Cred că pot să declar public că România a fost condusă de guverne habarniste în ceea ce privește evoluția națiunii pe plan economic, social, cultural, etc și dovezile sunt nenumărate.
Înainte de a ajunge în fruntea unei națiuni trebuie să faci, fie și în paralel, ceva cursuri care să-ți deschidă orizontul cunoașterii pe probleme de ordin politic.
Cei ce ne-au condus habar nu au avut că sunt verigile unui întreg.
Am trimis în guvern și în parlament oameni neștiutori de tehnicile de conducere ale unei națiuni, de aceea România rurală este la limita subzistenței, iar tinerii nu au locuri de muncă în domeniul pregătirii de bază.
Cred că avem nevoie de o școală care să formeze oameni politici. La noi, oricine, oricând, dacă are un cont gras în bancă, își poate cumpăra un loc pe listele electorale, evident, cu gândul de a-și recupera investiția.

Paradoxal, facem COMERȚ EXTERN, dar nu avem COMERȚ INTERN! Este un adevăr, căci nu avem locuri de muncă…
Știți de ce a apărut COMERȚUL EXTERN? Pentru a îndepărta surplusul produs de pământuri și muncă, pentru care nu există cerere pe plan local și național. Acest surplus se dă la schimb pentru altceva pentru care există cerere.
”Deschizând o piață mai largă pentru produsele muncii care depășesc consumul local, acest comerț extern încurajează ÎMBUNĂTĂȚIREA PUTERILOR PRODUCTIVE și CREȘTE producția anuală la MAXIM, crescând astfel și venitul real și AVUȚIA SOCIETĂȚII.” – Adam Smith, ”Avuția națiunilor”, pag. 80
Balanța economică a României este negativă, deoarece importurile depășesc exporturile, deci nu MUNCIM astfel încât să avem surplus pe care să-l dăm la schimb. În România, nu există ORGANIZAREA MUNCII.
Noi ne-am angrenat în comerțul extern, fără a susține agricultura și producția internă, ceea ce a dus țara în pragul falimentului prin creșterea datoriei externe. Toate guvernele postcomuniste au fost adepte ale politicii de împrumut, politică complet în defavoarea națiunii române.

Am iar o curiozitate! Cine o opera cu indicatorii economici, sociali? Am dat de formula de calcul pentru INDICATORUL DEZVOLTĂRII UMANE și cred că valorile sale, dacă sunt centralizate la nivel național, pot demonstra clar că nicio guvernare nu a avut ca obiectiv dezvoltarea umană, cel puțin în ultimii 26 de ani.
IDU= X1+ X2+ X3, unde:
X1 = longevitatea
X2 = nivelul de instruire
X3 = nivelul venitului pe locuitor
Nu pot să nu mă întreb ce valori o avea acest indicator în mediul rural și în comunitățile de rromi…

Ce atribuții or avea inspectorii de specialitate? Știe cineva de ce avem inspectorate școlare?
Depunerea dosarelor pentru concursuri s-ar putea face în format electronic. Cum inspectorii nu prea militează pentru baza materială a școlilor, pentru portofoliile online ale profesorilor, pentru curriculum, pentru manuale, pentru activități educative extracurriculare și extrașcolare, pentru proiecte europene uniform distribuite în toate școlile, pentru perfecționare, consider că nici nu prea se justifică existența acestor funcții.

Am un elev de clasa a XII-a care nu s-a străduit să își finalizeze portofoliul, căci de caiet nici nu poate fi vorba, nedând pe la ore. Are patru note pe primul semestru și o notă pe semestrul doi. Ministerul nu a dat nicio regulă în ceea ce privește numărul de note la profilele cu organizare modulară. Cert este că la mine la module fiecare elev trebuie să aibă note pe semestru pe algoritmul n+1, unde n este numărul de ore pe săptămână.
M-a uimit sfidarea lui. L-am avertizat că nu trece și părea încrezător în șansa acordată anual de direcțiune chiulangiilor.
Eu sunt profesorul care apreciez strădania elevului. Te pliezi pe sarcina de lucru, ca elev, ești în grațiile mele, nu, ești sancționat. Elevul în cauză ar fi trebuit să știe. La fel a sfidat calitatea de elev, cu un an în urmă, și a fost exmatriculat, din cauza numărului de absențe. Acum, pentru că nu avem toți aceeași măsură, într-adevăr, unii sunt exmatriculați la câteva zeci de absențe, iar alții promovează cu sute de absențe.
Cred că elevilor li s-a dat liber la indisciplină și la neînvățare de carte.
Eu am un fix, la finalul semestrului, elevul trebuie să știe oglinda materiei, adică minim minimorum din ce a făcut la ore. Îi las mai lejer pe cei de clasa a XII-a. Este o adevărată luptă cu acești elevi care doar vor ca școala să le ofere un acoperiș deasupra capului și pauze cât mai lungi. smile emoticon
Am constatat că atunci când îi pui să scrie, scriu, dar gândul le este în altă parte. Când îi scoți din starea de scris și îi pui să facă asociere de idei și operare cu termeni științifici ți i-ai făcut dușmani.
Știți ce replică primesc? Ceva gen: Ce aveți cu noi? De ce ne puneți să învățăm? Nu ne pune nimeni să știm ce am făcut tot anul? Nu ne trebuie în viață asta. Este dezarmant, dar asta explică de ce elevii nu iau bacalaureatul. Elevii nu știu să învețe și nu știu să opereze cu conținuturi științifice.
Eu nu renunț la ideile mele. Școala este pentru a învăța carte nu pentru a învăța să fumezi, să minți, să înjuri, să încalci regulile, să stai pe holuri când s-a sunat…

Ionelia Trifan – ”Numai este cartea care era pe timpuri. Sa înveți nici atât. Dacă nu sunt educați tot degeaba va străduiți cu ei. Ăsta este moda de acum.”

Consider că în astfel de condiții școlile nu își justifică existența. Și mai cred că elevii sunt oglinda adulților. O societate fără reguli se îndreaptă spre haos. Dragostea pentru școală se cultivă în familie, dar în școli se aprinde și se întreține flacăra cunoașterii.

Ionelia Trifan – ”Nu știu dar s-au schimbat multe, sa stiti. Nu mai stiu ce este aia școală, sa știți. Foarte rau…” – Ionelia Trifan.

Eu am un răspuns la asta și clar îmi voi pune breasla profesorilor în cap, dar ce mai contează…
Profesorii nu au pregătire psihopedagogică temeinică. Dacă ar avea-o nu s-ar mulțumi la clase cu elevi care nu învață. Am auzit afirmații de genul – proști, dar mâncăm o pâine de pe urma lor. Niciun elev nu este prost, în opinia mea. Fiecare are un potențial ce trebuie descoperit și un talent ce trebuie cultivat.
Consider că profesorii trebuie să participe la cursuri de pregătire psihopedagogică și de specialitate din trei în trei ani.

Ionelia Trifan -”Profesorii nu au autoritate deplină în fața elevilor.”

Aici nu este vorba de autoritate. Nu mai este regimul comunist, facem că ni se impune. Nu! Facem că asta ne deschide orizontul cunoașterii, facem că vrem să fim mai buni azi decât ieri, facem că vrem să ne aducem potențialul în slujba țării.
Profesorul trebuie să fie un partener în educație. Transferul cunoștințelor și operarea cu ele se face din plăcere când ambii parteneri sunt conștienți de beneficii.
Eu nu agreez ideea să merg și să fac pe polițistul la oră. Locul profesorului nu este în mijlocul unor elevi care vin la școală pentru orice altceva mai puțin învățarea de carte.

Ori primim un procent de informație din Univers, ori putem deveni cititori în stele și asta, probabil, numai dacă învățăm să rezonăm cu micro și macrocosmosul. De cele mai multe, am verificat asta. Teoriile născute la nivelul simțurilor mele le-am regăsit în cărțile de specialitate, din varia domenii.
Uneori Universul ne răspunde la întrebări. Am acordat atenție acestui fapt, prin 2008. Seara mi-am pus o întrebare, iar a doua zi, la radio, am aflat răspunsul. Am spus că este vorba de pură coincidență. Recent, m-am gândit la averea națiunii române, iar a doua zi am dat peste o carte a domnului prof. universitar Costel Petcu, un dicționar de termeni economici și am aflat de Adam Smith și cartea sa ”Avuția națiunilor”.
Totul s-a scris, nouă nu ne rămâne decât să aplicăm și să beneficiem de evoluția științei și tehnicii, pentru ca TOATE națiunile să atingă apogeul existenței lor pe toate planurile și nu înțeleg de ce omenirea stagnează!

3 IULIE 2015

V-ați pus vreodată întrebarea, unde merge sufletul? Ce se întâmpă cu propriul spirit, după moarte?
Eu am câteva teorii personale, privind aceste teme. Le-am postat și pe forumul educației, la un moment dat.
Sufletul este o formă de energie. Dacă spiritul nu a avut grijă de suflet, sufletul rămâne ancorat la nivelul celei mai joase energii. Când sufletul este curat, el se înalță, ca energie superioară, atingând sfera solară. Eu asociez, după moarte, oamenii răi cu noaptea și oamenii buni cu ziua și antonimul noapte-zi are un corespondent în asocierea lună-soare..
La naștere primim pe lângă suflet și spirit, așa cred. Datoria noastră este să evoluăm spiritual pe acest pământ. Evoluând spiritual, evoluează spre sferele moralității sufletul. Spiritul primit la naștere s-ar putea să fie unul și același lucru cu ceea ce numim noi destin. Destinul este în mâinile noastre, ale societății, dar și în mâinile celor ce au fost pe pământ! Părinții ne lasă moștenire, la nivel genetic, evoluția lor spirituală. Străbunii pământului și spiritul lor cum ajung la noi?
Dacă un copil primește la naștere spiritul creației și societatea nu-i pune la dispoziție mecanisme de dezvoltare, cultivare și recunoaștere a talentului, acesta se irosește sau persoana este una neînțeleasă prin genialitatea sa și avem în literatură nenumărate exemple.
Îmi vin tot felul de idei aiuristice, în cap. Când spiritul nostru teluric reîntregește spiritul universului, are el dreptul să decidă spre care pământean va fi alături sau spiritul este distribuit după mecanisme haotice sau neînțelese și indescifrabile, pentru muritori, rămânând secrete veșnice ale cosmosului.
Primii oameni au avut spirit? Spiritul este pretutindeni? Spiritul personal se diminuează sau se amplifică, în funcție de ignoranța noastră, respectiv fascinația pentru studiu? Altfel spus, ignoranța noastră produce o latență a spiritului universului? Spiritul personal sigur reîntregește spiritul universal. Se magnetizează particulele și spiritul se transmite ca un fluid invizibil? Nu știu! Dar sunt întrebări fascinante. Poate, undeva pe mapamond, cineva își mai pune astfel de întrebări sau au făcut-o alții înaintea mea și există și răspunsuri în cărți. De aceea îmi doresc să citesc CHEILE MAGICE ALE LUI SOLOMON!

Ora 9,45. Plecasem spre școală. Invariabil, în zilele în care am ore de la 10 sau de la 11, dau cu ochii de măturătorii ce trag din țigară și de containerul ce intră în gestiunea lor, presupun. EU NU ÎNȚELEG de ce măturătorii nu ies pe străzi la ora cinci dimineața…
După ploaie este cum este, dar când soarele aduce căldura toridă, praful pe care îl lasă în urma lor devine inevitabil respirabil.
În toate capitalele europene în care am fost, nu am văzut măturători pe stradă ziua în amiaza mare. Operatorul de salubritate al orașului trebuie să ia măsuri în acest sens. De asemenea, ar trebui să aibă și utilaje de spălat străzile. Mie și containerul la purtător mi se pare ceva rudimentar.

Și legat de rudimentar…
Cred că și Poliția Română este cu dotările la pământ. În dimineața aceasta, erau prezenți la constatarea unui accident, chiar pe strada mea, câțiva polițiști și, evident, nu lipseau șoferii angajați în coliziune. Mi s-a părut ilar că nu aveau acolo un fotograf și un cameraman și ambii șoferi încercau să își explice nevinovăția. Nu am văzut să facă măsurători și să aplice procedura de rigoare, dar cred că expertiza se face la cerere și alți băieți deștepți fac bani din asta. Corect ar fi ca expertiza să se facă pe loc și nu ar mai fi loc de dus și întors.
În 2005, aprilie, cred, fiul meu a fost accidentat pe zebră de un microbuz. Oamenii legii atât au tergiversat verdictul și până la urmă, în urma expertizei, șoferul a fost declarat nevinovat. De râs și de plâns, dar dacă astea sunt legile în România, înseamnă că nu avem specialiști în domeniu sau au plecat peste hotare, sau sunt habarniști prin cabinetele care ar trebui să emită legi.

Scriu, în speranța că cineva poate ține cont de sugestiile mele…
Am fost la ANAF să depun formularul pentru direcționarea impozitului 2%. Dacă nu-mi place praful ce se ridică ziua în amiaza mare în urma activității prestate de măturătorii stradali, vă mărturisesc că nu-mi place nici ca într-o instituție aerul să fie cald de la răsuflarea umană, irespirabil.
Consider că în toate instituțiile publice trebuie să existe VENTILAȚIE, nu neapărat aer condiționat. Când intru în astfel de medii mă gândesc cu ce viruși mi-am întărit sistemul imunitar, dar pentru alții poate fi fatală colectarea microbilor din spațiile destinate lucrului cu publicul.

În opinia mea, toate lucrarile de doctorat ar trebui să fie  publice si retrase toate titlurile de doctor, când plagiatul este evident și demonstrabil.
Pe mine prostia omenească m-a uimit întotdeauna. Când ai în preajmă un prost care aspiră la titlul de doctor în științe și îl și obține, îți dai seama că banii au ajuns să cumpere absolut orice. Și nu exagerez, când spun prost. Prostul este unul care nu se analizează defel, chiar dacă este tras de mânecă.
Cunosc o astfel de persoană. Lucrarea de doctorat un plagiat total, fără nicio inovaţie în domeniul economiei. Eu i-am spus persoanei în cauză că voi semnala plagiatul și râdea condescendent.

Am început cu scanarea și aducerea conținuturilor scanate în format Word, cu ajutorul programului corespunzător. Am preluat informații din revistele CECCAR, din cărțilmai multor autori: Ovidia Doinea, Siminică, Avram. Făcusem vreo 300 de pagini. Am mai preluat date din studii de audit efectuate la fostul COMAT SA. Nimic prelucrat! Pe urmă, am început să schimbăm structura frazelor, altfel spus, să amestecăm cuvintele, respectând cumva mesajul științific. Eram uluită. Programul de plagiat ne vedea ca autori unici ai textelor.

Ideea mea de abordare ar fi fost una practică. Firma COMAT SA a fost pusă pe butuci cu bună știință, așa cum reiese din rapoartele de audit scanate. Cred că depistarea cauzelor care au dus la instalarea falimentului ar fi fost un studiu demn de teza de doctorat. Consider că documentele nu sunt secrete dacă au ajuns la fosta contabilă a unității respective.

raport audit situatii financiare consolidate 2011 MCT IMPEX

Situatii financiare consolidate 2010

Cu asta m-am îndeletnicit eu în vara anului 2013, vară în care am început și extracțiile dentare,  în vederea realizării implantului dentar.

Știți ce m-a distrat cel mai tare, coordonatorul științific al lucrării nu era preocupat de conținutul științific, ci mai mult de formatarea textului.  Zi de zi, uluirea mea cunoștea cote maxime.

Și pentru că am crezut că nu mai scap de această lucrare și de insistențele fostei mele colege de condică la muncitori necalificați, în anii 1988-1990, la fostul BATM MH, am făcut și prezentarea Power Point. Susținerea lucrării a fost la Craiova și regret că nu am ajuns, din motive financiare, cred, la ora respectivă.

Prezentare teza doctorat pps

Vă mărturisesc că am primit niște bănuți, salariul unui debutant și încă pe atât fiul meu, pentru scanare și trecerea în word a articolelor scanate. Eu m-am distrat, plus că am învățat și câte ceva legat de rigoarea tehno-redactării unei lucrări științifice.

Dacă teza aceea a fost validată, să știți că România se duce pe râpă din punct de vedere intelectual!

Ieri, 6 mai 2015, ora de la 13 la 14 am făcut-o în parc. Elevii clasei a X-a B m-au rugat să-i scot din spațiul școlii. Programa școlară mi-a permis să le fac această bucurie, măsurarea timpului fiind o lecție ce se preta să se desfășoare în afara sălii de clasă.
Am ajuns în parc, într-o zonă care chiar ar putea fi amenajată cu bănci și ar putea deveni o clasă în aer liber. Au folosit cronometrul pentru a măsura timpul scurs la parcurgerea unei anumite distanțe, date pe care le vom folosi la viteză.
Din păcate, în Parcul Rozelor te izbește un miros de urină care devine ”viu” când căldură este toridă. Parcul a fost lăsat de izbeliște. Iarba nu este tunsă, copacii nu sunt aranjați, decorul nu este de vis, cum ar trebui să fie într-o zonă verde publică.

Mi-am adus aminte că în urmă cu doi ani am scris un articol, împreună cu eleva Bădeți Bianca, președinta CȘE și membră în CJE Mehedinți, în anul școlar 2012-2013. De fapt, l-am refăcut pe structura câtorva  idei ale elevei. Am trimis articolul la un concurs de mediu, dar nu am primit nici măcar diploma de participare. Mă rog, nu mai contează asta.  L-am căutat și l-am găsit.

”Ca cetăţeni europeni avem drepturi, dar şi obligaţii. Prin Constituţie, avem dreptul la un mediu sănătos. Daca ne dorim un mediu plăcut şi sănătos, avem obligaţia morală să respectăm şi să protejăm natura, la fel cum ne respectăm pe noi şi pe oamenii din jur.
Cea mai mare responsabilitate pentru modul în care arată natura o are omul. Mediul înconjurător constituie cartea noastră de vizită.
Cu toţii admirăm locurile minunate din Occident şi ne mirăm de realizările altora. Suntem atraşi de ţările europene, suntem uimiţi de investiţia guvernelor lor în reciclarea deşeurilor, dar uităm că singura diferenţă dintre noi si ei este investiţia în educaţia de calitate, în care educaţia pentru mediu şi sănătate sunt componente de bază. Poate la inceput au fost nişte constrângeri, dar acum, în ţările civilizate, grija pentru mediu este firească.
Noi ştim să vorbim frumos despre protejarea mediului, să venim cu argumente, pilde, modele, şi totuşi nu punem nimic în practică, schimbarea fiind mai mult pe hârtie.
Vorbim de colectarea selectivă a deşeurilor, vorbim de reciclare şi rămân concepte doar la stadiul de vorbe… Cetăţeanul trebuie învăţat să respecte mediul prin cointeresare, aşa cum se procedează în Suedia, unde dozele de metal şi sticlele de plastic sunt colectate în hipermarket-uri şi persoanele respective primesc bani pentru gestul lor. Cu bani europeni am putea genera şi noi astfel de proiecte…
Avem ONG-uri care au ca activitate de bază protecţia mediului, dar rămânem corigenţi la respectarea şi îngrijirea mediului. Dacă în străinătate, din 10 în 10 kilometri sunt toalete la liziera pădurilor, la noi peisajul este deplorabil, în acest sens. Se pare că mai uşor i-a fost lui Neil Armstrong să facă acel pas pe Lună, decât ne este nouă să învăţăm să protejăm şi să respectăm natura. Atunci unde trebuie să insistăm? Evident, pe educaţie!
Repet, un rol important il are educaţia şi, implicit, şcoala. Şcoala trebuie să cultive valori tinerei generaţii, astfel încât elevii să devină conştienţi de consecinţele faptelor lor şi să devină persoane responsabile de viitorul lor şi al naţiunii.
”În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.” şi de aceea consider că administraţiile locale şi Guvernul au obligaţia să investească în proiecte care vizează reciclarea deşeurilor.
Un mediu curat, o viaţă sănătoasă ar trebui să devină deviza cetăţenilor întregii ţări.
Protejând mediul ne protejam pe noi! Un mediul curat înseamnă mai puţine boli invazive. Din păcate, microbii circulă fără paşaport şi de aceea este imperios necesar să dăm dovadă de unitate în acţiune în tot ceea ce facem.
Întrebarea este cum? Cum putem să îi facem pe ceilalţi conştienţi că trebuie să protejăm mediul? Consider că putem atinge acest deziderat doar prin educaţia copiilor, adulţilor, vârstnicilor… De asemenea, avem nevoie de legi aplicate corect astfel încât cetăţenii să înţeleagă că sunt răspunzători de faptele lor…
Poate că ar trebui să stabilim o zi în care oamenii să fie dornici să facă curăţenie, o zi în care să arătăm că ne pasă de mediul înconjurător. Astfel încet, încet ar deveni ceva obişnuit şi de bun simţ.
Noi suntem exemplu pentru cei care vin în urma noastră. În acest mediu ne dorim să crească copiii noştri? Nu ştim să dăruim tot ce avem mai bun, să diseminăm informaţiile, nu ştim ce trebuie schimbat la noi….şi avem aşteptări de la ceilalţi? Trebuie să diseminăm fiecare idée bună, aşa cum o boală pătrunde în corpul nostru, invadându-l! Să facem ca educaţia pentru protejarea mediului să devină o “EPIDEMIE”!

Natura este foarte generoasă cu noi, ne oferă totul, fară să ne ceară nimic în schimb, decât compasiune: să n-o mutilăm! Să nu fim indiferenţi!
Poate că şi oamenii bisericii ar trebui să se implice mai mult în educaţia maselor. Depinde de noi ce vrem de la Divinitate: blândeţe sau prigoană, suferinţă sau fericire.
Un ultim rol revine autorităţilor. Un proverb românesc spune: „Frica păzeşte bostănăria”.
Haideţi să fim noi, generaţiile postcomuniste, cei care luăm în serios această datorie. Ne trebuie voinţă, înţelepciune şi curaj, dublate de dragoste pentru oameni şi pentru mediu
Pentru sănătate, pentru linişte, pentru pace – haideţi să transformăm natura într-o haină minunată, pe care să o purtăm cu mândrie!”

Sunt pregătită să deschid cutia Pandorei! Pe fundul ei, adevărul așteaptă să iasă la lumină…
Cu siguranță, am nevoie de un avocat! Vreau să știu tot ce s-a scris în numele meu, în anul 2004, după ce am afirmat că școala este insalubră și prost manageriată. Directorul de atunci, Emil Mirică, fost inspector, azi director adjunct, afirma că este un dosar întreg pe numele meu, iar eu habar nu am ce conține. Mă-ntreb acum dacă în toată mizeria asta nu a fost băgat și fostul meu soț, omul lângă care am acceptat să conviețuiesc deși am constatat că diferențele de opinie, educație și comportament sunt colosale.
Să mă fi lucrat cu sânge rece și să aprindă imaginația colectivului din care fac parte, chiar omul de lângă mine? Să fi zis una în față și alta în spate? Toate ideile astea mi-au dat târcoale de ceva vreme deoarece, după divorțul amiabil, printre amenințări, a început să-mi spună că nu prea sunt normală. Cred că așa a spus și altora, dar tot nu înțeleg cum un grup să accepte niște aberații spuse de un incapabil, căci așa te numești dacă îți pierzi lejer mințile în fața unei sticle cu alcool…

12 aprilie 2015

În perioada 8-11 aprilie 2015 am fost plecată din urbea natală. Zilele de 8, 9 și 10 le-am petrecut într-un mod inedit. Miercuri am călătorit spre București, am făcut un popas la fiul meu, împreună cu cele două eleve de clasa a XII-a. Joi dimineața, cu trenul regio de 6.20, am pornit spre Ploiești, ținta noastră finală, unde am participat la concursul de ȘTIINȚE și TEHNOLOGII, Colegiul Național ELIE RADU. Am revenit în București. Ne-am odihnit și seara fetele au ieșit în oraș. Dimineața au încercat să vadă ceva din măreția Bucureștiului și au ajuns în Parcul Herăstrău. Au plecat vineri cu trenul regio de 12.15, cu schimbare în Craiova.

În timpul călătoriei cu trenul am încercat să observăm mediul. Aproape de destinație, un miros pestilențial a invadat compartimentul ca și cum cineva ar fi dat cu o bulă urât mirositoare și ar fi greșit dozajul. Una din eleve a spus că poate cineva a avut o astfel de bulă și i s-a spart din greșeală… Asta mi-a activat amintirile. Toată șarada mizerabilă din viața mea a început cu ani buni în urmă, dar cred că pot localiza acum atacurile directe și contrafăcute cărora nu le-am dat atenție și care anticipau cursul firesc al iresponsabilității unora.

Dând timpul înapoi, îmi dau seama că este ilar ce mi s-a întâmplat doar din considerentul că mă pot conecta la plenitudinea Universului, dar nu am fost capabilă să privesc anturajul și să-mi dau seama de câmpurile negative întreținute și acumulate de persoanele din imediata mea vecinătate.

Probabil, dacă aș fi simțit de la început ce simt acum, nu aș fi putut să-mi disciplinez simțurile…

Ați simțit vreodată ura mocnită a cuiva? Este ca un câmp apăsător, este ca și cum ai privi persoana emitentă că se afundă într-un hău și ești neputincios, persoana neavând nevoie de clemență sau de ajutor de la observator, ci doar de la sine.

Acum, după ultimele luni, simt dar mă feresc să interferez cu câmpurile oamenilor de lângă mine. Sunt adevărate abise. Foarte rar întâlnești oameni care trăiesc în lumină sau care caută lumina taborică înlăuntrul lor, asemeni isihaștilor.

1 mai 2015

Mă gândesc acum la toate persoanele care s-au ambiționat să facă parte din viața mea, uneori agasându-mă cu insistențele lor.

Elena a stat permanent în coasta mea, de parcă ar fi fost plătită să monitorizeze orice mișcare a mea. Excursii, cadouri, insistențe, lacrimi – un amalgam de stări emoționale care m-a adus în stadiul de a scrie psihologilor despre ea și insistențele ei. Din păcate, nu am primit un răspuns edificator. În ultima scrisoare m-am pus în locul ei și am descris exact sentimentele ei vizavi de mine, la final mi-am dezvăluit identitatea.

I-am propus la un moment dat chiar să mergem la un psihoterapeut, prin 2009, 2010,  pentru a înțelege că nu am absolut nimic cu ea, dar nu pot accepta ca cineva să-mi invadeze viața la infinit.

30 noiemb. 2014

Ați întâlnit oameni care dau buzna în viața voastră, care vă invadează intimitatea cu tot felul de cadouri, din proprie inițiativă, și apoi se vaită că au făcut atâtea pentru voi?
Eu vă spun, tot ce m-a uimit în cărțile pe care le-am citit, natura lucrurilor m-a pus în ipostaze asemănătoare.
Eu, de acum încolo, nu mă mai mir de nimic, ci spun doar ”Doamne ferește să mi se întâmple mie!”.

Elena, o fostă amică, a insistat să-și facă ziua la Paris… A insistat atât de mult încât am acceptat, până la urmă. Am petrecut cinci zile frumoase, dar obositoare, deoarece am vrut să vedem cât mai multe edificii culturale și distractive în capitala pariziană.
Vă vine să credeți că o persoană, amică fiind, este dispusă să plătească transportul și cazarea pentru încă două persoane? Mie nu mi s-a părut normal, dar am cedat insistențelor, eu punând la bătaie banii de divertisment și cheltuielile zilnice.

O altă persoană care din când în când a dat buzna în viața mea a fost consăteanca soțului meu, Liliana.

Cu ea este o poveste mai veche. În 1988 deveneam angajata BJATM Mehedinți. Imediat după angajarea mea, directorul a angajat-o pe ea și pe fiul domniei sale, un tânăr cu dizabilități motorii.

Ne-am împrietenit, oarecum. Ea era tot timpul falsă, sclava impresiilor, nu a trăirilor veritabile. Am fost angajate ca muncitoare necalificate, dar nu prestam o astfel de muncă. Gurile rele spuneau altceva despre ea.

Este o poveste lungă. În anii aceia mi-am descoperit forța mentală sau am interferat cu a altora. Eu am fost educată să-mi respect viața și corpul. Niciodată nu aș fi acceptat și nu aș accepta ca un bărbat să treacă prin viața mea și eu să fiu un număr în agenda lui. Dacă un bărbat însurat își dorea să fie cu mine, ei bine, atunci trebuia să divorțeze.  Povestea am scris-o de la cap la coadă pe forumul educației. Cert este că persoana respectivă a murit într-un accident, iar eu am trecut cu brio pe lângă pericole care mi-ar fi putut marca existența. Din fericire, natura divină a lucrurilor a făcut să țin calea dreaptă și să pot vorbi tot timpul despre o viață trăită în frumos, bine și adevăr, învățând rapid din lecțiile ușoare, la vremea aceea.
Dând timpul înapoi, mi-aduc acum aminte că fosta mea colegă de care mă leagă amintiri ale tinereții a împrumutat o rochie de la mine, mi-a cerut verigheta de cununie, iar într-una din seri, în martie, a zis să mergem la o răscruce de drumuri și să aruncăm niște bețișoare. Cred că faza cu bețișoarele a fost înainte de aprilie 2004, dar nu sunt sigură.

Revenind în ultimii ani, fosta mea colegă de condică s-a înscris la doctorat. Ce m-a uimit la ea, cât timp am lucrat la teza de doctorat? Teama că cineva îi poate șterge ceva din lucrare, din calculator…
Aproape mă săturasem de prostia ei! Să fi fost fata asta capabilă să inventeze vreo poveste pe seama mea?

Presimt că adevărul se apropie de liman!

8 mai 2015

O să râdeți! Mi-am tot analizat viața și am ajuns la concluzia că la baza tuturor relelor din viața mea stau deciziile mele luate cu ani în urmă, din milă, căci din milă m-am căsătorit cu un om care nu avea nici șapte clase, dar și din interes, unul meschin, zic azi, pentru că ”omul de lângă mine” și-a dat cuvântul că niciodată nu o să mă pună să gătesc, să calc, să fiu un fel de slugă în casă, eu având oroare de astfel de atribuții care să cadă în sarcina mea.
Imediat după nuntă am spus că introduc acțiunea de divorț și cred că totul începe de aici… Forțe necunoscute mie au făcut ca anii să treacă și eu să-mi văd liniștită de acumulările mele intelectuale și de fiul meu, fără să fiu atentă la omul cu care nu prea am avut nimic în comun. Dialogurile noastre nu prea existau. De fiecare dată, pe orice subiect aș fi vorbit cu el, stări de nervi aș fi primit ca răspuns. Gătea, ”îmi punea masa”, se supăra dacă nu mâncam acasă, iar eu îmi vedeam liniștită de preocupările mele. Când mergeam la socrii, povestea era aceeași.
Cred, acum, că oamenii aceștia au încercat să facă un transfer de personalitate falsă asupra mea și, CULMEA, nu știu cum, au reușit să stârnească o patologie de grup, timp în care eu HABAR NU AVEAM!
Am luat pe toți la rând. Doamne, m-am gândit la mama, la familia mea. Am plecat de la premisa că fratelo totdeauna mi-a zis că sunt o persoană nesuferită prin felul meu de fi; mama, că sunt exagerată, sorela la fel. Și, de fapt, sunt sigură că omul care ar fi trebuit să fie mândru de mine și alături de mine m-a denigrat și cred că în toată mocirla asta sunt și cei doi bătrânei, foștii mei socrii, care păreau bunătatea întruchipată și care m-au tratat întotdeauna cu un respect deosebit, nelăsându-mă să fac nimic.
Dacă ăsta este adevărul, viața mea este demnă de un scenariu de film. Să nu simt nimic, asta nu-mi iese din cap!

12 mai 2015

Caut firul logic… Sunt gânduri care îmi trec prin minte și pot fi scenarii greșite sau valide, până ce realitatea le va confirma.
Se leagă, totul se leagă într-un mod ce confirmă infantilitatea mea în domeniul naturii umane… Colega mea din BATM, atunci când a venit la mine să o ajut să tehno-redacteze lucrarea de doctorat, incapabilă odinioară să poarte o conversație închegată pe o anume temă de interes social, lansa în discuție gânduri pe care le recunoșteam a fi ale mele, expuse de mine cu dărnicie în ziarul Adevărul, forumul televiziunii locale, cât și pe forumul educației.
Fostul meu soț nu a știut să facă afaceri. El a fost ajutat financiar de părinții lui. În ultimii doi ani eu nu am mai mers la asistență bacalaureat, uluită fiind de tinerii ce abia își citeau subiectele de examen, și nu am mai călătorit. Investiția în implantul dentar m-a determinat să iau această decizie. Au folosit aceste decizii ale mele și au scornit tot felul de intrigi.
Persoana care trage sforile, păpușarul, a studiat profilul meu psihologic, citind tot ce am scris pe forumul educației. S-au identificat în descrieri persoanele ce au gravitat în jurul meu și a început coaliția lor, COALIȚIA PROȘTILOR! Poate exista un plan cu mult timp în urmă. Colega de care vă spuneam afirma că ”unchiul” ei are bani să distrugă un om, ”unchiul” este fostul director de la BATM căruia îi trecuse prin cap că aș putea să mă căsătoresc cu fiul său ce avea și are o dizabilitate psiho-motorie.
Cu ocazia asta, dacă tot este citit forumul, o să preiau tot ce am scris și o să aduc pe blogul meu personal, ba chiar am să scot o cărticică cu propriile mele idei despre viață, școală, atitudine socială și civică, toate postate pe forumul educației… Personajele se pot regăsi mai ușor, dacă le voi nominaliza eu!

Gânduri de la socrii mei, înainte de declararea divorțului amiabil.
Mie mi-or fi spus una și la alții alta?! Mai aveam o colegă care în e-mail și în față  îmi făcea niște descrieri frumoase și în realitate mă denigra. Totul iese la iveală, pas cu pas.

Răbdarea mea este de fier, iar credința în adevăr și dreptate este nezdruncinată.
Urmează pasul doi. Cât de curând panica va pune stăpânire pe ei, vor face greșeli și planul diabolic va ieși la iveală. Cei ce au măsluit viața unui om au uitat că omul acela nu se compară cu Isus, adică nu acceptă decapitarea fără a invoca toate forțele universului. Reversul medaliei există!
Eu joc cu cărțile pe masă, fără teamă! Este un joc în care am intrat din greșeală, am întâlnit măsluitori și continuu până la demascarea lor.

13 mai 2015

De multe ori, m-am întrebat ce caut eu în mijlocul familiei fostului soț…

27. iunie 2015

Eu tot nu pot să cred că oamenii pot prelua și amplifica o informație, fără să o verifice, fără să vorbească cu persoana prezentată într-o lumină nefavorabilă!
În anul 2013 am hotărât să strâng bani pentru implant și în 2014 m-am bucurat de finalizarea lui, ceea ce a făcut ca în cele două vacanțe să stau mai mult acasă. În timpul acesta, oamenii inventau, la adresa mea, tot felul de povești și, serios, ar trebui să le fie rușine pentru comportamentul imatur de care au dat dovadă, vorbind pe la colțuri, fără ca măcar o singură persoană să vină și să-mi vorbească deschis despre miturile negative din spatele meu.
Încep să pun cap la cap piesele unui puzzle care frizeaza absurdul. Vreau să cred că nu este adevărat. Aș vrea să cred că eu stau foarte bine la improvizație și imaginație și totul este ireal. Din păcate, asamblarea momentelor scoate la iveală hidoșenia ”omului de lângă mine”, fostului, dar și hidoșenia caracterelor celor cu care am venit în contact.
Cred că poveste a început cu mulți ani în urmă, dar eu habar nu am avut. Pare incredibil!
Să constați că ai stat lângă un om care una îți spunea în față și alta spunea în spate, nu este o constatare tocmai ușor de digerat. Nu numai că spunea în spate altceva, în afara cuvintelor cu care îmi clădea mie încrederea, dar punea la cale intrigi anormale pentru o minte sănătoasă, intrigi și înscenări de care abia acum îmi dau seama.

Sfetnic Politic · Uită şi trece!

EU – Nici pe departe! Este caz penal… El și acoliții lui trebuie să răspundă în fața legii. Omul a spus că se internează la psihiatrie și scapă. Este ok și așa, să-și declare public starea de nesănătate mintală. Mă întreb ce vor face acoliții lui…