Acasă » Opinii personale » Gânduri, de Ziua Limbii Române

Gânduri, de Ziua Limbii Române

august 2014
L M M J V S D
« mai   sept. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.340 de urmăritori

Statistică

  • 22.331 hits

Reclame

Limba romana

Când spun limba Română, spun limba străbunilor mei. Când spun străbuni, spun istorie. Când spun istoria poporului român, spun suferință, războaie, neajunsuri, înălțare și decădere morală, intelectuală, spirituală, spun chiar regimuri politice, etc.
Când spun Limba Română, spun intelectualitate și personalități marcante ale secolelor apuse, unele dintre ele uitate, altele omagiate la justa lor valoare.
Când spun Limba Română, mă gândesc la cei ce folosindu-și abilitățile intelectuale ne-au lăsat moștenire inestimabile opere ce oglindesc moravurile, evoluția sau involuția secolelor trecute.
Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), în Țiganiada (Tabăra-Țiganilor), cântul XI, redă ireproșabil, în limba română a începutului de secol XIX, dorința de dominare a unuia în fața celorlați, dar nu neapărat a celui mai bun. Dorința de putere să fie punctul nostru comun cu etnia romă, etnie prigonită și hulită din lipsa dorinței ei de evoluție și adaptare?
”Apucându-l pofta de domnie,
Să luptă-în gânduri zioa și noapte,
Dar’ fiindcă sau n-are tărie,
Sau proiecturile nu i-s coapte,
Cu capu-în urmă vina-ș’ plătește,
Vița toată-i piere mișelește.

Iar’ care-ajunge la-întiețime,
Despòt și tiran fără milă
Să face-asuprind biata mulțime.
Atunci lege-i putința cu sâlă,”
[…]
Cum ar fi viața noastră fără cuvinte? Uneori poate nu ne este atât de greu să ne imaginăm astfel de ipostaze. Vedem, desori, ici și colo, persoane care paradoxal se consideră a fi educate, dar care nu se sfiesc să strâmbe din nas când ceva nu le convine, refuzând să folosească cuvintele, renegându-le puterea transmiterii unui mesaj, singurul capabil să vină în sprijinul corectării și armonizării relațiilor interumane.
Anton Pann (1793 sau 1797 – 1854) – ”Despre năravuri rele”:
„Cu șhiopu-ntr-un loc șezi,
Te-nveți să șchiopetezi.
și
Cineva cînd locuiește
Cu măgarul cel trîndav,
Or păr din el să lipește,
Or ca vreun alt nărav.”

Limba Română a permis scriitorilor să-și transpună iubirea și dorul de țară în versuri sau în proză. Se știe că, în trecut, aproape toată floarea intelectualității românești a fost nevoită să părăsească țara pe motiv de nerecunoaștere deplină a meritelor academice pe plan local și pare că nici azi nu am învățat să ne respectăm valorile, să le creăm condiții prielnice pentru cultivarea și impunerea lor în propria țară.
Vasile Alecsandri (1821-1890), ”Întoarcerea în țară” (1843), volumul Doine și Lăcrimioare – 1853
„Raiul înflorește în sufletul meu.
Steaua se arată pe cerul senin,
Îngerul iubirei îmi zâmbește lin.
Periți, neguri dese! iată dulcea stea!
Pei, străinătate! iată țara mea!”

Limba Română este un instrument de iluminare a poporului, dar iluminarea, trezirea intelectuală nu apar din senin și fără efort, și fără dorință, atât din partea mulțimii, cât și din partea elitelor ce ar trebui să marcheze prezentul tuturor societăților.
George Coșbuc (1866-1918), ”Decebal către popor”, din ciclul poeziilor dedicate evocării trecutului și Războiului de Independență:
„Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câne-nlănțuit.”

Limba română a cunoscut o evoluție grandioasă prin intermediul marilor personalități ce au adus prestigiu real epocilor trecute, nouă revenindu-ne misiunea de a prezenta într-un văl de aur capodoperele limbii române, pentru a deveni atractive generațiilor prezente și viitoare, asigurând astfel transcendența, transferul spiritualității de la o eră la alta.
Tudor Arghezi,  (1880 – 1967), poezia Testament

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.”

Limba Română este un tezaur de spiritualitate, fiecare cuvânt bine încadrat în contextul exprimării literare, tehnice, jurnalistice poate aduce cu el energia și simbolistica epocilor apuse, doar dacă autorul este posesorul bogăției inestimabile a spiritualității limbii române, priceput în a da formă și sens, aripi și înălțare, emoție, interes și continuitate propozițiilor și frazelor, asemeni fierarului ce imprimă formă și frumusețe metalului ce altfel nu ar avea niciun fel de strălucire, exceptând scurta lui viață din cuptoare unde împrumută din măreția astrului solar, doar pentru o clipă.
Nicolae Labiș (1935-1956), Geneza:

„Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu-azbest, metale cu metale.
Nutrim un vis si năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.
Mult pâna-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipă
Ecoul sunetului viitor.”

Ce vremuri! Ce oameni dispuși să înfrunte cu condeiul moravurile și viciile secolelor în care au trăit!
Ce profil are intelectualul de azi, cel ce se face răspunzător de rezonanța afectivă a unui popor față de originile sale, rămâne să concluzionăm noi sau epocile viitoare. Care va fi VIITORUL LIMBII ROMÂNE, atât timp cât tinerii nu mai citesc, ci cred doar în mirajul și puterea nelimitată a banului, în detrimentul puterii culturii transmise pe care orală sau scrisă… Viitorul limbii române este incert. Putem eșantiona pe o generație de elevi, din o sută în o sută de elevi și vom concluziona că rigoarea mesajului limbii române se pierde și avem datoria să readucem la viață miracolul limbii ce a dăinuit și s-a îmbogățit de la Decebal până la finele comunismului, ce cunoaște azi o decădere neluată în seamă de academicieni și lumea profesorală și care, conform curbei lui Gauss, trebuie să revină cu forță pentru a recupera terenul pierdut în fața limbilor popoarelor mapamondului ce au prins rădăcini odată cu evoluția spirituală a lor și continuă neîncetat ca o competiție a poporului cu sine însuși. Poate Camil Petrescu sau alții ar putea fi nominalizați la premiile Nobel pentru literatură, dar din păcate literații noștri nu prea au preocupări extinse care să vizeze evoluția, dar și recunoașterea autenticității limbii române și aportul ei, în context mondial...

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

SuperBlog 2017

%d blogeri au apreciat asta: