Protecţia socială a şomerilor în România este aproape inexistentă sau este insuficientă. Măsurile active şi măsurile pasive au un ritm lent.

Dorinţa de recâştigare a demnităţii prin muncă, reunirea şomerilor din România si militarea pentru locuri de muncă, ar putea convinge Guvernul României să ia decizii pentru reconstrucția agrară a țării.

Un șomer suedez, cu indemnizatia de șomaj, iși poate achita toate cheltuielile legate de intreținere, iar statul aplică TVA mic la produsele alimentare. În România, prețurile s-au aliniat la piața europeană, deși veniturile românilor sunt de 3-4 ori mai mici decât ale celorlalte state membre UE.

Cuantumul ajutorului de şomaj ar trebui să asigure cuantumul cheltuielilor cu intretinerea si hrana, într-o ţară civilizată, cu guvernanţi aflaţi în slujba cetăţeanului şi cu cetăţeni aflaţi în slujba comunităţilor locale…

 Protecţia socială a copiilor şi familiei în România – un eșec total

Există o legislație foarte bine pusă la punct în domeniul protecției copiilor? 

Întâlnim, din păcate, în România secolului XXI, copii care nu au acces la educație, copii maltratați, molestați, copii scoși la cerșit, copii vânduți, etc. Există familii ce trăiesc la limita existentei si care sunt condamnate de nepăsarea societății la o viață fără speranță de mai bine. Beneficiază oamenii străzii de asistență medicală? Întâlnim părinți care plătesc vaccinul micuților și mame ai căror copii mor la naștere sau copiii pleacă din spital cu boli a căror vindecare se face cu medicamente plătite din propriul buzunar… Întâlnim mame care nasc în spitale private deși veniturile lor pe tot anul reprezintă suma plătită pentru naștere și, în aceste condiții, putem concluziona că statul nu susține mama și copilul așa cum ar fi normal

Din punctul meu de vedere, cuantumul alocațiilor de stat pentru copiii ce provin din familii nevoiașe ar trebui să acopere în procent de 50% cheltuielile necesare dezvoltării armonioase a micuților, dar nu ca părinții să primească bani ci doar să beneficieze de gratuități pentru micuț. Un astfel de sistem ar însemna și necesita organizare, iar România la ora actuală nu este capabilă decât să permită extinderea haosului…

 Protecţia socială a persoanelor sărace. Sistemul de garantare a veniturilor minime în România nu a existat in perioada de tranziție. Am avut astfel pensionari cu o pensie de 15 lei, iar la polul opus pensionari cu venituri de la bugetul de stat de 30.000 de lei ceea ce arată că niciun guvern nu a fost preocupat de legea salarizării unice si nici de legea pensiilor.

Sărăcia este rezultatul dezinteresului manifestat de regimul politic faţă de bunăştarea naţiunii.

Prezentarea sintetică a felului în care funcţionează protecţia socială a persoanelor sărace într-o altă ţară rămâne o enigmă, niciun post de televiziune neavând astfel de preocupări.

Din punctul meu de vedere, ajutorul social pentru persoanele nevoiaşe apte de muncă ar trebui acordat numai dacă aceştia prestează o muncă în folosul comunităţii, iar pentru bătrâni acesta ar trebui acordat sub forma produselor în natură.

 Incluziunea socială a grupurilor vulnerabile: persoane cu dizabilităţi, tineri din centrele de plasament, minorităţi etno-culturale, etc. Promovarea egalităţii de şanse.

Măsurile de protecţie socială care pot promova cel mai bine incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, în opinia mea, ar fi mai intâi educarea tinerilor în spiritul respectului și al toleranței și implicarea lor în activități de voluntariat pe termen lung. Personalul din centrele în care copiii sunt instituționalizați sa aibă înaltă calificare, dublată de dragoste față de oameni, iar medicii să fie animați de dorința de cercetare astfel incât anomaliile genetice – rod al unei vieți psihice si mentale- nesănătoase să nu mai afecteze nou-nascuții. În anul 2008 s-au născut în România 1700 de copii cu probleme psihomotorii. În contextul actual economic, politic si social acesti copii sunt condamnați să fie poveri pentru parinți sau să intre în centre unde nu li se asigură atenția corespunzătoare ce ar putea duce la ameliorarea stării de sănătate sau a handicapului respectiv.

În România mileniului III, nu există locuri de muncă nici pentru oamenii sănătoși, iar cei cu un handicap minor iși duc zilele cu greutate, de parcă povara păcatului Evei ar trebui să o poarte ei veşnic.

   Din punctul meu de vedere, tot sistemul economic, social, politic si cultural trebuie regândit. Ce a fost bun si foarte bun pe vremea „cismarului” trebuie reconfirmat, revalorizat si pe pilonii respectului față de sine și fata de semeni trebuie reformat sistemul de sănătate, de educație, juridic, de asistență socială, pe eșafodajul competiției loiale şi constructive, inexistentă in România, care să aibă la bază PRINCIPIUL MERITOCRAŢIEI.