Indiferența pune stăpânire și pe cele mai evoluate spirite ale omenirii!! Suntem indiferenţi față de semenii noştri aflaţi in suferinţă, față de tinerii nevinovaţi- victime ale unui război ce-și pune amprenta asupra țărilor posesoare de bogaţii naturale. Suntem indiferenţi față de ignoranța tinerilor ce cred în forţa fizică, renegând forţa minții…, suntem indiferenţi fata de natură, care cu dărnicie ne oferă roadele ei, așa cum mintea umană, sub influența unui stimul extern, redă informaţiile de mult uitate și stocate in labirintul inconştientului….
Dacă fiecare ar privi în propriul trecut ar fi uimit să constate câte lecţii de viață a primit si cărora nu le-a acordat nici o importanță! De cele mai multe ori uităm că suntem binecuvantați de Dumnezeu, având un corp fizic intact, alergând dupa himere și fiind fascinaţi de mirajul câştigului facil si nelimitat. Toate acestea nu fac decât să estompeze aura energetică, devenind la un moment dat simple sisteme adiabate, care nu permit schimbul de căldură cu mediul extern. Dacă nu putem rezona afectiv cu cei din jur, devenim insensibili si suntem direct manipulaţi de propriul nostru interes, uneori meschin.
Omul acționează în viață din convingeri proprii, pe care și le formează de-a lungul vremii. Uneori, convingerile îi sunt inoculate de cei din jur, alteori sunt formaţii proprii ale eu-lui, important este ca ele să aibă la bază principii solide ale conştiinţei propriei valori.
Oare câți dintre semenii noştri au conştiinţa reală a propriei valori, într-un sistem în care sunt promovate mediocritatea si ignoranța??
Intelectualii de odinioară iși desăvârșeau formaţia profesionala în școli recunoscute în lume, azi mulţi nici nu stiu să aducă argumente solide în favoarea unor idei ce implementate ar putea schimba destinul omenirii…
Intelectualii contemporani uită – în timp – că au absolvit o facultate și uită să pună în slujba umanității invățăturile primite! O depreciere a calității intelectualului, plafonat si indiferent, hotărât să suporte vicisitudinile vremii fără a lua poziţie, fără a avea replică, se observă in toata ierarhia socială. Spre vârful piramidei ierarhice acced cei ce au motivaţii personale puternice si susţinere politica, in detrimentul celor ce isi pot pune potentialul in slujba naţiunii, deoarece aceştia sunt marginalizați, incoltiti ca si cum ar fi elementul perturbator, nicidecum stabilizator.
Cu siguranţa putem schimba destinul omenirii dacă vom invăța să ne respectam trecutul, dacă vom deschide culoar celor ce pot și vor să facă ceva pentru națiunea română si, evident, dacă vom investi in educaţia tinerilor, ce reprezintă viitorul!
Acasă » Opinii personale » INTELECTUALI de CARTON