Ieri, 6 mai 2015, ora de la 13 la 14 am făcut-o în parc. Elevii clasei a X-a B m-au rugat să-i scot din spațiul școlii. Programa școlară mi-a permis să le fac această bucurie, măsurarea timpului fiind o lecție ce se preta să se desfășoare în afara sălii de clasă.
Am ajuns în parc, într-o zonă care chiar ar putea fi amenajată cu bănci și ar putea deveni o clasă în aer liber. Au folosit cronometrul pentru a măsura timpul scurs la parcurgerea unei anumite distanțe, date pe care le vom folosi la viteză.
Din păcate, în Parcul Rozelor te izbește un miros de urină care devine ”viu” când căldură este toridă. Parcul a fost lăsat de izbeliște. Iarba nu este tunsă, copacii nu sunt aranjați, decorul nu este de vis, cum ar trebui să fie într-o zonă verde publică.

Mi-am adus aminte că în urmă cu doi ani am scris un articol, împreună cu eleva Bădeți Bianca, președinta CȘE și membră în CJE Mehedinți, în anul școlar 2012-2013. De fapt, l-am refăcut pe structura câtorva  idei ale elevei. Am trimis articolul la un concurs de mediu, dar nu am primit nici măcar diploma de participare. Mă rog, nu mai contează asta.  L-am căutat și l-am găsit.

”Ca cetăţeni europeni avem drepturi, dar şi obligaţii. Prin Constituţie, avem dreptul la un mediu sănătos. Daca ne dorim un mediu plăcut şi sănătos, avem obligaţia morală să respectăm şi să protejăm natura, la fel cum ne respectăm pe noi şi pe oamenii din jur.
Cea mai mare responsabilitate pentru modul în care arată natura o are omul. Mediul înconjurător constituie cartea noastră de vizită.
Cu toţii admirăm locurile minunate din Occident şi ne mirăm de realizările altora. Suntem atraşi de ţările europene, suntem uimiţi de investiţia guvernelor lor în reciclarea deşeurilor, dar uităm că singura diferenţă dintre noi si ei este investiţia în educaţia de calitate, în care educaţia pentru mediu şi sănătate sunt componente de bază. Poate la inceput au fost nişte constrângeri, dar acum, în ţările civilizate, grija pentru mediu este firească.
Noi ştim să vorbim frumos despre protejarea mediului, să venim cu argumente, pilde, modele, şi totuşi nu punem nimic în practică, schimbarea fiind mai mult pe hârtie.
Vorbim de colectarea selectivă a deşeurilor, vorbim de reciclare şi rămân concepte doar la stadiul de vorbe… Cetăţeanul trebuie învăţat să respecte mediul prin cointeresare, aşa cum se procedează în Suedia, unde dozele de metal şi sticlele de plastic sunt colectate în hipermarket-uri şi persoanele respective primesc bani pentru gestul lor. Cu bani europeni am putea genera şi noi astfel de proiecte…
Avem ONG-uri care au ca activitate de bază protecţia mediului, dar rămânem corigenţi la respectarea şi îngrijirea mediului. Dacă în străinătate, din 10 în 10 kilometri sunt toalete la liziera pădurilor, la noi peisajul este deplorabil, în acest sens. Se pare că mai uşor i-a fost lui Neil Armstrong să facă acel pas pe Lună, decât ne este nouă să învăţăm să protejăm şi să respectăm natura. Atunci unde trebuie să insistăm? Evident, pe educaţie!
Repet, un rol important il are educaţia şi, implicit, şcoala. Şcoala trebuie să cultive valori tinerei generaţii, astfel încât elevii să devină conştienţi de consecinţele faptelor lor şi să devină persoane responsabile de viitorul lor şi al naţiunii.
”În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.” şi de aceea consider că administraţiile locale şi Guvernul au obligaţia să investească în proiecte care vizează reciclarea deşeurilor.
Un mediu curat, o viaţă sănătoasă ar trebui să devină deviza cetăţenilor întregii ţări.
Protejând mediul ne protejam pe noi! Un mediul curat înseamnă mai puţine boli invazive. Din păcate, microbii circulă fără paşaport şi de aceea este imperios necesar să dăm dovadă de unitate în acţiune în tot ceea ce facem.
Întrebarea este cum? Cum putem să îi facem pe ceilalţi conştienţi că trebuie să protejăm mediul? Consider că putem atinge acest deziderat doar prin educaţia copiilor, adulţilor, vârstnicilor… De asemenea, avem nevoie de legi aplicate corect astfel încât cetăţenii să înţeleagă că sunt răspunzători de faptele lor…
Poate că ar trebui să stabilim o zi în care oamenii să fie dornici să facă curăţenie, o zi în care să arătăm că ne pasă de mediul înconjurător. Astfel încet, încet ar deveni ceva obişnuit şi de bun simţ.
Noi suntem exemplu pentru cei care vin în urma noastră. În acest mediu ne dorim să crească copiii noştri? Nu ştim să dăruim tot ce avem mai bun, să diseminăm informaţiile, nu ştim ce trebuie schimbat la noi….şi avem aşteptări de la ceilalţi? Trebuie să diseminăm fiecare idée bună, aşa cum o boală pătrunde în corpul nostru, invadându-l! Să facem ca educaţia pentru protejarea mediului să devină o „EPIDEMIE”!

Natura este foarte generoasă cu noi, ne oferă totul, fară să ne ceară nimic în schimb, decât compasiune: să n-o mutilăm! Să nu fim indiferenţi!
Poate că şi oamenii bisericii ar trebui să se implice mai mult în educaţia maselor. Depinde de noi ce vrem de la Divinitate: blândeţe sau prigoană, suferinţă sau fericire.
Un ultim rol revine autorităţilor. Un proverb românesc spune: „Frica păzeşte bostănăria”.
Haideţi să fim noi, generaţiile postcomuniste, cei care luăm în serios această datorie. Ne trebuie voinţă, înţelepciune şi curaj, dublate de dragoste pentru oameni şi pentru mediu
Pentru sănătate, pentru linişte, pentru pace – haideţi să transformăm natura într-o haină minunată, pe care să o purtăm cu mândrie!”