Reforma implementata de umanistul şi patriotistul Spiru Haret a reuşit să ridice mult nivelul şcolii româneşti. Spiru Haret era împotriva examenului-loterie şi examenului-fraudă. Spiru Haret considera că un examen trebuie redus la un număr de cunoştinţe esenţiale, urmând să se constate nu volumul de cunoştinţe memorate de candidat, ci până la ce punct instrucţiunea i-a format spiritul şi judecata. În concepţia marelui om, şcoala este izvorul ce trebuie să întreţină progresul naţiunii şi a urmarit ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice în cele trei legislaturi – 1897-1899; 1901-1904 şi 1907-1910 – să impună reforma prin preocuparea de a lega şcoala de viaţă, de practică, fiind conştient de interdependenţa existentă între produsul şcolii şi nivelul de dezvoltare economică şi socială a ţării.
La 111 ani de la gândirea şcolii ca lacaş al „educaţiei sociale, civice şi patriotice” se pare că ne îndepărtăm de acest concept implementat de marele om Spiru Haret.
În octombrie 2009, se specifică în raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ, elaborat de MECI şi publicat recent pe site-ul educaţiei, că a crescut ponderea cheltuielilor pentru educaţie la 6% din PIB. Cu toate aceste, în România secolului XXI există şcoli fără aviz sanitar de funcţionare, şcoli al căror spaţiu este impropriu desfăşurarii orelor de curs, în special în mediul rural. Există grădiniţe care nu au jucării pentru preşcolari decât dacă intră în atenţia politicienilor care în preajma alegerilor catadicsesc să afle nevoile şcolii şi, de asemenea, avem şi şcoli care nu au un fond de carte corespunzător care să permită accesul tinerilor la studiu individual sau lectură.
Se menţionează în acelaşi raport că România a alocat învăţământului în 2007 peste 17% din totalul cheltuielilor publice, fiind unul dintre serviciile publice cel mai înalt finanţate. Nu se specifică nicăieri în acest raport câţi elevi absolvenţi de gimnaziu nu ştiu tabla înmulţirii şi nici câţi elevi există fără examen de capacitate, etc
Participarea la educaţie, oglindită prin indicatorul rată brută de cuprindere şcolară în toate nivelurile de învăţământ, cu o valoare de 56,1% (3-29 ani), ne aşază pe locuri codaşe în ierarhia europeană, devansând doar Bulgaria şi Cipru.
Universitatea Spiru Haret a şcolarizat pe bandă absolvenţi de învăţământ universitar prin centrele teritoriale ID şi nu numai astfel încât în numai şase ani numărul diplomelor eliberate s-a înzecit după un algoritm năucitor, făcut public de ministrul ce a cerut ancheta la acea vreme, d-na Ecaterina Andronescu, .
– în anul 2003: 5.700 de diplome;
– în anul 2004: 5.000 de diplome;
– în anul 2005: 6.000 de diplome;
– în anul 2006: 10.000 de diplome;
– în anul 2007: 15.000 de diplome;
– în anul 2008: 50.000 de diplome;
– în anul 2009: 56.000 de diplome;
Cu toate acestea, speranţa de viaţă şcolară în România este mai redusă decât în multe dintre cele 27 de ţări UE.
Rezultatele elevilor la evaluările internaţionale ne situează la o distanţă de 10 locuri faţă de ultima ţară înscrisă în competiţie şi statisticile sunt oarecum concludente în ceea ce priveşte investiţia în formarea deprinderilor şi abilităţilor cognitive la şcoală.
La ora actuală, învăţământul românesc încă nu are trasată o traiectorie precisă. Cei 12 ministri ai educaţiei, nu au făcut decât să zdruncine din temelii încrederea societăţii în oportunitatea investiţiei în educaţie prin deciziile luate vizavi de ariile de interes ce pot genera conflicte şi care vizează elevii (programe şcolare, modalităţi de evaluare), profesorii (programe de formare psihopedagogică şi de specialitate), familiile (responsabilizarea acestora şi implicarea în viaţa şcolii) şi societatea (militarea pentru politici care să asigure un standard de viaţa tuturor indivizilor prin crearea locurilor de muncă), dar mai presus de toate politizarea şcolii româneşti cunoaşte un apogeu al mişcării directorilor din instituţiile şcolare după cum bate vântul puterii prin sediile partidelor politice.
O arie de conflict major pe care dascălii o resimt, dar nu mai au puterea să o discute în van, rămâne uşurinţa cu care părinţii se strecoară în planul şcolii pentru susţinerea unui bacalaureat de tip protocol şi nicidecum unul al valorii demonstrate, ceea ce conduce automat la o scădere a interesului faţă de studiu atât timp cât există portiţe lejere de promovare a „examenului maturităţii”…
Impactul unei astfel de susţineri tacite nu poate fi decât unul negativ pe termen mediu şi lung. Profilul absolventului de liceu nu pare să fie al unui învingător prin forţe proprii…, ci mai degrabă al unui invins de sistemul actual de învăţământ care-l forţează să îngurgiteze noţiuni peste noţiuni, uneori fără să le înţeleagă utilitatea, devenind astfel un condamnat între zidurile şcolii, nicidecum un spirit dezlănţuit şi educat capabil să-şi aducă aportul la evoluţia societăţii, evoluţia fiind legea fundamentală a existenţei, conform teoriei lui Herbert Spencer.
Sistemului finlandez de învăţământ este unul performant… De ce nu îl implementăm şi în România?? Din păcate nu am avut guverne care să pună accent pe educaţie şi nici pe beneficiile ei pe termen lung. Din patru în patru ani, viziunea asupra educaţiei este redusă doar la simple promisiuni electorale…
La douăzeci de ani de la revoluţie se pare că şcoala românească nu a evoluat prea mult, iar politicile educaţionale au fost implementate cu întârziere, ceea ce mă face să am numeroase semne de intrebare vizavi de competenţa guvernelor din 1989 până azi, căci problemele şcolii româneşti nu pot fi eradicate atât timp cât problemele sociale există.
De ce nu se organizează congrese ale educaţiei la nivel internaţional în care reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai Consiliului Naţional pentru Curriculum, ai Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei să se intâlnească cu omologi din statele europene, unde să compare programe şcolare, abilităţi şi competenţe dobândite de beneficiarii educaţiei, cât şi viabilitatea specializărilor pe piaţa muncii…
Ce vină au absolvenţii de liceu tehnologic dacă nu îşi găsesc un loc de muncă?? Când se vor corela ofertele educaţionale ale liceelor cu posibilităţile reale de inserţie ale societăţii?? PLAI şi PRAI sunt elaborate pentru a subzista specializările liceelor, din păcate!
Testele PISA arată clar că suntem codaşi, cu toate acestea ne mândrim cu un învăţământ performant!! Olimpicii României reprezintă 2% din populaţia şcolară, iar ei sunt pe picior de ducă atât timp cât nu există un sistem performant de susţinere, dar şi de integrare a lor în cercetare, aproape inexistentă în România
De ce nu există stagii de perfecţionare (1 an, 2 ani) ale profesorilor români în statele Uniunii Europene??
De ce condamnăm generaţii întregi de elevi la ignoranţă şi repulsie faţă de studiu cu programe şcolare stufoase care nu permit aprofundarea noţiunilor??
Ce viitor au elevii care azi sunt la SAM fără examen de capacitate si nu aceasta este hiba, ci faptul că unii nu ştiu să citească, să recite, să enumere cinci cuvinte într-o limbă modernă…??
Dacă şcoala nu mai reuşeşte azi să transmită valori tinerilor, mai există o speranţă în conceptul referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii, implementat în toate ţările UE. 1996 a fost declarat Anul European al Învăţării pe tot parcursul vieţii şi această iniţiativă a fost consolidată şi extinsă în cadrul programelor SOCRATES, LEONARDO DA VINCI, şi TINERET PENTRU EUROPA, dar foarte puţini elevi sunt prinşi în astfel de activităţi.
PROBLEMELE ŞCOLII SUNT CORELATE şi cu problemele societăţii actuale şi nu vom avea parte de schimbare până nu se vor pune baze solide pe armonia si echilibrul familiei, in sânul căreia vor creşte mici vlăstare, ce trebuie sa aibă acces la o viaţă decentă, in lumina valorilor morale.
Avem azi copii abandonaţi in orfelinate, copii cu handicap minor sau sever, copii romi neînscrişi in evidenta populaţiei, copii ce nu au căldura in case sau o bucata de pâine, copii ai căror părinţi sunt plecaţi in străinătate… Avem, la polul opus, copii răsfăţaţi, aroganţi, impertinenţi ce etalează carenţe majore in educaţie, deşi provin din familii cu pretenţii…
Avem si scoli insalubre, si elevi cu bacalaureat protocol, dar şi profesori absolvenţi de facultăţi copy-paste, avem si funcţionari cu dosare penale si candidaţi politici cu procese pe rol, avem si suflete vândute pentru bani si avem multă, multă indiferenţă în rândul celor şcoliţi odinioară…
O şcoala ideală ar fi aceea in care elevii ar veni de drag, din dorinţa de a acumula cunoştinţe care sa le servească mai târziu in viaţă… O şcoala in care profesorul nu dă vina pe sistem sau pe incapacitatea elevului de a „îngurgita” cunoştinţele, ci depune eforturi pentru a-l câştiga pentru studiu, fără a-l eticheta, Datoria noastră este să le descoperim un talent si să-i pregătim pentru viaţă, să le inoculăm spiritul de competiţie si idealuri mareţe, indiferent de spectacolul politic oferit de guvernanţii ce par a fi animaţi doar de interese proprii nicidecum de interesul naţional.