Acasă » 2013 » decembrie » 16

Arhive zilnice: 16 decembrie 2013

Reclame

Ce gândeam în anul 2009 – pare a fi valabil şi în anul 2013

 Protecţia socială a şomerilor în România este aproape inexistentă sau este insuficientă. Măsurile active şi măsurile pasive au un ritm lent.

Dorinţa de recâştigare a demnităţii prin muncă, reunirea şomerilor din România si militarea pentru locuri de muncă, ar putea convinge Guvernul României să ia decizii pentru reconstrucția agrară a țării.

Un șomer suedez, cu indemnizatia de șomaj, iși poate achita toate cheltuielile legate de intreținere, iar statul aplică TVA mic la produsele alimentare. În România, prețurile s-au aliniat la piața europeană, deși veniturile românilor sunt de 3-4 ori mai mici decât ale celorlalte state membre UE.

Cuantumul ajutorului de şomaj ar trebui să asigure cuantumul cheltuielilor cu intretinerea si hrana, într-o ţară civilizată, cu guvernanţi aflaţi în slujba cetăţeanului şi cu cetăţeni aflaţi în slujba comunităţilor locale…

 Protecţia socială a copiilor şi familiei în România – un eșec total

Există o legislație foarte bine pusă la punct în domeniul protecției copiilor? 

Întâlnim, din păcate, în România secolului XXI, copii care nu au acces la educație, copii maltratați, molestați, copii scoși la cerșit, copii vânduți, etc. Există familii ce trăiesc la limita existentei si care sunt condamnate de nepăsarea societății la o viață fără speranță de mai bine. Beneficiază oamenii străzii de asistență medicală? Întâlnim părinți care plătesc vaccinul micuților și mame ai căror copii mor la naștere sau copiii pleacă din spital cu boli a căror vindecare se face cu medicamente plătite din propriul buzunar… Întâlnim mame care nasc în spitale private deși veniturile lor pe tot anul reprezintă suma plătită pentru naștere și, în aceste condiții, putem concluziona că statul nu susține mama și copilul așa cum ar fi normal

Din punctul meu de vedere, cuantumul alocațiilor de stat pentru copiii ce provin din familii nevoiașe ar trebui să acopere în procent de 50% cheltuielile necesare dezvoltării armonioase a micuților, dar nu ca părinții să primească bani ci doar să beneficieze de gratuități pentru micuț. Un astfel de sistem ar însemna și necesita organizare, iar România la ora actuală nu este capabilă decât să permită extinderea haosului…

 Protecţia socială a persoanelor sărace. Sistemul de garantare a veniturilor minime în România nu a existat in perioada de tranziție. Am avut astfel pensionari cu o pensie de 15 lei, iar la polul opus pensionari cu venituri de la bugetul de stat de 30.000 de lei ceea ce arată că niciun guvern nu a fost preocupat de legea salarizării unice si nici de legea pensiilor.

Sărăcia este rezultatul dezinteresului manifestat de regimul politic faţă de bunăştarea naţiunii.

Prezentarea sintetică a felului în care funcţionează protecţia socială a persoanelor sărace într-o altă ţară rămâne o enigmă, niciun post de televiziune neavând astfel de preocupări.

Din punctul meu de vedere, ajutorul social pentru persoanele nevoiaşe apte de muncă ar trebui acordat numai dacă aceştia prestează o muncă în folosul comunităţii, iar pentru bătrâni acesta ar trebui acordat sub forma produselor în natură.

 Incluziunea socială a grupurilor vulnerabile: persoane cu dizabilităţi, tineri din centrele de plasament, minorităţi etno-culturale, etc. Promovarea egalităţii de şanse.

Măsurile de protecţie socială care pot promova cel mai bine incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, în opinia mea, ar fi mai intâi educarea tinerilor în spiritul respectului și al toleranței și implicarea lor în activități de voluntariat pe termen lung. Personalul din centrele în care copiii sunt instituționalizați sa aibă înaltă calificare, dublată de dragoste față de oameni, iar medicii să fie animați de dorința de cercetare astfel incât anomaliile genetice – rod al unei vieți psihice si mentale- nesănătoase să nu mai afecteze nou-nascuții. În anul 2008 s-au născut în România 1700 de copii cu probleme psihomotorii. În contextul actual economic, politic si social acesti copii sunt condamnați să fie poveri pentru parinți sau să intre în centre unde nu li se asigură atenția corespunzătoare ce ar putea duce la ameliorarea stării de sănătate sau a handicapului respectiv.

În România mileniului III, nu există locuri de muncă nici pentru oamenii sănătoși, iar cei cu un handicap minor iși duc zilele cu greutate, de parcă povara păcatului Evei ar trebui să o poarte ei veşnic.

   Din punctul meu de vedere, tot sistemul economic, social, politic si cultural trebuie regândit. Ce a fost bun si foarte bun pe vremea „cismarului” trebuie reconfirmat, revalorizat si pe pilonii respectului față de sine și fata de semeni trebuie reformat sistemul de sănătate, de educație, juridic, de asistență socială, pe eșafodajul competiției loiale şi constructive, inexistentă in România, care să aibă la bază PRINCIPIUL MERITOCRAŢIEI.

 

Reclame

Gânduri din anul electoral 2008

 La orice canal de televiziune local sau naţional, la ore de vârf, in campanii electorale, suntem asaltaţi de promisiunile celor ce candidează pentru un post de edil în mediul urban, mai puţin mediatizate fiind opţiunile şi promisiunile venite din partea celor ce vor să ocupe un fotoliu de primar în mediul rural, dovadă certă că satele ţării sunt cam uitate de Dumnezeu şi lăsate de izbelişte într-o Românie a secolului XXI, ţară cu potenţial agrar neexploatat din cauza incapacităţii de concepţie şi a lipsei viziunii celor ce au dormit în timpul mandatului de primar cât şi din cauza guvernelor postdecembriste, aflate într-o continuă agonie…

     În oraşul nostru, Drobeta Turnu Severin, au pornit pe drumul biruinţei, prin intrarea într-un dialog amplu mediatizat cu cetăţenii din diversele cartiere ale urbei, candidaţii din partea PD-L şi PSD, Constantin Gherghe şi respectiv Ion Sârbulescu, pioni ai scenei politice ce au făcut o rocadă mare, ca la jocul de şah, căci domnul Gherghe a plecat de la PSD spre PD-L, iar domnul Sârbulescu de la PD-L spre PSD.

 Recent am avut ocazia să ajung în autogara oraşului nostru. Cu uimire am constatat că fosta clădire a fabricii de confecţii a dispărut din peisaj, un morman de moluz şi ceva deşeuri menajere patronând zona. Am întrebat un trecător şi am aflat că pe locul acela se va construi un mall… Iniţiativa pare lăudabilă, dar cartierul este în mizerie de nedescris. Suntem învăţaţi cu astfel de zone, căci şi clădirea eurogării apare ca o distinsă doamnă într-o mare de gunoaie şi de multe ori am constatat că proiectele nu vizează dezvoltarea unei zone întregi ci doar o construcţie în sine, ce înghite bani cu nemiluita.

Revin la autogara oraşului… O clădire al cărei istoric nu îl ştiu, dar o clădire care azi arată jalnic, fiind parcă locuită de nişte oameni delăsători, lipsiţi de spiritul practic şi gospodăresc, nişte oameni care sunt sclavii profitului obţinut din exploatarea mijloacelor fixe. Fără să exagerez, am avut senzaţia că sunt într-un cartier de rromi si ei de altfel victime ale unui regim care nu respecta inca omul…

Oamenii par să nu vadă condiţiile în care trăiesc, dorindu-şi să ajungă la destinaţia aleasă cât mai repede, indiferent dacă autobuzul pus la dispoziţie nu este nici pe departe aproape de normele europene, chiar dacă microbuzul este foarte aglomerat, chiar dacă angajata firmei la unii taie bilete şi la alţii nu, etc.

Pe drumul spre casă am mers pe strada paralelă cu bulevardul Tudor Vladimirescu. Evident, mai întâi m-am îngrozit de condiţiile în care trăiesc oamenii din zona autogării, căci totul pare o scenă ruptă din romanele lui Kafka, unde masele îşi duc viaţa de pe azi pe mâine, acceptând condiţii inaceptabile, deşi avem instituţii răspunzătoare de sănătatea populaţiei, inspecţia muncii, protecţia mediului, etc.

Diferenţa între noi şi europeni este aceea că ei militează pentru un trai decent, al cărui prag şi-l doresc să-l depăşească zi de zi, iar noi ne mulţumim cu foarte  puţin, sau cu praf în ochi, sau iar cu promisiuni neonorate, căci legea în România permite la început aleşilor să ne ia minţile cu fel de fel de angajamente faţă de popor şi tot aceeaşi lege le permite să părăsească fotoliile în care au fost investiţi prin vot fără a răspunde în faţa naţiunii pentru eşecurile din timpul mandatului sau pentru stagnarea judeţului pe locuri codaşe în ierarhia naţională.

Atât timp cât legea va fi permisivă, partidele nu vor scoate la rampă oameni capabili să producă schimbarea ci doar oameni cu bani, aflaţi în posibilitatea susţinerii financiare a partidului şi a campaniei proprii. Până când nu se vor realiza coaliţii între oamenii cu viziune şi cei care au disponibilităţi financiare, până când partidele nu vor duce o politică de depistare a celor cu potenţial politic în rândul membrilor partidului respectiv, politica în România va fi apanajul celor ce se plimbă de la umbră la soare, fără a învăţa nimic de la măreţul astru, căci el este cel care trimite căldura pe Pământ fără a ţine cont că unii sunt răi şi alţii sunt buni. Avem nevoie de oameni care şi-au biruit orgoliile şi care au învăţat să comunice şi cu duşmanul!

„Nimeni nu-ti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi în vîrf, pentru ca nu e nici în interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati!” – Petre Ţuţea

*****************************

Nu am mai vizitat zona Autogării, dar nu cred că s-a schimbat mare lucru…

2007, Scrisoare adresată Guvernului României…

    În 2007, cand inca nu aveam clarificate notiunile de bunastare si interes national, am scris pe adresa Guvernului României, evident spre deliciul lecturii şi al amuzamentului, căci nu cred că liota aceea de oameni  care îşi reprezintă propriile interese ar putea mişca un deget şi pentru creşterea nivelului de trai al poporului român şi cu atât mai mult să ia în calcul propunerile venite din partea unui simplu cetăţean!

Poate ar fi excelent ca numărul celor ce semnalează neregulile existente în societatea românească la ora actuală să fie în creştere, astfel încât aleşii noştri să nu mai doarmă bine mersi pe timpul mandatului, fie că este vorba de administrativ, de executiv sau de legislativ.

Depeşa mea, aruncată în cutia electronică a guvernului României, o supun atenţiei dumneavoastră:
*************************************

–  Va scriu in calitate de cetatean al acestei tari, in calitate de profesor, dar si in calitate de parinte.

  Problemele scolii romanesti sunt strans legate de problemele societatii romanesti. Politica anilor postdecembristi a fost una antisociala si asta se reflecta in nivelul de trai al poporului, dar si in nivelul de  educatie al tinerilor. In acesti ani s-au tras cele mai mari tunuri si au aparut peste noapte marii magnati, a caror avere de multe ori nici nu poate fi justificata. Nu FAC DIFERENTE intre guvernele postdecembriste deoarece haosul s-a instalat gradat prin predarea de stafeta si contributii importante la dezorganizarea societatii si-au adus toti cei care au prins un fotoliu directorial sau ministerial.

  Referitor la scoala din Romania, afirm ca scoala romaneasca se afla in plin declin si toti pionii raspunzatori de evolutia ei par incapabili sa redreseze ceva in sistem. Cele doua sectoare – SANATATEA si INVATAMANTUL- sunt fiicele vitrege ale unei guvernari haotice. Prestatorii de servicii din ambele ramuri vitregite de competenta si de valoarea conducatorilor ei sunt platiti execrabil in raport cu menirea unora si a altora.

  Medicul salveaza vieti, iar profesorul modeleaza aurul cenusiu al natiunii. Si unii si altii sunt intr-o greva continua, sunt permanent discreditati si prost platiti. Consecintele le simtim cu totii atunci cand mergem in vizita la un pacient sau, doamne fereste sa ajungi pe mana lor fara … plic. De partea cealalta, ne ciocnim zilnic de produsul scolii romanesti, de indisciplina tinerilor, de limbajul si de comportamentul lor agresiv, caci scoala nu este capabila sa impuna ordine si disciplina, asa cum nici guvernul nu este capabil sa duca o politica sociala si sa contribuie la cresterea bunastarii poporului roman.

   Cateva propuneri pertinente pentru actualul guvern:

 -marirea salariilor celor din sanatate si invatamant astfel incat un debutant sa beneficieze de un salariu net de 350 de euro;

– punerea pe picioare a economiei, dezvoltarea infrastructurii urbane si rurale;

– investitia in agricultura, reorganizarea economica a vietii satului;

-scaderea impozitelor pentru micii intreprinzatori, caci evaziunea fiscala este in floare;

-acordarea unui numar de Kwatti gratis, caci inca se fura curent electric;

-acordarea gratis a 2 metri cubi de apa rece si calda/pe apartament, caci oamenii au contrafacut apometrele;

-scaderea pretului la alimente si verificarea tranzactiilor imobiliare;

-tinerea pietei bancare sub control, caci cetatenii sunt jefuiti practic de dobanzile practicate si asta realizeaza prea tarziu;

-scoaterea la concurs a posturilor de ministri. Faceti apel la nivel national si nu mai faceti numiri pe functii a unora ce nu stiu decat de interesul propriu. Tara are nevoie de oameni capabili de sacrificiu, de oameni iubitori de oameni si dornici sa arda ca o flacara pentru a ramane in memoria poporului roman prin faptele marete nicidecum prin tertipuri josnice.-

           Închei cu un citat: Cea mai aspra mustrare este „mustrarea de constiinta„. John Ellis Large şi, sincer, cred că aleşii noştri nu au aşa ceva!!

******************************************

Din păcate, nimic nu s-a schimbat! Am scris mult şi degeaba! Zi de zi sunt uluită de acceptarea care a pus stăpânire pe naţiunea română!

31 octombrie 2005 – Scrisoare adresată preşedintelui României

Va scriu in calitate de cetatean roman, cu domiciliul stabil in Drobeta Turnu Severin. Sunt puternic contrariata de lipsa de implicare a factorilor de decizie la nivel local, judetean si national.

   Personal cred ca in Romania lipseste controlul si guverneaza INDIFERENTA!

   Romania este in MIZERIE, la propriu si la figurat! Democratia este doar pe hartie! Activitatea unor institutii ale statului consta doar in intocmirea unor hartii, fara aplicabilitate concreta in practica. Consider ca suntem milogi la portile Europei, nicidecum demni, cum sustineati dumneavoastra!

  Satele Romaniei sunt in paragina, primarii lor sunt absolventi a patru clase primare sau acum isi completeaza studiile liceale. De vina sunt partidele politice care promoveaza in functii pe cei care sustin financiar campaniile electorale. Lipseste transparenta deciziilor administratiei publice locale si centrale; nu exista dialog intre „alesii poporului” si cetateni si nu exista implicare in problemele societatii. Priveam ieri, 30.oct.2005, un reportaj pe Discovery, referitor la pregatirile pe care le face Beijing-ul cu ocazia gazduirii jocurilor olimpice 2008 si admiram mandria unui popor comunist de a fi in atentia lumii, iar noi asteptam „pomeni” ce se risipesc, fara a stii sa promovam oamenii de valoare.

  Daca in campaniile electorale s-ar prezenta CV-urile celor ce tind spre o functie politica, daca s-ar promova imaginea lor, daca s-ar analiza acuzele aduse lor sau membrilor familiei probabil nu ar mai ocupa aceste functii, lasand libere posturile pentru cei ce iubesc natiunea romana si pot schimba starea de fapt.

  Tinerii inteleg ca pot sa parvina in viata sociala si fara prea multe studii, inteleg ca le este permisa orice frauda atat timp cat in Romania nu se respecta legea.

   Incerc sa fiu explicita, dar sunt intr-un Club Internet, unde cativa tineri se exteriorizeaza zgomotos, rod al educatiei primite in scolile romanesti. Nu ma mir foarte mult deoarece un comportament asemanator am observat si la membrii Parlamentului. No comment!!

   In Romania nu se respecta legea!!! Am facut o serie de sesizari catre diverse ministere, institutii si departamente privind situatia cu care se confrunta orasul meu si nu numai. Legea 233/2002, privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, exista doar pe hartie! Am toate copiile mesajelor electronice trimise catre institutiile locale si nationale, ca petitii.

   Personal, nu pot sa inteleg de ce politicienii nostri nu au gandire de sinteza! Probabil nu au stralucit la stiintele exacte, care, se stie, dezvolta gandirea divergenta. Daca ar aveau-o, ar gasi o infinitate de solutii la problemele Romaniei, ceea ce ne-ar permite intrarea in UE pe usa din fata, nu prin cea din spate, ramanand croitorii si cismarii Europei!!!

   Poate ar trebui sa fiti mai des in emisiuni TV, facand apel la populatia Romaniei, aducand la cunostinta cetatenilor tarii ca fara munca nu poate fi vorba de progres, ca v-ati bazat campania pe „vorbe”, nu pe analiza situatiei concrete din tara, ca impreuna vom gasi solutii, libertatea de gandire fiind intr-adevar un drept existent in democratia romaneasca. Poate ati deveni un model pentru cei ce ar trebui sa serveasca intereselor Romaniei…

   Inchei, folosind un citat din Reinold Neibur: „Da-mi, Doamne, calmul, degajarea de a accepta ceea ce nu pot schimba, curajul sa schimb ceea ce pot schimba si intelepciunea de a putea face diferenta dintre ele.”  

**************************

Suntem săraci…??!!

Motto: „[…] O valoare nu este ceea ce posedam. Nici o realizare cu care sa ne mandrim. O valoare este o misiune, o motivatie, un stimulent pentru a trece la fapte. Cu cat este mai puternic stimulentul, cu atat mai mult putem obtine impreuna in batalia pentru ‘a trai mai bine’. Nu numai vietile noastre dar si ale altora. In Europa si in lume.[…]” – Jan Peter Balkenende, prim ministru al Olandei

Pentru a combate sărăcia în România, trebuiesc analizate cauzele şi evaluate efectele indiferenţei şi delăsării verigilor guvernamentale centrale şi locale, fără a omite observarea comportamentului tinerilor, adulţilor şi bătrânilor, căci împreună formăm societatea şi fiecare în parte suntem o verigă fundamentală a ei.

De ce suntem indiferenţi la lipsa valorilor morale?? De ce rămânem impasibili la propria noastră existenţă monotonă şi prinsă în tonuri de negru şi gri…?? De ce acceptăm şcoli insalubre şi spitale mizere?? De ce suntem dispuşi să ne cumpărăm drepturile, când ele sunt stipulate prin lege, dar mai puţin aplicabile în viaţa de zi cu zi?? De ce trăim într-o minciună colectivă, încercând să transformăm la nivelul mentalului negrul în alb? De ce nu ne educăm copiii să depună efort fizic şi intelectual susţinut? De ce nu suntem capabili să generăm conflicte constructive cu efect benefic asupra propriei evoluţii…?

Par întrebări fără răspuns!! Suntem, înainte de toate, săraci spiritual! Dar poporul acesta are un filon al spiritualităţii ce trebuie să producă în conştiinţa neamului românesc o revoluţie interioară prin care să renască valorile morale, asemenea păsării Phoenix, emblemă a ciclurilor morţii şi ale vieţii, a eternelor renaşteri din propria cenuşă.

Dar nu putem renaşte spiritual dacă nu suntem dispuşi, la vârsta maturităţii, să ne supunem noi înşine unei proprii introspecţii, unei analize amănunţite şi sincere, unui bilanţ al propriului eu, atingând cele mai adânci tenebre ale sufletului, atent ascunse celorlalţi, şi căutând în adâncul trăirii noastre să ne abandonăm Universului şi să  înţelegem cu menirea pe care o avem pe acest pământ şi sigur ea nu constă într-o existenţă sordidă ci într-una în care relaţiile interumane şi educarea intelectului pot să declanşeze resorturile fericirii individului, care trebuie să fie în strânsă corelaţie cu fericirea  semenilor.

Vom deveni o naţiune bogată când tinerii acestei ţări vor fi educaţi în cultul muncii, al studiului individual şi al dragostei faţă de ţară şi de oamenii ei, al dragostei faţă de natură şi faţă de omul mapamondului, ridicând la rangul cuvenit RESPECTUL între oameni, reparând cumva greşelile trecutului, spălând ruşinea rasismului şi a antisemitismului.

Pot părea desuete aceste convingeri, dar :

·   până nu vom investi în educaţia tinerilor aflaţi pe băncile şcolii;

·  până când nu vom sensibiliza opinia publică să ia atitudine şi să participe la munca de voluntariat;

·  până când nu vom atrage societatea civilă şi agenţii economici într-un ciclu bine pus la punct de susţinere a şcolii româneşti, de promovare a valorilor, de descoperire şi de sprijinire a talentelor ce nu au posibilităţi financiare;

·până ce statul nu va susţine financiar tinerii pentru urmarea unei forme de învăţământ superior… (În Suedia statul aloca o sumă de bani absolvenţilor aflaţi în imposibilitatea de a se întreţine pe timpul facultăţii, bani ce sunt rambursaţi la terminarea studiilor, cu o dobând infimă. La noi, sistemul bancar nu sprijină loial cetăţenii, de cele mai multe ori nivelul dobânzilor depăşeşte împrumutul.  Statul suedez nu urmăreşte obţinerea de profituri materiale ci de ridicare a poporului prin accesul la o educaţie de calitate, ceea ce reprezinta cea mai bună investiţie…)

·până nu vom învăţa să fim uniţi şi să acceptăm că necesităţile minimale ale fiecărui individ sunt aceleaşi;

·până când nu vom învăţa să ne cerem drepturile şi până când vom avea iniţiativă legislativă;

·până când nu ne vom alege cu atenţie reprezentanţii în Parlamentul României, în Parlamentul European şi în Guvern – din punctul meu de vedere nu putem depăşi corupţia şi hoţia cu acte în regulă ce au dus la stagnarea societăţii actuale, declanşând avalanşa sărăciei, al cărei apogeu se conturează fără urme de estompare în zorii mileniului III…

Educarea voinţei şi stimularea emulaţie constructive – tehnici de a scăpa de procrastinare??

Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu. Psihologii citează adesea procrastinarea ca fiind un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini sau a unei decizii.

Cercetătorii în psihologie folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie să fie:

  • neproductiv,
  • inutil și
  • întârziat.[1]

Procrastinarea este un fel de amânare cronică. Câţi dintre noi ne putem lăuda cu faptul că tot ceea ce ne propunem să finalizăm zi de zi şi reuşim să ducem la bun sfârşit? Ţi se poate întâmpla să îţi propui să faci o acţiune şi să o realizezi doar cu ochii minţii, fiind incapabil să te mobilizezi fizic sau intelectual pentru îndeplinirea sarcinii propuse. Volens-nolens, ne putem pune câteva întrebări legate de procrastinare, fără pretenţia de a fi singurii care încercăm să aprofundăm acest subiect:

·         De ce suntem dispuşi să procrastinăm?

·         Care sunt efectele procrastinării asupra psihicului nostru?

·         Este mai uşor să leneveşti decât să acţionezi?

Mi s-a întâmplat de multe ori să amân o acţiune propusă la nivelul câmpului meu decizional, deci fără constrângere din exterior. Lenevind, poţi vedea cu ochii minţii cum acţionezi şi asta poate avea şi un efect benefic  asupra  dezvoltării personale, atât timp cât nu devine o obişnuinţă.

Din punctul meu de vedere, procrastinarea apare pe fondul  lipsei unei educaţii pentru implicare, lipsei unor activităţi intelectuale şi fizice, dar şi din cauza unei slabe motivaţii. Eviţi să faci ceea ce nu-ţi place, de obicei.

Elevilor nu le mai place la şcoală şi automat asta generează procrastinare oglindită în rezultatele slabe la examenele naţionale, exceptând procentul de 20-30% care învaţă din plăcere sau din obligaţie.

Studenţii sunt şi ei tentaţi să procrastineze. De ce? Uneori merg la cursuri şi se plictisesc. Alteori  decid să aibă alte preocupări, puţini fiind cei capabili de mobilizare intelectuală. De ce? Pentru că sistemul de învăţământ este axat mai mult pe partea teoretică şi mai puţin pe partea practică.

De ce procrastinează un student din învăţământul universitar? Din comoditate? Din lene intelectuală? Din lipsă de motivaţie? Cred că aceştia sunt pilonii care susţin procrastinarea în rândul studenţilor şi ea poate deveni un stil de viaţă dacă cei din jur sunt indiferenţi la comportamentul tinerilor.

Poate învăţa un student în sesiune ceea ce nu a învăţat într-un semestru? Răspunsul este DA, din punctul meu de vedere, dar se operează cu memoria de scurtă durată şi informaţiile se şterg din memorie instantaneu după susţinerea examenului.

Evident, este mai uşor să leneveşti decât să acţionezi.

Tehnicile de a scăpa de procrastinare există, dar oricât ar fie le de numeroase este nevoie de VOINŢA individului, de autoanaliză şi de comparare cu membrii grupului, de raportare la grup şi la valorile lui, de lectură şi de cunoaşterea a cât mai multor profile psihologice. Este nevoie de crearea unui cadru favorabil  emulaţiei constructive. Studentul se poate închide într-o încăpere pentru a finaliza studiul unei opere şi poate scrie pe hârtie ideile care-i trec prin minte, dar toate se reduc la actul decizional.

Când iei decizii bune? Când la marginea tunelului te aşteaptă o recompensă. Care este recompensa studentului? Pe termen scurt, nota. Pe termen lung, devenirea unei persoane active la nivelul societăţii şi ascensiunea pe scara valorică.Este societatea pregătită să aplice principiul meritocraţiei?

Din punctul meu de vedere, procrastinarea este determinată şi de lipsa valorilor unei societăţi. Îmi poate fi lene să finalizez o lucrare. Care sunt consecinţele deciziei mele de a nu o finaliza? Există recompense care să mă determine să iau cea mai bună decizie? Mă pot întreba, ca student, unde sunt angajaţi studenţii  sutelor de facultăţi… Câţi sunt plecaţi peste hotare? Câţi lucrează în domeniul pregătirii de bază? Câţi colaborează cu mass-media? Câţi devin membri ai partidelor politice? Cât din ceea ce au învăţat în facultate folosesc la schimbarea mentalităţii societăţii, la schimbarea ei? Câţi absolvenţi de universităţi devin şomeri? Răspunsurile la aceste întrebări mă pot demotiva sau mobiliza pe mine, dar şi pe cei ce vin în urma mea…