemului. În cele 30 de minute, până la începerea probei, am aflat tot felul de probleme cu care se confruntă școlile din România, din care amintesc:
–Copiii romi nu vin la școală, deoarece părinții pleacă cu ei în străinătate.
–Pe SEAP, Cora și Carrefour nu au vizibilitate,
–rechizitele școlare gratuite sunt de calitate precară,
– fondurile se distribuie după amiciția directorului cu primăria,
– microbuzele școlare nu sunt sigure pe timp de iarnă, etc…
O comisie de examen formată din trei membri, câte un responsabil la fiecare sală de examen și doi evaluatori puteau finaliza cu succes examenul în condițiile în care ne ambiționăm să nu intrăm în era digitală.
De asemenea, am primit, fiecare persoană implicată în supraveghere, câte o hârtie care certifică participarea noastră. Nu era mai ușor să fie o bază electronică cu toți participanții și prin filtre să se genereze automat adeverința care să intre în portofoliul online al fiecărui profesor și al școlii?
HaI, CĂ ACUM ÎMI ADUC AMINTE CĂ mi-a spus o colegă că nu am dus adeverința de supraveghetor de la o școală la liceul meu, pentru a fi plătită pentru orele prestate. Oameni buni, păi nu era normal ca secretariatul să trimită electronic tabelul cu toți participanții la activitatea respectivă? Nu, noi facem hârtii!
Altă tărășenie!Școlile din România sunt la limita supraviețuirii financiare, iar profesorii care acced spre o funcție de director fac dosare nicidecum planuri de dezvoltare a școlii și a comunității locale. De râs și de plâns. Chiar trebuie să mă duc pe LUNĂ! smile.gif
Ca să aveți o imagine de ansamblu A RISIPEI banilor publici, imaginați-vă că examenul a fost susținut în toate județe țării, în aceleași condiții… smile.gif
Sala de clasă nu mi-a plăcut și totuși am găsit ceva care m-a bine dispus. Era un desen cu un mesaj interesant, demn de luat în seamă: B]”Același soare ne zâmbește vesel tuturor dimineața și aceeași lună ne leagănă visele noaptea”.[[/B] Am găsit și o icoană foarte frumoasă pe care am agățat-o într-un cui, la tablă… Frumusețea ei nu avea cum să nu te-ndemne să cauți frumosul în viața ta. smile.gif

Parcul CET Nord din Drobeta Turnu Severin arată jalnic…

 

Parcul CET Nord din Drobeta Turnu Severin este o ruină și nimănui nu-i pasă… Pe vremea adolescenței mele era un parc îngrijit. Peisajul este dezolant și până la parc, excepție făcând rondul de flori din sensul giratoriu.
NOI NU AVEM SOCIETATE CIVILĂ, să știți!

 

 

         

Fără implicare, nu există schimbare la nivelul societății…

Instituțiile statului sunt complet disparate și, deși atribuțiile lor se intersectează, calea normalității este ocolită cu brio. Doar zală lângă zală, lanțul devine un întreg. AM ÎNȚELES ce se-ntâmplă.
Este o piramidă ierarhică, în fiecare sistem, dar cu sincope majore de comunicare între nivelele ierarhice.
Iau educația, ca exemplu. La baza piramidei sunt școlile, la un nivel ierarhic superiot inspectoratele școlare și casele corpului didactic, ARACIP și ceva institute de cercetare în domeniul educației. În vârf se află ministerul educației. Nu există realații biunivoce între vârf și bază, ba mai mult, vârful s-a dezis de bază, și-a luat mâna de pe școli, aruncându-le în curtea administrației locale, fără a avea pârghii de acțiune în cazul disfuncționalităților posibile.
Fiecare școală face ce poate, cum poate. Totul a căzut pe umerii ei, ai școlii, timp în care ceilalți huzuresc și plimbă hârtii cu o nepăsare soră cu idioțenia etalată.
La fel se-ntâmplă și cu bisericile, indiferent de cultul căreia aparțin. Biserica trebuie să caute sponsori, să scrie proiecte pentru consolidarea lăcașului de cult, etc.
La fel cu sediile poliției, ale gărilor CFR, ale spitalelor, etc.
Oameni buni, partidele politice ne-au scos în față numai NULITĂȚI INTELECTUALE, de aceea am ajuns în stadiul în care nimeni nu ne reprezintă interesele. Ori facem politică și ne implicăm la nivelul comunităților pentru a ieși din starea de inerție, ori ne condamnăm copiii să fie venetici prin țări străine.

Lucrurile sunt scăpate de sub control în întreaga țară. De ce? Nu există un minim de educație pentru cetățenie activă.
Mi-am dat seama că un singur om nu poate schimba mentalitatea celorlalți, dacă toți se complac în starea de fapt și asta se-ntâmplă în zilele noastre, acceptăm compromisul și devenim nepăsători la tot și la toate, cică pentru a ne păstra liniștea de moment, uitând că noi condamnăm și generațiile viitoare la existente mărunte.
Eu tot scriu că oamenii politici din România dorm și nu ne reprezintă interesele, timp în care noi așteptăm să se schimbe ceva. Ei, bine, fără implicarea fiecărui cetățean, nimic nu se va schimba în țărișoara aceasta.
Cum să vadă neregulile din orașul drobetan primarul, prefectul, consilierii locali și cei județeni, dacă ei nu văd cum arată spațiul limitrof clădirii unde își au sediul aceste instituții ale administrației locale?

Domnule primar, orașul este neadministrat! (FB, din 6 iulie 2017)

Domnule Primar,
Vă invit la o plimbare cu bicicleta prin oraș, pe dumneavoastră și pe consilierii locali. Toate spațiile verzi sunt uitate de cei ce presupun că au un contract de servicii cu primăria și se dezic de atribuțiile care le revin. Toate parcurile din oraș ai zice că sunt în miezul toamnei, nu în toiul verii.
Orașul arată deplorabil, să știți, exceptând artera Cetate -Teatru – Pădure, dar nu chiar până la pădure. Avem mașini abandonate, case părăsite, clădiri de patrimoniu lăsate în grija Duhului Sfânt, deși cred că știți că acesta, dacă mai este, este doar în oameni… 🙂
Ce se-ntâmplă cu bazinul de înot? Ce se întâmplă cu ruina restaurantului Drobeta? Ce se întâmplă cu cartierul Schela Cladovei? Ce se-ntâmplă cu orașul nostru? Aerul este irespirabil din cauza gurilor de canal necurățate. Ziua în amiaza mare, gunoiul menajer neridicat intră în descompunere sub puterea razelor soarelui.
Poate ar trebui să fiți mai des în mijlocul cetățenilor, nu doar în campaniile electorale. ”O zi pe săptămână cu cetățenii” – ar putea fi un pas către cei ce v-au ales să gestionați resursele urbei noastre.

Liliana D. Grecu

Parcul din strada Cicero, colț cu Soveja

Parcul de la casa Tineretului…

Stadionul 1 Mai, vedere din strada Crișan…

Stația de autobuz de la Policlinica de stat, ambele o epavă…

Parcul din fața BRD, din spatele fântânii arteziene…

10 iulie 2017

”Valea lui Dinu” arată jalnic… Un proiect PDL bine implementat la ora respectivă a fost pus pe butuci de cei ce au venit la conducerea locală.
Ieri, am luat-o pe drumul ce duce spre strada mare, prin spatele văii lui Dinu. Iată ce am văzut! Nu vă mai spun de mirosurile pestilențiale întâlnite pe traseu, dovadă că în vegetația de pe marginea drumului pot fi organisme în putrefacție

.

11 iulie 2017

Din periplul meu prin oraș… Până primarul Marius Screciu se hotărăște să batem orașul de-a lungul și de-a latul cu bicicletele, împreună cu consilierii locali, mai atașez câteva imagini, ce se pot găsi și pe contul meu de FB.
Parcul de lângă ruina Drobeta, odinioară un restaurant ce se afla în preferințele severinenilor, este asemeni tuturor parcurilor din cartierele orașului, NEÎNGRIJIT și pârjolit, în așteptarea celor ce pe hârtie încasează bani și răspund de aspectul său, dar fără să-și îndeplinească atribuțiile…

Despre ruina Drobeta am făcut chiar un material video cu elevii clasei de a VII-a, care azi trec în clasa a XII-a, în cadrul competiției Țara lui Andrei. Degeaba! Primăria acceptă degradarea clădirilor de patrimoniu fără să întreprindă nimic. Parlamentarii trebuie să dea legi astfel încât proprietarii sau concesionarii să decadă din drepturi dacă nu le aduc la standarde europene. ESTE FOARTE SIMPLU, dar nimeni nu vrea normalitate în țara noastră, nimeni din cei ce au ajuns politic să decidă căderea națiunii române.

12 iulie 2017

Tot orașul Drobeta Turnu Severin este sub asediul uscăciunii și al delăsării… Am surprins realitatea pe care o acceptăm cu seninătate si inconștiență, pe traseul Spitalul Judetean, Pădurea Crihala si strada Crișan, până la floraria stradală. Am gasit, în fata școlii generale numărul 15, un spatiu verde îngrijit, în rest imaginile vorbesc de la sine.

 

13 iulie 2017

Cum ieri nu am ajuns la ștrand, ambiționându-mă să văd cum circulă mijloacele de transport în oraș, am pornit pe jos, spre stația de autobuz, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, trecând pe lângă Valea lui Dinu, ANL-uri, Sala Polivalentă, oprindu-mă pe Calea Timișoarei. La prima stație, pe B-dul Tudor Vladimirescu, nu am găsit nicio informație despre autobuzele care trec pe acolo și am plecat spre următoarea stație. Peisaje dezolante mi-au atras atenția și, cum mi-am propus să scot administrația locală din starea de amorțire și iresponsabilitate în care se complace, cu camera foto am imortalizat realitatea pe care o acceptăm ca normalitate.

 

Valea lui Dinu, amenajată cu ani în urmă grație unui proiect PDL ambițios, a fost pentru puțin timp un spațiu de agrement destinat copiilor. Cei ce au venit la conducerea orașului au lăsat totul în paragină, deși zona este de o frumusețe incontestabilă. Oamenii spun că s-au certat cine să administreze zona și nu s-au înțeles la comisioane, căci se pare că suntem campioni la comisioane ce intră în buzunarul unora fără ca statul să verifice proveniența banilor și, uite așa, zona se află într-o stare de degradare avansată și nimeni nu răspunde de (ne)sustenabilitatea unui proiect pe fonduri europene. La fel a fost pus pe butuci și proiectul plajei Drobeta. Nu am ajuns încă în zona respectivă, dar, probabil, tot neîncasarea unor comisioane a fost mărul discordiei și neșansa viabilității unui proiect ce aducea alternative la petrecerea timpului liber în orașul de la malul Dunării.

Traseul de la Policlinica de Stat, o ruină care te îndeamnă să te întrebi ce valori au doctorii care-și desfășoară activitatea în incinta clădirii aflate și ea într-o stare avansată de degradare, spre prima stație de autobuz de pe Calea Timișoarei arată încă o dată că orașul este sub asediul incompetenței oamenilor politici, indiferent de culoarea lor…

De pe Calea Timișoarei, pe partea opusă, spre Bulevardul Carol…
Parcul Rozelor, așa cum v-am mai spus, nu mai este al rozelor. Pe vremea copilăriei mele, castanii erau verzi vara, azi sunt aproape uscați…

 

Traseul de la Cetatea Medievală a Severinului spre parcul Colegiului Național Traian… Încă un proiect de care autoritățile locale și-au bătut joc este insula din fața ruinii maternității de stat, clădire de patrimoniu lăsată de izbeliște. Ca și Valea lui Dinu, insula, înconjurată cândva de apă, era un spațiu de agrement pentru severineni și turiști.

De la Biserica Maioreasa, închisă asemeni tuturor bisericilor din oraș, deși ele ar trebui să fie spații de reculegere deschise la orice oră, spre fântâna arteziană din centrul orașului și spre singurul parc din oraș îngrijit cum se cuvine.

Așa trebuie să arate toate parcurile (și toate spațiile verzi din oraș), ca cel de lângă fântâna arteziană!

 

 

Gânduri despre școală, scrise în 2014…

Dialogând și meditând, am ajuns la o mai veche concluzie a mea… În licee, trebuie mutat accentul de pe cultura tehnică pe cultura generală.
S-a dovedit că elevii liceelor tehnologice nu promovează examenul național de bacalaureat, în mare parte, din cauza matematicii, disciplină esențială în mecanismele înțelegerii funcționării unor procese tehnologice. Spre aceste licee se îndreaptă elevii din necesitate, nu din pasiune și, de aceea, consider că trebuie desființate toate liceele tehnologice și transformate în licee de cultură generală sau în școli profesionale. Pentru elevii cu adevărat pasionați de tehnică, să existe un colegiu la nivel național, un fel de campus care să devină o pepinieră pentru mințile deschise către știință și tehnică.

Elevii care nu obțin medii de 5 la absolvirea gimnaziului să fie redistribuiți către școlile de ucenicie sau școli profesionale, reinventate pentru cei ce nu sunt capabili de efort intelectual și au înclinații manufacturiere.

De asemenea, cred că în fiecare județ trebuie să existe un campus gimnazial și unul liceal. Am termina cu atâția directori… În astfel de condiții nu am mai avea nevoie nici de ISJ-uri, ci doar de o structură de îndrumare și control teritorială, minimă la nivel regional.

Sigur avem nevoie de filosofi, de esteticieni, de literați, de gânditori, de sculptori, de pictori, de comedianți, de artiști, de muzicieni, de umaniști, etcNu contest nevoia de meseriași, dar aceștia se formează în școli de ucenicie și în școli profesionale și trebuie să aibă aptitudini pentru ceea ce fac și dorință de a face din meserie brățară de aur.

Eu nu am înțeles niciodată rolul culturii tehnice, în liceu. În anul 1984 a prins amploare în România conceptul de cultură tehnică. Cred că am fost prima serie din județ care am făcut cunoștință cu ore de specialitate. Eram cea mai bună clasă din Liceul Traian și de sus a venit obligația ca pe lângă profilul mate-fizică să avem și specializarea de electrotehnică care, este drept, nu apare pe diplomă. Nu am înțeles rolul acelor ore, pentru că nu aveam interes și înclinații pentru electrotehnică și de aceea susțin că un liceu tehnologic trebuie urmat doar de elevii pasionați de știință și tehnică.

De asemenea, curriculum-ul școlar trebuie readaptat evoluției secolului XXI.

Dacă onor ministerul nu este capabil de schimbare, s-ar putea ca elevii să nu mai dorească să meargă la școală… Eu una nu mi-aș trimite nepoții la școală într-un mediu incapabil de organizare. Cred că trebuie să avem și opțiunea de studiu la domiciliu, în viitorul imediat apropiat.

 

Putem învăța ordinea și disciplina de la japonezi!

19 mai 2017, în vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze…

Am început cu stângul, dar, după prima impresie nefavorabilă, aveam să constat că ordinea și disciplina sunt implementate cu sârguință. Până la intrarea la agentul economic, mi-a atras atenția parcarea neamenajată dintre RAR și firma ce asigură locuri de muncă pentru cei 3500 de angajați din județ. Este foarte greu, când porți tocuri, să mergi ca pe ulițele satului românesc, aflat încă departe de satul european. După ce am scăpat de pietriș, am constatat că la poartă nu aveau un cititor de buletine. A fost un timp de așteptare. Nu aveau nici calculator, așa că tabelul nominal a fost instrumentul de lucru al celor de la punctul de intrare în instituție. Mă gândesc acum că ar fi putut amenaja o zonă de aștepare, cu bănci… 🙂 Ar putea deveni o zonă de recreere și pentru angajați. Am observat în plan secund un fel de foișor amenajat probabil pentru fumători.
După 10-15 minute de așteptare pașnică, timp în care am mai privit împrejurimile, am intrat în curtea agentului economic.
Am fost conduși spre una din sălile lor de curs. M-am gândit că așa ar trebui să arate toate sălile de clasă din școlile din România. Era spațioasă, cu laptop și videoproiector, iar într-un colț se aflau câteva dulapuri -bloc, cu cheie. Lumina în exces a adus ceva prejudicii prezentărilor video.
Mi-am adus aminte de anii în care am fost angajată la BJATM Mehedinți. Am fost instruiți în legătură cu normele de protecția muncii din fabrica pe care urma să o vizităm, după ce cuvântul de bun sosit și prezentarea firmei ne-a fost adresat și respectiv susținută de chiar directorul fabricii, alături de directorul de la departamentul resurse umane. Deși aveau o delegație de japonezi, și-au făcut timp să fie și în mijlocul nostru. Am aflat că au sponsorizat echiparea și dotarea unei săli de clasă și a unui atelier, în cadrul unui parteneriat pe care-l au cu Colegiul Tehnic Auto, dar nu au fost cooptați și cointeresați de administrația locală și ISJ pentru a susține pregătirea forței de muncă în cadrul învățământului dual. Am aflat că nu există o bază logistică pentru adaptarea curriculum-uiui universitar, pentru a pregăti specialiști în facultățile de profil.
Am aflat că au 16.000 de metri pătrați, din care 11.000 sunt folosiți efectiv. Poate Ministerul Educației și ISJ-urile ar trebui să negocieze readucerea învățământului tehnic în fabrici. S-a demonstrat că a fost un eșec total ruperea liceelor tehnologice de agenții economici și poate avem nevoie de cercetări care să demonstreze ceea ce susțin eu la nivelul simțului comun.

Totul a fost foarte bine organizat. Am fost împărțiți în trei grupuri cu câte un ghid. Și am intrat în spațiul ce mi-a dat impresia de organizare încă de la sosire. Prin minte mi-a trecut fugitiv zona comercială din Leipzig care la ora aceea m-a uimit. De prin molozul și dezastrul din România, zona aceea, ca și cea de aici, mi-a demonstrat că suntem cu ani lumină în urma altor popoare, nu că nu putem, ci doar pentru că nu vrem să facem totul bine.
Panouri mișcătoare și oameni roboți. Aceasta a fost prima impresie. Ordine și curățenie, chiar dacă la intrare am văzut câteva mici pete de mucegai. Am fost uimită de rapiditatea cu care angajații executau mișcările. Legau și desfăceau cabluri, montau siguranțe și relee, verificau. Cablurile erau pe culori și schema de montare era cu afișaj electronic. Am încercat să montez câteva siguranțe, stângace fiind. M-am întâlnit cu foști elevi.
Am aflat că salariul angajaților nu depășește 1400 de lei și am deja o curiozitate. Suntem forță ieftină de muncă, suntem plătiți corespunzător pentru munca prestată? Dacă o astfel de fabrică ar fi în Marea Britanie, salariile ar fi ca în România? Nu cred!

Firma este o oază de lumină în economia la pământ a orașului. Investitorii străini trebuie cointeresați să susțină învățământul tehnic profesional.

Cerc Pedagogic, 19 mai 2017, Colegiul Tehnic ”Lorin Sălăgean”…

Pe agenda cercului se afla un simpozion dedicat elevilor și profesorilor, cât și o vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze.
La ora 9 am fost primiți de gazdele simpozionului într-una din sălile de clasă din corpul nerenovat al liceului, parchetul complet neîngrijit atrăgându-mi atenția încă de la intrare în spațiul în care elevii unei clase își desfășoară activitatea zi de zi, șase ore din zi.
Evident că am comunicat impresia mea colegilor și iar am căzut în centrul atenției cu niște observații pertinente, din punctul meu de vedere, și exagerate, din punctul de vedere al altor colegi. Din zona tampon, de acomodare și socializare, unde am avut impresia că sunt în Turnul Babel, am mers în sala de festivități a liceului, primitoare și bine îngrijită, decorată cu tablouri pictate în nunațe vesele care mi-au atras atenția de când am fost în inspecție la una din fostele mele eleve din liceu, azi profesoară cu definitivatul promovat. Totul a mers pe repede înainte… Inspectoarea de specialitate ne-a vorbit despre o broșură de promovare a învățământului tehnic editată de ISJ Brașov, cu editare și în mediul online. O altă colegă a făcut o prezentare a broșurii și a site-ului Orientare în carieră, dar în sală accesul la internet era inexistent, neexistând posibilitatea vizualizării broșurii în format electronic, dovadă că nu prea suntem în era digitală. S-a vorbit despre învățământul dual, despre necesitatea implicării profesorilor în organizarea învățământului tehnic profesional, de parcă profesorii ar fi primari, inspectori școlari, directori, angajați ai Camerei de Comerț și Industrie sau cine știe ai cărui departament răspunzător de organizarea școlii și învățământului mehedințean. Am avut un exemplu de bună practică… Școala de la Corlățel are un parteneriat cu agentul economic din zonă, ce desfășoară activități în domeniul agricol și viticultură. Nu am înțeles dacă elevii sunt și din județ, dacă au cazare, masă și transport și dacă sunt angajați la finalizarea studiilor. Am aflat că sunt cooptați în perioada muncilor agricole…
În miezul nopții am stat să-mi pregătesc prezentarea pentru simpozion. Am considerat că tema este de actualitate și demnă de luat în seamă. dar, în timp ce eu vroiam să vorbesc despre ”Tehnologii informatice în managementul educațional – Platforme educaționale prin aplicația Google Classroom”, am aflat că suntem presați de timp și la ora 10 trebuie să ajungem la agentul economic. Nu era un impediment că sala nu avea conexiune la internet, putând să fac hot-spot de la mobil, dar graba de a finaliza întrunirea mi-a paralizat intenția de a prezenta materialul pregătit. În jur de 70 de persoane am mers în vizită la agentul economic. Nu știu câte persoane au rămas la simpozion. La ora 11.40 ne-am reintors la liceu. Simpozionul luase sfârșit. Am primit diploma, de parcă acesta fusese scopul meu, să mai am o hârtie la dosar.
La un pahar de suc și o felia de pizza, am reușit să-i propun inspectoarei de specialitate să-mi trimită adresele de e-mail ale tuturor colegilor pentru a le trimite prezentarea PowerPoint despre e-Learning. I-am propus să facem o platformă electronică cu toți profesorii de specialitate, pe domenii de calificare. Cum am aflat că nu există o bază finalizată cu toate datele de contact ale tuturor colegilor, mi-a venit ideea de a face foto la tabelele cu profesorii înscriși la simpozion. Și, acum, vine surpriza. Una din colege mi-a spus că nu vrea ca datele dumneaei să fie publice. Un soi de paranoia, aș spune. Cineva a venit cu o explicație la fel de stupidă, cum că inspectoarea ar fi fost deranjată la telefon de o persoană necunoscută, cu număr secret. Toate firmele de telefonie au un regim de evidență a cartelelor telefonice și nu cred că este greu ca persoana care a apelat-o să fie identificată.
Eu consider că fiecare profesor trebuie să aibă valide și vizibile datele de contact pe site-ul ISJ. Profesorii care sunt panicați din fire, pot avea un telefon de serviciu și altul particular, dar trebuie să avem deschidere către colegi, elevi și familiile lor.
Eu am înțeles că ne adunăm ca să avem de unde pleca.
În opinia mea, simpozionul nu trebuia să se suprapună cu vizita de la firma de cabluri.
Gazdele cercului pedagogic aveau și ARACIP-ul în școală. Mi s-ar fi părut corect ca evaluatorii ARACIP să fi fost în mijlocul nostru. Nici pomeneală de așa ceva…
Sunt sigură că o echipă de oameni s-a străduit ca totul să iasă bine, dar nu este de ajuns. Ori învățăm să ne implicăm toți, ori informația ajunge preferențial la colegii din sistem. Am aflat că au fost profesori din liceu care nu au știut de organizarea simpozionului, ceea ce denotă o slabă comunicare la nivelul instituției. Nu mai vorbesc, la nivel județean…
Ar fi fost o soluție ca simpozionul să fi fost înregistrat video și chiar ar trebui ca ministerul să țină evidența tuturor simpozioanelor care se desfășoară la nivel județean sau național. Care a fost finalitatea acestui simpozion? Ce concluzii s-au desprins?
Nu am văzut picior de elev la simpozion…

Gradația de merit, între derizoriu și ilar

Fișa de gradații de merit, validată de sindicatele din învățământ pentru sesiunea 2017, cu evaluarea activității pe ultimii cinci ani și cu beneficii financiare pe următorii alți cinci ani, este una în care achizițiile intelectuale ale elevilor sunt aproape fără valoare, la fel cum școlile par să nu mai fie în subordinea Ministerului Educației, Legea Educației făcând aproape deloc referire la ele, lăsându-le cu totul în seama administrațiilor locale. 🙂
Am găsit fișa de gradații,  postată de ISJ Gorj.

http://www.isjcs.ro/gradatii/Fisa%20gradatie%202017%20-%20profesori.pdf
Profesorii trebuie să facă orice altceva, mai puțin ceea ce trebuie, în opinia mea.
Încerc să fac o defalcare detaliată.
I. a. Nu toți profesorii au discipline finalizate cu examene de evaluare… Profesorilor ar trebui să li se ceară descrierea fiecărui elev în parte, în care să fie specificate implicarea sau dezinteresul acestora. Sunt elevi care vin la școală doar ca să treacă clasa, atât timp cât idealul lor este să plece la muncă în străinătate. Cred că guvernul României ar trebui să negocieze cu statele europene astfel încât elevii fără bacalaureat să nu poată fi angajați în Europa. Ar trebui ca salarizarea în țară și în Europa să țină cont de studii. Ar gtrebui o orientare profesională, astfel încât nu toți elevii să ajungă la liceu. După 16 ani să fie orientați spre cursuri de calificare și să intre direct în câmpul muncii, pe o piață organizată, în opinia mea. Media de promovare 8 nu poate fi atinsă de elevii de liceu care nu știu tabla înmulțirii, de exemplu, și de care nimănui nu i-a păsat.

I – ACTIVITĂȚI CU VALOARE INSTRUCTIV EDUCATIVĂ
I. b. Acest punct ne obligă să mințim la greu. Nu avem platforme digitale pentru fiecare disciplină și școlile nu au săli de calculatoare dotate cu softuri educaționale. Elevii sunt reticenți și cu carențe în operare pe calculator. Mă străduiesc să lucrez pe o platformă la care am primit acces prin bunăvoința domnului profesor de la CREDIS, dar mă izbesc de tot felul de obstacole. Unii elevi abia învață să trimită e-mail-uri, nu au conexiune la internet, nu au toți smatphon-uri și alții nu vor.
I.c. Nu avem o bază electronică cu toate auxiliarele concepute până la ora actuală…
I.d. Nu avem concursuri și olimpiade școlare pentru toate domeniile de calificare. Nu avem o bază electronică în care să fie înregistrate toate concursurile organizate la nivel de școală, județ, regiune, național, european sau mondial și nici o bază cu elevii merituoși și distincțiile obținute.
I.e. se suprapune oarecum peste I.d. Din cele 70 de puncte alocate punctului I, 44 merg către pregătirea și rezultatele olimpicilor.
I. f. nu avem centre de excelență și nici centre pentru copiii cu nevoi speciale
I. g. Nu avem baze electronice cu elevii proveniți din medii dezavantajate și nici cu cei cu dificultăți de învățare
I.h. – Proiectele didactice inovative sunt inexistente, deoarece cercetarea pedagogică este ZERO BARAT în școlile din România, prin urmare avem la greu elevi cu absenteism, aflați în risc de abandon școlar, dar și elevi cu CES atât timp cât acești elevi nu au fost învățați să depună efort intelectual gradual… Nu am văzut, în cei 21 de ani de carieră, vreun reprezentant al autorităților locale interesat să inițieze o dezbatere pe tema învățării în școala în care profesez. Nu există planuri individuale de intervenție a adaptării curriculare!
I.i. Nu putem vorbi de clase în regim simultan la liceu și nici despre proiecte didactice inovative. Ar trebui ca aceste proiecte, dacă există, să fie centralizate pe o platformă, la care să aibă acces toți profesorii. Ar trebui să se pună accent pe planul individual de remediere, dar nici vorbă de așa ceva.
II – INOVARE DIDACTICĂ ȘI MANAGERIALĂ
II.a. Eu cred că în momentul în care ești capabil să elaborezi manuale, auxiliare, programe școlare trebuie să fii cooptat în structurile superioare ale ministerului de resort. Inovarea didactică înseamnă comunicare și nu avem platforme cu toți profesorii de specialitate și nici dezbateri pe marginea manualelor, auxiliarelor și a programelor școlare, de aceea avem uneori chiar greșeli de conținut științific în cărțile scrise pentru puncte utile la dosarul de gradație și nefolosite în sistemul educațional. Ajung evaluatori și autori de manuale cei ce au cunoștințe prin minister, în aceste condiții, și nu întotdeauna aceștia sunt cei mai buni profesioniști.
II.b. – Nu avem o bază electronică cu toate cărțile scrise după revoluție în domeniul didacticii, specialității sau managementului educațional. Ar fi și interesant de stabilit cât sunt copy-paste și cât inovare…
II.c. realizarea de softuri educaționale trebuie făcută sub egida ministerului. Toate aceste softuri să fie pe site-ul educației și puse la dispoziția colegilor din țară.
II.d. Ce fac angajații din minister? Eu cred că în minister trebuie să ajungă cei mai buni profesori, dar suntem departe de acest deziderat, capabili să comunice cu colegii din sistem. Ar trebui punctată contribuția profesorilor la cercetări științifice în domeniul educației. 0,30 puncte demonstrează clar că facem lucrurile după ureche și nimeni nu pune preț pe cercetare.
II.e. – activitatea de metodist ar trebui punctată numai dacă metodiștii au o platformă pe care pun toate proiectele lecțiilor asistate cu toate observațiile aferente, în opinia mea.
II.f. în comisiile de specialitate sunt aproape aceeași profesori. Selecția nu este deschisă, neavând o bază cu portofoliile tuturor profesorilor în mediul online.
III. ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE ȘI IMPLICAREA ÎN PROIECTE
În opinia mea, profesorii nu trebuie să organizeze festivaluri, simpozioane și concursuri, ci CCD-urile, ISJ-urile, institutele de educație, universitățile, în colaborare cu societatea civilă. Profesorii și elevii doar trebuie să participe la astfel de activități…
IV. CRITERIUL PRIVIND CONTRIBUȚIA LA DEZVOLTAREA INSTITUȚIONALĂ
Cred că pică în sarcina profesorilor și atribuțiile directorilor, și ale inspectorilor, și ale administrației locale…
EU CONSIDER că GRADAȚIA DE MERIT trebuie acordată doar profesorilor care au un STUDIU DE CERCETARE metodico-științifică, la fiecare cinci ani, elaborat în colaborare cu o universitate și un număr de minim trei asistențe la ore pe fiecare an școlar. De aici rezidă planuri remediale, fișe individuale de progres, adaptarea curriculum-ului pe nevoile educaționale ale elevilor și asigură o comunicare continuă cu mediul academic.

Numărul gradațiilor de merit nu trebuie limitat. Numai așa vom avea o competiție loială și un interes continuu al dascălilor pentru perfecționare și pentru progres școlar.

Cine este răspunzător de aplicarea Legii Educației? Duhul Sfânt!?

Am dat peste Legea_Educatiei în format electronic, lege după care am învățat în 2014, pe care de fapt mai mult am buchisit-o și pe care am făcut marcaje, atunci când am candidat pentru un post de consilier în Ministerul Educației. IDEALUL EDUCAȚIONAL cred că este oarecum stângaci croit spre final. Eu consider că idealul educațional constă în dezvoltarea potențialului intelectual al fiecărui individ la un maxim posibil și punerea lui în slujba națiunii române, fără a aduce prejudicii altor națiuni ale mapamondului și astfel idealul educațional se suprapune peste misiunea legii (ne)asumate.
Ce părere aveți? Aș face chiar o
analiză… Să luăm un elev ce stă mai mult pe străzi decât la școală, cu sute de absențe și cu medii neîncheiate, totuși promovat la finele anului școlar. Tânărul are personalitate autonomă, dar nu are valori. Are participare activă prin baruri și străzi, un soi de participare cetățenească, căci doar fumează prin fața liceului și a diverselor instituții. Are și spirit antreprenorial, căci își cumpără țigările la negru, statul încurajând aceste practici. Acest tânăr nu are șanse să fie integrat pe piața muncii sau are, dacă are pile.

Concluzia? Dezvoltarea intelectului prin studiu individual asigură progresul individului pe toate planurile, iar școlile trebuie să fie dotate la standardele secolului XXI, pentru a stârni elevul spre cunoaștere.

În opinia mea, niciun principiul al finanțării învățământului preuniversitar nu este respectat.
Nici vorbă de transparență… Unora li se decontează naveta, altora nu. Unii elevi își plătesc diplomele de absolvire (cartonul ce urmează să fie imprimat), alții nu…
Fondurile suplimentare se distribuie pe amiciții, nu după o analiză de nevoi…
Nimeni nu a corelat resursele cu obiectivele, căci doar de asta vorbim despre pluviometru și nu-l avem în școli, de exemplu…
Nici vorbă de predictibilitate, căci doar de aceea nu avem un fond de premiere pentru elevii merituoși…
De eficiență ce să vă mai spun. Nu avem service pentru baza a IT a școlilor, de exemplu…

Zi de zi voi adăuga inadvertențele unei legi complet neaplicate sau haotic aplicate, în opinia mea.

SuperBlog 2016

Articole publicate