Când Moș Nicolae abia ținea evidența cadourilor pe care trebuia să le împartă copiilor cuminți, eu, în miez de noapte, priveam o emisiune extrem de interesantă, PROFESIONIȘTII, pe TVR 1, a doamnei Eugenia Vodă.
Invitatul, unul de excepție, un intelectual de marcă, un ”tânăr octogenar”, doctor, poet, fizician…
Eu cred că emisiunile doamnei Eugenia Vodă ar trebui preluate de toate posturile TV și difuzate la ore de acces general, nu la ore târzii, ca emisiunile cu trei de X, obscene sau cu conotații fel de fel…

Din peripețiile zilei de 6 decembrie 2015…
Am tot primit invitații la cursuri de dans, în ultimele trei săptămâni. Azi, m-am gândit să văd despre ce este vorba. Și nu vreau să vă spun că acele așa-zise cursuri se desfășurau într-o clădire care avea la parter afișe cu fete dansatoare la bară. Am coborât din taxi și curiozitatea m-a împins să urc la etaj cu așa zisa instructoarecare ce arata oarecum ciudat. Nici urmă de echipe de dans. Doi bărbați erau la o masă. Am făcut stânga împrejur urgent și am plecat cu același taxi cu care m-am dus.
Am făcut și o fotografie, din exterior. Vreau să verific la poliție dacă instructoarea are sau nu avize de instructor de dans.
În concluzie…
Cursurile de dans trebuie să fie în spații deschise, vizibile și cei ce le fac să aibă avize și ore de program făcute publice.

Din bucuriile zilei de 6 decembrie 2015…
Când îl citeam pe Creangă, mă gândeam cum arăta Ceaslovul din care învăța în copilăria sa, cel în care prindea muște… Azi am avut bucuria să țin în mână un Ceaslov. Hazardul, mi-a împins pașii spre o biserică foarte frumoasă din oraș. Făcusem pe Moș Crăciun și mă întorceam spre casă. Eram curioasă să văd dacă pictura lui Tătărăscu a intrat în atenția oficialilor BOR și dacă Biserica Grecescu beneficiază de restaurare murală. Nici vorbă, dar atmosfera în biserică era extrem de primitoare. O măicuță tânără, cu zâmbetul pe buze, m-a încurajat cu privirea să zăbăvesc în spațiul monahal. Am vrut să cumpăr acatistul Sfântului Nicolae, sfânt față de care am o anume bucurie interioară, fiind primul sfânt care mi-a atras atenția și știu momentul, în timpul slujbei de oficiere a căsătoriei. Când preotul ne-a cerut să alegem praznicul de cununie și când în biserică a răsunat numele Sfântului Nicolae am simțit o anume vibrație și am repetat în gând de vreo câteva ori numele Sfântului Nicolae. Nu am realizat atunci că și cuvintele au energia lor, ci mult mai târziu. Nu știam mare lucru de sfinți, la ora aceea.
Revenind la ziua de azi, măicuța mi-a spus că nu știe unde sunt acatistele, dar că-mi împrumută cu drag o carte bisericească, pentru a citi din ea. Zis și făcut și am avut ocazia să-mi îndeplinesc o dorință mai veche, să citesc dintr-un ceaslov, în tihna și liniștea unei biserici pe care, neașteptat, am găsit-o deschisă.
Concluzia zilei…
Măicuțele ar putea colabora cu bisericile, astfel încât spațiile monahale să fie deschise pe tot parcursul zilei.

Gândurile după-amiezii, după ce am văzut filmul despre Isus și discipolii săi, difuzat azi de postul TV – Kanal D…
***Cred că Dumnezeu și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o, sacrificându-și unicul fiu iubitor și căutător necontenit al adevărului.
***Omenirea nu a învățat nimic din exemplul fiului dispus să preia păcatele omenirii, fără să invoce puterea tatălui divin.
***Poți avea încredere, dar nu poți avea credință pe puterile altuia, ci doar pe ale tale. (M-a impresionat Iuda, în final).

Planificarea unei campanii de promovare necesită mai întâi de toate o viziune de ansamblu, pornind de la un potențial al unei stări inițiale A și îndreptându-ne spre o stare finală B în care au fost fructificate toate punctele pozitive ale stării A, dar corectate totodată și punctele negative ale aceleași stări.

Ce am în starea inițială A? Am produse Nutrivita clasificate în următoarele categorii:  nutriție sportivă, managementul greutății, intoleranțe alimentare, dietetică funcțională, gourmet și bio.

Am și o listă de producători ce își comercializează produsele sub numele brandului Nutrivita și anume: ALLERGO, BAUCKHOF, CEREAL BIO, CERELINE, DJOKOlife, FILET BLEU,  GERBLE,  GERLINEA,  ISOSTAR, MODIFAST, VALPIFORM

Ce au în comun produsele diverselor firme? Calitatea? Prețul? Piața de desfacere?

Ce prețuri au suplimentele nutritive? Există diferențe de preț de la o firmă la alta?

Ar trebui să-mi răspund la 1001 de întrebări legate de calitatea și eficiența acestor produse, înainte de a creiona campania de promovare.

Edificându-mă asupra stării A aș putea trimite o punte către stare B, fixându-mi scopul și obiectivele, detaliind activitățile, anticipând bugetul și analizând eficiența campaniei, reluând de nenumărate ori ciclul creativității astfel încât, la final, după implementare, starea B să fie una în care și consumatorul produselor Nutrivita le va promova dezinteresat.

Eu până azi nu am auzit despre produsele Nutrivita… Ori nu sunt folosite mijloace de comunicare eficientă, ori produsele sunt noi pe piață, ori nu au raft de desfacere în supermarketuri, etc, putând fi o multitudine de cauze ce fac ca informația să nu ajungă în casele potențialilor consumatori de suplimente nutritive, de exemplu.

Un argument major care să determine potențialii consumatori să acorde atenție produselor Nutrivita ar fi cel legat de existența nenumăratelor E-uri în produsele de raft din hipermarketuri. Se spune că suntem expuși riscului îmbolnăvirii prin consumul unor produse care nu țin cont de raportul procesare – calitate  – preț, primând câștigul, ceea ce face ca pâinea neagră să nu fie neagră, ci doar colorată cu cacao, zahărul brun să nu fie chiar brut, carnea sau mezelurile să fie îndesate cu substanțe care dau dependență la consumul lor, etc, etc… Inconștiența și iresponsabilitatea producătorilor de produse alimentare autohtone sau de proveniență străină nu sunt de dorit și totuși ne izbim de contrariu.

Ce am putea face, în contextul actual? Să consumăm produse mai puțin procesate… Oare o să ajungem să ne întoarcem la cultivarea fără fertilizatori a pământurilor? Oare vom mai putea avea o alimentație sănătoasă, în contextul în care totul se face pe fugă și vizează doar câștigul facil și îmbogățirea peste noapte?

Ar trebui să nu mai cumpărăm produse cu E-uri! Ar trebui să ne îndreptăm atenția spre o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos, nu numai noi, ca și consumatori, dar și producătorii de produse alimentare, ca furnizori.

O încercare…
Obiectivul campaniei – poziționarea pe piață a produselor Nutrivita

Publicul țintă – toate categoriile de consumatori

Mesajul: Sănătatea ta depinde de tine. Alege să fii sănătos! Alege produsele Nutrivita!

Canale de comunicare – canale social media sau, ca partener media, toate posturile de radio din țară

Bugetul – costul produselor aflate în apropierea termenului de expirare, cu două luni înainte, astfel încât să fie făcute cadou celor ce intră pe canale social media sau posturi radio și accesează teste referitoare la produsele Nutrivita sau intră în concurs.

Evaluarea – output și out-take

P.S. – Acest articol a fost scris în cadrul campaniei SuperBlog 2015.

Cu drag îmi aduc aminte de anii copilăriei, mai ales de mama și de răsfățul culinar pe care ni-l acorda fiecăruia, zi de zi. Ce vremuri și ce femei dispuse să înfrunte totul! Dacă ar fi să mă teleportez în anii copilăriei mele și să preiau locul mamei, sincer vă mărturisesc, mi-aș lua lumea în cap și bănuiți de ce, nici vorbă de un cult pentru electrocasnice, pe vremea aceea, existând și o anume reticență față de ele, exceptându-le pe cele uzuale: frigider, televizor, aragaz, cuptor, râșniță de cafea electrică.

Dacă este să merg în negura vremurilor, ce să mai zic de bunicile noastre, de străbunici și de stră-stră-străbunicile noastre! Cu deplin respect pentru epocile apuse și cu un gând pios față de toți cei ce au contribuit la evoluția științei și tehnicii, vă mărturisesc că ador electrocasnicele profesionale, deși foarte puțin îmi place să stau prin bucătărie, atât cât să-mi prepar un ceai, o cafea, un compot, un suc natural, sau, poate, să-i țin companie mamei. În cazuri de forță majoră, dacă nu am pe nimeni dispus să intre în bucătărie, mă remontez și tot ce fac fac cu plăcere cu atât mai mult dacă am la dispoziție o aparatură care să-mi facă viața mai ușoară. În opinia mea, o bucătărie trebuie să fie complet utilată cu tot ce scurtează timpul petrecut în această dependință, obligatoriu un robot de bucătărie.

Evoluția este scrisă în legile omenirii și iată că azi putem vorbi despre electrocasnice mici, electrocasnice mari, cât și de cele care asigură confortul locuinței. Există o multitudine de firme producătoare de electrocasnice și un lider de piață în domeniul electrocasnicelor mici este compania olandeză cu tehnologie diversificată – Philips. Magazinul MarketOnline.ro vine cu promoții la toată gama de electrocasnice Philips.

Să trăiești în lumea produselor aflate sub sigla Philips înseamnă confort, siguranță, stil de viață și calitate. Oricât ai fi de reticent la nou, nu ai cum să nu observi diferența dintre un produs al unei firme de renume, față de unul cumpărat din bazar. Devenind o societate de consum, aproape am uitat că ”suntem prea săraci ca să cumpărăm produse ieftine” și de calitate îndoielnică. O educație în acest domeniu ar fi utilă.

P.S. – Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Lectura unui text este o preocupare fascinantă. Toni DELACO mi-a permis prin articolele scrise să creez mental cadre vizuale, chiar senzații olfactive, și,  în toate textele regăsind o notă de umor bine dozat, m-am surprins râzând, ceea ce m-a determinat să dau curs provocării de a afla care este cea mai bună brânză din lume. Nu știu dacă voi putea împrumuta din tonul vesel regăsit în articolele citite, dar mă hazardez să încerc scrierea unui scenariu SF.

Eu nu sunt fan al produselor obținute din prelucrarea laptelui, dar stăpânului Stației Spațiale Internaționale îi plac foarte mult, de aceea dorește să facă o ierarhie a celor mai bune mărci de brânzeturi și să afle dacă acestea își conservă proprietățile nutritive și când sunt trecute dintr-o galaxie în alta, păstrându-și sau nu gustul pentru care au devenit renumite în lumea muritorilor.  Și iată-mă un spiriduș pedepsit să-mi petrec pe pământ cinci ani sabatici alături de Toni DELACO, personaj despre care gurile rele spun pe la colțuri vrute și nevrute, cum că a fost răpit de FBI, că are rude la DNA, că a făcut pușcărie. Cum nu prea mă interesează trecutul personajului de care sunt legat volens-nolens, stau în umbra lui și încerc să deduc altgoritmul gândirii umane, descifrarea lui permițându-mi întoarcerea în lumea spațială, alături de spiridușii ce pot transforma într-o secundă viața oamenilor, dacă aceștia își aduc aminte de ei, dar, vă mărturisesc, am fost uitați cu desăvârșire și preferăm din când în când să facem fapte bune, deși faptele oamenilor ne inspiră mai mult să facem rău.

DELACO ăsta m-a purtat prin 60 de țări, parcurgând 100.000 de km, în 5 ani, supliciu greu de suportat, deoarece eu, spiridușul, străbat spațiul și timpul doar cu gândul, dar fiind decăzut din drepturi nu-mi rămâne decât să fiu uluit de posibilitățile reduse ale muritorilor de a trece dintr-o galaxie în alta, dintr-un continent în altul, dintr-o țară în alta, dintr-un oraș într-altul, dintr-o viață în alta. Mi-aș dori și doar pentru o clipă, care în lumea spiridușilor înseamnă ani lumină, ca oamenii să exploreze temeinic fizica cuantică și teleportarea în stații spațiale să devină posibilă pentru a regăsi conceptele de ordine, disciplină, organizare, respect, meritocrație și pedeapsă corectivă.

Of, se vede că mi-e dor de frații mei spiridușii. Suntem o adevărată familie, dar nimeni nu poate interveni pentru noi dacă greșim. Faptele noastre atrag consecințe, iar eu am uitat să trimit unui copil sărman lumina cunoașterii, deși la naștere mama mea, zâna cea bună, i-o prevestise. Iată că ați aflat câte ceva și despre crucea pe care o port. Să revenim la DELACO și periplul lui prin lume… Frații mei, spiridușii, ne-au sărit în ajutor de câte ori ne-am aflat în impas, ceea ce a făcut ca de fiecare dată să ajungem cu bine la destinație.

DELACO a gustat tot soiul de brânzeturi. Am preluat din senzațiile lui și am făcut o statistică a produselor care l-au impresionat mai mult sau mai puțin. Iată ce a ieșit!

Am înțeles și conceptul de lux, vizitând Le Meurice, pe rue de Rivoli, în Franța,  și Sarkis, restaurantul arăbesc din Buenos Aires. Am adus în discuție și sortimentele de brânza italiană – formaggio si la grappa, dar am citit, în umbra lui DELACO, despre Alessandro Baricco, unul din  scriitorii iubiți ai Italiei și am fremătat la neputința lui DELACO în fața dezastrelor naturale, în Haiti, unde spiridușii erau ocupați să vină în sprijinul celor ce credeau că pot fi de folos, nicidecum al celor ce se pierdeau cu firea. Cum noi ne citim gândurile unii altora, fără să vreau am ajuns să cunosc acțiunea cărții Fiesta, a lui Ernest Hemingway, pe care DELACO a citit-o pe nerăsuflate, parcă ar fi fost însetat de viața secolelor apuse.

DELACO și-a făcut o părere, dar eu, plecând de la dictonul latin, ”de gustibus non est disputandum”, am să mă întorc pe stația spațială ducând cu mine toate sortimentele de brânză degustate de DELACO, cât și din cele produse sub nume propriu.

Și, pentru că m-am obișnuit în lumea muritorilor, mă gândesc să le fac o favoare. Am să cer stăpânului Stației Spațiale să poposim cu toții pe pământ, pentru a-i reînvăța pe muritori respectul pentru generațiile apuse, cât și pentru cele viitoare și, poate, împreună vom crea un sortiment de brânză care să aibă câte ceva din toate gusturile încercate de DELACO în periplul său prin lume, care, în concepția mea, ar fi cea mai bună brânză din lume. 🙂

P.S. – Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2015

Iubirea! Ce este iubirea? Este un sentiment nobil ce își găsește sălaș în sufletul oricărei ființe umane. În opinia mea, din astral, la naștere, aducem cu noi un anume procent de iubire și, în funcție de educație și de alegerile pe care le facem,  păstrăm sau pierdem zestrea natală. Putem vorbi de iubirea de patrie, iubirea de mamă, iubirea de familie, iubirea de copii, iubirea de semeni, care reprezintă apogeul iubirii, cât și de iubirea dintre sexe.

Referitor la o relație de cuplu, incontestabil, atracția dintre parteneri stă la baza concretizării și împlinirii iubirii. Iubirea juvenilă, cea mai nostimă formă de iubire, este cea care pune adevăratele semințe ale acestui sentiment în mintea și-n sufletul nostru, pentru că întotdeauna trebuie să-ți iei gândul de la ea, fără resentimente. Iubirea matură are deja un fundament. La maturitate, îndiferent de vârsta maturității, poți să-ți impui să iubești pe cineva sau poți să simți cu adevărat că iubești. Un alt soi de iubire, renegată de unii, trăită de puțini, este iubirea platonică, cea care nu se concretizează în planul real, dar care permite minții umane să creeze cadre feerice la nivel mental, dar și să deschidă culoare către cunoașterea de sine.

Ce stă la baza atracției dintre sexe? Anumite studii aduc în prim plan complexul major de histocompatibilitate (CMH), ce interferează cu ideea influenței demne de luat în seamă a simțului olfactiv, în selecția partenerului și, în acest caz, este renumit experimentul „testul tricourilor transpirate”. Ca un spirit de glumă, poate a venit vremea să facem testul tricourilor parfumate și purtate…

Ce generează totuși atracția dintre sexe?

Poate fi atracția generată de poziția socială a unui potențial partener? Probabil, da, dar niciodată acest tip de relație nu va fi de lungă durată sau nu va rămâne fără sechele asupra partenerului care trăiește în minciună.

Poate fi atracția generată de nivelul intelectual al unui potențial partener? Da și cred că este una dintre relațiile sortite împlinirii pe toate planurile. De ce cred asta? Doi oameni care operează cu nivelul superior al conștiinței își pot spune unul altuia fanteziile, dorințele și și le pot îndeplini fără prea multă strădanie, punând pasiune în ceea ce fac.

Poate fi atracția generată de o privire? Poate fi atracția generată de o atingere? Poate fi atracția generată de un simplu buchet de flori? Poate fi atracția generată de atenția acordată într-un spațiu public, într-un restaurant, într-un club? Cu siguranță, ea poate fi menținută cu aceste mici subterfugii ale seducției, dar atracția care să se concretizeze în relația perfectă de cuplu are nevoie de câte puțin din toate și necesită pasiune din partea ambilor parteneri astfel încât la orice moment viața în doi să fie o bucurie, nu un supliciu.

Să iubești, să dorești să fii cu femeia iubită sau cu bărbatul iubit, cu cea/cel care îți incită toate simțurile, este o stare de supremă trăire pe care Enrique Iglesias o surprinde foarte bine în versurile melodiei ”Bailando”, piesă ce a ocupat poziția 1 timp de 41 de săptămâni in Bilboard’s Latin Songs Chart. Sentimentul de iubire trebuie să nu fie de moment si, pentru longevitatea lui, partenerii trebuie să întrețină mereu magnetismul si „chimia” dintre ei. Cum? Aici intervin secretele vieții în doi, nedezvăluite încă de cuplurile celebre.

Cu siguranță, ceea ce întreține vie dorința de a plăcea celuilalt este iubirea. Suntem prea puțin educați ”să ne placem noi nouă”, să arătăm bine pentru noi, si am în imagine cuplurile care pierd din aura întregului, ea devenind neatentă la detalii, iar el detașându-se, cu preocupări in afara sferei familiale. Pentru a se regăsi pe sine, partenerii au nevoie de elemente de noutate în viețile lor, noutate pe care nu și-o mai pot dărui unul altuia. În aceste condiții fiecare caută, din nevoie, admirația si aprecierea în altă parte si astfel pot reînvia prin iubire, încălcând jurământul iubirii.

Poate un parfum, Parfum Deeply Yours, conceput atât pentru el cât si pentru ea, creat sub patronajul unui artist ce aduce elogiu iubirii pure si necenzurate, să reaprindă scânteia intr-un cuplu ce a uitat de sine? Ar fi interesant de facut un astfel de studiu…

P.S. – Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015

Cu câțiva ani în urmă, am ajuns din pură curiozitate, însoțind niște prieteni în vizita făcută unui pacient, la Spitalului Ana Aslan, Clinica București, parte componentă a Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie ”Ana Aslan”. Clinica, la momentul respectiv, nu era într-o stare care să denote interesul autorităților pentru spațiul respectiv.

Documentându-mă, nu pot să nu mă întreb cine mai este azi fascinat de asistența medicală geriatrică, de cercetarea și gerontologia socială… În vizita făcută, nu mi s-a părut ca grija față de om să fie elementul forte al clinicii.

După numeroase cercetări clinice și experimentale, Ana Aslan și echipa sa au scos pe piață primul medicament capabil să întârzie procesul de îmbătrânire, sub denumirea de GEROVITALUL H3, ce se bazează pe acțiunile terapeutice de tip biotrofic ale procainei prin tratament îndelungat, cu rol profilactic și curativ.

În 1967, formula Gerovital H3 a fost încredințată firmei Farmec, firmă care a devenit unicul producător al cosmeticelor din această gamă, ce a cunoscut de-a lungul timpului succesul, sub diverse denumiri iar specialiștii Gerovital au căutat neîncetat formule noi, ce au devenit produse de tradiție, fie că este vorba de Gerovital H3 Perfect Look, Gerovital Happiness, Gerovital H3 Derma+ SUN, Gerovital H3 Equilibrium, Gerovital H3 Men, Gerovital H3 Classic, Gerovital H3 Evolution sau Gerovital H3 Derma+.

Mult timp nu am acordat o atenție deosebită tenului. Volens-nolens, ridurile de expresie cât și cele datorate trecerii anilor, te obligă să folosești o cremă hidratantă de zi, eventual și de noapte, un demachiant de calitate, pentru a întreține, dar și pentru a estompa procesul vizibil de îmbătrânire a tenului.

Cred că trebuie să fim tot timpul în armonie deplină cu noi, să ne acceptăm micile defecte, dar să apelăm la remedii existente pe piață pentru a le corecta, pe cât posibil.

Dacă în anul 2001 am fost fascinată de produsele Oriflame, cred că a venit vremea, ca începând cu 2015, să-mi îndrept atenția spre produsele Gerovital H3 Derma+. Intenționez să comand crema activ hidratantă 24 H despre care specialiștii în domeniu afirmă că asigură o corectare a ridurilor și o tonifiere a țesuturilor. În funcție de impresiile personale, voi testa și alte produse din gama Gerovital H3.

Rămâne să mă conving personal de raportul calitate-preț al produselor dermatocosmetice de la Farmec.

P.S. – Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2015.

Cu regret, mărturisesc că nu am conștientizat mult timp fragilitatea și gingășia unei flori dăruite sau primite. A primi sau a oferi o floare însemna pentru mine un simplu gest reflex și probabil pentru multe persoane este la fel.

Îmi plac florile. Le prefer pe cele din glastră deoarece nu se ofilesc și viața lor este lungă, dacă beneficiază de atenție din partea persoanei în posesia căreia se află. Cu ani buni în urmă, am încercat să prind Violetele de Parma. După mai multe încercări eșuate, am început să țin cont de un sfat aruncat la voia întâmplării de o persoană din cercul meu familial. Am început să pun suflet, să conștientizez acțiunea și să văd cu ochii minții rezultatul. Din acel moment, toate florile mele au ajuns să fie demne de atenția oricui îmi trecea pragul casei și din păcate puține persoane făceau asta deoarece fostul meu soț nu agrea vizitele cunoscuților.

Revenind la buchetele de flori, de cele mai multe ori, ele sunt dăruite din obligație și cred că floarea își păstrează efectul fascinant și în aceste condiții, dacă a fost plantată și îngrijită cu dragoste, tăiată și prinsă într-un buchet cu atenție și cu migală. Este o concluzie proprie…

Am primit de multe ori flori, dar niciodată nu am fost fascinată, uluită, impresionată de un buchet de trandafiri, ca în toamna anului 2013. Toată vara mi-o petrecusem ajutând o fostă amică să realizeze lucrarea științifică de doctorat. De cele mai multe ori ideile noastre erau contradictorii, cu atât mai mult cu cât constatam că lucrarea trebuie doar să fie, nu să și transmită un mesaj științific aplicabil. Buchetul de trandafiri albi primit în dar, din obligație sau din recunoștință, a avut asupra mea un efect fascinant. Am contemplat frumusețea lor aproape toată seara. Poate o floare să rezoneze cu o persoană dacă starea persoanei vine în contact cu starea de afecțiune primită de floare în timpul creșterii sale? Nu știu. Oricum, buchetul acela avea ceva magic și nu știu dacă doar frumusețea, fragilitatea și gingășia lor o întrețineau. Dacă ar fi fost ca floarea să preia din starea persoanei care mi le-a dăruit, cu siguranță, magia ar fi dispărut. 🙂 Aș spune că am conștientizat capacitatea unei flori de a transmite un mesaj, fie el și doar cel adus din seva pământului în care a fost crescută floarea,

Au fost momente în care mi-am dorit să ofer flori unor persoane aflate la distanță. Prima persoană spre care s-a îndreptat gândul meu, din cel mai pur sentiment de recunoștință, a fost doctorița care a descoperit cum o cauză infimă poate genera un efect major afectând starea generală de bine în cazul fiului meu, în 2009. Chiar îmi propusesem ca de Sfântul Nicolae să ajungem împreună în București, an de an, pentru a o felicita de ziua numelui. Nici vorbă să concretizăm intenția în fapte, chiar dacă fiul meu este în București. Anul acesta, grație serviciilor puse la dispoziție de firma ce livrează buchete de trandafiri în București, vom reuși să transmitem gândurile noastre de bine și de la distanță, dintr-un cartier în altul sau din provincie în București.

Unui buchet de trandafiri poți să-i atașezi un mesaj de recunoștință, un mesaj de iubire, un mesaj de intenții serioase, etc și este lăudabilă intenția firmelor ce vin în sprijinul clienților grăbiți, prinși în ritmul alert al vieții cotidiene, fără timp pentru a merge la florăria din colțul străzii pentru a cumpăra un buchet de trandafiri. La un click distanță poți surprinde o persoană cu un buchet de trandafiri. Surpriza nu poate să fie decât una plăcută. Din păcate, serviciul nu este accesibil decât pentru oamenii cu venituri salariale mari, căci niciodată o persoană cu salariul minim pe economie nu-și va permite să apeleze la serviciile unei florării online unde prețul unui trandafir este de aproape 15 lei.

Ar fi minunat ca toate florăriile din țară să ofere servicii de acest fel – comandă online, mesaj asociat buchetului, transport la domiciliu-, iar costurile să fie acceptabile pentru toate buzunarele.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Evoluția este scrisă în legea firii și ea asigură extinderea civilizației și în cele mai izolate regiuni ale mapamondului. Atât pe omul îndemânatic (homo habilis), pe omul înteligent (homo sapiens arhaicus), cât și pe omul modern, necesitatea l-a determinat să întrevadă soluții astfel încât instrumentele de lucru să fie adaptate nevoilor sale în conformitate cu viziunea asupra calității vieții.

De la primul vehicul acționat cu aburi, dar incapabil să transporte pasageri, realizat în jurul anului 1672 de către călugărul iezuit flamand Ferdinand Verbiest, la primul vehicul propulsat prin forța aburului și patentat în SUA de J.W. Carhart în 1871, mergând către  motoarele cu ardere internă, ce se suprapun peste încercarea unor evoluționiști de a da viață automobilului electric, idee la care specialiștii  încearcă să revină la început de mileniu III, lumea erei moderne este dependentă de mașina personală, iar mașina personală este dependentă de baterie, așa cum calculatorul este dependent de sursă.

Fie că am trăit în comunism, fie că suntem în capitalism, fie că am trecut de la Dacie la exponatele unor mărci de renume din eșichierul firmelor producătoare de autovehicule, mașina personală îți permite deplasarea în condițiile în care bateria este funcțională. Cum orice obiect atinge, în urma exploatării, un grad de uzură, ceea ce atrage scoaterea din funcțiune, la fel și bateria unei mașini intră pe linie moartă, la un moment dat. Nu pot să nu-mi aduc aminte situațiile în care, în anii copilăriei, trecătorii de pe stradă se ofereau să acorde o mână de ajutor pentru a porni mașina a cărei baterie ridica probleme pe timp de iarnă.

 Este și era cumplit să te lase bateria în mijlocul unui drum de țară, într-un pustiu greu de suportat, pe drumuri neasfaltate și cu ulițe sau drumuri comunale neluminate. Am în imagine o întâmplare trăită cu mulți ani în urmă. Părinții mei și noi, cei trei copii, ne-am opintit din răsputeri pentru a pune în mișcare mașina. Nu am reușit. Ca un făcut, în noapte, vreo trei ore de la incident, farurile niciunei mașini nu ne-au readus speranța că vom reuși să ieșim din impas. Intr-un final, noi, copiii am plecat cu singura mașină care a trecut prin zonă. Tata a așteptat zorii de ziuă și primii trecători, pentru a porni mașina. Iată că lumea a evoluat și la un click distanță sau cât ai gândi la un număr de telefon, ai la îndemână soluția perfectă, firma care oferă acumulatori auto pentru autovehicule, cât și servicii de montaj a noii baterii pe mașină. Apelând la serviciile unei astfel de firme, ai numai beneficii:

• poți afla de la persoane specializate ce baterie se potrivește pentru mașina ta;
• montajul va fi făcut în condiții de maximă siguranță de personal calificat;
• nu mai porți grija bateriei schimbate, ea fiind preluată de firma care asigură serviciile;
• primești garanția produsului pe loc.

Echipa BateriiAuto.net nu numai că livrează și montează la „domiciliu” baterii auto, dacă stai în București sau în județul Ilfov, dar le montează și pe loc, acolo unde ai rămas în pană, scutindu-te de stress-ul provocat de un acumulator ce nu-ți mai pune mașina în mișcare… Oferta de acumulatori auto este și ea din ce în ce mai vastă, pe piață găsind  baterii auto Varta, baterii auto Rombat, baterii auto Bosch, baterii auto Banner, baterii mai ieftine sau baterii mai scumpe.

Cu cât mai multe firme care oferă servicii ce vin în sprijinul clientului, cu atât mai bine.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Cum o fi apărut conceptul de călătorie, nu știu… Poate triburile nomade reveneau, din când în când, în locurile pe unde trecuseră și pe care le îndrăgiseră și alții porneau pe urmele lor pentru a se convinge de  veridicitatea frumuseții zonelor ce le fuseseră descrise…

Dacă mi-ar sta în putință, mi-aș dori să vizitez toate țările mapamondului și sunt multe… Deocamdată pot să număr pe degetele de la o mână țările pe care le-am vizitat, în urma studierii unor oferte turistice, extrem de importante în conturarea deciziei asupra destinației turistice.

În anul 2008, după o deplasare extrem de obositoare, am ajuns în Helsingborg, Suedia. Modelul de viață suedez cu care am interferat pe parcursul celor zece zile petrecute în această țară nordică a șters cumva cu buretele nemulțumirea generată de incapacitatea de a convinge grupul să renunțe la fobia de avion.  În vara anului 2010, am zburat spre Paris și m-am despărțit de metropola pariziană cu gândul să revin cât mai curând.  În iarna aceluiași an, am bătut la pas Praga și stațiunea Karlovy Vary și am asociat capitala cehă cu frigul năpraznic, temperaturile fiind în luna decembrie a acelui an de minus nouăsprezece grade. În 2011, am fost în Budapesta, la concertul de muzică clasică patronat de geniul muzical al lui Andre Rieu.  În aprilie 2014, am petrecut două săptămâni fascinante în țara ce l-a dat omenirii pe Hitler, în Germania, țară care a renăscut pe toate planurile, după ororile nazismului. Am vizitat de mai multe ori Viena.

Legat de călătorii am o dorință pe care timpul și bugetul  îmi vor permite să o îndeplinesc sau nu. Mi-ar plăcea ca o dată pe lună să mă urc în avion și să plec spre una din capitalele lumii, pentru un week-end sau pentru câteva ore, fie și doar pentru a vizita un muzeu sau pentru a gusta din preparatele specifice țării. Mai am idei… Să pun în mișcare de rotație macheta globului pământesc și să-l opresc prin marcarea locului, iar locul să devină imediat o destinație de călătorie pentru mine.

Multe din ideile mele ar putea să rămână la stadiul de fantezie…

Ar fi fantastic să pornesc pe urmele londonezului Phileas Fogg, personajul principal creionat de măiestria literară a lui Jules Verne, în ” Ocolul Pământului în 80 de zile„, într-o călătorie riguros organizată de o firmă ce oferă servicii de turism de tipul vacanțe speciale!

Cu siguranță aș ține un #jurnaldecălătorie. Ce aș scrie în jurnalul meu de călătorie?

Ne pregătim să vizităm Londra și să traversăm Canalul Suez, cu gândul la cei ce au pus în practică un proiect util omenirii!  Canalul Suez este situat în Egipt și face legătura între Europa și Asia și a fost inaugurat la 17 noiembrie 1869. Am ajuns în Bombay,  (Mumbai, din 1995), capitala comercială a Indiei, oraș cosmopolit cu numeroase comunități și culturi. Azi, Mumbay este un oraș popular al Indiei și se compune din orașul propriu-zis și din suburbii. Suntem tot pe pământul Indiei, dar de data aceasta în orașul ce găzduiește a doua bursă ca mărime din India, în Calcutta, capitala provinciei federale Bengalul de Vest. După un zbor reușit, am ajuns în Hong Kong, insula ce a fost concesionată de China Marii Britanii, în anul 1898. Azi, Hong Kong este unul dintre cele mai mari centre economice și financiare din lume. Impresionați de feeria metropolei Hong Kong, am pornit spre Japonia, Țara Soarelui Răsare, următoarea destinație din lista personajului lui Jules Verne fiind Yokohama, azi cel mai mare port din Japonia, deși la sfârșitul erei feudale era doar un simplu sat pescăresc. Orașul pe care l-a vizitat Fogg a fost distrus aproape în totalitate la cutremurul din 1923 și, după reconstrucție, a avut din nou un destin nefast, fiind bombardat în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Cu siguranță, tot grupul va păstra vie în amintire cea mai înaltă clădire din Japonia, Yokohama Landmark Tower, inaugurat 1993.

Iată-ne ajunși și în cel de-al patrulea oraș ca mărime din California, San Francisco, ce mai reține parcă viu spiritul căutătorilor de aur. Simbolurile orașului, pe lângă muzee, Pagoda păcii, Turnu Pompierilor, rămân Podul Golden Gate și tramvaiele cu cablu. Aproape de finalul călătoriei, simțim pulsul celui mai mare oraș al SUA, New York, oraș ce păstrează vibrația momentului numirii lui George Washington ca prim președinte al Statelor Unite.

Am ajuns la punctul terminus al călătoriei noastre, locul de unde am pornit pe urmele personajului lui Jules Verne. Am revăzut cu plăcere Westminster (Palatul și Abația) și Biserica Sf.Margareta din Londra ce au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Și un student ar putea călători, beneficiind de oportunitățile și facilitățile puse la dispoziție de programul  Work and Travel USA. 

Cu cât călătorim mai mult, cu atât mai mult cunoaștem oameni, locuri, culturi, comunități…

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015

Cu siguranță, nu voi putea niciodată să realizez singură un gard creativ sau un foișor, chiar dacă aș avea la dispoziție cele mai moderne mașini și scule electrice. Ceea ce pot face este să recunosc cât de importante sunt sculele electrice moderne și cât de ușoară fac ele viața celor ce știu să le mânuiască cu îndemânare.

Meseria este brățară de aur! Tata avea pe vremuri un atelier de lăcătușerie. Dădea viață și forme fierului. Zilele acestea m-am gândit că ar trebui să dedic un spațiu memoriei sculelor din deceniile trecute. Evoluția lor este fantastică și asta se datorează celor ce-și pun mintea în slujba binelui comun.

Am acum în memorie mașina de găurit a tatei, șorțul de sudură, aparatul de sudură, bancul, nicovala, ciocanele, toate parcă erau muncite, obosite, învechite, chiar dacă erau noi. Dacă este să compar ceea ce am văzut în atelierul tatei cu ceea ce văd în magazinele de bricolaj și pe site-ul firmei GTools, concluzia este evidentă, trusa unui meseriaș devine comparabilă cu trusa unui doctor și aceste scule electrice dau greutate și valoare meseriei, evident, dacă sunt folosite de un om cu abilități în domeniu.

Am întâlnit în ultimile șase luni meseriași care m-au uimit prin natura muncii lor. Un meseriaș poate face și desface, cu ajutorul unei mașini de găurit și înșurubat cu acumulator, ceea ce a asamblat fără să respecte cota, din varia motive, de obicei externe.

Un aparat de sudură modern nu mai are nimic în comun cu cel din anii trecuți, la fel ca un fierăstrău sau o drujbă. Au fost utile, dar azi sunt depășite… Până și echipamentul individual de protecție de azi este mult mai atractiv decât cel din trecut. Firmele de construcții ar trebui să achiziționeze astfel de echipamente pentru angajații lor.

Cred că totuși mă văd folosind o mașină de tuns iarba, fie ea și Makita. Mirosul de iarbă cosită este inconfundabil.

Firma GTools vine cu o ofertă largă de echipamente de protecție, scule electrice, unelte de mână, sudare-tăiere, amenajări interioare și materiale de construcții. Furnizorul pune la dispoziție modalități flexibile de plată, evaluarea tactilă a produselor și acceptă returul lor în 30 de zile.

Putem vorbi de eleganță și distincție și în cazul sculelor electrice.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Sunt o SURSĂ PENTRU CALCULATOR. Nu sunt o sursă ieftină, de tip pocnitoare, care consumă mulți watti și care face mult zgomot datorită ventilatorului prea puțin silențios. Sunt o sursă FSP – Fortron Hexa Plus 500, Ventilator 120mm, 80 PLUS și pot fi cumpărată la prețul accesibil de aproximativ 225 lei de pe site-ul magazinului MarketOnline.ro.

Aș fi tentată să spun că fără mine, SURSA, componentele hard și soft ale calculatorului nu ar avea nicio valoare. Cum motilitatea și motricitatea sunt coordonate de creier și cum sângele este pompat de inimă către toate organele, la fel și funcționarea unui calculator este dependentă de mine, sursa. Suratele mele, componentele unui calculator, au dreptul la replică. Făcând aceste afirmații, am generat deja un fel de protest în interiorul carcasei calculatorului.

– PLACA DE BAZĂ este cea mai importantă componentă aflată în carcasa unui calculator!
– Memoria ce poate fi citită la un moment dat, viteza de execuție a operațiilor cât și numărul de instrucțiuni diferite ce pot fi executate depind de mine, PROCESORUL! Sunt foarte important!
– Dacă nu aș fi eu, PLACA VIDEO, imaginile nu ar fi afișate pe monitor!
– Știți că datorită mie, PLACA DE SUNET, calculatorul multimedia permite utilizatorilor accesul la jocuri sofisticate?
– Ce ați fi voi fără mine, MEMORIA PC-ului? Cu cât mai repede eu, memoria internă, citesc sau scriu date, cu atât mai rapid este calculatorul!
– Fără mine, HARD DISCUL (HDD), nu ar exista mediu de stocare pentru documentele, fișierele și aplicațiile utilizatorului!
– Fără noi, UNITĂȚILE OPTICE (CD și DVD), calculatorul nu ar putea fi echipat cu softurile aferente!
– Dacă nu am fi noi, TASTATURA și MOUSE-ul, toate celelalte componente ați fi inutile!
– Dragele mele surate, nu ați făcut nimic altceva decât să-mi demonstrați că împreună reprezentăm un întreg. De calitatea și evoluția fiecăreia dintre noi depinde satisfacția celui ce va sta în fața MONITORULUI, cel ce nici nu a mai îndrăznit să vorbească despre utilitatea lui incontestabilă.

Eu, sursa, nu am nicio valoare fără voi, componentele de bază ale PC-ului. Dacă eu am anumiți parametri bine stabiliți (putere mare, ventilator silențios, protecție la supratensiune, rail-uri, suficienți conectori, filtre de rețea, riplu și capacitate de a reduce pierderile) realizez eficient alimentarea voastră cu curent continuu și împreună dăm satisfacție utilizatorului. Ne aflăm în relații de interdependență și trebuie să recunoaștem că împreună formăm întregul!

Află și tu mai multe despre sursele FSP!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Amica mea din Spania va spune da în fața ofițerului stării civile, în luna august a anului 2016. Viitorul ei soț ei este un mare magnat, putred de bogat, cu dare de mână, dar în același timp este un om educat, cizelat, cult și, evident, dornic să-și surprindă plăcut invitații la unul din momentele marcante ale vieții personale care se va divide și se reîntregi la doi, aducând în prim planul existențial idealul sau iluzia perechii perfecte.

Și cum nu banii sunt problema la oamenii de afaceri, ci timpul, iată-mă dispusă să preiau o parte din sarcinile firmei organizatoare de evenimente festive și cot la cot să organizăm nunta de vis pentru prietena mea.

 Am ales ca petrecerea să se desfășoare într-un cadru ambiental conceput să ofere servicii de calitate pe gustul tuturor oaspeților, Hotelul Golden Tulipe Times, din București, despre el fiind vorba, bucurându-se de referințe foarte bune în rândul celor ce i-au trecut pragul.

Și pentru că am pe mână o sumă colosală pentru organizarea nunții de vis, am hotărât să bucurăm invitații, permițându-le și punându-le la dispoziție toate locațiile hotelului, atât Restaurantul Good Old Times, aflat la mezanin, cât și Skyline Club, de la etajul 10, respectiv zona Cafe Times, situată la parter.

Ce m-a determinat să fac această alegere? Eleganța, rafinamentul ambientului, serviciile impecabile, renumele bucătăriei fine românești, bucatele pregătite cu suflet și servite respectând rigorile esteticii gastronomice, încântând și ochii nu numai papilele gustative, profesionalismul personalului, vinurile de calitate, barul cu bauturi fine si cocktailuri aflat într-o locație cu stil tematic modern și avangardist, perspectiva vederii panoramice din domul de sticlă, de la etajul 10, unde se află sediul Clubului Skyline și unde am propus să fie oficiată și cununia civilă.

Cele 100 de persoane invitate vor petrece timpul într-un mod extrem de plăcut. Din oră în oră se vor schimba decorurile tematice, în acord deplin cu programul artistic ce va include prezența numelor sonore ale scenei muzicii clasice, muzicii folk, muzicii ușoare și, evident, ale muzicii populare și lăutărești autentice. Cu siguranță, cele 70 de camere (standard room, superior room, deluxe room) vor fi complet ocupate, invitații beneficiind de cazare în camere mobilate într-un stil modern.

Și pentru că prietena mea și viitorul ei soț vor să petreacă alături de persoanele dragi lor, nunta nu va fi una cu obligații, fiecare invitat fiind doar provocat la a scrie cea mai frumoasă urare pentru familia nou întemeiată. Cadourile, în cazul în care invitații țin la acest obicei, trebuie să fie mici, discrete, amuzante și puțin costisitoare.

La finalul petrecerii, mirii vor pleca spre Japonia, țara soarelui răsare și ziua va rămâne una de neuitat, atât în amintirea lor, cât și a oaspeților și la întoarcere își vor face timp să dea un feed-back pozitiv hotelului pe contul de FB al acestuia.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Viața! Ce este viața? Pentru unii, drumul spre moarte. Pentru alții, calea spre eternitate. Indiferent sub auspiciile cărei stele ne naștem, viața noastră începe cu primul scâncet, semnul divinului, și se termină cu un oftat prelung, ce marchează reîntregirea energiei Universului. Ce facem de la naștere până la moarte? Trăim! Important este ca pe parcursul vieții să deslușim tainele propriei existențe. Viața este o artă, per ansamblul ei și putem vorbi de arta de a trăi frumos, ce include: arta de a iubi, arta de a muri, arta de a te bucura de tot și de toate, arta de a găti, arta de a aranja masa, arta de a mânca, arta de a te îmbrăca, arta de a vorbi, arta de a socializa, arta de a fi empatic, arta de a fi bărbat, arta de a fi femeie, etc…

Arta de a fi femeie este în rezonanță absolută cu arta de a te îmbrăca, arta de a te aranja, arta de a zâmbi, arta de a vorbi, etc. Cine le călăuzește pe tinerele fete în a-și descoperi potențialul feminin? Învață la școală tinerii, indiferent de sex, cum să se comporte în societate? Învață tinerele la școală cum să se îmbrace și cum să se machieze, fără a deveni stridente, ca prezență? Școala nu vizează și formarea deprinderilor de conduită vestimentară, deci nu putem vorbi de o educație formală, pentru acest domeniu. Avem pe piața românească reviste de modă care să educe bunul gust vestimentar? Un sondaj de opinie în acest sens ar fi edificator.
Câteva întrebări sunt inerente. Ne îmbrăcăm cu ceea ce este la modă sau cu ceea ce ne stă bine? Ceea ce este la modă este întotdeauna scump? Cumpărăm lucruri de calitate sau acceptăm și o calitate îndoielnică?

Credeți că există în lumea noastră vreo femeie care să nu-și dorească să arate impecabil? Credeți că există femei care doresc să trăiască la limita sărăciei și a dezaprecierii societății? Nu cred. Pentru a străluci, femeia are nevoie de câștigarea demnității. Este un cerc vicios. Te naști la sat, într-o familie defavorizată social. Este foarte greu să spargi tiparele mentalității și să ai parte de ascensiune pe toate palierele: social, profesional, cultural, politic, deci și vestimentar.
De cele mai multe ori ne alegem hainele în funcție de buget și evident trebuie să existe o afinitate pentru produsul respectiv. Sunt persoane care își permit să dea mii de euro pe o vestimentație. Eu cred că poți să porți o haină și, în funcție de starea de spirit, să-i dai atâta strălucire cât nu radiază o haină de mii de euro.
Unde mai întâlnim azi femeia elegantă? Pe stradă? La serviciu? La serate? La TV? Mai are timp femeia să fie elegantă? Eleganța are ceva cu trăirea ta interioară, de bine, de frumos, dar are ceva în comun și cu mediul în care îți desfășori activitatea, în opinia mea. Nu poți fi elegant într-un mediu în care tocurile îți sunt puse în pericol, din varia motive, de exemplu, asfaltul este deteriorat sau interioarele instituției nu sunt zugrăvite, etc.
Cred cu tărie că avem nevoie pe piața de produse vestimentare și de platforme de mentorat, de cultivare a simțului estetic la femei, cât și la bărbați. Eleganța exterioară, ce rezidă și din atitudine, este în concordanță cu eleganța interioară, cu starea de bine, de pace și armonie cu tine și cu lumea înconjurătoare. Totuși, nu este elegant să-ți etalezi eleganța în mijlocul unor persoane aflate la limita sărăciei.

Este minunat să fii elegant, într-o lume a eleganței, spre care trebuie să tindem cu toții. Cum putem contribui la crearea unei astfel de comunități? Simplu. Prin introducerea orelor de educație vestimentară în școli, cât și prin crearea platformelor vestimentare online, și, evident, existența locurilor de muncă bine plătite și eradicarea discriminării femeii… Accesul la consilierea estetică și vestimentară este un pas pe care și societatea românească trebuie să-l facă cu încredere.
Eleganța se învață! Cu cât mai multe brand-uri de succes, comparabile cu brand-ul ELLIS, cu atât mai multă atitudine pozitivă în ținuta vestimentară.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Banii… Cum au apărut banii și, mai ales, cum au ajuns să ne conducă ei viețile, devenind cu toții dependenți de foșnetul hârtiilor cu valoare nominală, imprimate cu elemente de siguranță?
Banii… Un miraj! Satisfacția banului muncit este inegalabilă, dar devine desuetă în zilele noastre, mulți dintre noi visând să devenim bogați peste noapte, indiferent de metoda procurării lor.
Banii… Cu ajutorul lor ne satisfacem nevoile de bază, cât și capriciile cele mai sofisticate. Banii, ca avere, au reprezentat criteriul departajator al claselor sociale și, nu știu dacă în prezent constatarea mea mai este valabilă, dar, odinioară, cine avea bani, avea și un dram de cultură, de educație, de inclinații către frumos, către artă…
Și lumea a evoluat, și banii odată cu ea. Vorbim azi de zona euro și, mai nou, de criptomoneda OneCoin, a cărei valoare crește de la zi la zi, preconizându-se o întărire a monedei de la 2,4 euro la un prag de 15 euro. Moneda prinde amploare atît timp cât există mirajul câștigului facil la membrii rețelei acaparatoare de noi adepți.
Banii… De bani depinde calitatea vieții noastre. Din lipsa unor politici sociale pliate pe nevoile cetățenilor, am devenit doar o societate de consum și, de cele mai multe ori, consumăm mai mult decât producem. Cine ne facilitează acest demers? Sistemul bancar din România pune la dispoziția membrilor comunității o gamă largă de credite de consum, prin care cetățeanul se îndatorează uneori atât de mult că este incapabil să ramburseze la termen sumele aferente.
Toate băncile din România au venit pe piață cu oferte atractive în ceea ce privește cardurile de cumpărături. Sunt extraordinare aceste instrumente de plată, atât timp cât ele nu devin împovărătoare, alături de alte credite, pentru posesorul lor.
Câte nu poți să faci cu un card de credit sau cu un card de cumpărături! În 2007, mi-am cumpărat un laptop, o cameră video, un celular, cu plata în rate și fără dobândă. În 2009, furnizorul de servicii bancare a fost preluat de un altul, mișcare caracteristică lanțului trofic bancar și noul card de cumpărături mi-a permis să cumpăr bilete online pentru excursia din Paris, în 2010, să fac cumpărături în magazinele din străinătate și să-mi ofer mici bucurii spontane, fiind rezerva mea de bani. Am renunțat recent la acel card de cumpărături, cu oareșce reținere și sunt curioasă dacă voi reuși să trăiesc fără un astfel de instrument bancar.
Dacă ar fi să beneficiez de oferta Băncii Transilvania și să intru în posesia unui card de cumpărături STAR – Forte, alimentat cu 5000 de euro, ar trebui să fiu foarte prudentă, pentru că este foarte ușor să cheltui și foarte greu să economisești, cu atât mai mult cu cât băncile nu scot pe piață și nu educă populația, indiferent de vârstă, și nici nu o încurajează să facă depozite de economii, oferind dobândă atractivă.
Îmi plac banii și îmi place să-i cheltui, dar niciodată fără responsabilitate. Dacă aș avea cei 5000 de euro, mi-aș cumpăra un bilet spre China, cu escală în Egipt.
Dragi cititori, dacă știți că puteți rambursa un credit pe termen scurt sau dobânda aferentă unui card de cumpărături, fără a vă împovăra financiar, nu ezitați să vă împliniți visele, intrând în posesia unui card STAR – Forte! Puteți face cumpărături de la aproape 8000 de magazine partenere, unde puteți beneficia de rate, fără dobândă.
Dacă nu suntem învățați să economisim, suntem încurajați să cheltuim. Cardul de cumpărături STAR – Forte pune la dispozițe un sistem de recompensă pentru sumele cheltuite, oferind posesorilor puncte STAR în funcție de valoarea cumpărăturilor. Puteți intra rapid în posesia cardului.
Îndepliniți-vă visele, dar nu uitați proverbul românesc: ”Nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma!”

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Am auzit cu ceva ani în urmă de proiectul european “Casa Verde”, proiect ce punea accent pe energiile regenerabile. Mă întrebam la timpul respectiv de ce nu am implementat noi acest proiect în toată România, mai întâi de toate, în instituțiile publice.
Vorbim de performanță școlară, performanță profesională, performanță managerială și la toate suntem codași, în opinia mea. Și, cum aproape nicio performanță nu este performantă, în România, nu trebuie să ne mire că și la capitolul performanță energetică suntem în urma altor țări ce au înțeles că raționalizarea resurselor energetice și înlocuirea lor cu energii alternative reprezintă secretul viitorului. Mă hazardez să emit o judecată de predicție, punând semnul egal între numărul elevilor din liceele tehnologice, la nivelul unui județ, care promovează bacalaureatul și numărul clădirilor din același județ care au certificate de performanță energetică de clasă  A, ce prevede un consum de maxim 125 kwh/m2/an.
Conform statisticilor din domeniu, România are multe clădiri ce se încadrează în clasa energetică G, cu un consum de 820 Kwh/m2/an, la distanță de aproape șapte ori față de consumul energetic prevăzut pentru clasa A, ale cărei standarde sunt atinse cu brio în locuințele eco. Fără să vreau mă gândesc că la polul opus, în România, sunt clădiri în care nu a ajuns curentul electric sau sunt familii care fură curent, altele nu-și permit să consume curentul sau îl consumă și nu-l achită, clădiri aflate în ruină, cu sisteme de încălzire ce pun în pericol viața locatarilor ce provin de medii defavorizate. Sunt sigură că nu se gândește nimeni să certifice energetic clădirile familiilor paupere din mediul rural și asta înseamnă că legea, așa cum este ea avizată, nu urmărește educarea maselor, ci doar beneficii financiare pentru furnizorii de astfel de servicii, în opinia mea.
Să fiu sinceră, nu am văzut prin mass-media informații cu privire la educarea populației pentru a conștientiza felul în care consumă energia și nici administrațiile locale nu par interesate de folosirea rațională a resurselor energetice. Sistemul bancar nu vine nici el cu o linie de creditare, cu dobânzi sub 4%, nici măcar pentru renovarea clădirilor de patrimoniu. Absorbția fondurilor europene pentru anveloparea blocurilor a dat bătăi de cap primăriilor. Uneori lucrările au fost făcute de mântuială, în absența unui audit corespunzător și a unei recepții imparțiale furnizorului de servicii.
În perioada când am locuit la bloc, pe vreme de iarnă, mă gândeam că risipesc fără voie resursele de apă, așteptând cinci minute ca apa rece să devină caldă, ceea ce demonstra că furnizorul de agent termic avea pierderi masive pe care nu le-a luat în seamă niciodată. Azi firma Romag Termo Drobeta Turnu Severin este în restructurare completă.
În aprilie 2014 am fost în Leipzig, Germania, pentru două săptămâni, în cadrul unei mobilități Leonardo da Vinci. M-a uimit să constat grija nemților pentru resursele energetice. În zilele când plecam și aveam cazarea asigurată în alte orașe ale Germaniei, în dimineața plecării apa caldă nu mai era fierbinte, iar caloriferele erau oprite. Uluitor este cât suntem noi de nepăsători.
V-ați pus vreodată întrebarea ce sume sunt direcționate din bugetele locale pentru asigurarea cheltuielilor cu căldura, lumina și apa caldă a spațiilor destinate instituțiilor statului, instituții care își au sediul în clădiri nereabilitate termic, fără panouri fotovoltaice, fără becuri econome, fără centrale termice proprii?
Școala în care profesez, asemeni altor școli, este o gaură la bugetul local, în gândirea mea, deoarece pe perioada iernii facturile la curent și agent termic ating fabuloasa sumă de 30.000 lei și asta am aflat întâmplător. Dintr-un exces de gândire, mi-am pus întrebarea de ce nu se iau măsuri pentru a se reduce cheltuielile. Au școlile certificate energetice? NU. Cine plătește facturile? Primăria! Din ce bani? Din banii bugetului local? De unde provin acești bani? Din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Le pasă cetățenilor cum sunt cheltuiți banii din bugetul local. NU! Este un cerc vicios și nici nu știm cine este în măsură să ia decizii pentru ca o școală să aibă cheltuielile cu întreținerea reduse la maxim, astfel încât banii economisiți să fie folosiți pentru a dota laboratoarele școlii, de exemplu.
În condițiile închiderii furnizorului de agent termic, începând cu jumătatea lunii octombrie, în biroul în care îmi petrec pauzele dintre ore, ca și în alte birouri din școală, este montat câte un calorifer electric. Frigul este pătrunzător, deși mercurul din termometre nu a scăzut sub 10˚C. Școala are o centrală termică racordată la termoficarea orașului, dar nimeni nu a luat în calcul un plan B, care să prevadă falimentul furnizorului de servicii. Nici când primeam agent termic de la rețeaua de termoficare a orașului nu părea să-i pese cuiva de risipa întâlnită atât în blocuri, cât și în instituții. În biroul în care îmi petrec pauzele, de multe ori, atunci când afară creștea temperatura, țineam geamurile larg deschise și toată căldura se risipea în van. De ce? Caloriferele nu au fost prevăzute cu sisteme de închidere, de minimizare sau maximizare a consumului, ca la nemți. Această situație, ori prea cald, ori prea frig, o întâlnim și în trenuri, și în autocare și în instituții. Școala în care profesez, cu siguranță, se încadrează la clasa energetică G…
Ce-ar trebui făcut? Primăria ar putea solicita certificarea energetică a tuturor clădirilor în care își au sediul instituțiile publice, incluzând aici și școlile, și spitalele. Apoi, ar trebui ca toate aceste instituții să fie racordate la rețeaua de gaz metan, prevăzute cu centrale termice eficiente termostatate, clădiri anvelopate, becuri econome, plafoane izolate, etc. Acești pași ar însemna un demers sistematic către excelență, către asigurarea calității și decenței vieții. Un auditor energetic competent propune soluția eficientă pentru reabilitarea termică a unei clădiri. Toate clădirile din România au nevoie de soluții de reabilitare, respective modernizare termo-energetică. Expertiza termică și energetică a clădirilor cade în sarcina auditorilor energetici și de aceea administrațiile locale ar trebui să apeleze la serviciilor lor și abia apoi să se treacă la certificarea energetic a imobilelor. În opinia mea, auditarea energetică ar trebuie să fie făcută tuturor clădirilor din România, iar sistemul bancar să susțină prin credite cu dobânzi minime investițiile ce trebuiesc făcute pentru a primi o certificare energetic de clasă C, B sau chiar A. Și pentru ca totul să fie impecabil, ultimul pas care s-ar impune a fi făcut ar fi termografierea clădirilor ce au trecut printr-un audit energetic și  au fost corespunzător certificate energetic, pentru a determina distribuția temperaturilor pe suprafața construcțiilor analizate.
În altă ordine de idei, consider că Guvernul României ar trebui să fie direct interesat de auditarea energetică a tuturor locuințelor din România pentru a putea avea un reper științific în elaborarea politicilor publice din domeniul energetic, dar și al construcțiilor și materialelor de construcții, putând dezvolta o linie de producție internă în acest domeniu.

Cred că fiecare cetățean trebuie să conștientizeze necesitatea folosirii raționale a resurselor energetice. O putem face începând să apelăm la serviciile unui auditor energetic și pe baza propunerilor primite să putem trece imobilul la o clasă energetică superioară, verificând eficiența investiției făcute și a calității lucrărilor prin termografierea clădirii.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015.

Trăim într-o societate în care opiniile, ce contravin unei stări de fapt care uneori frizează absurdul – unanim acceptat, din ignoranță, dezinteres sau neștiință, nu sunt luate în seamă. Personalizarea tricourilor este o idee genială și preluarea ei de cei de la firma Tshirts.ro îmbină utilul cu plăcutul, punând la dispoziție, de zece ani, o gamă largă de tricouri imprimate din categoria: amuzante, calculatoare, cooldesign, ilegale, sigle, sport, poză proprie, etc.

Consider că aș putea să-mi comand tricouri personalizate, pentru fiecare situație întâlnită astfel încât ea pe viitor să nu se mai repete, sperând ca mesajul să ajungă la nivelul superior al conștiinței receptorului.
Dacă merg în fața elevilor, la școală, mi-ar fi util un tricou personalizat cu mesajul ”Învață să gândești! Elevule, tu ești viitorul!”
Dacă aș fi în preajma unei comunități de directori sau de inspectori, tricoul meu ar putea fi inscripționat cu îndemnul ”Nu fi cu nasul pe sus, directore sau inspectore!” sau „Autoevaluează-te! Demonstrează că ești cel mai bun!”
Aș avea un mesaj și pentru funcționarii publici: ”Zâmbește! Și dacă zâmbești și dacă nu zâmbești, primești același salariu!”
Ar fi interesant să am un tricou cu mesaj și pentru oamenii politici din diverse partide. Obediența față de ”șefi” m-a determinat să consider o pierdere de timp activarea în cadrul unei formațiuni politice, înscriindu-mă în PDL, Alianța DA, în octombrie 2004 și în 2007 abandonând deja structura politică. Tricoul meu ar putea deveni modelator de conștiințe, dacă ar fi imprimat cu următorul mesaj: ”Fii slujitorul binelui comun, nu interesului personal!”
Aș putea să am un mesaj și pentru orice angajat: ”Nu te mai gândi la câștig, ci la satisfacția muncii!” Pentru toți întreprinzătorii: ”Plătește corect impozitul la stat!” Printre românii din diasporă aș putea purta un tricou cu însemnele: ”Aplică la tine acasă ce ai învățat printre străini!”. Și, în general, pentru oricare confrate roman, tricoul meu ar putea fi imprimat cu munți, dealuri, câmpii, ape și cu mesajul ”Nu fi indiferent, române!” sau ” Acționează! Ia atitudine! Nu accepta neregulile!”.

Alege și tu să personalizezi un tricou cu poza sau mesajul tău. Poate fi distractiv!

Am să vă spun o poveste reală, cu un element de absurditate ieșit din comun pentru o existență tihnită, așa cum era sau cum consideram eu că este propria-mi viață la momentul acela.
Fiul meu ajunsese, în urma repartiției computerizate, în clasa a IX-a, la unul din liceele mehedințene. Au fost ceva peripeții și emoții pentru că, deși investisem timp și atenție pentru a-l canaliza spre studiu, am trecut printr-o contestație la Limba și Literatura Română, nu pentru a obține o mărire de notă, ci pentru a avea o nota de trecere, scăpând de spectrul școlii de arte și meserii.
Trecusem cu ”brio” de emoțiile examenului de evaluare națională sau cum s-o fi chemând el la data respectivă și eram într-o etapă a vieții dedicată preocupărilor mele personale. Și a început calvarul. În ce a constat el? Fiul meu, un tânăr frumos, ghiduș, aplecat spre tot felul de tentații, mai mult rele decât bune, se confrunta cu o problemă deloc minoră. Lenjeria intimă era pătată cu materii fecale. Inițial, m-am gândit că este vorba de un disconfort gastric și l-am tratat ca atare. Problema persista. Cum educația primită în familie a fost una de respect și de colaborare cu doctorul atunci când apar primele semne ale unei posibile probleme medicale, am început să caut soluții, fără a intra în panică. Am mers la medicul de familie. Am fost trimiși la Spitalul CFR. Acolo, diagnosticul a sunat ca o sentință fatală, ”incontinență la defecație”. Am mers și la spitalul Județean, la doamna doctor care, cu ani în urmă, cu migală și har, i-a refăcut glezna dislocată în urma unui accident, fiul meu fiind pietonul. Pentru că nimeni nu era dispus să caute cauzele, am început să mă îngrijorez. Eram dispusă să merg până în pânzele albe. Nu mi s-a părut deplasat nici să consultăm un medic psihiatru. Am fost la un control la o clinică privată și pentru că fiul meu putea să facă haz de necaz, doamna doctor a spus că sigur cauza nu este de domeniul domniei sale. Câte nu am făcut! Am fost la ecograf. Ni s-a propus să facă o colonoscopie și am fost la medicul specializat pe acest palier al medicinii interne. Nimic concret, din ianuarie, până în martie 2009.
Am decis să cer medicului de familie trimitere către București și, surprinzător sau nu, am primit-o. Mai erau două săptămâni până la vacanța ce aducea în prim plan sărbătoarea pascală a anului 2009. În acea perioadă urma să susțin disertația la masterul Politici Sociale și Integrare Europeană. Eram atât de îngrijorată să nu fie ceva de tip neurologic încât am trecut chiar pe la spitalul de psihiatrie Obregia, din București, pierzându-mă pe aleile sale, în perioada în care am fost să-mi depun lucrarea de disertație, căutând un cabinet, pentru a auzi o nouă opinie. Nimic concludent.
O amică, ce insista constant să facă parte din viața mea, s-a oferit să ia legătura cu un medic pentru a-mi facilita atenția unui coleg de breaslă de la fostul spital Budimex, proapăt redenumit atunci Marie Currie. Sincer, eu nu sunt adepta serviciilor preferențiale. Am încredere și transmit încredere oricărei persoane cu care vin în contact. Am ajuns în București. Ne-am cazat la o familie de prieteni ai foștilor mei socri, apoi ne-am mutat la insistențele unor amici, acceptând să plecăm din Crângași spre cartierul Berceni, care avea să devină locuința mea pe parcursul celor 12 zile care au urmat.
Parcă mă văd pe holurile spitalului… Am fost direcționați la etajul patru (sper să nu greșesc) și acolo ne-a acordat atenție un medic între două vârste. Fără prea multe detalii, domnia sa deja vedea tot ce putea fi mai rău ca diagnostic pentru starea prin care trecea fiul meu. Spusese, la un moment dat, că poate fi vorba de o perforare a intestinului. Cât să te îngrozești, dar eu nu-mi pierd ușor cumpătul și am căutat doctorul recomandat de la Severin, prin lanțul slăbiciunilor, pe etajul respectiv fiind deja câte doi pacienți în paturi. Și șansa a fost să întâlnim o doamnă doctor dispusă să pornească, în depistarea cauzelor ce declanșau efectul, de la raționamente simple. Leo a stat în spital aproape două săptămâni, iar eu la prietenii mei. Nu avea medicație, doar zi de zi câte-o altă analiză, câte un alt control și din când în când nesuferitul deja tușeu rectal și clisme. Eu am cerut să fie consultat de psihologi, psihiatri… Nu puteam să cred că starea mea de îngrijorare și a lui de disconfort pot continua la infinit și așa a fost. La unul din ultimele tușee rectale i-a atras atenția doamnei doctor pilozitatea din zona anală. Mi-a sugerat să încerc îndepărtarea părului în exces. Și acum îmi dau seama că, dacă aș fi știut de existența kiturilor pentru epilat, procedura ar fi fost extrem de simplă. Spitalul se golise și era normal să fie așa. I-a fost făcută o ultimă analiză, un RMN și a primit acceptul să plece acasă, eu primind sugestia de a-i cumpăra microclisme.
Ca prin minune incontinența la defecație a încetat. Părea incredibil! De vină fusese pilozitatea în exces și niciun doctor nu a luat în calcul acest aspect simplu. În opinia mea, statul român a cheltuit inutil bani pentru niște analize care puteau fi evitate, dacă doctorii erau dispuși să emită raționamente de la simplu la complex. Un fir de păr poate irita rectul și efectele nu întârzie să apară. Se vorbește mai puțin despre epilarea anală, dar ea este demnă de luat în seamă. Silkn Glide – epilator IPL, primul epilator cu lumină pulsată ar trebui să facă parte din viețile noastre.

Sunt încântată să aflu despre existența acestor produse revoluționare scoase pe piață de firma Total pro Beauty. Sunt extrem de utile pentru îndepărtatea firelor de păr nedorite, în orice parte a corpului ar fi ele.

P.S. – Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2015

Există femei urâte? În concepția mea, nu există decât femei neîngrijite, prinse în mrejele terne ale cotidianului trepidant, uneori, sclave ale unor prejudecăți sociale sau ale mediului de proveniență și ale lipsei de educație. În secolul ce pare a fi dominat de fascinația malefică a banilor, inevitabil avem și azi, ca și ieri, pături sociale ce au ca și criteriu departajator veniturile personale. Femeia, simbolul frumuseții și al reîntregirii armoniei divine prin magia actului procreației, ajunge de cele mai multe ori să uite de ea, dedicându-se frenetic celorlalți, preluând grijile familiei ce devin deseori poveri invizibile, dar apăsătoare.
Credeți că tânăra fată născută și crescută în mediul rural sau urban, în casa unor oameni simpli, ale căror venituri sunt aproape inexistente sau se limitează la ajutorul social, își poate permite să viseze să trăiască mitul Cenușăresei sau al Ilenei Cosânzene? Avem timp să empatizăm cu o astfel de situație? Nu prea… Poate firmele de produse cosmetice și parfumerie ar trebui să deruleze campanii naționale și să ofere gratis monstre din gama produselor pe care le produc și le comercializează, astfel încât și șamponul anti-mătreață, șamponul anti-cădere, masca regenerantă, serul pentru vârfuri despicate, serul termoprotector din gama Farmec, Gerovital Tratament Expert, doctorul personal al părului tau să ajungă la femeia din mediul rural sau la femeia din medii defavorizate, de exemplu, femeia de etnie rromă.
Nu există persoană care să nu fie atrasă de produsele cosmetice și de parfumerie! Rolul lor estetic este evident și oricât de neînzestrată cu frumusețe ar fi o femeie, un profesionist ce deține tainele aplicării și alegerii selective a produselor de calitate poate deveni un magician ce transformă un păr respingător într-unul plăcut vederii, ca și cum ar deține o baghetă magică de vrăjitor bun. Produsele FARMEC pentru îngrijirea părului pot fi o bagheta magică la îndemâna oricui.
În altă ordine de idei, eu întotdeauna am iubit poveștile și, citindu-le, întotdeauna, m-am identificat cu personajele cu un destin fabulos, fie că este vorba de Ileana Cosânzeana sau Cenușăreasa, fie de Făt-Frumos, Prâslea cel Voinic sau de Harap-Alb. Dând curs invitației unei colege de facultate, cu aproape 20 de ani în urmă am fost dornică să dau un alt aspect părului meu și mi-a fost aplicată, pentru prima dată, vopseaua de păr ce avea să aducă nuanțe de roșu acaju în viața mea… Cu timpul am devenit dependentă de roșu-acaju și, pentru a evita latura inestetică a înfățișării mele, o aplic destul de des, prilej de îngrijorare pentru sănătatea firului meu de păr. Am aflat cu interes despre existenta Gerovital Tratament Expert Pro Color. Principiile active din compoziția produselor PRO COLOR (șamponul de protecție păr vopsit și masca pentru păr vopsit) previn decolorarea în timpul spălării și hidratează intensiv firul de păr, dându-i strălucire și făcându-l mătăsos. Îmi voi comanda aceste produse. Sunt încrezătoare în efectul lor benefic asupra firului de păr expus factorilor externi sau agresat cu soluții și vopsele ce-i scad rezistența, strălucirea și sănătatea.

Cumpără și tu produsele din gama Gerovital Tratament Expert! Să încercăm astfel să dăm un feed-back firmei românești de produse cosmetice, Farmec – Original Gerovital, care odinioară avea o strălucire bine meritată, pentru a (re)deveni un lider pe piața produselor cosmetice românești.
P.S. Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2015.

La ce avem acces, cu toții? La tot și la toate cu care natura și creatorul au fost mărinimoși cu noi. Din macrocosmosul fiecărei persoane fac parte cerul cu soarele, luna și stelele, pământul cu munții, dealurile, câmpiile, plantele și pomii decorativi sau roditori, viețuitoarele biotopului și nemărginirea mărilor și oceanelor sau șerpuirea apelor, fie firave, fie tumultoase, după debitul izvorului ce le dă viață.
Căldura unei raze de soare sau reflexia lunii și a stelelor se regăsesc în tot și în toate. Cât reține un bob de cafea din lumina aștrilor celești, până el ajunge la maturitate, cu siguranță nu avem preocupare pentru o astfel de întrebare, atunci când ne aflăm în fața unei cești de cafea cu arome îmbietoare, obținută, evident, dacă știm să păstrăm proporția componenților din licoarea ce poate da vigoare pentru întreaga zi. Legendele descoperirii cafelei sunt și ele uitate de contemporani. De la cafeaua consumată ca aliment, pe coasta de est a Africii, la cafeaua ca băutură caldă, preparată de arabii din Peninsula Arabică, în secolul XI, tehnica procesării, ambalării și preparării cafelei a evoluat odată cu evoluția ADN-ului uman, deci și a mijloacelor de trai.
Avem pe piață o multitudine de mărci de cafea, care mai de care mai apreciate. După ce criterii alegem o cafea, când știm că ea poate oferi o mie și una de arome, dacă este corect preparată, bine dozată? Răspunsul vine de la sine… În opinia mea, bobul de cafea înmagazinează din energia cerului și a pământului, din dragostea culegătorului, a celui ce o procesează, a ambalatorului, dar și din starea de bine a celui ce o prepară, cât și a celui ce o oferă, în astfel de situații. Deci, aroma cafelei depinde de o mie și unu de factori și drumul ei până în Europa a fost lung.
Din Peninsula Arabică, boabele de cafea au ajuns să fie cultivate în Egipt și mai târziu în imperiul sultanilor, stăpâni necontestați în propriile haremuri. Aroma cafelei turcești ne poate duce cu gândul la primele cafenele ce au fost deschise în Imperiul Otoman, cu scopul de a oferi servicii persoanelor care așteptau ora rugăciunii, în apropierea moscheelor. Cafeaua turcească rămâne regina declarată și încoronată, prin includerea ei în patrimonial UNESCO, pe lista moștenirilor culturale universale.
Și cum vecinii noștri, turcii, celor cărora le datorăm o anume moștenire culturală și o infuzie de civilizație, trecând peste cele rele, cotropiri și biruri plătite de domnitorii români la Poarta Otomană, au tot perfectat modul de preparare al cafelei, azi, putem reînvia tradiția băuturii cu mii de arome chiar în casele noastre, folosind cafetiera Arzum Okka profesională, cu un design atrăgător ce aduce desăvârșirea aromei cafelei turcești la evoluția tehnicii secolului XXI.

În magazinul online cafetiere găsim o gamă largă de oferte și promoții cafetiere, pentru ca timpul să lucreze în favoarea noastră. Achiziționând acest produs, putem obține o cafea cu mult caimac, ca și când ar fi fost pregătită la ibric, având un gust cu mii de arome, ca și cum ar fi fost preparată la nisip sau folosind focul sacru adus de Prometeu muritorilor.
Poți să ai într-o ceașcă de cafea un întreg univers al lumii apuse orientale, folosind cafetiera Arzum Okka. Nu întârzia să ți-o faci cadou ție și familiei tale!

P.S. Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2015.

De când am intrat în sistemul de educație, în anul 1996, am văzut pas cu pas cum delăsarea își pune amprenta sub cupola școlii, cum pas cu pas profesorii se cred semizei și stăpâni la orele lor, fără a mai purta discuții în cadrul catedrei pe marginea conținuturilor științifice pe care le predau la clase, a metodelor de predare – învățare evaluare, cât și a strategiilor didactice… În schimb, profesorii scriu hârtii, fără noimă, hârtii care nu au nimic cu realitatea din cadrul unei școli.
La primul cerc pedagogic, inspectorul școlar de atunci, care a revenit la ISJ tot de atâtea ori de câte ori a revenit și partidul la putere, mi-a dat să prezint un articol, punându-mi la dispoziție resurse bibliografice în limba franceză. Cum orice sarcină pentru mine este o provocare, am scris acel articol și am aflat cu surprindere despre INTERDISCIPLINARITATE și TRANSDISCIPLINARITATE. Ei, bine, nu prea ținem cont de ele și sunt inoperabile în sistemul românesc de învățământ actual, altfel nu înțeleg de ce s-ar putea simți lezat un coleg dacă eu constat că elevul de clasa a XI-a nu știe tabla înmulțirii, sau dacă elevul de clasă 9-12 nu poate citi numele unui scriitor englez sau francez și uneori nici nu poate citi fluent un enunț în limba română, având dificultăți în a emite un enunț științific, folosind limbajul de specialitate.
De ce NU promovează elevii examenul național de bacalaureat? În opinia mea, răspunsul este simplu. Profesorul face doar predare, la ore, și un soi de evaluare, după ureche, când vrea el. Elevul nu știe să învețe tocmai pentru că profesorul nu face predare-învățare, ci doar predare, vorbind de cele mai multe ori cu tabla sau cu niște elevi care iau notițe, dar cărora mintea le umblă hai-hui. Dacă deranjezi un astfel de elev din preocupările lui se declară surprins deoarece el nu-ți deranjează ora și nu se sfiește să spună asta.
În opinia mea, elevii nu au deprinderi de muncă intelectuală, deoarece profesorul doar predă și elevul copiază de la tablă, fără să treacă prin filtrul propriu al gândirii noțiunile și fără să le aplice. De aceea, la bacalaureat, sunt elevi incapabili să-și citească subiectele.
De ce doar elevii de la liceele tehnologice nu iau bacalaureatul? – este o întrebare pertinentă.
Eu le spun elevilor mei că ceea ce ne deosebește de dobitoace este rațiunea. Putem alege să o folosim sau, renunțând la ea, ne îndreptăm spre regnul animal și putem deveni animăluțe cu față umană. Încerc să folosesc puterea cuvintelor. Ei se distrează, dar este dezarmant să vezi niște tineri care aleg să aibă un comportament ce sfidează legile celor 7 ani de acasă. Le spun că mintea este ca un ogor și trebuie prelucrată, altfel se instalează un soi de retard mintal. Și asta îi distrează. Nu-mi jignesc elevii, dar trebuie să înțeleagă că școala este spațiu de acumulări intelectuale, nicidecum o grădină zoologică.

Când o să recunoaștem că învățământul din România este complet rudimentar?
Când o să recunoaștem că organismele răspunzătoare de bunul mers al școlii dorm în front sau plimbă hârtii și atât?
Azi, 24 septembrie 2015, le-am vorbit elevilor la clasă despre prelevarea probelor de apă, făcând referire la mediul de proveniență al apei și modul de recoltare. Într-o lume a tehnicii avansate, ar trebui ca fiecare lecție să poată fi accesată în mediul online, existența laboratoarelor virtuale fiind imperios necesară pentru a dezvolta elevului toate cele trei stiluri de învățare – auditiv, vizual și practic. De exemplu, la unitatea de învățare Norme de Sănătate și Securitate a Muncii elevii ar trebui să aibă truse cu panouri de semnalizare SSM, truse medicale, fie și doar în spațiul virtual, etc.
Urmează să le vorbesc celor de clasa a X-a despre dispozitivele de prelevare a probelor din materiale solide, lichide și gazoase, dar școala nu are în dotare sonde metalice, sonde din sticlă, dispozitive speciale.
Autorii de programe școlare ar trebui să elaboreze și un necesar de materiale și mijloace didactice util desfășurării lecțiilor în condiții de excelență.
Eu cred că delăsarea este de sus în jos și de jos în sus. Ministerul de resort doarme. Inspectoratele școlare dorm, căci altfel ar trebui să știe ce nevoi au școlile. Școlile dorm pentru că profesorii nu vor să deranjeze directorii și inspectorii, iar inspectorii nu vor să-i deranjeze pe cei din minister și facem și noi ce putem, învățământ ca acum 30 de ani, căci nici măcar un videoproiector nu avem în sălile de clasă și nici conexiunea la internet nu este la îndemâna oricui.
Trăim în era în care profesorul trebuie să meargă cu videoproiectorul la clasă, să îl monteze, să îl demonteze, să ceară de pe la X și Y reactivi și substanțe, sticlărie, referate pentru lucrări. Îți stă mintea în loc! Fiecare profesor face după cum îl taie capul, pentru că nu există o bază cu toate cerințele și cu toate resursele bibliografice necesare desfășurării orelor în condiții de excelență.

Sunt puțin surprinsă de constatarea pe care am făcut-o, azi, 21 septembrie 2015.

În perioada 2-15 aprilie 2014 am făcut parte din grupul țintă ce a beneficiat de o formare în cadrul programului LEONARDO DA VINCI, cu deplasare și cazare pe perioada cursului în Leipzig, Germania.

Constat că formularul trimis de mine către coordonatorul de proiect, colega mea de liceu, Ana Ghițoiu, ce și-a asumat singură validarea rapoartelor tuturor participanților, a suferit modificări. Mult mai târziu de la predare, într-un exces de zel, mi-a venit ideea să cer o copie a formularului validat. Eu credeam că ele vor fi semnate de noi și trimise spre București, dar nu s-a întâmplat asta sau, cel puțin, mie nu mi s-a cerut să-l semnez. Cu ceva zile întârziere de la solicitarea raportului meu validat am primit o copie a acestuia. L-am pus la dosarul cu hârtii. Azi am aruncat o privire pe el și surpriză. Ceea ce am scris eu a fost ori trunchiat, ori modificat, pe alocuri, mai precis, începând cu pagina 5/10.

Atașez ultima formă trimisă pe e-mail coordonatorului de proiect. Am să scanez și forma primită, la cererea expresă a mea, de la coordonatorul de proiect. Este vorba despre proiectul ”EuroCAD Form”.

Propun ca pe viitor să li se interzică coordonatoriloe de proiect să-și asume validarea rapoartelor colegilor, pentru a nu-și permite cenzurarea opiniilor participanților.

Raport Liliana Ionescu final 1

Raport PLM modificat si validat de coord. proiect

Constat că formularul a fost validat de colega mea la ora 8.45, 11 mai 2014, iar ea încă purta corespondență cu mine la ora 11.21 și îmi spunea ce să mai adaug. Mă-ntreb dacă o parte din programul detaliat al activităților nu apare în alt formular. Aș vrea să mă înșel.

De asemenea, trebuia ca acest curs să fie recunoscut în România, sub forma de credite. A fost demarată această acțiune și încetată la scurt timp. Nu am înțeles de ce ne-au fost înapoiate dosarele cu copiile și nu s-a bătut monedă pentru eliberarea unui certificat participare mobilitate, cu recunoaștere în România sau, poate, doar dosarul meu a fost respins.

Acum îmi vine în minte și proiectul POS-DRU derulat în școală, Pași spre viitor. Am fost expert pe termen scurt în cadrul proiectului și, deși inițial ni s-a promis un certificat de formator, eu nu l-am primit în cadrul proiectului, ci mult mai târziu, la cerere de la formator, doamna Ion, de la un liceu din Craiova.

Vă invit să citiți aceste poezii. Geniul literaturii române, uitat și neînțeles de contemporanii vremii, a devenit un pol de atracție a inteligenței universului și această inteligență, împletită cu suferința geniului său, a fost transpusă în versuri nemuritoare.

Poezii_Mihai_Eminescu_1901

Radiografia săptămânii 23-30 iulie 2015
(II) Chișinău…
Impresiile au fost de altă natură, menite parcă să înlăture oboseala acumulată după cele 26 de ore de la plecarea de acasă.
Am tot fost acuzată că mi-am făcut o preocupare din a critica și sesiza aspectele negative, pe care, fără să vreau, le întâlnesc la tot pasul, în cotidian. Ei, bine, de data aceasta, am numai cuvinte de laudă. Organizarea a fost impecabilă, de la primire și până la plecarea din Chișinău. Colegii organizatori ne-au primit în portul tradițional românesc și, eficient, ne înregistram, primeam mapa de participant și bonurile de masă. Primirea noastră, respectiv cazarea, a fost făcută la LICEUL Academiei de Științe a Moldovei. Camerele internatului erau foarte primitoare, bine îngrijite și bine dotate. Regret că am omis să fac fotografii în interiorul spațiilor destinate cazării elevilor, pe timpul școlii. Pe holul etajului se afla o uscătorie la fel de bine gândită, ca și utilitate. De acolo se putea vedea atât răsăritul, cât și apusul soarelui.
Seara am făcut un tur de oraș, plimbându-mă pe unul din cele mai largi și mai bogat în arbori seculari bulevard, împreună cu una din colege. Inițial, ne-a reținut atenția și am admirat buna coordonare și disciplina unui grup de elevi englezi aflat, ca și noi, în deplasare. Aproape că aș fi intrat și eu în jocurile lor de echipă, extrem de interesante.
Meniul zilei a fost gândit în așa fel încât să aducă elemente de bun gust, atât ca servire, cât și ca aspect.
Cum activitățile zilei de 24 iulie le-am pierdut, noi fiind pasageri dependenți de viza de intrare a colegilor sârbi, ne-am bucurat din plin de ziua de 25 iulie, zi dedicată simpozionului – dezbatere ”Limba română în contextul dialogului intercultural pedagogic fără frontiere”, desfășurat la Academia de Științe a Moldovei. Am fost primiți ca niște oaspeți de seamă, cu pâine și sare.
Nu știu când a trecut timpul! Știu că am fost captată de fiecare vorbitor în parte, cuvintele au adus cu ele vibrația necenzurată ”a patriei comune, a patriei noastre – Limba Română”.
Colegii de la Chișinău și-au propus să aducă în prim-plan și cultura spirituală a zonei căreia îi aparțin și am avut parte de un spectacol ce ne-a umplut inimile de frumos și de încântare nefățarnică. Au răsunat în sală versurile poetului Grigore Vieru, cântecele lui Ion Aldea și Doina Teodorovici, interpretate de tineri talentați și frumoși, de parcă talentul ar avea ceva în comun și cu trăsăturile feței, deși știm sigur că are puncte comune și interferențe cu frumusețea interioară, moștenire genetică în de neajuns dacă nu este slefuită permanent.
Seara a fost pe măsura zilei. Am petrecut românește la restaurantul ”Voia boierului”…

Un gând, aiuristic sau nu…
Cred că inteligența omenirii este acumulată în tot ce ne înconjoară, dar procente mari se află în soare, în lună și în stele. Priviți cerul, cât mai des!
Influența literaturii SF, adorată în adolescență, își spune cuvântul. Cred că, uneori, există un sâmbure de adevăr în literatura SF. Autorii de SF sunt un fel de vizionari cu capacități extrasenzoriale peste limita omului care nu depune niciun efort să și le dezvolte. Este o mare risipă de energie pe planetă, atât timp cât oamenii cred că existența lor este un simplu hazard. Nici vorbă de asta! Oamenii trebuie să tindă spre nivelul superior al conștiinței, dar, din păcate, asta nu se-nvață la școală.
Cu ani în urmă mi-a picat în mână o carte care aducea în discuție nivelul superior al conștiinței. Era prima dată când auzeam de așa ceva și cred că asta se întâmpla prin 2001. Nivelul superior al conștiinței se atinge doar când vrei și depui efort să tinzi spre perfecțiune. Conceptul este un fel de fata Morgana. Mental vezi acțiunea derulându-se perfect, dar, în practică, factorii perturbatori deviază acțiunea. Este interesant să studiezi etapele derulării unui eveniment.
De când mă știu am depus eforturi să-mi dezvolt capacitățile extrasenzoriale. Mult timp am încercat să mut obiecte cu forța minții. Este o stare de concentrare extraordinară. Nu mi-a ieșit niciodată, dar am conștientizat capacitatea mea de concentrare. Am încercat să învăț să evit pericolele. Îmi puneam obstacole în față și îmi propuneam să le simt cu ochii minții. Asta mi-a ieșit, după zeci de încercări eșuate. Și acum mai încerc acest exercițiu și îmi iese. Am aplicat cam tot ce am citit prin cărți…
În anul 2004 am trăit o experiență unică, Făcusem un test care îmi spunea că sunt una din cele cinci persoane de pe mapamond capabile să-l rezolve, mă înscrisesem în grupul Mensa. Aveam o stare de explozie intelectuală. Sigur voi scrie și eu un roman, nu neapărat SF, care va avea la bază un fapt real.
Mintea umană are un potențial extraordinar, dar oamenii nu-l folosesc, în opinia mea. Sunt anumite canale energetice ce se pot deschide. Concluzia experimentului din anul 2004 – Capacitățile extrasenzoriale bine puse la punct îți permit să închizi canale energetice cu exteriorul, altfel rămâi ancorat într-o lume ireală și cred că asta se-ntâmplă cu persoanele care acceptă să piardă controlul asupra propriului psihic. Este de dorit ca experimentele să nu fie reluate. S-ar putea ca și forțele oculte să fie răspunzătoare de deschiderea unor canale energetice cu exteriorul. Important este ca ele să fie închise urgent.

Cum am interferat eu cu câmpuri energetice străine? Ce lecții am primit?

În luna martie 2004 am intrat în contact cu un câmp energetic străin. Am invocat dumnezeirea. Intrasem într-un joc mental și nu vroiam să greșesc, să cedez, să fiu asemeni unei femei ușoare. Nu știu dacă am interferat cu forțe invizibile ale Universului, cu ființe umane evoluate, cu forțe oculte sau pur și simplu timpul, locul și contextul au fost favorabile experimentului unic pe care l-am trăit. Era o forță extraordinară, un câmp energetic, care m-a obligat să deschid cărțile religioase, pe mine, tocmai pe mine, ateea convinsă. Mi-aduc aminte că a doua zi, de ciudă, am mers și le-am aruncat într-un coș de gunoi stradal, împreună cu iconițe cu tot. Forța aceea invizibilă m-a determinat să aprind lumânări și să mă rog, pe mine care nu credeam în forța rugăciunii, să înțeleg teroarea și spaima oamenilor în fața războaielor și a calamităților naturale. Era ca și cum mintea mea se desfunda continuu. Toate veneau din interior, sub presiunea câmpului energetic exterior. Este uluitor ceea ce am trăit! Mintea se deschidea continuu. M-am gândit la religii, la oamenii animați de idealuri umane, la tsunami, la atentate, la teleportare, la conexiunea între știință și religie, la strămoși, la conexiunea cu Universul, la stagnarea României și la întreg mapamondul. Am scris tot ce-am gândit. Carnețelul i l-am dat mamei și chiar regret că nu l-a păstrat. Am stăpânit tot timpul acel câmp energetic. Uluitor! Cred că acela a fost culoarul spre nivelul superior al conștiinței, spre iluminare. 🙂

Capacitățile extrasenzoriale, odată conștientizate, pot respinge câmpurile de forțe oculte.
Este ceva în Univers, cu efect de bumerang. Eu, după experiența din anul 2004, am învățat să mă gândesc la oameni, nu doar la cei din imediata mea vecinătate. Am învățat să accept toate religiile lumii și să înțeleg suferința celorlalți. Am învățat să conștientizez universul și măreția lui. Este ca și cum am primit binecuvântarea cerului…
Am descris, în linii mari, experimentul anului 2004 pe forumul educației.
Din anul 2004, fiind conștientă de capacitățile mele extrasenzoriale, am devenit mai reticentă la experimente. Cred că am nevoie de literatura secretă a Vaticanului pentru a desluși anumite taine ale acțiunii și reacțiunii Universului. Știu că pentru cei ce se gândesc doar la viața lor, acestea sunt gânduri care depășesc capacitatea de înțelegere a multor muritori.

http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/boala-a-fi-mereu-nemultumit-10323882/

Eu am râs copios când am citit acest articol. Cred că este o boală să te adaptezi la anormal sau, altfel spus, nu poți fi sănătos când trăiești în minciună și vezi doar partea plină a paharului, fără să o analizezi pe cea goală.
Eu nu sunt nemulțumită, eu sunt neîmpăcată că oamenii nu pot trăi viața la superlativ. Zilele mele sunt pline de frumos și de armonie, prin preocupările pe care le am.
Părinții mei au avut încredere debordantă în mine. Am fost copilul apreciat, uneori chiar mi se părea că tata exagerează cu mândria lui față de mine și asta a continuat și în adolescență.
Maturitatea avea fundamentul unui copil vesel, deci maturitatea avea tot ce-i trebuia pentru a înfrunta anturajul și răutățile lui, probabil, ca reacție la atitudinea mea de superioritate, atitudine cu care m-am născut, cred. Privind în urmă, consider că tot răul spre bine sau ce nu te omoară, te întărește… Puterile mele au crescut de la an la an și într-un an cât nu apucă unii într-o viață, căci tot mi-au plăcut poveștile…
De depresie nici nu poate fi vorba. Prin natura firii mele, îmi păstrez o doză de veselie și în momentele de supărare. Cât despre perfecțiune, da, îmi place să investesc în evoluția mea pe toate planurile. Tata spunea că scopul nostru pe pământ este să tindem spre perfecțiune, eu cred că este acela de a evolua spiritual. Undeva, cele două concepții se întrepătrund.
NICIODATĂ NU MĂ AUTOCOMPĂTIMESC! Exclus! Caut soluții și la momentul oportun ele apar.
Autorul articolului este novice în psihologie. Nemulțumirea nu este totuna cu negativismul. Exemplul autorului cu femeia care își dorea mereu altceva este greșit ales. În opinia mea, femeia era într-o normalitate deplină, neacceptând amăgitoarea rutină, știut fiind că ea devine cadru propice plafonării.
Eu fac tot ce trebuie până mă declar mulțumită.

Oamenii m-au chemat în fața unei comisii de cercetare disciplinară când eram în C.O.și nu este tocmai OK.
Am intrat la ora 9 pe forumul educației. Colegii m-au sfătuit pe m.p. să iau un avocat. Am căutat Baroul Mehedinți și am luat numărul de telefon al unui consilier. L-am contactat și am ajuns la domnia sa. Sediul era în incinta internatului liceului Traian. Nu mi-a plăcut intrarea și m-am gândit că am nevoie de un avocat care totuși vede neregulile. Domnul a avocat a fost amabil și m-a sfătuit să cer amânarea procedurii de cercetare discipinară, pentru a afla ce dovezi ale angajatorului susțin acuzațiile care mi se aduc.
Printr-un miracol, am ajuns la școală, la ora 11 fix. Cei doi colegi din comisie mi-au pus la dispoziție dosarul cu ce a extras direcțiunea din ce am scris pe e-mail, FB și forumul educației, pe care nu l-am primit la o dată anterioară. A apărut și cel de-al treilea membru al comisiei, liderul de sindicat. Nu am fost de acord ca audierea să înceapă fără el, având programată o ședință, la aceeași oră. Între timp, așteptând, mi-a venit ideea să cer amânarea procedurii de cercetare disciplinară și am făcut cerere în acest sens.
Până să plec, am semnat și formularul de convocare primit prin poștă și cred că pe viitor la semnătură trebuie să fie prevăzută și data de luare la cunoștință. Am semnat și procesul verbal al amânării procedurii.
Am pornit spre ISJ Mehedinți. M-am oprit la consilierul juridic. Mi-a spus că nu are cu ce să mă ajute, domnia sa reprezentând ISJ Mehedinți. Am urcat la doamna inspector școlar general. Nu știa de demararea procedurii de cercetare disciplinară împotriva unui profesor. M-a sfătuit să merg la un mediator, după ce l-a chemat și pe consilierul juridic.
AM AFLAT că angajații unei structuri bugetare nu sunt obligați să aibă conturi de e-mail vizibile, pentru comunicare online. Eu cred că trebuie să fie conturi obligatorii, conturi de servicii, în care fiecare mesaj să primească un număr de înregistare.
Am plecat de la ISJ MH la Tribunalul MH. Am fost direcționată spre un avocat. Domnia sa a spus că nu are niciun rost să mă reprezinte la momentul acesta, cel mai indicat acum fiind să fiu asistată de membru din sindicatul din care fac parte din 1996. Am făcut împreună cererea către sindicatul din care fac parte și, din păcate, nu am găsit pe nimeni la sediul lor din incinta Colegiului Tehnic Decebal, pentru a o depune, la ora 14.53. Mâine dimineața voi face un drum la liceu.
Avocatul cred că a fost puțin dezamăgit de conținutul dosarului cu extrase din ce am scris pe FB. A zis că nu conține scânteia unui litigiu de muncă. Doar verdictul comisiei de disciplină îl poate declanșa.

Conform convocării nr. 2476/25.06.2015, școala mă anunță de efectuarea procedurii disciplinare, în data de 13 iulie 2015,  și invoca drept pretext, citez: ”cu data de 19.10.2014 ați început să aduceți o serie de acuzații cadrelor didactice ce își desfășoară activitatea în cadrul unității noastre, acuzații ce afectează climatul organizațional și dăunează prestigiului unității școlare în care vă desfășurați activitatea”.

Nu am adus niciodată acuzații la adresa cadrelor didactice! Am susținut doar că școala nu beneficiază de un management performant, dovadă fiind rezultatele slabe obținute de elevi la examenul național de bacalaureat, cât și  lipsa standardeor calității.

Ce am scris pe FB, începând cu luna octombrie a anului 2014?

13. oct. 2014

M – La începutul lunii octombrie, direcțiunea Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin, a premiat cititorii fideli, într-un cadru amical și într-o atmosferă destinsă, evident, în parteneriat cu biblioteca școlii.

M – Pe 3 octombrie 2014, sala de festivități a Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin a fost pregătită pentru primirea unor oaspeți de seama din minister. Sala a fost aranjată foarte frumos, probabil de o firmă specializată în astfel de servicii. Am auzit din sala de clasă la care eram vocea doamnei Ecaterina Andronescu. Mă așteptam ca la finalul ședinței să facă turul școlii, dar nici vorbă de asta. Cred că ar fi fost minunat pentru elevi să existe salutul între un fost ministru al educației și generația care beneficiază de efectele măsurilor luate anterior.

15.oct.2014

Cred că personalul medical din cabinetele școlare ar trebui să facă cu elevii acțiuni legate de igiena personală, în corelație cu igiena instituției .
Sunt școli care au cabinete medicale, sunt școli care sunt arondate unor cabinete medicale, dar cum dotarea cabinetelor este precară, personalul medical ar putea să se implice pe latura prevenției și a educației pentru sănătate și igienă…
Cred că un astfel de program ar trebui demarat la nivel național. Marile companii de produse de îngrijire și igienă ar putea lansa o campanie în rândul elevilor, oferindu-le chiar mici promoții. De asemena, marile companii ar putea dona produse de curățenie tuturor școlilor, atât din mediul rural, cât și urban.

17.oct.2014

De ce s-ar chinui unii să sape groapa altora, inventând stări inexistente, uitând de învățăturile proverbului milenar, cât și de riscul la care se expun prin stârnirea forțelor Universului?
Am să vă spun cât de curând o poveste reală care demonstrează că în jurul persoanelor oneste și implicate se nasc tensiuni declanșate de cei ce nu suportă să vadă când negrul este negru și albul alb. Până ieri nu înțelegeam patologia răutății și resursele ei, acum urmăresc cu interes cum se construiesc intrigi și urzeli fără acoperire în planul real.
Am dat timpul înapoi și am analizat toate câte au fost. Este răvășitor să constați că ura și răutatea din telenovele există și în viața de zi cu zi. Nu înțeleg cum unii îi atrag pe alții în a răspândi o informație falsă!
Intrigile din 2004 au fost aperitiv pe lângă cele din 2014, cu debut din 2012, cred.
Nu am nimic de ascuns. Am înțeles ce s-a întâmplat și pe ce au mizat neștiind câte leucocite are organismul meu. Voi scrie detaliat totul.
Să creezi situații false și să denigrezi o persoană, fără suport, doar bazându-te pe ce ai pus la cale, arată lipsa de scrupule.
Ce trebuie să-nvăț din asta mă întreb! Superioritatea (naturală) nu este pe placul celor ce nu o au. Oamenii te vor din tagma lor, cu încetinitorul, cu văicăreli, fără idei, cu bârfa, cu termene nerespectate, cu lucruri nefinalizate, cu capul plecat, un nimeni…
Văd și partea bună a lucrurilor. Credeam că nu mai am nimic de văzut, dar viața mi-a demonstrat contrariul.
Cred că trebuie să cer asistența unei comisii din minister la clasă, o săptămână, două, un an, și apoi să plec din școala în care zi de zi am venit cu drag, pentru a putea scrie cu lux de amănunte despre unul din capitolele vieții mele, dar și despre viața unei instituții școlare și rezultatele ei.

18.oct.2014

Școala secolului XXI este rudimentară, în România! Elevii claselor a XII-a care nu au promovat bacalaureatul sunt nevoiți să meargă la ore de pregătire chiar în particular, deoarece liceele nu au un site cu materia aferentă examenului la toate disciplinele de bacalaureat, cu eseuri, cu exerciții rezolvate și propuse spre rezolvare, și, de ce nu, cu verificare online.
În 2001, am ajuns pe site-ul unui liceu francez. Am găsit toată chimia predată, fișe de lucru, exerciții și rezolvări, accesibile oricui. Noi suntem tot la nivelul școlii comuniste. Avem platforme e-learning prin proiecte, ici-colo, dar în regim închis, deci fără transparență și doar pentru unii. O platformă trebuie să devină publică, întărind astfel sustenabilitatea proiectului, în opinia mea.

19.oct.2014

Am pus cap la cap tot ce s-a întâmplat. Sunt victima unei înscenări mizerabile, dar nu imposibil de demonstrat. Cred că s-a mers atât de departe încât defăimarea mea s-a făcut și pe FB, prin mesaje private.
Ce valoare au oamenii din jurul meu? Nimeni nu a venit să îmi spună, să mă întrebe, să se edifice! Și în fața unei haite de lupi aș fi avut mai mare șansă de apărare, aș fi simțit pericolul, decât în fața celor ce cu răbdare au construit o intrigă mizerabilă în spatele meu, folosindu-se cred și de elevi, căci altfel nu-mi explic de ce unii se plimbă toată ziua prin școală în loc de a fi la ore.
Neșansa mea a fost să ajung într-o școală în care profesionalismul este departe de cotele lui înalte…
Adevărul va ieși la lumină! Sunt sigură de asta!

23.oct.2014

Vă invit să rezolvați problemele pe care trebuie să le gândească un elev de clasa a V-a, după onor ministerul și autorii de curriculum, deci și autorii de manuale și culegeri.
Alexandra, fiica fratelui meu care acum este în Germania, în clasa a V-a, îmi spune că totul este foarte lejer și nu se trece la o altă lecție până nu toți copiii înțeleg conceptele teoretice aplicate în practică. Noi abstractizăm totul și atunci să nu ne mai mirăm de ce ajung copiii să nu mai iubeascămatematică, disciplină forte în dezvoltarea gândirii critice, în opinia mea.
La noi culegerile sunt pentru părinți sau pentru profesori și asta numai din cauză că oricine poate scoate pe piață o carte fără a fi validată de cel puțin o generație de elevi…
În opinia mea, culegerile trebuie să aibă modele de exerciții rezolvate. Elevul trebuie să aibă satisfacția găsirii soluției exercițiului. Stăpânirea unui algoritm de calcul se face prin exercițiu repetat. La noi, la mate, azi se predă una și mâine alta, un slalom prin matematică, iar elevul nu are timp să aprofundeze noțiunile…
Din păcate, nimănui nu-i pasă. Ne mulțumim cu câteva vârfuri și restul elevilor îi sacrificăm, pentru că cei ce știu hibele sistemului nu sunt luați în seamă…

25.oct.2014

M – În România, tehnicile comuniste de intimidare a celor ce folosesc dreptul la liberă exprimare funcţionează, din păcate!
Acum înţeleg de ce oamenii se complac şi nu iau atitudine în faţa neregulilor.
Am auzit tot felul de poveşti reale despre manipulare şi înscenare, ce mi-au părut a fi neverosimile la momentul acela, cu toate acestea refuz să cred că natura umană a pierdut legatura cu virtuţile biblice taman în timpurile ce ar trebui sa marcheze apogeul înălţării spirituale a omenirii.

M – Joi, 23 octombrie 2014, Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin a fost gazda inițiatorilor unui proiect ce cu siguranță va avea impact pe termen lung. Proiectul vizează promovarea și dezvoltarea zonelor turistice din România și Bulgaria cu potențial tradițional, cultural, istoric, gastronomic. În cadrul Conferinței Transfrontaliere, elevii liceului au putut afla informații utile despre potențialul turistic al Românie, dar și al țării vecine, Bulgaria, într-o prezentare atractivă.
Mă bucur că am dat curs invitației colegului meu de a participa cu clasa la această prezentare.
La final, am intrat în posesia prezentării PowerPoint, dar din păcate nu cred că FB îmi permite să o postez. În opinia mea, materialul prezentat ar putea fi difuzat chiar în spațiul publicitar al televiziunilor locale și, de ce nu, chiar naționale.

26.oct.2014

M – Am dat peste niște fotografii de la absolvirea cursului Eurocad Form din Germania, 2-15 aprilie 2014 și așa mi-am adus aminte că nu am luat fotografiile de grup de la colegi. Coordonatorul proiectului a făcut foarte multe fotografii de grup și nu înțeleg de ce nimeni nu mi le-a trimis…

1.noiemb.2014

Mă gândesc că am nevoie de cei mai buni avocaţi şi jurişti pentru a obține daune bănești de la cei ce m-au denigrat fără acoperire, bani pe care să-i investesc apoi în aducerea școlii la standarde europene reale, nu doar pe hârtie.

2.noiemb.2014

M – Dezamăgirea mea este maximă! Tot timpul m-am gândit ce să fac mai bine pentru școală și pentru elevii mei, iar alții îmi săpau groapa cu încrâncenare. Am înțeles tot mecanismul. Intuisem, dar nu știam cât de adâncă este forța răului.
Povestea mea, a omului nemulțumit de sistem, atinge punctul culminant în primăvara anului 2004. De atunci și până la 17 septembrie 2014, am crezut că sabia războiului a fost îngropată! Credeam că toți au înțeles că sunt un om care nu doar sesizez…

M – Pe 15 septembrie 2014, când am susținut concursul la București, la Ministerul Educației Naționale, habar nu aveam de urzelile din spatele meu. Asta mă doare cel mai mult, naivitatea mea!
Dosarul a fost admis ca fiind complet. Una din piesele dosarului a fost certificatul care atesta capacitatea de muncă, cu mențiunea că potențialul angajat nu este luat în evidență cu boli psihice.

3.noiemb.2014

M – Doza mea de naivitate s-a consumat. Acum mă pot aștepta la ce este mai rău. De săptămâna trecută laboranta nu a venit la școală. Eu am lucrări de laborator de făcut. Azi am solicitat-o pe cealaltă laborantă. Eu nu rămân în laborator niciodată singură și nu țin cheia. Cu ani în urmă, colegele mele de catedră, azi foste pensionare, insinuaseră că a dispărut ceva sticlărie de laborator. Uluirea mea a fost la cote maxime, deoarece eu am fost omul care am adus sticlărie de laborator în școală inițiind o campanie de dotare a laboratoarelor cu ajutorul elevilor și părinților. Totuși, acum îmi aduc aminte că marți, 28 oct 2014, șeful de catedră aștepta pe hol un coleg de la chimie industrială, iar mai târziu ușa laboratorului era întredeschisă. Ce lucrări or fi făcut acolo, nu știu, nu am avut curiozitatea să intru. Azi am fost direcționată spre laboratorul de la etajul I, dar am ales etajul II. I-am văzut iar pe cei doi colegi împreună.
Cred că în laboratoarele de chimie trebuiesc puse camere de filmat, poate chiar în birouri, astfel s-ar vedea cât muncesc unii și cât stau alții pe banii statului. Și mai cred că toate cheile dintr-o instituție trebuie să stea la portar…

M – La noi este prea multă risipă de bani de la bugetul de stat, în opinia mea.
Eu cred că Ministerul Educației Naționale împreună cu Consiliile Locale și factorii de decizie de la nivelul fiecărui județ ar trebui să se așeze la masa dialogului și să analizeze eficiența, cât și costurile învățământul profesional și tehnic la nivel național.
În opinia mea, liceele tehnologice din fiecare județ al țării ar trebui aduse sub cupola unui campus tehnic preuniversitar, care ar aduce beneficii majore prin eliminarea cheltuielilor mari, chiar foarte mari, cu întreținerea spațiilor școlare, cu atât mai mult cu cât numărul elevilor este în scădere. În anii de explozie demografică, liceele tehnologice aveau între 1300-1700 de elevi, azi, abia mai au 500-800 de elevi, în cazurile fericite. De asemenea, rezultatele elevilor de la liceele tehnologice la evaluările naționale sunt mult sub așteptări, chiar dacă clasele de elevi funcționează sub efectivul stabilit prin lege.
Din altă perspectivă, sunt în oraș licee tehnologice la standarde europene, dar din păcate nu au elevi… Sunt, din fericire, licee tehnologice care mai au elevi dar, din păcate, nu sunt la standarde europene. Comasarea liceelor tehnologice cred că este deja un imperativ.

4.noiemb.2014

M – Am înțeles că este o furie împotriva mea, o furie împotriva omului corect și onest care observă, sesizează și vede soluții. Mi-au făcut o aură complet opusă și este uluitor cum au reușit fără ca eu să-mi dau seama și fără ca nimeni să ia atitudine. Lașitatea naturii umane în plină acțiune?!
Fără să știu am fost denigrată complet, chiar de oamenii care s-au strecurat în viața mea. Așa o complicitate pusă la punct pare de domeniul SF.

M – Azi am mai reușit să atrag antipatia unei persoane…  Am impresia că sunt expertă în asta!
Am fost la CAR-ul de la învățământ și mi-am exprimat dorința ca în luna decembrie să lichidez fișa, prin compensarea fondului cu împrumutul. Am spus că o să solicit în scris copii după fișele mele de împrumut, din 1996-2014. Am înțeles că nu voi primi aceste copii și chiar nu înțeleg de ce. Sistemul CAR ar trebui să aibă o anume transparență, poate chiar un cont online unde fiecare cotizant să-și poată vedea fondul, ratele, dobânzile la sumele împrumutate sau economisite.
De mult sunt eu nedumerită cum se aplică dobânzile la CAR-ul din învățământ. Anul trecut, dobanda mea anuală la 2000 de lei a fost de aproximativ 40 de lei, asemănătoare cu a unui alt coleg al cărui fond era doar de 500 de lei.

M – Adevărul enervează! – asta este clar…
Am aplicat chestionare în cadrul proiectului ”Transparență și calitate în administrația publică, prin social media”, atât cetățenilor, cât și angajaților de la AJOFM.
În urma aplicării acestor chestionare am sesizat celor de Agenda 21 inadvertențele întâlnite și chiar am afirmat că baza de date a fost făcută de neprofesioniști, iar chestionarul nu a fost mai întâi pilotat pe un grup de cetățeni. Abia mai târziu am aflat că în echipa de proiect sunt sociologi și oameni cu pretenții de a fi profesioniști.
Cine sunt eu să fac astfel de afirmații? Sunt un om care caută ca teoria să se oglindească în practică și mai am și experiența unui proiect în care baza de date a fost făcută de profesioniști. Acum înțeleg cât de important este să ai șansa să lucrezi printre și cu profesioniști! Dar cum la noi toți sunt puși în aceeași oală, totul este posibil. smile emoticon
Dacă persoana care a făcut baza de date a fost plătită, asta depășește puterea mea de înțelegere. Așa cum arăta baza de date, o putea face și un elev mediocru.

10 noiemb.2014

M – Cred că în tot oraşul sistemul de canalizare este înfundat. Azi am ajuns la aceasta concluzie, prin asocierea mirosului care umple holurile şi uneori laboratoarele liceului cu mirosul emanat de gurile de canal din oraş.
Mi-aduc acum aminte că în 2011 mirosul de toaletă desfundata invada toată şcoala. Acum fenomenul pare controlat si mirosul apare ici-colo şi chiar în laboratoare.
Poate cei de la SECOM ar trebui să verifice canalizarea din spaţiile publice şi instituţii.

M – De ce se plictisesc elevii la şcoală?
Mie imi place să tin trează atentia elevilor mei, dar nu-mi iese întotdeauna, din cauza dotării precare a laboratoarelor.
Cum ar trebui să fie un laborator scolar, din punctul meu de vedere?
Fiecare masa de laborator să aibă un dulapior în care să se afle strictul necesar de sticlărie şi ustensile de laborator, inclusiv substanţele chimice utile efectuării lucrărilor de laborator.
Cu visul acesta am venit de pe băncile facultaţii şi văd că nu m-a părăsit nici până azi.
Azi, in laborator, am avut o singură sita şi 10 mojare. Mojararea a fost un succes, iar cernerea un eşec, elevii lucrând succesiv, nu concomitent.
Să nu îmi spuneţi că eu trebuie să mă ocup de dotarea laboratoarelor! Elevii sunt puşi uneori să cumpere alcool etilic, sare grunjoasa, etc.
După ani buni, se pare că va exista o nisa in laboratorul de la etajul I din şcoala internat.
Să ştiţi că niciodată nu am scris pe canale social media inainte de a îmi face cunoscute opiniile în şcoală. Am apelat la această metodă, doar când am vazut ca nimeni nu tine cont de sugestiile mele.

11.noiemb.2014

M – In anul 1996, anul titularizatii mele prin concurs, am constatat dificultăţi de calcul aritmetic la câţiva dintre elevii mei. Tin minte ca acum pe elevul care nu a putut sa-mi spună atunci cât fac 1:2.
Ce se întâmplă azi? Azi sunt elevi care nu ştiu să mai facă împărţirea, pe caiet, ajutându-se de calculator şi asta nu este de mirare, ci doar trasează coordonatele eşecului la examenele naţionale.
Cum s-a ajuns aici? Fuga prin materie şi neaprofundarea cunoştinţelor prin exerciţiu temeinic fac ca elevii să nu îşi exerseze inteligenţa logico-matematica si chiar cea lingvistică fiind intr-un con de umbră.
Ce se poate face? Am scris râuri pe forumul educatiei, in acest sens. Elevul trebuie să înveţe făcând, aducand teoria in planul concret.

M – Natura umană dezlănţuită, solidară denigrarii şi defăimării unei persoane, nicidecum virtuţilor biblice, poate intra oricând în acţiune atat timp cât nu este funcţional codul de etică profesională şi nici nu există transparenţă la nivelul hârtiilor scrise în cadrul unei instituţii
De exemplu, procesele verbale ale C. A. sunt la secret, iar procesele verbale ale Consiliilor Profesorale au multe spaţii libere la semnare, completate ulterior cu cine ştie ce…
In opinia mea, copiile proceselor verbale trebuie puse pe o platformă cu circuit deschis, atât timp cât şcoala este finanţată de la bugetul de stat.

12 noiemb.2014

Natura umană, lipsită de valori morale, poate decade intr-atât incât poate atrage în jocuri murdare şi tinerii cărora tocmai ar trebui să le formeze şi să le dezvolte personalitatea armonios, respectând şi inoculandu-le preceptele moral civice.
De obicei, punctele slabe se pot transforma în puncte tari, cu un efort de voinţa personal. Nu ştiam că o mână de oameni, prin metode neortodoxe, pot incerca să transforme punctele tari ale unei persoane in puncte slabe…
Intotdeauna m-am mirat de ce elevii clasei IX C, anul trecut, si-au schimbat atitudinea fata de şcoală şi au devenit indisciplinaţi. Atentia mi-a fost distrasă, deoarece în CP toţi colegii se văitau de ei. Cand şcoala nu are reguli, elevul simte! Când elevul este cooptat in alte activităţi decăt cele care vizează dezvoltarea sa cognitivă, socială si personala, este o crimă.
Eu nu sunt in profesor pentru elevii care vin la scoală să doarmă sau sa aibă unde pleca de acasă. Eu sunt un profesor pentru elevii care vor să înveţe şi care sunt dispuşi să depună efort intelectual.
Din păcate, unele şcoli din România nu mai sunt lăcaşe de cultură, ci tind sa devină spaţii de întâlnire unde violenta verbală si fizică fac legea, în opinia mea.

15 noiemb.2014

M – Intrebarea este: Cum să facem ca şcolile să devină lăcaşe veritabile de cultură?
Raspunsul este simplu şi face referire, în opinia mea, la investiţia în educaţia de calitate şi necesită profesori temeinic pregătiţi din punct de vedere psiho-pedagogic, spaţii scolare moderne, dotate şi îngrijite, dar şi un curriculum adaptat evoluţiei ştiinţei care să pună accent pe operarea cu noţiunile teoretice, nu doar ingurgitarea lor, cât şi compararea teoriei cu practica.
Introducerea unor ore de dezvoltare personală în curriculum ar face ca elevii, dar şi profesorii să comunice eficient şi asertiv.
În astfel de condiţii, elevii ar veni cu drag la şcoală.

M – Se pare că de luni, 17 noiembrie 2014, vom avea brigada ISJ MH în şcoală. Este de bine şi vă marturisesc că niciodată nu ne-a trecut pragul o astfel de brigadă şi am 18 ani de profesorat…
Unii colegi susţin că a fost brigadă şi în anul 2005, dar dacă a fost sigur nu a intrat si clasele de tehnic.
Eu sunt foarte curioasă cum vor iesi basma curată directorii.. . Cand am fost în Germania, 2-16 aprilie 2014, era normal sa figuram în CO. Cum la noi este posibil să fii în două locuri deodată, colegii din grupul ţintă au semnat pentru orele facute de cei ce ne-au suplinit, eu fiind singura care am refuzat sa semnez, cerând verbal operare CO în condica de prezenţa, pe perioada deplasării in Lepzjg, Germania.
Am fost surprinsă să constat, de asemenea, că formarea nu a fost echivalată cu credite transferabile, desi coordonatorul proiectului a initiat toate demersurile…

M – Ştiţi de ce nu avem invăţământ de calitate, în România? Pentru că partidele propulsează în funcţii de conducere persoane obediente, simple marionete, păpuşi executante, incapabile să ia decizii in favoarea şcolii şi a elevilor – în opinia mea.
Ştiţi că nu avem pârghii care întreţină normalitatea, ci doar portiţe spre vasalitate?
De exemplu, un profesor cu o maladie severa, pentru ca statul nu-i plăteşte integral salariul – cu spor de dirigenţie si ore suplimentare, figurează în activitate, la mica intelegere cu CA, deşi el este internat sau prins intr-un program de recuperare medicală. Ubicuitatea la putere!
Un profesor care donează un organ unui membru din familie nici macar nu beneficiază de CM plătit, conform legislaţiei române, fiind considerat simplu voluntar şi lăsat să se descurce cum poate. În astfel de condiţii, activitatea instructiv-educativă nu are cum sa fie la cotele calităţii şi, de data aceasta, este de blamat sistemul ce nu este sincronizat.
Avem în şcoli personal a cărui activitate este uneori la secret, şi fac referire la -laboranti, asistente medicale, pedagogi, administratori şcoală, magazioneri, psihologi. Unii stau cât este ziua de lungă şi poate plimbă în răstimp o hârtie. Cred ca acest personal ar trebui să aibă o fişă de pontaj, pe ore şi pe zile, validată pe site-ul şcolii, altfel „Trai, Neneacă! Evident, si profesorii ar trebui să posteze lecţiile, strategia de predare şi testele de evaluare pe site-ul liceului. Eu am lansat această propunere direcţiunii, dar nu am avut succes.
Ce părere aveţi? Să am eu o doză de nebunie, pentru că intrevad soluţii la problemele cu care se confruntă scoala românească?
Abia aştept brigada ISJ MH si MEN. Am ce să le arăt!

18.noiemb.2014

Un proiect extrem de interesant, ce vine în sprijinul dezvoltării personale a elevilor, încă mai are locuri disponibile pentru tinerii ce doresc să afle mai multe despre antreprenoriat, marketing și personal branding.
Am rămas uimită să constat că nu toți elevii claselor XI B și XI C au avut disponibilitatea de a se înscrie la acest proiect, deși el reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală pentru orice tânăr.
Pentru doritori, datele de contact sunt în pliantul atașat.

19 noiembrie 2015

În era tehnicii moderne, cred că ar trebui să renunțăm la procesele verbale scrise și să trecem la înregistrările electronice, mult mai concludente și concrete.
Azi a fost ședința C.P. Pe ordinea de zi a fost și cadrul socio-profesional, la nivelul instituției. Am luat cuvântul și mi-am prezentat punctele de vedere, așa cum nu am făcut-o niciodată în plen.
Mi-am luat angajamentul că nu voi mai scrie pe forum, atât timp cât instituția va crea cadrul unei comunicări eficiente. În C.P. am primit un vot de blam din partea colegilor pentru ceea ce am scris pe FB și, evident, nu am putut răspunde la toate întrebările.
Nu am dorit să prejudiciez imaginea liceului și nici a colegilor mei.
Așa cum mi s-a sugerat, probabil, trebuie să plec din școală, cu atât mai mult cu cât a apărut condica și un întreg dosar al anului 2004 de a cărui existență habar nu aveam, exceptând hârtiile pe care le-am primit eu și pe care le voi posta pe blogul meu. UN PROCES SE ÎNTREVEDE LA ORIZONT!

Am venit din București pentru că am promis că ajung la o nuntă și, în plan secund, să mă pregătesc pentru comisia de cercetare disciplinară, întrunită, conform înștiințării, în data de 13 iulie 2015, ora 11.
Cred că trebuia să primesc și decizia de numire a comisiei de cercetare disciplinară, cât și ce anume din ce am scris pe FB, blogul personal sau forumul educației i-a deranjat… În opinia mea, înștiințarea pare fără nicio valoare, nefiind nicio ștampilă a unității școlare.
Doamna Inspector Școlar General Pintea Mirela, de ce în comisie nu este niciun jurist ISJ?
De ce comisia nu are 3-5 membri din școală și doi observatori externi, alături de un părinte și un elev?
Nu prevede legea! LEN este făcută pe genunchi, cred, dacă lasă profesorii din sistem la mâna directorilor. Bine, comisia asta a mai fost o dată anulată, colegii renunțând la a face parte din ea. De data asta văd că profesorul de sport, profesoara de informatică și liderul de sindicat sunt gata să servească intereselor unei direcțiuni incompetente, unul din directori fiind fost inspector școlar general, deci plin de cunoștințe prin minister, așa cum se laudă chiar domnia sa.
Nu am scris nimic despre colegii mei. Am povestit o stare de fapt prin care am trecut, în rest, sunt doar opinii la adresa sistemului românesc de învățământ, pornind de la cazuri concrete observate în școala mea. Ca să înțelegi un fenomen, faci analiza de la ceva concret. În școală eu mi-am văzut de meseria de dascăl. Nu am intrat în conflict cu nimeni, doar am luat cuvântul în două C.P, Tehnica direcțiunii a fost să stârnească colegii împotriva mea. Eu nu am avut nimic cu corpul profesoral, ci doar cu incapacitatea managerilor de a conduce școala spre evoluție, prin atingerea standardelor calității și ale progresului școlar.
Școala îmi încalcă dreptul la exprimare liberă!
Nu știu cât de vizibile sunt adresele de e-mail ale consilierilor ministerului educație. Nu știu cât de vizibile sunt și adresele parlamentarilor din comisia de educație și nu numai, dar voi încerca să îmi susțin ideile cu dovezi concrete.
Pro TV, Kanal D Romania, Antena 3 Romania, Digi World Romania, Digi Life Romania, Radio Romania Oltenia- Craiova, Radio Europa FM, Radio România Cultural, Radio ZU, Radio Tasha, Radio România Antena Satelor – Pagina oficiala, Radioteleviziunea Severin – Pagina oficiala – vă întreb, este posibil ca unui om să-i fie încălcat dreptul la liberă exprimare, într-o țară care se vrea democratică?

Școala secolului XXI este rudimentară! Eu nu am nimic cu școala în care profesez, ci doar cu spiritul de autosuficiență care dăinuie în ea! Împreună am fi putut provoca ministerul de resort să vadă realitatea, așa oamenii de acolo dorm sau plimbă hârtii, iar noi ne purtăm crucea într-un mediu care uneori nu are nimic de a face cu educația.

Pentru că am o singură viață, nu pot să accept autosuficiența unui sistem perimat. Trebuie să fie o unitate în acțiune și toți copiii să aibă șansa unei educații de calitate. Sunt prea mulți incapabili în vârful ierarhiei, din păcate.
De ce să avem acele ghetouri educaționale, așa cum numește colegul nostru Adrian Stoica școlile în care învățarea de carte nu este o prioritate?
Dacă eu am conștientizat beneficiile unei educații de calitate îmi doresc și fac o datorie de onoare din a arăta și altora cât de importantă este învățarea prin descoperire, studiul individual, toate într-un cadru propice dezvoltării psiho-cognitive, personale, sociale.

În România, la angajare în structurile statului, nimeni nu pune accent pe vocația, interesele și aptitudinile candidatului, ci doar pe capacitatea lui de memorare a legilor.
Anul trecut, pe 15 septembrie 2014, când habar n-aveam de urzelile din jurul meu, am participat la concursul organizat de ministerul educației pentru un post de consilier clasa I, grad superior, în cadrul Direcției Relația cu Parlamentul și Partenerii Sociali.
Subiectele au testat doar capacitatea de memorare. Vă mărturisesc că nu pot să învăț ceva rând cu rând, fără să aplic și fără să înțeleg, și nici nu văd utilitatea reproducerii mot-a-mot a unor conținuturi. Nota mea la acest concurs a fost extrem de mică, tocmai din acest considerent. Evident că nu m-am abținut să nu scriu pe foaia de examen că itemii sunt aberanți. Îmi dădeau sigla unui departament și eu trebuia să știu denumirea completă și atribuțiile, condiții în care angajații de prin minister habar nu au ce se-ntâmplă prin școlile din România.
În opinia mea, examenele organizate de ministerul educației sunt aranjate. Niciun om normal nu poate memora legi, la virgulă, în opinia mea.
Eram trei candidate din învățământul preuniversitar și a apărut, sfidându-ne cumva, și un candidat din învățământul universitar. Eu am încercat un dialog cu domnia sa. Părea că este coborât din sfere înalte. A promovat concursul, ceea ce nu m-a uimit, doar că școlile nu au nevoie de consilieri aroganți, ci de oameni deschiși și cunoscători ai mecanismelor școlii,
Câteva aspecte negative…
Ministerul nu avea tipizate speciale pentru concurs. Lucrarea se putea foarte bine înlocui, neavând semnde de identificare ireproductibile. La noi ca la nimeni, cât să lăsăm loc de suspiciuni candidaților. Itemii nu erau demni de ministerul educației. Foaia de examen putea fi confundată cu ciorna, ceea ce mi s-a și întâmplat. De râs și de plâns.
Zilele acelea, eu abia am înțeles legile și așa am aflat că ministerul educației și-a luat oficial mâna de pe școli…
Ce fac consilierii de prin ministerul educației? Au cont de FB? Se poate lua legătura cu ei? Încă învață legile și sunt incapabili să le aplice?

25. noiemb. 2014

Tinerii trebuie să țină cont de sfaturile părinților! Probabil, dacă aș fi făcut și eu asta, altfel ar fi fost viața mea.
Se pare că talentul meu a fost și este să văd partea plină a paharului, dar să o analizez și pe cea goală…
Am dat peste câteva rânduri scrise în toamna anului 2003, în București, care surprind foarte bine zbaterea și incredibila mea putere de sacrificiu…
Scriam atunci:
”Mergea și plângea. Lacrimi amare îi izvorau din ochii negri ca tăciunele, frumos conturați, încadrați de obraji fini și catifelați. Era pustiu în sufletul ei, deși viața clocotea în jurul ei.Ceea ce nu dorise să vadă, să înțeleagă, acum se răzvrătea împotriva ei, arătându-i realitatea crudă și minciuna în care trăise ca și cum incertitudinea nu mai era o ceață groasă, ci o pânză de paianjen, ce o dată ruptă, este gata să cedeze complet.
Toamnă târzie pe străzi, oamenii – grăbiți, aranjați sau ponosiți, bogați sau săraci își urmau destinele, iar ea, ea făcea eforturi să nu se prăbușească în mijlocul trotuarului sub povara adevărului ce singur țâșnise la lumină. Se împlineau 11 ani de când, fără a ține cont de părerea celor din jur, își asumase decizia ce avea să declanșeze resorturile nemulțumirii interioare curând, mult prea curând.
Oare, unde-i fusese mintea? Și-aducea aminte cum venise împreună cu el să-și anunțe familia de pasul pe care avea să-l facă. Îl vedea aievea pe papa spunându-i:
– Nu accepta! Spune-i că ai greșit! O să regreți, mai țârziu!
Iar ea, cu impertinența caracteristică vârstei, i-a spus temătoare, dar hotărâtă:
– Nu pot să mai dau înapoi. E prea târziu! Apoi, luându-și la revedere, se mutase la el.
Toate se-nvălmășeau în capul ei – părere de rău, asumare, bucurie, tristețe. Orașul, străzile, zgomotul, oamenii, măreția construcțiilor, eleganța mașinilor și finețea chipurilor copiilor o binedispuseseră, iar, apoi, ca o undă, otrava îndoielii se strecurase în sufletul ce se simțea captivă într-o relație în care nu se regăsea împlinită din toate punctele de vedere.”

21. noiemb.2014

O să râdeți, dar vă mărturisesc că am început testarea celor ce se lăudau că-mi sunt prieteni.
Azi am fost la Cofetaria D-l Goe cu o fostă amică care în clasa a VI-a îi ținea țigările fiului meu fără ca eu să am habar de ce îndeletniciri avea și care a dat declarație scrisă inspectorului de specialitate prin care afirma că nu știa de e-mail-ul trimis de mine, de pe contul ei, către minister în care sesizam că a rămas fără catedră, iar alții cu note mai mici la examenul de titularizare/suplinire obținuseră posturi în licee cu renume, deși făcuserăm asta împreună dintr-un club internet.

16 noiemb. 2014

Toată povestea vieţii mele, dar şi conceptia mea despre lume şi viaţă se află pe forumul educatiei. Începând cu anul 2004, am hotărât să spun ceea ce gândesc, fără menajamente. De multe ori, am studiat profilele psihologice ale persoanelor cu care am venit în contact şi am hotărât că nu vreau să cad pe panta duală a caracterului uman.
Deviza mea a devenit: „Să spui adevărul şi adevărul te va elibera.”, dar nu am luat în calcul declanşarea resorturilor răului in fiinţele neevoluate spiritual.
Am scris pe forumul educatiei despre copilăria mea, despre bucuriile vârstei, dar si despre neimplinirile ei. Analiza etapelor vieţii mele a adus-o în prim plan pe mama şi sunt sigură că adevărul scris acolo ar determina-o pe mama să se dezică de mine, asemeni altor cunoscuţi care s-au identificat a fi personajele reale din scrierile mele pe forum.
Ce cred! Am scris de tot şi de toate! Cred că în spatele jocurilor murdare la adresa mea se află o persoană influentă, fără scrupule şi hotărâtă să mă distrugă, pe mine şi familia mea.
Am scris despre politicienii locali, despre parlamentari, despre contracte fără acoperire şi despre mită şi corupţie acceptate. Am scris despre nereguli, dar am venit şi cu soluţii la inchiderea lanţului vicios. Numai o persoană influentă ar putea declanşa lanţul unor înscenări mizerabile.
Ma gandesc acum că m-am expus pe mine pericolului, dar mai ales pe fiul meu.
Eu am trăit în cei 47 de ani cât nu trăiesc alţii in zece vieţi şi nu mă tem decât de Dumnezeu, în a cărui dreptate am încredere deplină.
Ma astept, de acum, la tot felul de piedici, in calea mea şi a fiului meu. Vom face faţă sau nu, Dumnezeu-Universul va decide!
Toate aceste înscenări mizerabile au fost posibile datorită degradării naturii umane, datorită lasitatii şi lipsei valorilor morale, pe fondul unei săracii financiare, cred.

26.oct.2014

Viața mea este o poveste! Uneori mă simt ca Harap Alb!
Atât am spus că nu știu dacă există Dumnezeu, încât viața m-a pus la grea încercare, prin înscenarea mizerabilă la care s-a lucrat și încă se mai lucrează, la care trebuie să fac față cu demnitate și tărie, pentru a demonstra că ura poate deveni incontrolabilă când oamenii pierd legătura cu virtuțile biblice.
Eu am crezut întotdeauna în forța binelui, de azi o să cred în forța divinității!
Și, culmea, de ieri citesc acatiste, unul pe zi. Nu o să credeți, dar când citesc, înțeleg totul, cine, cum, când, de când se țese cu răbdare la defăimarea mea.
Mă tem că și o persoană dragă din anturajul meu este prinsă în lanțul celor fără niciun Dumnezeu…
Pentru mine nu va mai exista acest subiect. Sunt sigură că după fapte primim și răsplata!

25.iunie.2015

Eu chiar realizez că nu am avut nicio legătură afectivă cu foștii mei socri. Respect le-am purtat, întotdeauna, dumnealor datorându-le primii ani din viața lui Leo pe care l-au crescut până la vârsta de doi ani.
Când mergeam la țară, mă intersectam foarte puțin cu dumnealor. Eu nu făceam aproape nimic, nu că nu aș fi vrut, ci pentru că dumnealor nu mă lăsau să fac nimic sau orice aș fi început să fac spuneau că nu este nevoie.
În astfel de condiții, mi-am văzut fericită de preocupările mele intelectuale. Cred că în cei 23 de ani de mariaj nu am stat de vorbă cu acești oameni nici șase ore, în total, dacă ar fi să contorizez dialogurie noastre.
Socrul meu m-a uimit întotdeauna prin vitalitatea intelectuală și prin gândirea sănătoasă vizavi de neregulile existente în societate. Era la zi cu legi, amendamente, știri de orice fel, fiind un fidel cititor al ziarului Adevărul.
Mama fostului meu soț mă uimea prin ambiția de a munci continuu, până la epuizare și până la îndeplinirea obiectivului propus, fără a beneficia de ajutorul unei alte persoane. Spăla covoarele singură, în curte. Eu nu știu cum reușea. O rugam să apeleze la serviciile unei femei din sat, dar fără rezultat. Culegea corcodușe, tot până la epuizare. Ambiția extraordinară de a finaliza ceea ce începea mă făcea să-mi dau seama că eu nu voi fi niciodată pe acel tipar, al omului care muncește într-una, uneori fără noimă.
Dialogurile noastre se învârteau în jurul viselor de noapte. O visa pe fiica dumneaei, deseori. Uneori, avea senzația că vede chipul lui Isus pe perete, că-l vede în flori, că-l vede aievea, cât să te întrebi dacă pe culoare subtile mintea nu-i joacă feste, vârsta fiind înaintată. Alteori, spunea că vede aievea broderii deosebite, culori frumoase și uneori mă gândeam că suferința poate i-a deschis acest canal de refugiu din cotidian. Din când în când, îmi vorbea despre sora dumneaei, despre faptul că soțul a declarat-o nebună fără să fie, iar pe mine povestea asta mă umplea de indignare. Nu am fost foarte atentă la detalii, dar spunea ceva de sifilis contactat de femeie cât soțul era plecat pe mări și oceane, fiind marinar. Este caz penal să atentezi la integritatea psihică a unei persoane și nu înțelegeam cum de sora soacrei mele și familia ei acceptase verdictul fără să demonstreze contrariul.
Pentru mine, viața este o bucurie. Pentru soacra mea, viața era o povară. Nu aveam niciun numitor comun legat de filosofia vieții și de aceea preferam să mă retrag spre preocupările mele intelectuale.

27 iunie 2015

Mă îngrijora în ultimul timp starea dumneaei de sănătate. Ne povestea, când ajungeam la țară, că a început să să aibă pierderi de echilibru. Ultima dată căzuse în baie. Știți ce m-a uimit? Își rupsese cercelul și nu am găsit explicația logică a incidentului, exceptând căzătura din cauza echilibrului fragil, datorat vârstei. Cum să se rupă un cercel, în cădere? Era de-a dreptul zdrobit, când ni l-a arătat.

Eu, de multe ori, am pus sub semnul întrebării starea dumneaei de sănătate, ținând cont de vedeniile cu Isus și imagini prin frunze. La un moment dat mi-a spus că au intrat hoții în casă și i-au dispărut lucruri de-ale dumneaei. În casa de sus locuiam doar noi. Am schimbat yala și, spre surprinderea mea, în timp, am găsit câteva din lucrurile declarate a fi dispărute.

Cred că femeia aceasta nu m-a suportat niciodată. La nuntă, toată lumea le-a spus că nu eram de nasul fiului lor și, probabil, asta a declanșat antipatia față de mine, antipatie pe care am amplificat-o și eu, spunându-i gândurile mele vizavi de suferința pe care a îndurat-o din cauza fiului său, care nu a avut o adolescență tocmai normală. Îmi vorbea de educația dată altora și dumneaei nu reușise să-i vadă și să-i semnaleze defectele propriului fiu. Ce ironie!

09.07.2015

O întâmplare adevărată, distractivă sau nu…
Cu ceva ani în urmă și-au anunțat vizita doi buni amici, fosta mea colegă de facultate și soțul ei, împreună cu cei doi copii. Pentru mine, casa plină este un prilej de bucurie, deci vestea sosirii lor m-a activat. Pentru că era vară, pentru că era foarte cald, am decis să-i ducem câteva zile la foștii mei socri. Cu o săptămână înainte, m-am apucat să răstorn casa, în sensul că am scos tot, am scuturat, am bătut covoare, singură, căci cred că nu stăteam foarte bine cu finanțele, ca să-mi permit o femeie ca ajutor. Privind în urmă, îmi dau seama că fostul meu soț nu prea aducea bani în casă, și acumula și datorii. Eu am un stil foarte calculat, ordonat, astfel încât să distribui banii mei pentru a mă delecta, plimba, satisface mici capricii culinare, deși cu masa mergeam pe mâna lui, atunci, din păcate.
Și acum vine rușinea, căci pentru mine a fost o rușine. M-am dat peste cap să-i aștept așa cum îmi place mie și să vedeți ce tărășenie a ieșit. La băița copilului, căci între timp colega mea născuse și nu m-a mai solicitat să-i botez al doilea copil, decizie care pe mine nu m-a deranjat, știind că fostul meu soț nu suportă deplasările, la botezul primului copil, până să ajungem la destinație crezusem că merg direct la divorț, era nervos, grăbit pretextul fiind căldura, deci, la băița copilului, colega mea mi-a arătat un purice. Niciodată nu am avut de a face cu astfel de insecte. De când mă știu scutur tot, chiar o enervam pe bunica cu obiceiurile mele. Explicația este simplă, sunt alergică la insecte, și eu, și Leo…
Socri mei dădeau cu ceva prafuri în camerele de jos, unde își duc zilele, și motivau că pisica sau câinele sunt răspunzătoare de apariția puricilor. Mi-aduc acum aminte că, într-un an, pisica a născut în patul lui Leo, dar purici n-au fost în casa de sus niciodată. Eu nu am găsit explicația apariției acelor insecte în camera de sus, taman unde stăteau musafirii, cu atât mai mult cu cât cu o săptămână înainte personal am scuturat tot.

În februarie 2015 am introdus divorțul amiabil la Evidența Populației, Drobeta Turnu Severin. M-am mutat din Aleea Castanilor pe Carpați, Drobeta Turnu Severin, deci am revenit la domiciliul dinainte de căsătorie în cartea de identitate. În septembrie 2018 m-am detașat în București la Colegiul Economic Viilor. În 2019-2021 am fost detașată la Colegiul Național Victor Babeș, iar anul acesta școlar, 2021-2022 la Liceul Teoretic Dante Alighieri.

Nu am regretat niciodată decizia de a pleca de la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, spre alte licee din București, prin detașare!

Cred că pot să declar public că România a fost condusă de guverne habarniste în ceea ce privește evoluția națiunii pe plan economic, social, cultural, etc și dovezile sunt nenumărate.
Înainte de a ajunge în fruntea unei națiuni trebuie să faci, fie și în paralel, ceva cursuri care să-ți deschidă orizontul cunoașterii pe probleme de ordin politic.
Cei ce ne-au condus habar nu au avut că sunt verigile unui întreg.
Am trimis în guvern și în parlament oameni neștiutori de tehnicile de conducere ale unei națiuni, de aceea România rurală este la limita subzistenței, iar tinerii nu au locuri de muncă în domeniul pregătirii de bază.
Cred că avem nevoie de o școală care să formeze oameni politici. La noi, oricine, oricând, dacă are un cont gras în bancă, își poate cumpăra un loc pe listele electorale, evident, cu gândul de a-și recupera investiția.

Paradoxal, facem COMERȚ EXTERN, dar nu avem COMERȚ INTERN! Este un adevăr, căci nu avem locuri de muncă…
Știți de ce a apărut COMERȚUL EXTERN? Pentru a îndepărta surplusul produs de pământuri și muncă, pentru care nu există cerere pe plan local și național. Acest surplus se dă la schimb pentru altceva pentru care există cerere.
”Deschizând o piață mai largă pentru produsele muncii care depășesc consumul local, acest comerț extern încurajează ÎMBUNĂTĂȚIREA PUTERILOR PRODUCTIVE și CREȘTE producția anuală la MAXIM, crescând astfel și venitul real și AVUȚIA SOCIETĂȚII.” – Adam Smith, ”Avuția națiunilor”, pag. 80
Balanța economică a României este negativă, deoarece importurile depășesc exporturile, deci nu MUNCIM astfel încât să avem surplus pe care să-l dăm la schimb. În România, nu există ORGANIZAREA MUNCII.
Noi ne-am angrenat în comerțul extern, fără a susține agricultura și producția internă, ceea ce a dus țara în pragul falimentului prin creșterea datoriei externe. Toate guvernele postcomuniste au fost adepte ale politicii de împrumut, politică complet în defavoarea națiunii române.

Am iar o curiozitate! Cine o opera cu indicatorii economici, sociali? Am dat de formula de calcul pentru INDICATORUL DEZVOLTĂRII UMANE și cred că valorile sale, dacă sunt centralizate la nivel național, pot demonstra clar că nicio guvernare nu a avut ca obiectiv dezvoltarea umană, cel puțin în ultimii 26 de ani.
IDU= X1+ X2+ X3, unde:
X1 = longevitatea
X2 = nivelul de instruire
X3 = nivelul venitului pe locuitor
Nu pot să nu mă întreb ce valori o avea acest indicator în mediul rural și în comunitățile de rromi…

Ce atribuții or avea inspectorii de specialitate? Știe cineva de ce avem inspectorate școlare?
Depunerea dosarelor pentru concursuri s-ar putea face în format electronic. Cum inspectorii nu prea militează pentru baza materială a școlilor, pentru portofoliile online ale profesorilor, pentru curriculum, pentru manuale, pentru activități educative extracurriculare și extrașcolare, pentru proiecte europene uniform distribuite în toate școlile, pentru perfecționare, consider că nici nu prea se justifică existența acestor funcții.

Am un elev de clasa a XII-a care nu s-a străduit să își finalizeze portofoliul, căci de caiet nici nu poate fi vorba, nedând pe la ore. Are patru note pe primul semestru și o notă pe semestrul doi. Ministerul nu a dat nicio regulă în ceea ce privește numărul de note la profilele cu organizare modulară. Cert este că la mine la module fiecare elev trebuie să aibă note pe semestru pe algoritmul n+1, unde n este numărul de ore pe săptămână.
M-a uimit sfidarea lui. L-am avertizat că nu trece și părea încrezător în șansa acordată anual de direcțiune chiulangiilor.
Eu sunt profesorul care apreciez strădania elevului. Te pliezi pe sarcina de lucru, ca elev, ești în grațiile mele, nu, ești sancționat. Elevul în cauză ar fi trebuit să știe. La fel a sfidat calitatea de elev, cu un an în urmă, și a fost exmatriculat, din cauza numărului de absențe. Acum, pentru că nu avem toți aceeași măsură, într-adevăr, unii sunt exmatriculați la câteva zeci de absențe, iar alții promovează cu sute de absențe.
Cred că elevilor li s-a dat liber la indisciplină și la neînvățare de carte.
Eu am un fix, la finalul semestrului, elevul trebuie să știe oglinda materiei, adică minim minimorum din ce a făcut la ore. Îi las mai lejer pe cei de clasa a XII-a. Este o adevărată luptă cu acești elevi care doar vor ca școala să le ofere un acoperiș deasupra capului și pauze cât mai lungi. smile emoticon
Am constatat că atunci când îi pui să scrie, scriu, dar gândul le este în altă parte. Când îi scoți din starea de scris și îi pui să facă asociere de idei și operare cu termeni științifici ți i-ai făcut dușmani.
Știți ce replică primesc? Ceva gen: Ce aveți cu noi? De ce ne puneți să învățăm? Nu ne pune nimeni să știm ce am făcut tot anul? Nu ne trebuie în viață asta. Este dezarmant, dar asta explică de ce elevii nu iau bacalaureatul. Elevii nu știu să învețe și nu știu să opereze cu conținuturi științifice.
Eu nu renunț la ideile mele. Școala este pentru a învăța carte nu pentru a învăța să fumezi, să minți, să înjuri, să încalci regulile, să stai pe holuri când s-a sunat…

Ionelia Trifan – ”Numai este cartea care era pe timpuri. Sa înveți nici atât. Dacă nu sunt educați tot degeaba va străduiți cu ei. Ăsta este moda de acum.”

Consider că în astfel de condiții școlile nu își justifică existența. Și mai cred că elevii sunt oglinda adulților. O societate fără reguli se îndreaptă spre haos. Dragostea pentru școală se cultivă în familie, dar în școli se aprinde și se întreține flacăra cunoașterii.

Ionelia Trifan – ”Nu știu dar s-au schimbat multe, sa stiti. Nu mai stiu ce este aia școală, sa știți. Foarte rau…” – Ionelia Trifan.

Eu am un răspuns la asta și clar îmi voi pune breasla profesorilor în cap, dar ce mai contează…
Profesorii nu au pregătire psihopedagogică temeinică. Dacă ar avea-o nu s-ar mulțumi la clase cu elevi care nu învață. Am auzit afirmații de genul – proști, dar mâncăm o pâine de pe urma lor. Niciun elev nu este prost, în opinia mea. Fiecare are un potențial ce trebuie descoperit și un talent ce trebuie cultivat.
Consider că profesorii trebuie să participe la cursuri de pregătire psihopedagogică și de specialitate din trei în trei ani.

Ionelia Trifan -”Profesorii nu au autoritate deplină în fața elevilor.”

Aici nu este vorba de autoritate. Nu mai este regimul comunist, facem că ni se impune. Nu! Facem că asta ne deschide orizontul cunoașterii, facem că vrem să fim mai buni azi decât ieri, facem că vrem să ne aducem potențialul în slujba țării.
Profesorul trebuie să fie un partener în educație. Transferul cunoștințelor și operarea cu ele se face din plăcere când ambii parteneri sunt conștienți de beneficii.
Eu nu agreez ideea să merg și să fac pe polițistul la oră. Locul profesorului nu este în mijlocul unor elevi care vin la școală pentru orice altceva mai puțin învățarea de carte.

Ori primim un procent de informație din Univers, ori putem deveni cititori în stele și asta, probabil, numai dacă învățăm să rezonăm cu micro și macrocosmosul. De cele mai multe, am verificat asta. Teoriile născute la nivelul simțurilor mele le-am regăsit în cărțile de specialitate, din varia domenii.
Uneori Universul ne răspunde la întrebări. Am acordat atenție acestui fapt, prin 2008. Seara mi-am pus o întrebare, iar a doua zi, la radio, am aflat răspunsul. Am spus că este vorba de pură coincidență. Recent, m-am gândit la averea națiunii române, iar a doua zi am dat peste o carte a domnului prof. universitar Costel Petcu, un dicționar de termeni economici și am aflat de Adam Smith și cartea sa ”Avuția națiunilor”.
Totul s-a scris, nouă nu ne rămâne decât să aplicăm și să beneficiem de evoluția științei și tehnicii, pentru ca TOATE națiunile să atingă apogeul existenței lor pe toate planurile și nu înțeleg de ce omenirea stagnează!

3 IULIE 2015

V-ați pus vreodată întrebarea, unde merge sufletul? Ce se întâmpă cu propriul spirit, după moarte?
Eu am câteva teorii personale, privind aceste teme. Le-am postat și pe forumul educației, la un moment dat.
Sufletul este o formă de energie. Dacă spiritul nu a avut grijă de suflet, sufletul rămâne ancorat la nivelul celei mai joase energii. Când sufletul este curat, el se înalță, ca energie superioară, atingând sfera solară. Eu asociez, după moarte, oamenii răi cu noaptea și oamenii buni cu ziua și antonimul noapte-zi are un corespondent în asocierea lună-soare..
La naștere primim pe lângă suflet și spirit, așa cred. Datoria noastră este să evoluăm spiritual pe acest pământ. Evoluând spiritual, evoluează spre sferele moralității sufletul. Spiritul primit la naștere s-ar putea să fie unul și același lucru cu ceea ce numim noi destin. Destinul este în mâinile noastre, ale societății, dar și în mâinile celor ce au fost pe pământ! Părinții ne lasă moștenire, la nivel genetic, evoluția lor spirituală. Străbunii pământului și spiritul lor cum ajung la noi?
Dacă un copil primește la naștere spiritul creației și societatea nu-i pune la dispoziție mecanisme de dezvoltare, cultivare și recunoaștere a talentului, acesta se irosește sau persoana este una neînțeleasă prin genialitatea sa și avem în literatură nenumărate exemple.
Îmi vin tot felul de idei aiuristice, în cap. Când spiritul nostru teluric reîntregește spiritul universului, are el dreptul să decidă spre care pământean va fi alături sau spiritul este distribuit după mecanisme haotice sau neînțelese și indescifrabile, pentru muritori, rămânând secrete veșnice ale cosmosului.
Primii oameni au avut spirit? Spiritul este pretutindeni? Spiritul personal se diminuează sau se amplifică, în funcție de ignoranța noastră, respectiv fascinația pentru studiu? Altfel spus, ignoranța noastră produce o latență a spiritului universului? Spiritul personal sigur reîntregește spiritul universal. Se magnetizează particulele și spiritul se transmite ca un fluid invizibil? Nu știu! Dar sunt întrebări fascinante. Poate, undeva pe mapamond, cineva își mai pune astfel de întrebări sau au făcut-o alții înaintea mea și există și răspunsuri în cărți. De aceea îmi doresc să citesc CHEILE MAGICE ALE LUI SOLOMON!

Ora 9,45. Plecasem spre școală. Invariabil, în zilele în care am ore de la 10 sau de la 11, dau cu ochii de măturătorii ce trag din țigară și de containerul ce intră în gestiunea lor, presupun. EU NU ÎNȚELEG de ce măturătorii nu ies pe străzi la ora cinci dimineața…
După ploaie este cum este, dar când soarele aduce căldura toridă, praful pe care îl lasă în urma lor devine inevitabil respirabil.
În toate capitalele europene în care am fost, nu am văzut măturători pe stradă ziua în amiaza mare. Operatorul de salubritate al orașului trebuie să ia măsuri în acest sens. De asemenea, ar trebui să aibă și utilaje de spălat străzile. Mie și containerul la purtător mi se pare ceva rudimentar.

Și legat de rudimentar…
Cred că și Poliția Română este cu dotările la pământ. În dimineața aceasta, erau prezenți la constatarea unui accident, chiar pe strada mea, câțiva polițiști și, evident, nu lipseau șoferii angajați în coliziune. Mi s-a părut ilar că nu aveau acolo un fotograf și un cameraman și ambii șoferi încercau să își explice nevinovăția. Nu am văzut să facă măsurători și să aplice procedura de rigoare, dar cred că expertiza se face la cerere și alți băieți deștepți fac bani din asta. Corect ar fi ca expertiza să se facă pe loc și nu ar mai fi loc de dus și întors.
În 2005, aprilie, cred, fiul meu a fost accidentat pe zebră de un microbuz. Oamenii legii atât au tergiversat verdictul și până la urmă, în urma expertizei, șoferul a fost declarat nevinovat. De râs și de plâns, dar dacă astea sunt legile în România, înseamnă că nu avem specialiști în domeniu sau au plecat peste hotare, sau sunt habarniști prin cabinetele care ar trebui să emită legi.

Scriu, în speranța că cineva poate ține cont de sugestiile mele…
Am fost la ANAF să depun formularul pentru direcționarea impozitului 2%. Dacă nu-mi place praful ce se ridică ziua în amiaza mare în urma activității prestate de măturătorii stradali, vă mărturisesc că nu-mi place nici ca într-o instituție aerul să fie cald de la răsuflarea umană, irespirabil.
Consider că în toate instituțiile publice trebuie să existe VENTILAȚIE, nu neapărat aer condiționat. Când intru în astfel de medii mă gândesc cu ce viruși mi-am întărit sistemul imunitar, dar pentru alții poate fi fatală colectarea microbilor din spațiile destinate lucrului cu publicul.

În opinia mea, toate lucrarile de doctorat ar trebui să fie  publice si retrase toate titlurile de doctor, când plagiatul este evident și demonstrabil.
Pe mine prostia omenească m-a uimit întotdeauna. Când ai în preajmă un prost care aspiră la titlul de doctor în științe și îl și obține, îți dai seama că banii au ajuns să cumpere absolut orice. Și nu exagerez, când spun prost. Prostul este unul care nu se analizează defel, chiar dacă este tras de mânecă.
Cunosc o astfel de persoană. Lucrarea de doctorat un plagiat total, fără nicio inovaţie în domeniul economiei. Eu i-am spus persoanei în cauză că voi semnala plagiatul și râdea condescendent.

Am început cu scanarea și aducerea conținuturilor scanate în format Word, cu ajutorul programului corespunzător. Am preluat informații din revistele CECCAR, din cărțilmai multor autori: Ovidia Doinea, Siminică, Avram. Făcusem vreo 300 de pagini. Am mai preluat date din studii de audit efectuate la fostul COMAT SA. Nimic prelucrat! Pe urmă, am început să schimbăm structura frazelor, altfel spus, să amestecăm cuvintele, respectând cumva mesajul științific. Eram uluită. Programul de plagiat ne vedea ca autori unici ai textelor.

Ideea mea de abordare ar fi fost una practică. Firma COMAT SA a fost pusă pe butuci cu bună știință, așa cum reiese din rapoartele de audit scanate. Cred că depistarea cauzelor care au dus la instalarea falimentului ar fi fost un studiu demn de teza de doctorat. Consider că documentele nu sunt secrete dacă au ajuns la fosta contabilă a unității respective.

raport audit situatii financiare consolidate 2011 MCT IMPEX

Situatii financiare consolidate 2010

Cu asta m-am îndeletnicit eu în vara anului 2013, vară în care am început și extracțiile dentare,  în vederea realizării implantului dentar.

Știți ce m-a distrat cel mai tare, coordonatorul științific al lucrării nu era preocupat de conținutul științific, ci mai mult de formatarea textului.  Zi de zi, uluirea mea cunoștea cote maxime.

Și pentru că am crezut că nu mai scap de această lucrare și de insistențele fostei mele colege de condică la muncitori necalificați, în anii 1988-1990, la fostul BATM MH, am făcut și prezentarea Power Point. Susținerea lucrării a fost la Craiova și regret că nu am ajuns, din motive financiare, cred, la ora respectivă.

Prezentare teza doctorat pps

Vă mărturisesc că am primit niște bănuți, salariul unui debutant și încă pe atât fiul meu, pentru scanare și trecerea în word a articolelor scanate. Eu m-am distrat, plus că am învățat și câte ceva legat de rigoarea tehno-redactării unei lucrări științifice.

Dacă teza aceea a fost validată, să știți că România se duce pe râpă din punct de vedere intelectual!

Ieri, 6 mai 2015, ora de la 13 la 14 am făcut-o în parc. Elevii clasei a X-a B m-au rugat să-i scot din spațiul școlii. Programa școlară mi-a permis să le fac această bucurie, măsurarea timpului fiind o lecție ce se preta să se desfășoare în afara sălii de clasă.
Am ajuns în parc, într-o zonă care chiar ar putea fi amenajată cu bănci și ar putea deveni o clasă în aer liber. Au folosit cronometrul pentru a măsura timpul scurs la parcurgerea unei anumite distanțe, date pe care le vom folosi la viteză.
Din păcate, în Parcul Rozelor te izbește un miros de urină care devine ”viu” când căldură este toridă. Parcul a fost lăsat de izbeliște. Iarba nu este tunsă, copacii nu sunt aranjați, decorul nu este de vis, cum ar trebui să fie într-o zonă verde publică.

Mi-am adus aminte că în urmă cu doi ani am scris un articol, împreună cu eleva Bădeți Bianca, președinta CȘE și membră în CJE Mehedinți, în anul școlar 2012-2013. De fapt, l-am refăcut pe structura câtorva  idei ale elevei. Am trimis articolul la un concurs de mediu, dar nu am primit nici măcar diploma de participare. Mă rog, nu mai contează asta.  L-am căutat și l-am găsit.

”Ca cetăţeni europeni avem drepturi, dar şi obligaţii. Prin Constituţie, avem dreptul la un mediu sănătos. Daca ne dorim un mediu plăcut şi sănătos, avem obligaţia morală să respectăm şi să protejăm natura, la fel cum ne respectăm pe noi şi pe oamenii din jur.
Cea mai mare responsabilitate pentru modul în care arată natura o are omul. Mediul înconjurător constituie cartea noastră de vizită.
Cu toţii admirăm locurile minunate din Occident şi ne mirăm de realizările altora. Suntem atraşi de ţările europene, suntem uimiţi de investiţia guvernelor lor în reciclarea deşeurilor, dar uităm că singura diferenţă dintre noi si ei este investiţia în educaţia de calitate, în care educaţia pentru mediu şi sănătate sunt componente de bază. Poate la inceput au fost nişte constrângeri, dar acum, în ţările civilizate, grija pentru mediu este firească.
Noi ştim să vorbim frumos despre protejarea mediului, să venim cu argumente, pilde, modele, şi totuşi nu punem nimic în practică, schimbarea fiind mai mult pe hârtie.
Vorbim de colectarea selectivă a deşeurilor, vorbim de reciclare şi rămân concepte doar la stadiul de vorbe… Cetăţeanul trebuie învăţat să respecte mediul prin cointeresare, aşa cum se procedează în Suedia, unde dozele de metal şi sticlele de plastic sunt colectate în hipermarket-uri şi persoanele respective primesc bani pentru gestul lor. Cu bani europeni am putea genera şi noi astfel de proiecte…
Avem ONG-uri care au ca activitate de bază protecţia mediului, dar rămânem corigenţi la respectarea şi îngrijirea mediului. Dacă în străinătate, din 10 în 10 kilometri sunt toalete la liziera pădurilor, la noi peisajul este deplorabil, în acest sens. Se pare că mai uşor i-a fost lui Neil Armstrong să facă acel pas pe Lună, decât ne este nouă să învăţăm să protejăm şi să respectăm natura. Atunci unde trebuie să insistăm? Evident, pe educaţie!
Repet, un rol important il are educaţia şi, implicit, şcoala. Şcoala trebuie să cultive valori tinerei generaţii, astfel încât elevii să devină conştienţi de consecinţele faptelor lor şi să devină persoane responsabile de viitorul lor şi al naţiunii.
”În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.” şi de aceea consider că administraţiile locale şi Guvernul au obligaţia să investească în proiecte care vizează reciclarea deşeurilor.
Un mediu curat, o viaţă sănătoasă ar trebui să devină deviza cetăţenilor întregii ţări.
Protejând mediul ne protejam pe noi! Un mediul curat înseamnă mai puţine boli invazive. Din păcate, microbii circulă fără paşaport şi de aceea este imperios necesar să dăm dovadă de unitate în acţiune în tot ceea ce facem.
Întrebarea este cum? Cum putem să îi facem pe ceilalţi conştienţi că trebuie să protejăm mediul? Consider că putem atinge acest deziderat doar prin educaţia copiilor, adulţilor, vârstnicilor… De asemenea, avem nevoie de legi aplicate corect astfel încât cetăţenii să înţeleagă că sunt răspunzători de faptele lor…
Poate că ar trebui să stabilim o zi în care oamenii să fie dornici să facă curăţenie, o zi în care să arătăm că ne pasă de mediul înconjurător. Astfel încet, încet ar deveni ceva obişnuit şi de bun simţ.
Noi suntem exemplu pentru cei care vin în urma noastră. În acest mediu ne dorim să crească copiii noştri? Nu ştim să dăruim tot ce avem mai bun, să diseminăm informaţiile, nu ştim ce trebuie schimbat la noi….şi avem aşteptări de la ceilalţi? Trebuie să diseminăm fiecare idée bună, aşa cum o boală pătrunde în corpul nostru, invadându-l! Să facem ca educaţia pentru protejarea mediului să devină o „EPIDEMIE”!

Natura este foarte generoasă cu noi, ne oferă totul, fară să ne ceară nimic în schimb, decât compasiune: să n-o mutilăm! Să nu fim indiferenţi!
Poate că şi oamenii bisericii ar trebui să se implice mai mult în educaţia maselor. Depinde de noi ce vrem de la Divinitate: blândeţe sau prigoană, suferinţă sau fericire.
Un ultim rol revine autorităţilor. Un proverb românesc spune: „Frica păzeşte bostănăria”.
Haideţi să fim noi, generaţiile postcomuniste, cei care luăm în serios această datorie. Ne trebuie voinţă, înţelepciune şi curaj, dublate de dragoste pentru oameni şi pentru mediu
Pentru sănătate, pentru linişte, pentru pace – haideţi să transformăm natura într-o haină minunată, pe care să o purtăm cu mândrie!”

Sunt pregătită să deschid cutia Pandorei! Pe fundul ei, adevărul așteaptă să iasă la lumină…
Cu siguranță, am nevoie de un avocat! Vreau să știu tot ce s-a scris în numele meu, în anul 2004, după ce am afirmat că școala este insalubră și prost manageriată. Directorul de atunci, Emil Mirică, fost inspector, azi director adjunct, afirma că este un dosar întreg pe numele meu, iar eu habar nu am ce conține. Mă-ntreb acum dacă în toată mizeria asta nu a fost băgat și fostul meu soț, omul lângă care am acceptat să conviețuiesc deși am constatat că diferențele de opinie, educație și comportament sunt colosale.
Să mă fi lucrat cu sânge rece și să aprindă imaginația colectivului din care fac parte, chiar omul de lângă mine? Să fi zis una în față și alta în spate? Toate ideile astea mi-au dat târcoale de ceva vreme deoarece, după divorțul amiabil, printre amenințări, a început să-mi spună că nu prea sunt normală. Cred că așa a spus și altora, dar tot nu înțeleg cum un grup să accepte niște aberații spuse de un incapabil, căci așa te numești dacă îți pierzi lejer mințile în fața unei sticle cu alcool…

12 aprilie 2015

În perioada 8-11 aprilie 2015 am fost plecată din urbea natală. Zilele de 8, 9 și 10 le-am petrecut într-un mod inedit. Miercuri am călătorit spre București, am făcut un popas la fiul meu, împreună cu cele două eleve de clasa a XII-a. Joi dimineața, cu trenul regio de 6.20, am pornit spre Ploiești, ținta noastră finală, unde am participat la concursul de ȘTIINȚE și TEHNOLOGII, Colegiul Național ELIE RADU. Am revenit în București. Ne-am odihnit și seara fetele au ieșit în oraș. Dimineața au încercat să vadă ceva din măreția Bucureștiului și au ajuns în Parcul Herăstrău. Au plecat vineri cu trenul regio de 12.15, cu schimbare în Craiova.

În timpul călătoriei cu trenul am încercat să observăm mediul. Aproape de destinație, un miros pestilențial a invadat compartimentul ca și cum cineva ar fi dat cu o bulă urât mirositoare și ar fi greșit dozajul. Una din eleve a spus că poate cineva a avut o astfel de bulă și i s-a spart din greșeală… Asta mi-a activat amintirile. Toată șarada mizerabilă din viața mea a început cu ani buni în urmă, dar cred că pot localiza acum atacurile directe și contrafăcute cărora nu le-am dat atenție și care anticipau cursul firesc al iresponsabilității unora.

Dând timpul înapoi, îmi dau seama că este ilar ce mi s-a întâmplat doar din considerentul că mă pot conecta la plenitudinea Universului, dar nu am fost capabilă să privesc anturajul și să-mi dau seama de câmpurile negative întreținute și acumulate de persoanele din imediata mea vecinătate.

Probabil, dacă aș fi simțit de la început ce simt acum, nu aș fi putut să-mi disciplinez simțurile…

Ați simțit vreodată ura mocnită a cuiva? Este ca un câmp apăsător, este ca și cum ai privi persoana emitentă că se afundă într-un hău și ești neputincios, persoana neavând nevoie de clemență sau de ajutor de la observator, ci doar de la sine.

Acum, după ultimele luni, simt dar mă feresc să interferez cu câmpurile oamenilor de lângă mine. Sunt adevărate abise. Foarte rar întâlnești oameni care trăiesc în lumină sau care caută lumina taborică înlăuntrul lor, asemeni isihaștilor.

1 mai 2015

Mă gândesc acum la toate persoanele care s-au ambiționat să facă parte din viața mea, uneori agasându-mă cu insistențele lor.

Elena a stat permanent în coasta mea, de parcă ar fi fost plătită să monitorizeze orice mișcare a mea. Excursii, cadouri, insistențe, lacrimi – un amalgam de stări emoționale care m-a adus în stadiul de a scrie psihologilor despre ea și insistențele ei. Din păcate, nu am primit un răspuns edificator. În ultima scrisoare m-am pus în locul ei și am descris exact sentimentele ei vizavi de mine, la final mi-am dezvăluit identitatea.

I-am propus la un moment dat chiar să mergem la un psihoterapeut, prin 2009, 2010,  pentru a înțelege că nu am absolut nimic cu ea, dar nu pot accepta ca cineva să-mi invadeze viața la infinit.

30 noiemb. 2014

Ați întâlnit oameni care dau buzna în viața voastră, care vă invadează intimitatea cu tot felul de cadouri, din proprie inițiativă, și apoi se vaită că au făcut atâtea pentru voi?
Eu vă spun, tot ce m-a uimit în cărțile pe care le-am citit, natura lucrurilor m-a pus în ipostaze asemănătoare.
Eu, de acum încolo, nu mă mai mir de nimic, ci spun doar ”Doamne ferește să mi se întâmple mie!”.

Elena, o fostă amică, a insistat să-și facă ziua la Paris… A insistat atât de mult încât am acceptat, până la urmă. Am petrecut cinci zile frumoase, dar obositoare, deoarece am vrut să vedem cât mai multe edificii culturale și distractive în capitala pariziană.
Vă vine să credeți că o persoană, amică fiind, este dispusă să plătească transportul și cazarea pentru încă două persoane? Mie nu mi s-a părut normal, dar am cedat insistențelor, eu punând la bătaie banii de divertisment și cheltuielile zilnice.

O altă persoană care din când în când a dat buzna în viața mea a fost consăteanca soțului meu, Liliana.

Cu ea este o poveste mai veche. În 1988 deveneam angajata BJATM Mehedinți. Imediat după angajarea mea, directorul a angajat-o pe ea și pe fiul domniei sale, un tânăr cu dizabilități motorii.

Ne-am împrietenit, oarecum. Ea era tot timpul falsă, sclava impresiilor, nu a trăirilor veritabile. Am fost angajate ca muncitoare necalificate, dar nu prestam o astfel de muncă. Gurile rele spuneau altceva despre ea.

Este o poveste lungă. În anii aceia mi-am descoperit forța mentală sau am interferat cu a altora. Eu am fost educată să-mi respect viața și corpul. Niciodată nu aș fi acceptat și nu aș accepta ca un bărbat să treacă prin viața mea și eu să fiu un număr în agenda lui. Dacă un bărbat însurat își dorea să fie cu mine, ei bine, atunci trebuia să divorțeze.  Povestea am scris-o de la cap la coadă pe forumul educației. Cert este că persoana respectivă a murit într-un accident, iar eu am trecut cu brio pe lângă pericole care mi-ar fi putut marca existența. Din fericire, natura divină a lucrurilor a făcut să țin calea dreaptă și să pot vorbi tot timpul despre o viață trăită în frumos, bine și adevăr, învățând rapid din lecțiile ușoare, la vremea aceea.
Dând timpul înapoi, mi-aduc acum aminte că fosta mea colegă de care mă leagă amintiri ale tinereții a împrumutat o rochie de la mine, mi-a cerut verigheta de cununie, iar într-una din seri, în martie, a zis să mergem la o răscruce de drumuri și să aruncăm niște bețișoare. Cred că faza cu bețișoarele a fost înainte de aprilie 2004, dar nu sunt sigură.

Revenind în ultimii ani, fosta mea colegă de condică s-a înscris la doctorat. Ce m-a uimit la ea, cât timp am lucrat la teza de doctorat? Teama că cineva îi poate șterge ceva din lucrare, din calculator…
Aproape mă săturasem de prostia ei! Să fi fost fata asta capabilă să inventeze vreo poveste pe seama mea?

Presimt că adevărul se apropie de liman!

8 mai 2015

O să râdeți! Mi-am tot analizat viața și am ajuns la concluzia că la baza tuturor relelor din viața mea stau deciziile mele luate cu ani în urmă, din milă, căci din milă m-am căsătorit cu un om care nu avea nici șapte clase, dar și din interes, unul meschin, zic azi, pentru că ”omul de lângă mine” și-a dat cuvântul că niciodată nu o să mă pună să gătesc, să calc, să fiu un fel de slugă în casă, eu având oroare de astfel de atribuții care să cadă în sarcina mea.
Imediat după nuntă am spus că introduc acțiunea de divorț și cred că totul începe de aici… Forțe necunoscute mie au făcut ca anii să treacă și eu să-mi văd liniștită de acumulările mele intelectuale și de fiul meu, fără să fiu atentă la omul cu care nu prea am avut nimic în comun. Dialogurile noastre nu prea existau. De fiecare dată, pe orice subiect aș fi vorbit cu el, stări de nervi aș fi primit ca răspuns. Gătea, ”îmi punea masa”, se supăra dacă nu mâncam acasă, iar eu îmi vedeam liniștită de preocupările mele. Când mergeam la socrii, povestea era aceeași.
Cred, acum, că oamenii aceștia au încercat să facă un transfer de personalitate falsă asupra mea și, CULMEA, nu știu cum, au reușit să stârnească o patologie de grup, timp în care eu HABAR NU AVEAM!
Am luat pe toți la rând. Doamne, m-am gândit la mama, la familia mea. Am plecat de la premisa că fratelo totdeauna mi-a zis că sunt o persoană nesuferită prin felul meu de fi; mama, că sunt exagerată, sorela la fel. Și, de fapt, sunt sigură că omul care ar fi trebuit să fie mândru de mine și alături de mine m-a denigrat și cred că în toată mocirla asta sunt și cei doi bătrânei, foștii mei socrii, care păreau bunătatea întruchipată și care m-au tratat întotdeauna cu un respect deosebit, nelăsându-mă să fac nimic.
Dacă ăsta este adevărul, viața mea este demnă de un scenariu de film. Să nu simt nimic, asta nu-mi iese din cap!

12 mai 2015

Caut firul logic… Sunt gânduri care îmi trec prin minte și pot fi scenarii greșite sau valide, până ce realitatea le va confirma.
Se leagă, totul se leagă într-un mod ce confirmă infantilitatea mea în domeniul naturii umane… Colega mea din BATM, atunci când a venit la mine să o ajut să tehno-redacteze lucrarea de doctorat, incapabilă odinioară să poarte o conversație închegată pe o anume temă de interes social, lansa în discuție gânduri pe care le recunoșteam a fi ale mele, expuse de mine cu dărnicie în ziarul Adevărul, forumul televiziunii locale, cât și pe forumul educației.
Fostul meu soț nu a știut să facă afaceri. El a fost ajutat financiar de părinții lui. În ultimii doi ani eu nu am mai mers la asistență bacalaureat, uluită fiind de tinerii ce abia își citeau subiectele de examen, și nu am mai călătorit. Investiția în implantul dentar m-a determinat să iau această decizie. Au folosit aceste decizii ale mele și au scornit tot felul de intrigi.
Persoana care trage sforile, păpușarul, a studiat profilul meu psihologic, citind tot ce am scris pe forumul educației. S-au identificat în descrieri persoanele ce au gravitat în jurul meu și a început coaliția lor, COALIȚIA PROȘTILOR! Poate exista un plan cu mult timp în urmă. Colega de care vă spuneam afirma că ”unchiul” ei are bani să distrugă un om, ”unchiul” este fostul director de la BATM căruia îi trecuse prin cap că aș putea să mă căsătoresc cu fiul său ce avea și are o dizabilitate psiho-motorie.
Cu ocazia asta, dacă tot este citit forumul, o să preiau tot ce am scris și o să aduc pe blogul meu personal, ba chiar am să scot o cărticică cu propriile mele idei despre viață, școală, atitudine socială și civică, toate postate pe forumul educației… Personajele se pot regăsi mai ușor, dacă le voi nominaliza eu!

Gânduri de la socrii mei, înainte de declararea divorțului amiabil.
Mie mi-or fi spus una și la alții alta?! Mai aveam o colegă care în e-mail și în față  îmi făcea niște descrieri frumoase și în realitate mă denigra. Totul iese la iveală, pas cu pas.

Răbdarea mea este de fier, iar credința în adevăr și dreptate este nezdruncinată.
Urmează pasul doi. Cât de curând panica va pune stăpânire pe ei, vor face greșeli și planul diabolic va ieși la iveală. Cei ce au măsluit viața unui om au uitat că omul acela nu se compară cu Isus, adică nu acceptă decapitarea fără a invoca toate forțele universului. Reversul medaliei există!
Eu joc cu cărțile pe masă, fără teamă! Este un joc în care am intrat din greșeală, am întâlnit măsluitori și continuu până la demascarea lor.

13 mai 2015

De multe ori, m-am întrebat ce caut eu în mijlocul familiei fostului soț…

27. iunie 2015

Eu tot nu pot să cred că oamenii pot prelua și amplifica o informație, fără să o verifice, fără să vorbească cu persoana prezentată într-o lumină nefavorabilă!
În anul 2013 am hotărât să strâng bani pentru implant și în 2014 m-am bucurat de finalizarea lui, ceea ce a făcut ca în cele două vacanțe să stau mai mult acasă. În timpul acesta, oamenii inventau, la adresa mea, tot felul de povești și, serios, ar trebui să le fie rușine pentru comportamentul imatur de care au dat dovadă, vorbind pe la colțuri, fără ca măcar o singură persoană să vină și să-mi vorbească deschis despre miturile negative din spatele meu.
Încep să pun cap la cap piesele unui puzzle care frizeaza absurdul. Vreau să cred că nu este adevărat. Aș vrea să cred că eu stau foarte bine la improvizație și imaginație și totul este ireal. Din păcate, asamblarea momentelor scoate la iveală hidoșenia ”omului de lângă mine”, fostului, dar și hidoșenia caracterelor celor cu care am venit în contact.
Cred că poveste a început cu mulți ani în urmă, dar eu habar nu am avut. Pare incredibil!
Să constați că ai stat lângă un om care una îți spunea în față și alta spunea în spate, nu este o constatare tocmai ușor de digerat. Nu numai că spunea în spate altceva, în afara cuvintelor cu care îmi clădea mie încrederea, dar punea la cale intrigi anormale pentru o minte sănătoasă, intrigi și înscenări de care abia acum îmi dau seama.

Sfetnic Politic · Uită şi trece!

EU – Nici pe departe! Este caz penal… El și acoliții lui trebuie să răspundă în fața legii. Omul a spus că se internează la psihiatrie și scapă. Este ok și așa, să-și declare public starea de nesănătate mintală. Mă întreb ce vor face acoliții lui…

De multe ori m-am întrebat ce rol are biserica în devenirea ființei spirituale…

În opinia mea, religia înseamnă educarea simțurilor prin fapte bune, frumos și adevăr, ceea ce îți permite perceperea energetică a membrilor grupului și, uneori, conectarea  la plenitudinea și magia existenței Universului, ființa supremă și conștiința supremă, duh și spirit, suflet și rațiune, acum și aici, dar și atunci și acolo, vizând planul transcendental.

Poți să ai propria ta religie?

Când devin oamenii preocupați de religiozitate,  de sacralitate?

Încapsulează cuvintele vibrații ale unor secole apuse?

Duhul și spiritul sunt distribuite după legile ce stau la baza funcționării unui perpetuum mobile cu bile sau legea hazardului este răspunzătoare de sărăcia spirituală a unor secole și decăderea morală a altora?

Trupul, sufletul și mintea altfel spus, materia, energia și spiritul sau substanța, duhul și rațiunea trebuie să evolueze și să se reintegreze  în Cosmos, substanța reîntregind planul teluric, iar energia și spiritul planul celest.

Am fost la slujba de duminică. Ceva inedit pentru mine. Impresiile au fost multe. În primul rând, nu am avut o cărticică cu versurile ce se auzeau în biserică. Fiecare cânta pe vocea lui. Era ceva departe de frumos. Dacă biserica ar fi avut un cor adevărat, notele false s-ar fi pierdut printre vocile pregătite, așa a trebuit să îndur cu stoicism toate tonurile. Nu erau scaune pentru toți creștinii. Eu m-am dus în grupul bătrânilor. Cei mai mulți se chinuiau să se ridice la anumite momente ale slujbei, pentru a bate mătănii. Am avut senzația că sunt la o piesă de teatru, să știți. Până și unul din preoți avea o voce dogită și am înregistrat slujba, pentru cei ce nu mă cred. Slujba este mai mult o cântare decât o cuvântare…

Luther susținea în cele 95 de teze că iertarea păcatelor vine din căință, nicidecum numai de la o autoritate bisericească… Cred și eu că a dat biserica peste cap, dar mai cred că avea perfectă dreptate.
Mântuirea nu poate fi atinsă fără credință, spune Luther și cred că aici intervine credința în bine, frumos și adevăr nu neapărat în dogme bisericești.

Să particularizăm pe un caz posibil. O femeie, în timpul comunismului, face peste 40 de chiuretaje, păcat capital în creștinism. Merge la biserică și primește ceva canoane (nu prea știu ce sunt astea). Le duce la îndeplinire dintr-un automatism și primește de la preot iertarea păcatelor. Este absorbită de păcat? Și dacă recunoaște chiuretajele pe patul de moarte, este iertată? Biserica așa spune… Isus a fost pus pe cruce lângă un tâlhar și tâlharul a fost mântuit.

Să-l vezi pe preot ca pe Isus și acesta să-ți ia păcatele?

Și toți cei ce mor cu preot și își recunosc păcatele în fața slujitorului bisericii sunt mântuiți?

Dacă toți primim mântuirea și ne îndreptăm spre viața veșnică de ce pe pământ este atât rău?

Există azi profesori de exegeză?

De ce oare trebuie să plătești ceva înainte de a te convinge de seriozitatea serviciilor puse la dispoziție. Este ca și cum ai plăti pentru blana ursului din pădure. Ingenioasă metodă! Întreprinzătorii online îți prezintă la superlativ un câștig facil, fără să îți dea prea multe detalii despre ce și cum, mesajul îți poate incita curiozitatea și nu îți rămâne decât să iei o decizie, mergi pe mâna lor sau pe mâna rațiunii.

http://www.careerjournalonline.com/newsupdate/workfromhome/015clk/intl_survey/europe/?subid1=yhrow3-europe-romania

Am primit un voucher de 245 euro de la un casino, dar nu poți să joci și să consumi oferta dacă nu ai bani reali în cont. Sunt mecanisme bine puse la punct astfel încât cei mai naivi să pice în capcane bine gândite să dea dependență.

http://promo3.c-rewards.com/splash/vct/en/sp4/default.asp

Ce o face poliția internetului? Există o poliție a mediului virtual? Nu prea cred, atât timp cât pe internet se vând substanțe psihotrope, se vând trupuri pentru plăceri, etc.