Acasă » 2014

Arhive anuale: 2014

Educaţia – la cumpăna celor 20 de ani de la Revoluţie (articol scris în 2009)

Reforma implementata de umanistul şi patriotistul Spiru Haret a reuşit să ridice mult nivelul şcolii româneşti. Spiru Haret era împotriva examenului-loterie şi examenului-fraudă. Spiru Haret considera că un examen trebuie redus la un număr de cunoştinţe esenţiale, urmând să se constate nu volumul de cunoştinţe memorate de candidat, ci până la ce punct instrucţiunea i-a format spiritul şi judecata. În concepţia marelui om, şcoala este izvorul ce trebuie să întreţină progresul naţiunii şi a urmarit ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice în cele trei legislaturi – 1897-1899; 1901-1904 şi 1907-1910 – să impună reforma prin preocuparea de a lega şcoala de viaţă, de practică, fiind conştient de interdependenţa existentă între produsul şcolii şi nivelul de dezvoltare economică şi socială a ţării.
La 111 ani de la gândirea şcolii ca lacaş al „educaţiei sociale, civice şi patriotice” se pare că ne îndepărtăm de acest concept implementat de marele om Spiru Haret.
În octombrie 2009, se specifică în raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ, elaborat de MECI şi publicat recent pe site-ul educaţiei, că a crescut ponderea cheltuielilor pentru educaţie la 6% din PIB. Cu toate aceste, în România secolului XXI există şcoli fără aviz sanitar de funcţionare, şcoli al căror spaţiu este impropriu desfăşurarii orelor de curs, în special în mediul rural. Există grădiniţe care nu au jucării pentru preşcolari decât dacă intră în atenţia politicienilor care în preajma alegerilor catadicsesc să afle nevoile şcolii şi, de asemenea, avem şi şcoli care nu au un fond de carte corespunzător care să permită accesul tinerilor la studiu individual sau lectură.
Se menţionează în acelaşi raport că România a alocat învăţământului în 2007 peste 17% din totalul cheltuielilor publice, fiind unul dintre serviciile publice cel mai înalt finanţate. Nu se specifică nicăieri în acest raport câţi elevi absolvenţi de gimnaziu nu ştiu tabla înmulţirii şi nici câţi elevi există fără examen de capacitate, etc
Participarea la educaţie, oglindită prin indicatorul rată brută de cuprindere şcolară în toate nivelurile de învăţământ, cu o valoare de 56,1% (3-29 ani), ne aşază pe locuri codaşe în ierarhia europeană, devansând doar Bulgaria şi Cipru.
Universitatea Spiru Haret a şcolarizat pe bandă absolvenţi de învăţământ universitar prin centrele teritoriale ID şi nu numai astfel încât în numai şase ani numărul diplomelor eliberate s-a înzecit după un algoritm năucitor, făcut public de ministrul ce a cerut ancheta la acea vreme, d-na Ecaterina Andronescu, .
– în anul 2003: 5.700 de diplome;
– în anul 2004: 5.000 de diplome;
– în anul 2005: 6.000 de diplome;
– în anul 2006: 10.000 de diplome;
– în anul 2007: 15.000 de diplome;
– în anul 2008: 50.000 de diplome;
– în anul 2009: 56.000 de diplome;
Cu toate acestea, speranţa de viaţă şcolară în România este mai redusă decât în multe dintre cele 27 de ţări UE.
Rezultatele elevilor la evaluările internaţionale ne situează la o distanţă de 10 locuri faţă de ultima ţară înscrisă în competiţie şi statisticile sunt oarecum concludente în ceea ce priveşte investiţia în formarea deprinderilor şi abilităţilor cognitive la şcoală.
La ora actuală, învăţământul românesc încă nu are trasată o traiectorie precisă. Cei 12 ministri ai educaţiei, nu au făcut decât să zdruncine din temelii încrederea societăţii în oportunitatea investiţiei în educaţie prin deciziile luate vizavi de ariile de interes ce pot genera conflicte şi care vizează elevii (programe şcolare, modalităţi de evaluare), profesorii (programe de formare psihopedagogică şi de specialitate), familiile (responsabilizarea acestora şi implicarea în viaţa şcolii) şi societatea (militarea pentru politici care să asigure un standard de viaţa tuturor indivizilor prin crearea locurilor de muncă), dar mai presus de toate politizarea şcolii româneşti cunoaşte un apogeu al mişcării directorilor din instituţiile şcolare după cum bate vântul puterii prin sediile partidelor politice.
O arie de conflict major pe care dascălii o resimt, dar nu mai au puterea să o discute în van, rămâne uşurinţa cu care părinţii se strecoară în planul şcolii pentru susţinerea unui bacalaureat de tip protocol şi nicidecum unul al valorii demonstrate, ceea ce conduce automat la o scădere a interesului faţă de studiu atât timp cât există portiţe lejere de promovare a „examenului maturităţii”…
Impactul unei astfel de susţineri tacite nu poate fi decât unul negativ pe termen mediu şi lung. Profilul absolventului de liceu nu pare să fie al unui învingător prin forţe proprii…, ci mai degrabă al unui invins de sistemul actual de învăţământ care-l forţează să îngurgiteze noţiuni peste noţiuni, uneori fără să le înţeleagă utilitatea, devenind astfel un condamnat între zidurile şcolii, nicidecum un spirit dezlănţuit şi educat capabil să-şi aducă aportul la evoluţia societăţii, evoluţia fiind legea fundamentală a existenţei, conform teoriei lui Herbert Spencer.
Sistemului finlandez de învăţământ este unul performant… De ce nu îl implementăm şi în România?? Din păcate nu am avut guverne care să pună accent pe educaţie şi nici pe beneficiile ei pe termen lung. Din patru în patru ani, viziunea asupra educaţiei este redusă doar la simple promisiuni electorale…
La douăzeci de ani de la revoluţie se pare că şcoala românească nu a evoluat prea mult, iar politicile educaţionale au fost implementate cu întârziere, ceea ce mă face să am numeroase semne de intrebare vizavi de competenţa guvernelor din 1989 până azi, căci problemele şcolii româneşti nu pot fi eradicate atât timp cât problemele sociale există.
De ce nu se organizează congrese ale educaţiei la nivel internaţional în care reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai Consiliului Naţional pentru Curriculum, ai Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei să se intâlnească cu omologi din statele europene, unde să compare programe şcolare, abilităţi şi competenţe dobândite de beneficiarii educaţiei, cât şi viabilitatea specializărilor pe piaţa muncii…
Ce vină au absolvenţii de liceu tehnologic dacă nu îşi găsesc un loc de muncă?? Când se vor corela ofertele educaţionale ale liceelor cu posibilităţile reale de inserţie ale societăţii?? PLAI şi PRAI sunt elaborate pentru a subzista specializările liceelor, din păcate!
Testele PISA arată clar că suntem codaşi, cu toate acestea ne mândrim cu un învăţământ performant!! Olimpicii României reprezintă 2% din populaţia şcolară, iar ei sunt pe picior de ducă atât timp cât nu există un sistem performant de susţinere, dar şi de integrare a lor în cercetare, aproape inexistentă în România
De ce nu există stagii de perfecţionare (1 an, 2 ani) ale profesorilor români în statele Uniunii Europene??
De ce condamnăm generaţii întregi de elevi la ignoranţă şi repulsie faţă de studiu cu programe şcolare stufoase care nu permit aprofundarea noţiunilor??
Ce viitor au elevii care azi sunt la SAM fără examen de capacitate si nu aceasta este hiba, ci faptul că unii nu ştiu să citească, să recite, să enumere cinci cuvinte într-o limbă modernă…??
Dacă şcoala nu mai reuşeşte azi să transmită valori tinerilor, mai există o speranţă în conceptul referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii, implementat în toate ţările UE. 1996 a fost declarat Anul European al Învăţării pe tot parcursul vieţii şi această iniţiativă a fost consolidată şi extinsă în cadrul programelor SOCRATES, LEONARDO DA VINCI, şi TINERET PENTRU EUROPA, dar foarte puţini elevi sunt prinşi în astfel de activităţi.
PROBLEMELE ŞCOLII SUNT CORELATE şi cu problemele societăţii actuale şi nu vom avea parte de schimbare până nu se vor pune baze solide pe armonia si echilibrul familiei, in sânul căreia vor creşte mici vlăstare, ce trebuie sa aibă acces la o viaţă decentă, in lumina valorilor morale.
Avem azi copii abandonaţi in orfelinate, copii cu handicap minor sau sever, copii romi neînscrişi in evidenta populaţiei, copii ce nu au căldura in case sau o bucata de pâine, copii ai căror părinţi sunt plecaţi in străinătate… Avem, la polul opus, copii răsfăţaţi, aroganţi, impertinenţi ce etalează carenţe majore in educaţie, deşi provin din familii cu pretenţii…
Avem si scoli insalubre, si elevi cu bacalaureat protocol, dar şi profesori absolvenţi de facultăţi copy-paste, avem si funcţionari cu dosare penale si candidaţi politici cu procese pe rol, avem si suflete vândute pentru bani si avem multă, multă indiferenţă în rândul celor şcoliţi odinioară…
O şcoala ideală ar fi aceea in care elevii ar veni de drag, din dorinţa de a acumula cunoştinţe care sa le servească mai târziu in viaţă… O şcoala in care profesorul nu dă vina pe sistem sau pe incapacitatea elevului de a „îngurgita” cunoştinţele, ci depune eforturi pentru a-l câştiga pentru studiu, fără a-l eticheta, Datoria noastră este să le descoperim un talent si să-i pregătim pentru viaţă, să le inoculăm spiritul de competiţie si idealuri mareţe, indiferent de spectacolul politic oferit de guvernanţii ce par a fi animaţi doar de interese proprii nicidecum de interesul naţional.

Gânduri, de Ziua Limbii Române

Limba romana

Când spun limba Română, spun limba străbunilor mei. Când spun străbuni, spun istorie. Când spun istoria poporului român, spun suferință, războaie, neajunsuri, înălțare și decădere morală, intelectuală, spirituală, spun chiar regimuri politice, etc.
Când spun Limba Română, spun intelectualitate și personalități marcante ale secolelor apuse, unele dintre ele uitate, altele omagiate la justa lor valoare.
Când spun Limba Română, mă gândesc la cei ce folosindu-și abilitățile intelectuale ne-au lăsat moștenire inestimabile opere ce oglindesc moravurile, evoluția sau involuția secolelor trecute.
Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), în Țiganiada (Tabăra-Țiganilor), cântul XI, redă ireproșabil, în limba română a începutului de secol XIX, dorința de dominare a unuia în fața celorlați, dar nu neapărat a celui mai bun. Dorința de putere să fie punctul nostru comun cu etnia romă, etnie prigonită și hulită din lipsa dorinței ei de evoluție și adaptare?
”Apucându-l pofta de domnie,
Să luptă-în gânduri zioa și noapte,
Dar’ fiindcă sau n-are tărie,
Sau proiecturile nu i-s coapte,
Cu capu-în urmă vina-ș’ plătește,
Vița toată-i piere mișelește.

Iar’ care-ajunge la-întiețime,
Despòt și tiran fără milă
Să face-asuprind biata mulțime.
Atunci lege-i putința cu sâlă,”
[…]
Cum ar fi viața noastră fără cuvinte? Uneori poate nu ne este atât de greu să ne imaginăm astfel de ipostaze. Vedem, desori, ici și colo, persoane care paradoxal se consideră a fi educate, dar care nu se sfiesc să strâmbe din nas când ceva nu le convine, refuzând să folosească cuvintele, renegându-le puterea transmiterii unui mesaj, singurul capabil să vină în sprijinul corectării și armonizării relațiilor interumane.
Anton Pann (1793 sau 1797 – 1854) – ”Despre năravuri rele”:
„Cu șhiopu-ntr-un loc șezi,
Te-nveți să șchiopetezi.
și
Cineva cînd locuiește
Cu măgarul cel trîndav,
Or păr din el să lipește,
Or ca vreun alt nărav.”

Limba Română a permis scriitorilor să-și transpună iubirea și dorul de țară în versuri sau în proză. Se știe că, în trecut, aproape toată floarea intelectualității românești a fost nevoită să părăsească țara pe motiv de nerecunoaștere deplină a meritelor academice pe plan local și pare că nici azi nu am învățat să ne respectăm valorile, să le creăm condiții prielnice pentru cultivarea și impunerea lor în propria țară.
Vasile Alecsandri (1821-1890), ”Întoarcerea în țară” (1843), volumul Doine și Lăcrimioare – 1853
„Raiul înflorește în sufletul meu.
Steaua se arată pe cerul senin,
Îngerul iubirei îmi zâmbește lin.
Periți, neguri dese! iată dulcea stea!
Pei, străinătate! iată țara mea!”

Limba Română este un instrument de iluminare a poporului, dar iluminarea, trezirea intelectuală nu apar din senin și fără efort, și fără dorință, atât din partea mulțimii, cât și din partea elitelor ce ar trebui să marcheze prezentul tuturor societăților.
George Coșbuc (1866-1918), ”Decebal către popor”, din ciclul poeziilor dedicate evocării trecutului și Războiului de Independență:
„Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câne-nlănțuit.”

Limba română a cunoscut o evoluție grandioasă prin intermediul marilor personalități ce au adus prestigiu real epocilor trecute, nouă revenindu-ne misiunea de a prezenta într-un văl de aur capodoperele limbii române, pentru a deveni atractive generațiilor prezente și viitoare, asigurând astfel transcendența, transferul spiritualității de la o eră la alta.
Tudor Arghezi,  (1880 – 1967), poezia Testament

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.”

Limba Română este un tezaur de spiritualitate, fiecare cuvânt bine încadrat în contextul exprimării literare, tehnice, jurnalistice poate aduce cu el energia și simbolistica epocilor apuse, doar dacă autorul este posesorul bogăției inestimabile a spiritualității limbii române, priceput în a da formă și sens, aripi și înălțare, emoție, interes și continuitate propozițiilor și frazelor, asemeni fierarului ce imprimă formă și frumusețe metalului ce altfel nu ar avea niciun fel de strălucire, exceptând scurta lui viață din cuptoare unde împrumută din măreția astrului solar, doar pentru o clipă.
Nicolae Labiș (1935-1956), Geneza:

„Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu-azbest, metale cu metale.
Nutrim un vis si năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.
Mult pâna-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipă
Ecoul sunetului viitor.”

Ce vremuri! Ce oameni dispuși să înfrunte cu condeiul moravurile și viciile secolelor în care au trăit!
Ce profil are intelectualul de azi, cel ce se face răspunzător de rezonanța afectivă a unui popor față de originile sale, rămâne să concluzionăm noi sau epocile viitoare. Care va fi VIITORUL LIMBII ROMÂNE, atât timp cât tinerii nu mai citesc, ci cred doar în mirajul și puterea nelimitată a banului, în detrimentul puterii culturii transmise pe care orală sau scrisă… Viitorul limbii române este incert. Putem eșantiona pe o generație de elevi, din o sută în o sută de elevi și vom concluziona că rigoarea mesajului limbii române se pierde și avem datoria să readucem la viață miracolul limbii ce a dăinuit și s-a îmbogățit de la Decebal până la finele comunismului, ce cunoaște azi o decădere neluată în seamă de academicieni și lumea profesorală și care, conform curbei lui Gauss, trebuie să revină cu forță pentru a recupera terenul pierdut în fața limbilor popoarelor mapamondului ce au prins rădăcini odată cu evoluția spirituală a lor și continuă neîncetat ca o competiție a poporului cu sine însuși. Poate Camil Petrescu sau alții ar putea fi nominalizați la premiile Nobel pentru literatură, dar din păcate literații noștri nu prea au preocupări extinse care să vizeze evoluția, dar și recunoașterea autenticității limbii române și aportul ei, în context mondial...

Să fii român, corvoadă sau mândrie?

Articol scris în decembrie 2007
Romania1
Urbea noastră a trecut aproape cu nepăsare peste evenimentul marcat de Ziua Naţională a României. 1 Decembrie 2007 a picat într-o zi de sâmbătă, iar autorităţile locale s-au grabit să participe la manifestările solemne într-un mod propriu şi într-un timp record. Dacă în alte oraşe ale ţării edilii s-au implicat în organizarea unor parade şi a unor evenimente culturale, sociale, la noi doar o depunere de coroane şi un pas de defilare pe o arteră de câțiva zeci de metri a fost toată cinstirea adusă memoriei străbunilor ţării şi luptei duse pentru întregirea statului.
Elevii şcolilor gimnaziale s-au întrunit ici-colo şi graţie unor profesori inimoşi au aflat ce înseamnă să-ţi cinsteşti strămoşii prin cântece şi poezii, chiar dacă pentru cei mai mulţi dintre noi acestea reprezintă sechele ale comunismului. Consider că am privat destul generaţii întregi de tineri şi consider că este necesar să cultivăm dragostea de ţară şi să dezvoltăm spiritul critic la o generaţie de tineri ce va trăi sub auspiciile unui viitor european, dar care azi cresc într-o societate ce actualmente nu pune bază pe valorile autentice. Prezentul pare incert pentru investiţia în dezvoltare personală, dar, o dată depăşită această gândire ipohondră, tinerii vor putea transcede cultura poporului român şi vor învăța să respecte și să promoveze valorile naţionale în context european şi de ce nu mondial.
În altă ordine de idei, am dat dovadă ca naţiune că nu prea avem spirit civic, căci prezenţa românilor în faţa urnelor în cadrul alegerilor europarlamentare din 25 noiembrie 2007 a fost sub aşteptările celor ce au bătut ţara în lung şi în lat, indiferent de culoarea politică, chiar dacă doar pentru un vot şi doar în această campanie, pe urmă uitarea cuprinzându-i total…
Se vehiculează ideea că vocea românului se va auzi în Europa prin intermediul acestor europarlamentari, dar, de fapt, vocea românului nu se aude nici pe plan naţional, căci parlamentarii ţării au cu totul şi cu totul alte obiective decât comunicarea cu cetăţeanul şi bunăstarea poporului român. Am fost slab informaţi despre aptitudinile celor ce aspirau la un fotoliu de parlamentar european şi populaţia României este deja suprasaturată de minciunile oamenilor politici de după Revoluţia din 1989. Un vot de blam au primit toate partidele politice și este ilar să vezi cum unii se laudă cu un procent din voturile a 30% din populaţia României. Aş spune că ar trebui să-i trezească la realitate aceste rezultate pe politicieni ce par să agreeze beția cu apă rece. În România sunt familii nevoiaşe şi copii ce cresc în mizerie, deşi pe hârtie se stipulează dreptul lor la fericire. Sunt oameni ce decurg la gesturi disperate, iar numărul celor ce-şi curmă viaţa a crescut într-un mod alarmant. Trecând peste blamul bisericii, aceşti oameni abandonaţi de societate şi neajutoraţi găsesc refugiu în braţele morţii, uitând că provoacă durere celor apropiaţi sau simplă îngrijorare celor ce întocmesc statistici.
Pe cei ce au făcut politică în România postdecembristă avem tot dreptul să-i blamăm căci viaţa românului este o corvoadă continuă, într-o lume a birocraţiei și a haosului căci nu poți să-ți explici altfel decontarea cheltuielilor cu cazarea de la bugetul de stat chiar dacă parlamentarii au în conturi mii şi milioane de euro…

Nimeni nu limitează averea în democraţie, dar trebuie să fie demonstrat că ea s-a obţinut pe căi legale… Câţi dintre marii baroni locali au fost traşi la răspundere pentru averile lor colosale?? Câţi dintre ei au dezvăluit tertipurile prin care s-au îmbogăţit?? Ştim cu toţii că numai prin hoţii cu acte în regulă poţi să devii peste noapte milionar în euro…
Vin sărbătorile şi în casele multor români repartitoarele de căldură sunt puse pe consum minim dovadă certă a traiului greu… Şi anul acesta românul a fost dispus să treacă cu vederea toate eşecurile guvernării actuale, sperând la o viaţă mai bună…
Sărbători fericite şi putere de muncă şi implicare în viaţa societăţii, căci altfel vom stagna în aceeaşi inerţie ce ne ţine pe ultimele locuri în ierarhia judeţelor.

Se pare că ceea ce scriam în 2007 este valabil și în 2014…

PRO implementării standardelor de participare pentru cetăţenie activă, la nivel naţional

Proiectul „Standarde de participare pentru cetăţenie activă” – pilotat în 20 de şcoli din regiunea S-V Oltenia – vizează educaţia tinerilor în vederea participării active la luarea deciziilor în cadrul comunităţilor şcolare.
Din punctul meu de vedere, proiectul ar fi trebuit implementat în urmă cu 20 de ani, la nivel naţional, facilitând trecerea de la regimul totalitarist la cel democratic prin trezirea conştiinţei de sine a adulţilor şi implicit a conştiinţei naţionale, aflată în stare latentă în perioada comunismului. Marele om, Constantin Noica- avea perfectă dreptate când afirma: „Nu poţi avea conştiinţă de grup, dacă nu ai conştiinţă de sine.”
Elevii, tinerii şi chiar adulţii nu acordă o atenţie foarte mare implicării prin participare şi nici nu le sunt cunoscute pârghiile care să le permită implicarea la nivelul şcolii, respectiv societăţii.
Cunoaşterea standardelor de participare pentru cetăţenie activă (valori comune, structuri, sisteme, leadership, strategii, cunoştinţe şi informaţii şi personalul unităţii) poate genera un efect pozitiv asupra mentalităţii tinerilor de azi, dar numai dacă se vor elabora planuri de acţiune care să încurajeze exprimarea liberă a opiniilor vizavi de problemele existente în cadrul şcolii sau la nivelul societăţii şi care să mobilizeze la implicare şi participare pentru a putea reconstrui o societate bazată pe valori civice, morale, spirituale, şi nu în ultimul rând intelectuale..
Dacă în comunism nimeni nu avea curaj să aibă opinii diferite faţă de cei ce guvernau România, azi putem observa neregulile şi putem să le strigăm în gura mare, putem să le sesizăm chiar şi, paradoxal, autorităţile locale sau structurile ierarhice reprezentative par să nu ne ia în seamă nici pe noi, ca simpli cetăţeni, nici acea parte a mass-mediei care este implicată în demascarea neregulilor existente la nivel economic, de exemplu.
În astfel de condiţii, te întrebi ce instrumente poţi să acţionezi pentru a produce schimbarea în lumea în care trăieşti… Începem, la 20 de ani de la revoluţie, să investim în educaţia pentru cetăţenie activă!
Elevii au curaj să-şi exprime un punct de vedere, să sesizeze neregulile existente la nivelul şcolii, să-şi susţină ideile prin argumente solide, dar numai dacă sunt încurajaţi în acest demers. De aceea, Grupul pentru Bună Guvernare de la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, a decis că este necesar ca vocea elevilor să aibă ecou la nivelul şcolii şi al comunităţii şi s-au pus bazele unui ziar de opinie şi informare al cărui prin număr a fost deja distribuit liceenilor, cât şi invitaţilor ce au luat parte la Conferinţa Judeţeană a proiectului “Standarde de participare pentru cetăţenie activă”, desfăşurată în data de 16 octombrie 2012.
La nivelul unei şcoli pot apare elemente de cenzură a opiniilor şi de aceea consider că ar trebui să existe un parteneriat între şcoli şi trusturile de presă, astfel încât în fiecare judeţ să existe un ziar de opinie şi informare care să reprezinte interesele şcolii. În astfel de condiţii, ministerul de resort ar fi mai bine informat şi poate dispus să conlucreze la eradicarea problemelor existente la nivelul şcolilor, probleme generate, în mare parte de subfinanţarea sistemului, dar şi de lipsa de comunicare între instituţii şcolare, inspectorate şi minister.
De asemenea, consider că toate şcolile din România ar trebui să aibă parteneriate încheiate cu televiziunile locale şi lunar un car al televiziunii reprezentative din localitate, respectiv oamenii TV să fie în mijlocul elevilor pentru o oră, luându-le interviuri. Elevii ar avea astfel şansa să-şi spună punctul de vedere vizavi de buna guvernare a şcolii lor, să prezinte activităţile educative în care sunt implicaţi, etc. Cele mai reuşite emisiuni ar trebui preluate şi difuzate de TVR sau de alte posture naţionale. În astfel de condiţii, directorii şi administraţia locală ar fi mai interesaţi să investească în şcoli, ştiind că aspectele negative nu vor rămâne doar în spaţiul lor, ci vor fi făcute publice..
Este imperios necesar ca la nivelul fiecărei şcoli să fie elaborat un plan de acţiune astfel încât vocea elevilor să fie auzită şi opiniile lor să fie luate în seamă. Constituirea Grupului pentru Buna Guvernare în şcoală s-ar putea transforma mai târziu în Grupul pentru Buna Guvernare a Societăţii…
Dacă autorităţile locale ar fi dispuse să vină în mijlocul elevilor, să participe la dialog, la mese rotunde, umăr la umăr cu elevii merituoşi, de exemplu, s-ar stabili o punte între generaţii. Din păcate, de cele mai multe ori, autorităţile locale nu răspund invitaţiilor adresate de şcoală. La Audierea Publică din 27 martie 2012, desfăşurată în sala de şedinţe a Prefecturii judeţului Mehedinţi, nu ne-au onorat cu prezenţa nici primarii, nici prefectul, nici preşedintele CJ, deşi invitaţiile au fost trimise cu mult timp înainte. Edilii au fost absenţi şi la Conferinţa Judeţeană a proiectului Standarde de participare pentru cetăţenie activă, din 16 octombrie, anul curent.
Ar trebui stipulate în atribuţiile edililor vizitarea spaţiilor şcolare cel puţin anual şi nu doar la festivitatea de deschidere a anului şcolar.
Vineri, 19 octombrie 2012, în cadrul proiectului “Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale”, coordonat în şcoală de prof. Mirela Rusu, am organizat în amfiteatrul liceului o dezbatere pe tema Ce aş face dacă aş fi primar/CL? Am constatat că elevii au idei, dar din păcate nimeni nu le acordă atenţia cuvenită. Vom selecta şi vom trimite către autorităţile locale cele mai interesante propuneri venite din partea elevilor Colegiului Tehnic Decebal, în speranţa că cineva va ţine cont de ele.
Din punctul meu de vedere, implicarea prin participare la luarea deciziilor vizează şi dezvoltarea emoţională, socială, cognitivă şi personală a tinerilor, cu beneficii majore în viaţa de adult.
Sustenabilitatea proiectului este dată de înfiinţarea Centrului pentru cetăţenie activă în şcoală, utilat cu echipamente TIC, cât şi de elaborarea şi editarea Cartei Albe a Grupurilor pentru Bună Guvernare din şcolile implicate în proiect, ce cuprind şi un plan de actiune pentru promovarea cetateniei active prin activitati educative, extraşcolare şi extracurriculare.

Educaţia pentru libertatea gândirii şi a implicării prin participare sunt garantul unei democraţii aflate pe făgaşul normalităţii.

Implementarea la nivel naţional a proiectului „Standarde de participare pentru cetăţenie activă” ar promova LIBERTATEA CONŞTIINŢEI, articolul 29 din Constituţia României şi va reuşi să aducă la masa comunicării şi a negocierii fiecare membru al societăţii, pe structuri organizatorice, care să vizeze nu numai buna guvernare a şcolii, ci şi a instituţiilor statului, a administraţiei locale, BUNA GUVERNARE A SOCIETĂŢII, în general…

PUTEM CONSTRUI O LUME MAI BUNĂ?

Implicarea tuturor verigilor la luarea deciziilor este un act democratic pe care noi, generația Epocii de Aur, nu am avut şansa să-l experimentăm. Ştiam să învăţăm, ştiam să respectăm, ştiam să apreciem valoarea şi ştiam că cei buni au o şansă incontestabilă, întotdeauna… Trebuia să învăţăm, atât! Societatea comunistă se îngrijea de restul și, neavând termen de comparație, totul părea OK.
Azi, societatea capitalistă deschide perspectiva unei noi existenţe pentru copiii noştri, dar, ca un paradox, ne confruntăm cu câteva hibe:
• Școala prezentului nu mai este la fel de bine organizată;
• Tinerii nu mai sunt motivaţi să înveţe;
• Nu sunt locuri de muncă pentru absolvenţii de liceu sau învăţământ superior;
• Generațiile actuale nu cred şi nu investesc serios în devenirea lor prin studiu, prin cercetare, prin aplecare asupra problemelor existenţiale;
• Uneori nu cred în forţa binelui şi nici în efectul tămăduitor al iertării şi benefic al empatiei.
Azi, pare că nici adulții nu mai cred în forţa gândirii şi conştiinţei colective ceea ce explică stagnarea şi acceptarea unui nivel de trai neîmplinit pentru mulți și nesatisfăcător pentru un segment îngrijorător al populaţiei.

Implicarea prin participare la luarea deciziilor este un concept pe care părinţii ar fi trebuit să-l sădească în mintea şi sufletul copiilor încă de la o vârstă fragedă.

Şcoala trebuie să creeze cadrul propice pentru a deveni aplicabilă deviza: Mă implic, particip, mă remarc, am şansa să trăiesc într-o lume mai bună la construcţia căreia particip şi EU, copilul, elevul, adolescentul, adultul, vârstnicul!

A fi cetăţean activ înseamnă a nu accepta neregulile existente la nivelul unei comunităţi, a avea spirit critic şi conduită ireproşabilă în societate. Elevii de azi au spirit critic, dar conduita lor lasă de dorit, uneori. Ei ştiu ce trebuie schimbat într-o şcoală, dar nimeni nu ţine cont de ideile lor…

Ce pot face elevii pentru a fi cooptaţi în luarea deciziilor la nivelul şcolii? Trebuie să investească în educaţia lor, în primul rând. Vocea lor poate fi auzită la nivelul şcolii dacă elevii cer sprijinul societăţii civile, unui ONG- de exemplu, care să patroneze întâlnirile elevilor şi să colaboreze cu instituţia şcolară astfel încât punctele lor de vedere să ajungă în C.A., fiind susţinute de preşedintele CE.

Odată ce societatea civilă şi comunitatea locală îşi vor îndrepta faţa spre şcoală, sprijinind-o prin alocarea unor fonduri suplimentare care să permită dotarea corespunzătoare a instituţiilor ce modelează aurul cenuşiu al naţiunii, înseamnă o nouă perspectivă pentru TOȚI copiii şi pentru întreaga Românie.

depoziție susținută în cadrul audierii publice din 27 martie 2012standarde

INTELECTUALI de CARTON

Indiferența pune stăpânire și pe cele mai evoluate spirite ale omenirii!! Suntem indiferenţi față de semenii noştri aflaţi in suferinţă, față de tinerii nevinovaţi- victime ale unui război ce-și pune amprenta asupra țărilor posesoare de bogaţii naturale. Suntem indiferenţi față de ignoranța tinerilor ce cred în forţa fizică, renegând forţa minții…, suntem indiferenţi fata de natură, care cu dărnicie ne oferă roadele ei, așa cum mintea umană, sub influența unui stimul extern, redă informaţiile de mult uitate și stocate in labirintul inconştientului….
Dacă fiecare ar privi în propriul trecut ar fi uimit să constate câte lecţii de viață a primit si cărora nu le-a acordat nici o importanță! De cele mai multe ori uităm că suntem binecuvantați de Dumnezeu, având un corp fizic intact, alergând dupa himere și fiind fascinaţi de mirajul câştigului facil si nelimitat. Toate acestea nu fac decât să estompeze aura energetică, devenind la un moment dat simple sisteme adiabate, care nu permit schimbul de căldură cu mediul extern. Dacă nu putem rezona afectiv cu cei din jur, devenim insensibili si suntem direct manipulaţi de propriul nostru interes, uneori meschin.
Omul acționează în viață din convingeri proprii, pe care și le formează de-a lungul vremii. Uneori, convingerile îi sunt inoculate de cei din jur, alteori sunt formaţii proprii ale eu-lui, important este ca ele să aibă la bază principii solide ale conştiinţei propriei valori.
Oare câți dintre semenii noştri au conştiinţa reală a propriei valori, într-un sistem în care sunt promovate mediocritatea si ignoranța??
Intelectualii de odinioară iși desăvârșeau formaţia profesionala în școli recunoscute în lume, azi mulţi nici nu stiu să aducă argumente solide în favoarea unor idei ce implementate ar putea schimba destinul omenirii…
Intelectualii contemporani uită – în timp – că au absolvit o facultate și uită să pună în slujba umanității invățăturile primite! O depreciere a calității intelectualului, plafonat si indiferent, hotărât să suporte vicisitudinile vremii fără a lua poziţie, fără a avea replică, se observă in toata ierarhia socială. Spre vârful piramidei ierarhice acced cei ce au motivaţii personale puternice si susţinere politica, in detrimentul celor ce isi pot pune potentialul in slujba naţiunii, deoarece aceştia sunt marginalizați, incoltiti ca si cum ar fi elementul perturbator, nicidecum stabilizator.
Cu siguranţa putem schimba destinul omenirii dacă vom invăța să ne respectam trecutul, dacă vom deschide culoar celor ce pot și vor să facă ceva pentru națiunea română si, evident, dacă vom investi in educaţia tinerilor, ce reprezintă viitorul!

Învăţarea prin descoperire şi cercetare

Natura simplă şi inteligibilă în esenţa ei – nu este banală. Cunoştinţele despre natură pot fi însă banalizate. în lungul ei pelerinaj din manual în manual, descrierea celor mai interesante experimente devenind palidă, golită – într-o măsură mai mică sau mai mare – de conţinutul ei informaţional. Apoi, experimentele sunt roase de criza de timp şi, din când în când, de rutina unor dascăli sau dezinteresul elevilor pentru studiu.
Experimentul demonstrativ poate fi foarte spectaculos; se poate afirma că între intuitivitatea şi spectaculozitatea unui experiment există o anumită relaţie, fiindcă experimentele intuitive sunt în general şi captivante. Reciproca se adevereşte însă mai rar. Focurile bengale produse cu mai multe amestecuri mai mult sau mai puţin complicate pot produce fiori unor adolescenţi, dar sunt mult mai puţin instructive decât o ardere realizată într-o aparatură adecvată. Ploaia de scântei produsă de artificiile pentru pomul de iarnă este mai puţin instructivă decât arderea unei sârme de fier într-un vas umplut cu oxigen. Experimentul demonstrativ nu trebuie să genereze într-o scamatorie de circ. Cel mai simplu experiment, dacă e formulat ca o întrebare inteligentă pusă naturii, dezvăluie multe dintre aparenţele secrete ale transformării substanţelor.
Periculozitatea experimentelor chimice rezidă potenţial în proprietăţile toxice, explozive, caustice, etc ale substanţelor folosite sau obținute. Proprietăţile periculoase ale substanţelor se manifestă acut în urma unor manipulări greşite, izvorâte din necunoaşterea, respectiv cunoaşterea superficială a tehnicii experimentării. Gama experimentelor accesibile începătorului nu este atât de restrânsă datorită regulilor de securitate a muncii.
Legătura între teorie şi practică se realizează prin lămurirea ştiinţifică a esenţei proceselor fundamentale din chimie.
Necesitatea analizei teoretice a unui experiment trebuie să stimuleze elevul, să-l antreneze şi într-o activitate permanentă de perfecţionare teoretică.
Există o diferenţă inadmisibilă între rigurozitatea cu care se efectuează operaţiile chimice în laboratoarele de analiză şi în şcoală. Evident, cerinţele privind precizia rezultatelor obţinute sunt mult mai modeste în cazul unui experiment şcolar, dar se constată uneori că se lucrează cu pretenţii mult mai reduse decât cele justificate de aparatura şcolară şi nivelul deprinderilor la care pot ajunge elevii de o anumită vârstă.
Tendinţa salutară a metodicii contemporane de a scoate în relief aspectele cantitative ale fenomenelor chimice continuă una din tradiţiile cele mai pozitive ale învăţământului chimic şi este în deplină concordanţă cu linia de dezvoltare a chimiei şi ingineriei chimice moderne, caracterizată print-un proces profund de fizico-chimizare şi matematizare. Matematizarea unei ştiinţe nu este închisă în sine, un formalism independent de faptele experimentale, ci porneşte de la mărimi constatate, iar rezultatele ei oferă previziuni ştiinţifice verificabile prin experimente adecvate. Fără determinări cantitative, procesul de matematizare este lipsit de baza lui obiectivă!
Diversificarea chimiei nu înseamnă izolarea diferitelor ramuri ale acestei ştiinţe, ci este un proces dialectic însoţit de interacţiuni tot mai profunde între aceste domenii. Sunt cunoscute, de exemplu, intensele influenţe reciproce dintre chimia analitică, chimia anorganică şi cea fizică. Făcând referiri la domeniul chimiei demonstrative, se consideră incomplet un experiment preparativ, dacă el nu este însoţit de identificarea produselor şi de prezentarea unor proprietăţi importante ale acestora – pledând în acest sens pentru folosirea didactică complexă a unui experiment şcolar.
În cadrul activităţilor de la clasă predomină etapa înţelegerii cunoştinţelor, interiorizării acestora şi se urmăreşte asigurarea bazei de orientare pentru activitatea practică, unde predomină preocuparea pentru formarea unui structuri perceptiv-intelectuale specifice activităţii desfăşurate: capacitatea de a observa, de a analiza, de a integra o pluritate de însuşiri, de a discerne esenţialul de neesenţial, dezvoltarea logicii intuitive,” raţionamentului inductiv, capacitatea de a opera cu noţiuni, de a verifica teoretic şi empiric ipoteze.
Pe măsură ce elevii vor învăţa să recunoască şi să folosească principiile şi conceptele importante ale chimiei vor putea aprecia şi înţelege mai bine teoriile care au fost propuse pentru a explica regularităţile dezvăluite de experienţe.
Ideal ar fi ca în timpul unui experiment elevul:

• să strângă informații prin observație;
•să îşi organizeze această informaţie şi să caute regularităţile;
•să fie curios să ştie de ce există aceste regularităţi;
•să comunice aceste observaţii altora.
Acestea reprezintă activităţile de bază ale ştiinţei. Observaţia este punctul de plecare. Observaţia este cea mai utilă atunci când sunt controlate cu atenţie condiţiile care o influenţează. Elevii vor câştiga încredere în ei înşişi dacă vor executa fiecare experienţă cât mai bine cu putinţă, îndeplinindu-şi partea de muncă atunci când lucrează cu un partener sau într-o echipă. Lucrând împreună într-o echipă, fiecare participant contribuie cu ceva la cercetare. Folosindu-şi ingeniozitatea şi bunul simţ, vor descoperi că apar multe situaţii favorabile pentru o gândire logică şi imaginativă, având ocazia unică şi pasionantă de a observa mult din regularităţile chimiei.

Învăţarea prin descoperire şi cercetare nu este o metodă efemeră, ceva ce se poate aplica din când în când în procesul instructiv-educativ. Redescoperirea cunoştinţelor este esenţa învăţării umane!

Este greşită concepţia că numai probleme pretenţioase pot fi abordate ca lucrări de cercetare. Dimpotrivă, spiritul, atitudinea de cercetător se formează pe baza rezolvării, la început, a unor probleme simple în cazul cărora dificultăţile tehnice şi de conţinut nu eclipsează aspectele metodologice.
Valorificarea tradiţiilor metodice are şi aspecte negative. O inerţie specifică manualelor contribuie la persistenţa, chiar la consacrarea unor demonstraţii, limitând astfel cercetarea.
O concluzie firească a celor expuse este că elevul trebuie să experimenteze cât mai mult şi să reflecteze asupra celor constatate, numai astfel tehnica experimentelor didactice poate fi un domeniu vast în care se pot realiza mici inovaţii cu o aparatură modestă…

BIBLIOGRAFIE

1. Ervin Sallo, Experimente chimice în școală, Editura facla, București, 1976
2. McClellan Davis, Haenisch MacNab O„Connor, Chimie – Experiențe și principii, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1983