Patrimoniul companiilor naționale este și el lăsat de izbeliște?
Când am venit spre Bucureşti, într-o joi, 18 iunie 2015, am oprit intr-o parcare ce pe vremuri recente părea a fi fost destul de primitoare. Imaginile vorbesc de la sine si este clar că acceptăm să distrugem ceea ce construim. Se pare că și companiile naționale lasă propriul patrimoniu de izbeliște.
Când am vazut zona, un oază de verde și de pace, primul gând a fost sa le cer celor de la Petrom Romania să-mi pună la dispoziţie custodia zonei şi 500 de milioane, rambursabili dupa primul an de activitate, în cinci ani consecutivi. 🙂
Acolo ar putea fi un tărâm de vis…
Cine răspunde de patrimoniul național?
În Romania, cetăţenii există pentru stat, nu statul pentru cetăţeni, din păcate!
Până cand? Pana vom învăţa să gandim împreună si vom învăţa sa ne cerem drepturile fără a ne teme de repercursiuni.
Teroarea este atât de bine diseminată încât am auzit oameni care cred ca pot fi toţi dati afară daca sesizează anumite nereguli la locul de muncă.
Bunurile statului român au fost înstrăinate după bunul plac al unuia sau al altuia. Cred că breasla economiștilor ar trebui să iasă din starea de autosuficiență în care s-a complăcut până acum și ar trebui să facă bugetul general CONSOLIDAT al națiunii române pe ultimii 26 de ani. Numai așa vor ieși la iveală toate tertipurile și neregulile ce au dus la instaurarea în România a hoției cu acte în regulă.
România a fost sărăcită cu acordul tacit al economiștilor, în opinia mea. Orice instituție are și un director economic. Ori economiștii sunt habarniști, ori interesele au fost prea mari.
Totul a fost posibil prin neimplicarea cetățenilor în procesul decizional la nivel de instituție și comunitate.
Eu cred că fiecare pion implicat în distrugerea proprietății naționale trebuie să răspundă în fața legii și ar fi o lecție demnă astfel încât și elevii să înțeleagă că faptele atrag consecințe, chiar și atunci când crezi că ai toți sacii în căruță și nimeni nu-ți poate sta în cale…
Economiştii includ în sfera bunurilor nationale: bunurile materiale create şi acumulate, resursele naturale si rezultatele muncii intelectuale.
Naţiunea se indreaptă spre pragul superior al sărăciei. Nu mai producem aproape nimic, resursele le-am concesionat, iar şcoala am pus-o pe butuci.
Am pierdut grupul şi povestile despre Parcul Bazilescu, ajungând prea tarziu, cu 20 de minute peste ora 18, sâmbătă, 27 iunie 2015.
Cred că și autorităţile locale trebuie să răspundă pentru distrugerea patrimoniului național! Fostul teatru de vară, bijuterie arhitectonică și emblemă a culturii române, azi se află într-o stare avansată de deteriorare, datorită nepăsării cetățenilor și evident datorită nepăsării edililor.
Îmi place să instig oamenii la rațiune. Fostul meu soț nu mă suporta, când inițiam dialoguri ad-hoc cu oamenii din autobuz, la plajă, pe stradă, oriunde, pe teme comunitare, etc. Azi aș fi fost capabilă să vorbesc cu fiecare om din parc și să-l fac să realizeze dezastrul ce se abate cu voia noastră asupra patrimoniului național, dar m-am limitat la a discuta cu patru, cinci bunici sau familii care știau despre perioada de glorie a teatrului.
Ce face societatea civila? Ce fac asociaţiile de patrimoniu? Ce facem noi? Ce face mass-media? Ce fac voluntarii?
Eu am să scriu și mass-mediei, și asociațiilor de patrimoniu, și primăriei sectorului de care aparține parcul, și voluntarilor…
Teatrul trebuie să-și recapete măreția și strălucirea de odinioară. Construcția este pe rotund, oglindă a pasiunii pentru întreg a arhitectului. Coloanele arată trăinicia unei epoci și vitalitatea ei, prin actul creației.
2 iulie 2015
Clădirea din imagine a fost sediul unei fabrici de confecţii, pe vremea răposatului, deci a fost un BUN NAŢIONAL, din patrimoniul naţional.
Ce s-a ales de bunurile poporului din vremea lui Ceausescu? Unde sunt banii din privatizare? Cine răspunde de faptul că această clădire este în paragină?
Mâine am să merg la Centrul de Consiliere și Informare, București, sector 2. Poate mă edifică ei.
Bacalaureatul, între prezent și trecut
29 iunie 2015, încep probele de foc ale examenului național de BACALAUREAT. Le doresc succes tuturor elevilor care s-au înscris la acest examen, care nu este altceva decât un TEST AL MATURITĂȚII INTELECTUALE.
Promovarea bacalaureatului este cununa de lauri a absolventului de liceu, oglinda strădaniei lui pe tărâmul cunoașterii, zi de zi sau în salturi, poate chiar pe ultima sută de metri, dacă fundamentul intelectual exista.
SUCCES, dragi absolvenți de liceu! Fie ca cei buni să-și ocupe locurile meritorii! Fie ca fiecare să ocupe un loc în ierarhia rezultatelor pe măsura strădaniei!
Sunteți la o răscruce de drumuri. Dacă ați pierdut timpul la școală, vă așteaptă un soi de umilință oglindită în spectrul șomajului, drumul străinătății sau o vastă industrie a școlilor postliceale, fie antreprenoriatul și alianța antreprenorială, în cele mai fericite cazuri.
Frumoase subiecte… Nu ar trebui să fie două lucrări la fel, prin limita maximă de opționalitate a subiectelor.
🙂 Mi-aduc aminte că, într-un an, la corectare, am avut lucrări identice, slabe și foarte slabe, atât timp cât densitatea era notată cu p, iar scrisul era de semianalfabet cu care statul a cheltuit bani în zadar pentru devenirea lui intelectuală. Deși fenomenul copiatului la bacalaureat a început de prin 1996, anii 2008-2009 au fost anii de glorie ai copiatului la această evaluare națională. Erau subiectele pe site-ul ministerului. Elevii aveau fițuici pentru toate variantele. Erau înfundate toaletele școlilor, la finalul zilei de examen.
Și, oricât am vrea să ascundem această realitate, avem generații de elevi care știu că o cotizație de 100, fie 200 sau 250 de lei în liceele cu fițe, le-a asigurat promovarea bacalaureatului fără dureri de cap. Sistemul de valori a fost complet destabilizat. Se ajunsese ca cei slabi să ia note mai mari decât cei silitori și conștiincioși.
Protocol și protocol… El ar trebui desființat complet!
Felicit ministerul pentru introducerea acestor reguli. Ele nu prejudiciază cu nimic desfășurarea examenelor, doar strică ”ploile” celor ce au sperat că își pot aranja sau cumpăra cu bani acest examen. Circulă un zvon conform căruia cu 700 de euro îți este garantat examenul la matematică. Nici nu vreau să cred că avem în sistemul de educație astfel de oameni și, dacă ei sunt, invit pe cei ce au dat acești bani să facă public numele celor ce s-au dezis de meseria de dascăl și s-au apropiat de cea de vânzător.
Din experiență…
De fiecare dată la asistență, unul din membrii comisiei cere supraveghetorilor ca lucrarea scrisă a lui x sau y să fie prima sau ultima, la predarea topului de lucrări.
Poate a venit vremea să avem examene corecte pentru toți absolvenții de liceu și cei buni să aibă șansa să nu fie depășiți la evaluare de cei cu pile.
🙂 S-ar putea ca supraveghetorii să fie indulgenți și să permită copierea în timpul examenului, pentru a nu ne face de râs în fața altor județe. Întotdeauna există această posibilitate. De multe ori, supraveghetorii se coalizează cu elevii neștiutori de carte și le permit să copieze de pe ciorna vecinului sau permit să le fie dictate anumite răspunsuri din ușa sălii de examen. Dacă cu ani în urmă, când promovabilitatea era de 100%, profesorii supraveghetori făceau asta pentru o pungă de cafea sau o bijuterie din aur, azi o fac gratuit, din teamă că liceele s-ar putea comasa dacă nu au rezultate onorabile la bacalaureat, insistând pe efect, nu pe cauze, din păcate.
Destăinuiri
25. noiemb. 2014
Tinerii trebuie să țină cont de sfaturile părinților! Probabil, dacă aș fi făcut și eu asta, altfel ar fi fost viața mea.
Se pare că talentul meu a fost și este să văd partea plină a paharului, dar să o analizez și pe cea goală…
Am dat peste câteva rânduri scrise în toamna anului 2003, în București, care surprind foarte bine zbaterea și incredibila mea putere de sacrificiu…
Scriam atunci:
”Mergea și plângea. Lacrimi amare îi izvorau din ochii negri ca tăciunele, frumos conturați, încadrați de obraji fini și catifelați. Era pustiu în sufletul ei, deși viața clocotea în jurul ei.Ceea ce nu dorise să vadă, să înțeleagă, acum se răzvrătea împotriva ei, arătându-i realitatea crudă și minciuna în care trăise ca și cum incertitudinea nu mai era o ceață groasă, ci o pânză de paianjen, ce o dată ruptă, este gata să cedeze complet.
Toamnă târzie pe străzi, oamenii – grăbiți, aranjați sau ponosiți, bogați sau săraci își urmau destinele, iar ea, ea făcea eforturi să nu se prăbușească în mijlocul trotuarului sub povara adevărului ce singur țâșnise la lumină. Se împlineau 11 ani de când, fără a ține cont de părerea celor din jur, își asumase decizia ce avea să declanșeze resorturile nemulțumirii interioare curând, mult prea curând.
Oare, unde-i fusese mintea? Și-aducea aminte cum venise împreună cu el să-și anunțe familia de pasul pe care avea să-l facă. Îl vedea aievea pe papa spunându-i:
– Nu accepta! Spune-i că ai greșit! O să regreți, mai țârziu!
Iar ea, cu impertinența caracteristică vârstei, i-a spus temătoare, dar hotărâtă:
– Nu pot să mai dau înapoi. E prea târziu! Apoi, luându-și la revedere, se mutase la el.
Toate se-nvălmășeau în capul ei – părere de rău, asumare, bucurie, tristețe. Orașul, străzile, zgomotul, oamenii, măreția construcțiilor, eleganța mașinilor și finețea chipurilor copiilor o binedispuseseră, iar, apoi, ca o undă, otrava îndoielii se strecurase în sufletul ce se simțea captivă într-o relație în care nu se regăsea împlinită din toate punctele de vedere.”
În situația de față, pentru a demonstra capacitățile mele cognitive, sociale, personale am nevoie să fiu liberă, fără constrângeri din partea nimănui.
21. noiemb.2014
O să râdeți, dar vă mărturisesc că am început testarea celor ce se lăudau că-mi sunt prieteni.
Azi am fost la Cofetaria D-l Goe cu o fostă amică care în clasa a VI-a îi ținea țigările fiului meu fără ca eu să am habar de ce îndeletniciri avea și care a dat declarație scrisă inspectorului de specialitate prin care afirma că nu știa de e-mail-ul trimis de mine, de pe contul ei, către minister în care sesizam că a rămas fără catedră, iar alții cu note mai mici la examenul de titularizare/suplinire obținuseră posturi în licee cu renume, deși făcuserăm asta împreună dintr-un club internet.
Este o poveste lungă și adevărată. Cred că am deja creionat în minte un roman, romanul vieții mele. 🙂
La cofetărie am avut surpriza să fim servite de o fostă absolventă a liceului, finuță, plăcută, delicată. Am rămas plăcut impresionată când am auzit-o că vrea să îmbrățișeze cariera didactică și chiar cred că are stofă pentru o astfel de meserie ce cere calm, răbdare și dedicare, în doze nelimitate…
Vă povesteam de o altă amică care a stat anul trecut toată vara pe capul meu cu o lucrare de doctorat… Am acceptat din mai multe motive, unul fiind curiozitatea legată de munca de cercetare ce se ascunde în spatele unui astfel de demers academic. Nici vorbă de așa ceva… Cercetarea a fost făcută din condei, iar lucrarea un copy paste cu cuvinte schimbate între ele.
Acum mă întreb dacă nu cumva acesta a fost pretextul de a sta în preajma mea și de a însăila vreo urzeală demnă de telenovele. Fata a intrat în sistem, prin 2010.
Pare SF, dar la cum am văzut că se lucrează în jurul meu, nimic nu mă mai miră.
16 noiemb. 2014
Toată povestea vieţii mele, dar şi conceptia mea despre lume şi viaţă se află pe forumul educatiei. Începând cu anul 2004, am hotărât să spun ceea ce gândesc, fără menajamente. De multe ori, am studiat profilele psihologice ale persoanelor cu care am venit în contact şi am hotărât că nu vreau să cad pe panta duală a caracterului uman.
Deviza mea a devenit: “Să spui adevărul şi adevărul te va elibera.”, dar nu am luat în calcul declanşarea resorturilor răului in fiinţele neevoluate spiritual.
Am scris pe forumul educatiei despre copilăria mea, despre bucuriile vârstei, dar si despre neimplinirile ei. Analiza etapelor vieţii mele a adus-o în prim plan pe mama şi sunt sigură că adevărul scris acolo ar determina-o pe mama să se dezică de mine, asemeni altor cunoscuţi care s-au identificat a fi personajele reale din scrierile mele pe forum.
Ce cred! Am scris de tot şi de toate! Cred că în spatele jocurilor murdare la adresa mea se află o persoană influentă, fără scrupule şi hotărâtă să mă distrugă, pe mine şi familia mea.
Am scris despre politicienii locali, despre parlamentari, despre contracte fără acoperire şi despre mită şi corupţie acceptate. Am scris despre nereguli, dar am venit şi cu soluţii la inchiderea lanţului vicios. Numai o persoană influentă ar putea declanşa lanţul unor înscenări mizerabile.
Ma gandesc acum că m-am expus pe mine pericolului, dar mai ales pe fiul meu.
Eu am trăit în cei 47 de ani cât nu trăiesc alţii in zece vieţi şi nu mă tem decât de Dumnezeu, în a cărui dreptate am încredere deplină.
Ma astept, de acum, la tot felul de piedici, in calea mea şi a fiului meu. Vom face faţă sau nu, Dumnezeu-Universul va decide!
Toate aceste înscenări mizerabile au fost posibile datorită degradării naturii umane, datorită lasitatii şi lipsei valorilor morale, pe fondul unei săracii financiare, cred.
26.oct.2014
Viața mea este o poveste! Uneori mă simt ca Harap Alb!
Atât am spus că nu știu dacă există Dumnezeu, încât viața m-a pus la grea încercare, prin înscenarea mizerabilă la care s-a lucrat și încă se mai lucrează, la care trebuie să fac față cu demnitate și tărie, pentru a demonstra că ura poate deveni incontrolabilă când oamenii pierd legătura cu virtuțile biblice.
Eu am crezut întotdeauna în forța binelui, de azi o să cred în forța divinității!
Și, culmea, de ieri citesc acatiste, unul pe zi. Nu o să credeți, dar când citesc, înțeleg totul, cine, cum, când, de când se țese cu răbdare la defăimarea mea.
Mă tem că și o persoană dragă din anturajul meu este prinsă în lanțul celor fără niciun Dumnezeu…
Pentru mine nu va mai exista acest subiect. Sunt sigură că după fapte primim și răsplata!
25.iunie.2015
Eu chiar realizez că nu am avut nicio legătură afectivă cu foștii mei socri. Respect le-am purtat, întotdeauna, dumnealor datorându-le primii ani din viața lui Leo pe care l-au crescut până la vârsta de doi ani.
Când mergeam la țară, mă intersectam foarte puțin cu dumnealor. Eu nu făceam aproape nimic, nu că nu aș fi vrut, ci pentru că dumnealor nu mă lăsau să fac nimic sau orice aș fi început să fac spuneau că nu este nevoie.
În astfel de condiții, mi-am văzut fericită de preocupările mele intelectuale. Cred că în cei 23 de ani de mariaj nu am stat de vorbă cu acești oameni nici șase ore, în total, dacă ar fi să contorizez dialogurie noastre.
Socrul meu m-a uimit întotdeauna prin vitalitatea intelectuală și prin gândirea sănătoasă vizavi de neregulile existente în societate. Era la zi cu legi, amendamente, știri de orice fel, fiind un fidel cititor al ziarului Adevărul.
Mama fostului meu soț mă uimea prin ambiția de a munci continuu, până la epuizare și până la îndeplinirea obiectivului propus, fără a beneficia de ajutorul unei alte persoane. Spăla covoarele singură, în curte. Eu nu știu cum reușea. O rugam să apeleze la serviciile unei femei din sat, dar fără rezultat. Culegea corcodușe, tot până la epuizare. Ambiția extraordinară de a finaliza ceea ce începea mă făcea să-mi dau seama că eu nu voi fi niciodată pe acel tipar, al omului care muncește într-una, uneori fără noimă.
Dialogurile noastre se învârteau în jurul viselor de noapte. O visa pe fiica dumneaei, deseori. Uneori, avea senzația că vede chipul lui Isus pe perete, că-l vede în flori, că-l vede aievea, cât să te întrebi dacă pe culoare subtile mintea nu-i joacă feste, vârsta fiind înaintată. Alteori, spunea că vede aievea broderii deosebite, culori frumoase și uneori mă gândeam că suferința poate i-a deschis acest canal de refugiu din cotidian. Din când în când, îmi vorbea despre sora dumneaei, despre faptul că soțul a declarat-o nebună fără să fie, iar pe mine povestea asta mă umplea de indignare. Nu am fost foarte atentă la detalii, dar spunea ceva de sifilis contactat de femeie cât soțul era plecat pe mări și oceane, fiind marinar. Este caz penal să atentezi la integritatea psihică a unei persoane și nu înțelegeam cum de sora soacrei mele și familia ei acceptase verdictul fără să demonstreze contrariul.
Pentru mine, viața este o bucurie. Pentru soacra mea, viața era o povară. Nu aveam niciun numitor comun legat de filosofia vieții și de aceea preferam să mă retrag spre preocupările mele intelectuale.
27 iunie 2015
Mă îngrijora în ultimul timp starea dumneaei de sănătate. Ne povestea, când ajungeam la țară, că a început să să aibă pierderi de echilibru. Ultima dată căzuse în baie. Știți ce m-a uimit? Își rupsese cercelul și nu am găsit explicația logică a incidentului, exceptând căzătura din cauza echilibrului fragil, datorat vârstei. Cum să se rupă un cercel, în cădere? Era de-a dreptul zdrobit, când ni l-a arătat.
Eu, de multe ori, am pus sub semnul întrebării starea dumneaei de sănătate, ținând cont de vedeniile cu Isus și imagini prin frunze. La un moment dat mi-a spus că au intrat hoții în casă și i-au dispărut lucruri de-ale dumneaei. În casa de sus locuiam doar noi. Am schimbat yala și, spre surprinderea mea, în timp, am găsit câteva din lucrurile declarate a fi dispărute.
Cred că femeia aceasta nu m-a suportat niciodată. La nuntă, toată lumea le-a spus că nu eram de nasul fiului lor și, probabil, asta a declanșat antipatia față de mine, antipatie pe care am amplificat-o și eu, spunându-i gândurile mele vizavi de suferința pe care a îndurat-o din cauza fiului său, care nu a avut o adolescență tocmai normală. Îmi vorbea de educația dată altora și dumneaei nu reușise să-i vadă și să-i semnaleze defectele propriului fiu. Ce ironie!
09.07.2015
O întâmplare adevărată, distractivă sau nu…
Cu ceva ani în urmă și-au anunțat vizita doi buni amici, fosta mea colegă de facultate și soțul ei, împreună cu cei doi copii. Pentru mine, casa plină este un prilej de bucurie, deci vestea sosirii lor m-a activat. Pentru că era vară, pentru că era foarte cald, am decis să-i ducem câteva zile la foștii mei socri. Cu o săptămână înainte, m-am apucat să răstorn casa, în sensul că am scos tot, am scuturat, am bătut covoare, singură, căci cred că nu stăteam foarte bine cu finanțele, ca să-mi permit o femeie ca ajutor. Privind în urmă, îmi dau seama că fostul meu soț nu prea aducea bani în casă, și acumula și datorii. Eu am un stil foarte calculat, ordonat, astfel încât să distribui banii mei pentru a mă delecta, plimba, satisface mici capricii culinare, deși cu masa mergeam pe mâna lui, atunci, din păcate.
Și acum vine rușinea, căci pentru mine a fost o rușine. M-am dat peste cap să-i aștept așa cum îmi place mie și să vedeți ce tărășenie a ieșit. La băița copilului, căci între timp colega mea născuse și nu m-a mai solicitat să-i botez al doilea copil, decizie care pe mine nu m-a deranjat, știind că fostul meu soț nu suportă deplasările, la botezul primului copil, până să ajungem la destinație crezusem că merg direct la divorț, era nervos, grăbit pretextul fiind căldura, deci, la băița copilului, colega mea mi-a arătat un purice. Niciodată nu am avut de a face cu astfel de insecte. De când mă știu scutur tot, chiar o enervam pe bunica cu obiceiurile mele. Explicația este simplă, sunt alergică la insecte, și eu, și Leo…
Socri mei dădeau cu ceva prafuri în camerele de jos, unde își duc zilele, și motivau că pisica sau câinele sunt răspunzătoare de apariția puricilor. Mi-aduc acum aminte că, într-un an, pisica a născut în patul lui Leo, dar purici n-au fost în casa de sus niciodată. Eu nu am găsit explicația apariției acelor insecte în camera de sus, taman unde stăteau musafirii, cu atât mai mult cu cât cu o săptămână înainte personal am scuturat tot.
În februarie 2015 am introdus divorțul amiabil la Evidența Populației, Drobeta Turnu Severin. M-am mutat din Aleea Castanilor pe Carpați, Drobeta Turnu Severin, deci am revenit la domiciliul dinainte de căsătorie în cartea de identitate. În septembrie 2018 m-am detașat în București la Colegiul Economic Viilor. În 2019-2021 am fost detașată la Colegiul Național Victor Babeș, iar anul acesta școlar, 2021-2022 la Liceul Teoretic Dante Alighieri.
Nu am regretat niciodată decizia de a pleca de la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, spre alte licee din București, prin detașare!
Noaptea Sânzienelor…
Ieri, 23 iunie 2015, am ajuns la ”Noaptea Sânzienelor”, dar nu la Muzeul Satului, ci la Administrația Publică a sectorului 1. Ca o zână bună, ne-a ieșit în cale o doamnă, taman dinspre Piața Presei a Parcului Herăstrău. Leo nu a fost foarte încântat de șansa de orientare, oferită spontan de natura umană, refugiul nostru fiind la Hard Rock Caffe, în caz de eșec…cultural.
Am ajuns, după ce ne-am strecurat printre mașini haotic parcate, vinovați fiind posesorii lor doar pentru faptul că nu insistă pe lângă autoritățile locale să înființeze (măcar) parcări metalice suprapuse.
Evenimentul a fost organizat cu mult bun gust, iubitorul de povești fiind întâmpinat de la intrarea în parcul gazdă de un număr impresionant de iele, fete tinere, cu rochii de culoarea soarelui, în miezul zilei de vară. Zâmbitoare și atente la fiecare invitat, ofereau pliantul evenimentului și prindeau în piept câte-o floare de sânziană, aducând, parcă, din puterea pământului vibrația necontenită a universului.
Expoziția de ii, elementul autenticității spiritualității românești, a adus în prim-plan o calitate neîndoielnică a evoluției artei tradiționale.
Cei mici, dar și cei mari, până la deschiderea oficială a evenimentului în armonia notelor muzicale ce dictează mișcări corporale uluitoare sub bagheta simțurilor proprii sau ale unui coregraf, au fost atrași de feeria baloanelor de spumă, cu atât mai mult cu cât curioșii aveau șansa de a mânui singuri bețele, care, corect folosite, dădeau, pe moment, viață unui balon de spumă uriaș.
Spre luminarea mea, am aflat de existența Asociației Culturale ”Patrimoniu pentru viitor”, cât și de concursurile organizate sub egida acestei asociații.
Dansul sânzienelor mici, cuvântul de deschidere și prezentarea comitetului de organizare a evenimentului, premierea elevilor participanți la concursul ”Personalități din jurul nostru”, cât și programul artistic au început și s-au derulat la ora la care și țânțarii prind puteri atât de mari încât fac insuportabilă viața celor ce au curaj să le iasă în cale, ceea ce înseamnă că nici Bucureștiul nu a beneficiat de raiduri aeriene dispersoare de soluții chimice care să le vină de hac micilor vietăți. Din cauza țânțarilor, mai devreme decât îmi propusesem, am părăsit tărâmul ce devenise de basm prin sutele de făclii ce aduceau cu ele magia nopților în care ielele se arătau pentru o clipă muritorilor…
Și ca spiritul universului să reînvie, organizatorii au avut o idee genială, în opinia mea. Ielele au împărțit, în stânga și în dreapta, frânturi de-nțelepciune, culoare de spiritualitate spre înțelesurile existenței umane.
Nici nu puteam să extrag un citat mai frumos:
”Trăiește-ți viața ca și cum tot ceea ce faci devine o lege universală.” – I. Kant
Leo, care este tot timpul nemulțumit, a extras și el un citat pe măsura:
”A fi fericit înseamnă să apreciezi ceea ce ai, nu ceea ce nu ai.” – Woddy Allen
Opinii, opinii... 