ESENŢA VIEŢII! Oare la ce te poţi gândi ca să cuprinzi esenţa vieţii unui om? La bucuriile, la împlinirile, la necazurile, la încercările la care a fost supus un muritor de-a lungul vieţii?! În ritmul trepidant al acestui secol, oare mai acordăm atenţie amănuntelor existenţiale ale semenilor nostri? … Sau poate nepăsarea şi indiferenţa şi-au pus amprenta, nemiloşi devenind la durerea ce cotropeşte suflete biruite de suferinţă.

La colţul străzii vezi un cerşetor şi, de cele mai multe ori, il ocolesti din varia motive, uitând că el este năpăstuit de soartă sau neputincios în a-şi impune o schimbare în propria viaţă, deoarece societatea nu-i acordă nici o şansă măcar… Te gândeşti atunci ce înseamnă viaţa pentru el!? O veşnică corvoadă, o povară şi o cruce de piatră, întuneric şi lanţuri în care spiritul este încătuşat făra speranţa eliberării. Un asemenea impact asupra omenirii l-a avut şi comunismul, când valorile societăţii româneşti şi nu numai erau condamnate să ridice în slăvi un sistem totalitarist. E drept, mulţi dintre acestia au avut ceva beneficii ca ‘poeţi ai curţii’, deşi nu este uşor una să afirmi şi alta să gândeşti, deoarece iţi derutezi propriul eu. Cam aceeaşi este şi condiţia cerşetorului ce are câţiva bănuţi strânşi, dar nu se poate desprinde de vechea îndeletnicire, deoarece viaţa pentru el nu este un miracol, nu pentru ca nu ar intui asta, ci pentru că nimeni nu i-a întins o carte, nimeni nu l-a întrebat dacă ştie să citească, dacă are părinţi, dacă simte iubire dincolo de cuvinte!!

Pe vremea comunismului oamenii făceau afirmaţii false pentru a nu intra în vizorul activiştilor de partid, îşi cenzurau ideile şi aşteptau declinul sistemului. Azi, graţie Revoluţiei din 1989, putem deveni spirite dezlănţuite în folosul comunităţii, dar ne confruntăm cu sechele ale perioadei de uniformizare umană, cu teama de a spune adevărul şi frica de repercursiuni.

Lipsa solidarităţii umane, în toate aspectele sale, duce la o întoarcere în timp, la exploatarea omului de către om, a unei naţiuni de către alta, într-o societate universală ce ar trebui sa atingă idealul Revoluţiei Franceze: ‘Libertate, egalitate, fraternitate!’.

Conducătorii lumii ar trebui să militeze pentru pacea mondială, pentru respect între naţiuni, pentru un drept comun al omului de pretutindeni la fericire, aceste principii regăsindu-se şi în politica tuturor ţărilor lumii, rămânând ca guvernele respectivelor ţări să-şi pună potenţialul creator în slujba cetăţenilor. Din punctul meu de vedere, în România guvernează indiferenţa, lipseşte controlul şi legea există doar pe hârtie, ca şi multe din drepturile cetăţeanului.

(articol publicat în Cafeneaua Politică şi Literară 2007-2008)