”Pentru concursul Blogger European” – http://ec.europa.eu/romania/focus/images/blogger-european-regulament-2013.pdf

2013 – Anul European al Cetăţenilor precede alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Permiteţi-mi să fiu sceptică despre cât de informaţi sunt românii în legătură cu cetăţenia europeană şi cât de ancoraţi şi interesaţi sunt de alegerile viitorilor europarlamentari care ar trebui să reprezinte interesele naţiunii.

Mă întreb câte dezbateri publice au avut loc la nivelul comunităţilor locale pe tema celor două teme de interes general, dezbateri declanşate de mass-media, de administraţia locală sau de diverse ONG-uri?

Românii au devenit din 2007 cetăţeni europeni cu drepturi depline, dar viaţa românului este mult sub standardele ţărilor civilizate din Uniunea Europeană şi motivele sunt multiple şi, paradoxal, sunt neluate în seamă de actualii europarlamentari.

Voi încerca să punctez diferenţele majore care fac ca viaţa cetăţeanului român să fie plină de griji şi de zbateri inutile din cauza lipsei de organizare a structurilor statului, dar şi din lipsa unei societăţi civile – active şi implicate.

 1.Avem un sistem bancar care doar susţine creditarea persoanelor fizice şi juridice, dar nu reinvesteşte capitalul în susţinerea sectorului economic. La scară micro, putem compara sistemul bancar cu bugetul unei familii. Oricât de mare ar fi bugetul, dacă familia mai mult cheltuie decât să investească în afaceri care să aducă profit,  este justificată criza financiară.

Ce se întâmplă în sistemul bancar din România? Creditele sunt foarte scumpe. Nu există nicio protecţie a cetăţeanului. Sistemul bancar are propriile legi şi par necontrolabile. Graficele de rambursare prevăd mai întâi plata dobânzii, în detrimentul ratei creditului.

Legile naţionale şi europene trebuie să reglementeze aceste aspecte astfel încât niciodata plata dobânzii să nu fie mai mare deât rata creditului, iar dobânzile să se alinieze la cele aplicate în Europa.

Au fost promovate diverse inginerii financiare, susţinute de BNR, oglindite în supraestimarea valorii apartamentelor şi terenurilor virane, care au întreţinut artificial economia, care în opinia lui Tăriceanu duduia la ora respectivă.

De asemenea, nu există instrumente de economisire sau dacă există, la sume modice comisionul de întreţinere a depozitului este mai mare decât dobânda oferită de bancă.

 2.În România nu sunt implementate  SOA (Evaluarea opţiunilor ştiinţifice şi tehnologice), departament UE ce se concentrează, în principal, pe teme strategice care vizează:energia şi transportul, securitatea alimentară și o agricultură durabilă, evoluția tehnologiilor informației și comunicațiilor, inclusiv implicațiile  mass-media şi  e–democrație, cât şi perspective de viitor în îmbunătăţiri de sănătate si viaţă

România, ţară membră UE, este corigentă la toate aceste teme strategice, din punctul meu de vedere.

Transporturile sunt aproape monopolizate în judeţele ţării. Energia ajunge la costuri mari la consumatorii casnici. Securitatea alimentară este incertă, iar agricultura este pusă pe butuci atât timp cât primarii satelor nu ştiu să colaboreze cu sătenii pentru a pune bazele asociaţiilor agricole, singurele capabile să permită accesarea de fonduri şi dezvoltarea vieţii economice a satelor României.

România trebuie să demareze proiecte prin care în fiecare sat să existe un centru de cetăţenie activă, română şi europeană, la care sătenii să aibă acces gratuit pentru a învăţa cum se scriu proiecte de accesare a fondurilor europene, cum se depun sesizări online, dar şi să iniţieze dezbateri pe teme diverse. Puterea de exprimare a cetăţeanului moare sigur atât timp cât mass-media nu alocă spaţiu cetăţenilor, iar activităţile e-democraţie sunt mai mult pe hârtiile ONG-urilor decât în viaţa reală.

Prevenţia în Sănătate, în România, nu constituie punct de plecare pentru departamentele răspunzătoare. În sistemul de sănătate, la fel ca în educaţie, în agricultură, haosul este la el acasă. Nu avem campanii de prevenţie şi nici spitale ultradotate. Medicii migrează spre Occident, iar societatea acceptă delăsarea managerilor de spitale, de şcoli, a celor din administraţia locală, cât şi centrală.

În concluzie, avem nevoie ca strategiile STOA să ajungă şi în România şi cred că doar 1% din populaţia României a auzit de departamentul UE – STOA – Science and Technology Options Assessment!

3.   În România nu există un cadrul legislativ ușor de aplicat pentru confiscarea averile obținute ilicit.

Mă întreb cine a condus ţara în 2003, an în care Constituţia României a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 şi publicată în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2003. Mă întreb cine sunt „părinţii” Constituţiei din 2003 şi pun sub semnul întrebării profesionalismul lor atât timp cât Articolul 44, aliniatul (8) din Constituţie precizează că „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” Altfel spus, se pleacă de la prezumţia că averea dobândită este legală şi doar bunurile rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate (aliniatul 9)…

Din punctul meu de vedere, Constituţia anului 2003 poate fi răspunzătoare de vandalismul şi hoţiile cu acte în regulă din România care au adus sume fabuloase în conturilor unor persoane care au eludat legea cu bunăştiinţă şi fără frică.

Mă mir de fiecare dată cum oameni cu salariu de la bugetul de stat sunt capabili să-şi ridice o casă în 4 luni de zile şi să o finiseze în alte trei luni… Presa din România demonstrează în cazul unor anchete proprii că sunt indivizi, oameni politici sau nu, ale căror cheltuieli depăşesc veniturile, dar legislaţia este ÎNCĂ permisivă şi nu există bază legală pentru autosesizări.

Din punctul meu de vedere, este imperios necesar ca în Constituţia fiecărui stat să fie prevăzut un amendament conform căruia orice avere să poată fi confiscată dacă nu poate fi justificată legal şi cred că Marea Britanie are o legislaţie bine pusă la punct în acest domeniu.

Consider că măsura de confiscare a bunurilor ilicite este una corectă şi poate aduce însănătoşire unui stat în care corupţia este la putere, cât şi economia subterană… Din punctul meu de vedere, un cadru legislativ naţional, dar şi european ar putea prevede obligativitatea fiecărui deponent ce deţine în conturi sume mai mari de 50.000 de euro să justifice provenienţa banilor.

Din punctul meu de vedere, România ar fi o ţară bogată dacă averile obţinute ilicit ar fi confiscate şi ar reveni bugetului de stat.

4.   Am aflat cu surprindere că Activitatea Economică şi Sectorială (ESW – Economic and Sector Work) presupune în principal o cercetare asupra unui număr de şase aspecte diferite ale situaţiei ţării respective:

•Memorandumul Economic de ţară

•Analiza Cheltuielilor Publice

•Analiza Sectorială – include sectoare precum transporturile, agricultura, educaţia, sectorul industrial etc.

•Evaluarea Sărăciei

•Evaluarea Sectorului Privat

•Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului

Conceptul de calitate implică orientarea spre perfecţiune, spre produs, spre proces, spre costuri şi spre utilizator, iar România, din punctul meu de vedere, este corigentă la  asigurarea calităţii vieţii cetăţenilor. Dacă există departamente în România care să facă analiza celor şase aspecte ce conturează bunăstarea cetăţenilor unei ţări, cu siguranţă acestea nu au ca obiectiv şi îmbunătăţirea situaţiei actuale şi ieşirea din impas prin elaborarea unor planuri operaţionale concrete care să permită transformarea arborelui problemelor în arborele obiectivelor.

5.   Comerţul online este foarte practic, dar nu există o legislaţie în domeniu bine pusă la punct. Se vând produse fără acte de provenienţă, de justificare a proprietăţii produsului vandabil. Prin intermediul acestor platform, în România, un hoţ îşi poate distribui lejer marfa fără să îşi asume provenienţa acesteia. Putem vorbi şi de o industrie pornografică online şi de o industrie a drogurilor…

Economia digitală poate crea oportunităţi de afaceri cinstite doar dacă va exista o legislaţie corectă şi dacă poliţia internetului va trece de la stadiul de concept la structură funcţională.

6.   Cultura este o Cenusăreasă a României… Deşi există o Lege a patrimoniului cultural, în România găseşti aproape la tot pasul monumente istorice lăsate în paragină şi trecătorul, cel care mai are timp să privească în jurul său, poate înţelege lejer că autorităţile locale sunt preocupate de contracte şi afaceri mai mult decât de cultura poporului român…

Ce moştenire culturală vom lăsa viitorului este greu de spus. Să binecuvântăm secolele în care oamenii creau din dorinţa de a lasa ceva în urma lor, îşi urmau un vis şi aveau şansa unor şcoli de ucenicie de calitate. Azi caracterul umanităţii se reliefează, din punctul meu de vedere, în obiecte decorative de prost gust. Până şi iconografia are de suferit…

Cultura unui popor rezidă din preocuparea societăţii pentru educaţie de calitate în care să se pună accent pe învăţarea prin descoperire, pe cultivarea creativităţii şi promovarea valorilor.

Cultura şi creativitatea secolelor apuse sunt şi vor rămâne surse importante de creştere economică. Palatul Peleş, de exemplu, va rămâne emblema casei regale. Care este emblema culturaăl a guvernelor postdecembriste? INEXISTENTĂ, din punctul meu de vedere…

7.   În opinia mea, ROMÂNIA nu are politici guvernamentale şi monetare pentru scăderea inflaţiei, creşterea productivităţii muncii, scăderea ratei de schimb, scăderea ratei de impozitare, scăderea costului operării unei afaceri şi nici investiţii masive în infrastructura.

În România, puterea de cumpărare a leului a scăzut vertiginos în ultimii ani. Neavând o rată a inflaţiei mică, ţara intră la risc de competitivitate. O inflaţie redusă atrage de la sine o rată de schimb care să asigure competitivitate ţării prin creşterea exporturilor.

În România rata de impozitare este destul de mare ceea ce dezarmează micii întreprinzători şi face ca evaziunea fiscală să fie de nestăpânit, ţara având numai de pierdut din lipsa unor politici în domeniu care să vină în sprijinul reinvestirii profitului. Nu există nici politici care să reglementeze o lege a sponsorizării astfel încât societatea civilă să aibă un interes major să sprijine structurile deficitare ale societăţii româneşti – şcoli şi spitale. De asemenea, statul ar trebui să sprijine iniţiativa privată prin acordarea unor credite micilor întreprinzători, rambursabile în cinci ani de la începerea afacerii şi cu dobândă infimă.

În România Ministerul Transporturilor nu a avut niciodată în vedere investiţii masive în infrastructura feroviară, România, fiind una din ţările UE în care kilometrul de autostradă ajunge la costuri exorbitante deoarece sunt semnate contracte dezavantajoase cu partenerii străini, rămâne o ţară cu o legislaţie permisivă şi neadaptată abaterilor de la codul civil şi penal, ceea ce face ca mulţi corupţi să fie în libertate.

COMPETITIVITATEA înseamnă concurenţă loială. România nu are parte de competitivitate pe plan European atât timp cât ţara este invadată de hypermarket-uri străine şi producătorii români nu au posibilitatea să-şi expună mărfurile în Europa, neexistând o legislaţie în acest domeniu şi abia dacă reuşesc uneori să-şi expună marfa în magazinele din România.

Competitivitatea este de dorit în România atât pe plan economic cât şi pe plan personal. Dar şi la competitivitatea pe plan personal suntem corigenţi. În România se poate cumpăra orice – de la diploma de absolvire până la înscrierea pe o listă electoral a unui partid ceea ce face ca cei cu competenţe veritabile să nu aibă şansa reală la competiţie.

Dacă mai au românii timp să-şi pună întrebări şi să mai caute răspunsuri, este uşor de observat. Cele şapte puncte pe care le-am atins reprezintă tot atâtea probleme cu care se confruntă cetăţenii României, iar dezbaterile publice sunt aproape inexistente pe marginea temelor de interes general ce vizează buna guvernare a unei societăţi.

O ţară în care o trupă muzicală încasează 800 de euro pentru 50 de minute, sumă pentru care nu eliberează chitanţă motivând cu plata TVA către statul român ar creşte costurile prestaţiei, denotă o lipsă de civism, dar şi de atitudine socială şi de implicare astfel încât la toate  neregulile existente să poată fi găsite soluţii concrete şi legale.

Suntem noi, românii, cetăţeni europeni? Doar cu numele, din punctul meu de vedere…

Sunt structurile statului în slujba cetăţenului? Doar pe hârtie…

Implementează societatea civilă proiecte de educaţie civică? Formal, da. Concret, nu.

Cunoaştem realizările europarlamentarilor români? Îi promovează mass-media? Vin în şcoli, în spitale, în casele ţăranilor? Cunosc parlamentarii problemele cetăţeanului român şi totodată european? Nu…

Oamenii s-au obişnuit să trăiască fără a avea pretenţii de la viaţa lor, dar cu siguranţa această stare nu va dura la infinit…