25. noiemb. 2014

Tinerii trebuie să țină cont de sfaturile părinților! Probabil, dacă aș fi făcut și eu asta, altfel ar fi fost viața mea.
Se pare că talentul meu a fost și este să văd partea plină a paharului, dar să o analizez și pe cea goală…
Am dat peste câteva rânduri scrise în toamna anului 2003, în București, care surprind foarte bine zbaterea și incredibila mea putere de sacrificiu…
Scriam atunci:
”Mergea și plângea. Lacrimi amare îi izvorau din ochii negri ca tăciunele, frumos conturați, încadrați de obraji fini și catifelați. Era pustiu în sufletul ei, deși viața clocotea în jurul ei.Ceea ce nu dorise să vadă, să înțeleagă, acum se răzvrătea împotriva ei, arătându-i realitatea crudă și minciuna în care trăise ca și cum incertitudinea nu mai era o ceață groasă, ci o pânză de paianjen, ce o dată ruptă, este gata să cedeze complet.
Toamnă târzie pe străzi, oamenii – grăbiți, aranjați sau ponosiți, bogați sau săraci își urmau destinele, iar ea, ea făcea eforturi să nu se prăbușească în mijlocul trotuarului sub povara adevărului ce singur țâșnise la lumină. Se împlineau 11 ani de când, fără a ține cont de părerea celor din jur, își asumase decizia ce avea să declanșeze resorturile nemulțumirii interioare curând, mult prea curând.
Oare, unde-i fusese mintea? Și-aducea aminte cum venise împreună cu el să-și anunțe familia de pasul pe care avea să-l facă. Îl vedea aievea pe papa spunându-i:
– Nu accepta! Spune-i că ai greșit! O să regreți, mai țârziu!
Iar ea, cu impertinența caracteristică vârstei, i-a spus temătoare, dar hotărâtă:
– Nu pot să mai dau înapoi. E prea târziu! Apoi, luându-și la revedere, se mutase la el.
Toate se-nvălmășeau în capul ei – părere de rău, asumare, bucurie, tristețe. Orașul, străzile, zgomotul, oamenii, măreția construcțiilor, eleganța mașinilor și finețea chipurilor copiilor o binedispuseseră, iar, apoi, ca o undă, otrava îndoielii se strecurase în sufletul ce se simțea captivă într-o relație în care nu se regăsea împlinită din toate punctele de vedere.”

21. noiemb.2014

O să râdeți, dar vă mărturisesc că am început testarea celor ce se lăudau că-mi sunt prieteni.
Azi am fost la Cofetaria D-l Goe cu o fostă amică care în clasa a VI-a îi ținea țigările fiului meu fără ca eu să am habar de ce îndeletniciri avea și care a dat declarație scrisă inspectorului de specialitate prin care afirma că nu știa de e-mail-ul trimis de mine, de pe contul ei, către minister în care sesizam că a rămas fără catedră, iar alții cu note mai mici la examenul de titularizare/suplinire obținuseră posturi în licee cu renume, deși făcuserăm asta împreună dintr-un club internet.

16 noiemb. 2014

Toată povestea vieţii mele, dar şi conceptia mea despre lume şi viaţă se află pe forumul educatiei. Începând cu anul 2004, am hotărât să spun ceea ce gândesc, fără menajamente. De multe ori, am studiat profilele psihologice ale persoanelor cu care am venit în contact şi am hotărât că nu vreau să cad pe panta duală a caracterului uman.
Deviza mea a devenit: „Să spui adevărul şi adevărul te va elibera.”, dar nu am luat în calcul declanşarea resorturilor răului in fiinţele neevoluate spiritual.
Am scris pe forumul educatiei despre copilăria mea, despre bucuriile vârstei, dar si despre neimplinirile ei. Analiza etapelor vieţii mele a adus-o în prim plan pe mama şi sunt sigură că adevărul scris acolo ar determina-o pe mama să se dezică de mine, asemeni altor cunoscuţi care s-au identificat a fi personajele reale din scrierile mele pe forum.
Ce cred! Am scris de tot şi de toate! Cred că în spatele jocurilor murdare la adresa mea se află o persoană influentă, fără scrupule şi hotărâtă să mă distrugă, pe mine şi familia mea.
Am scris despre politicienii locali, despre parlamentari, despre contracte fără acoperire şi despre mită şi corupţie acceptate. Am scris despre nereguli, dar am venit şi cu soluţii la inchiderea lanţului vicios. Numai o persoană influentă ar putea declanşa lanţul unor înscenări mizerabile.
Ma gandesc acum că m-am expus pe mine pericolului, dar mai ales pe fiul meu.
Eu am trăit în cei 47 de ani cât nu trăiesc alţii in zece vieţi şi nu mă tem decât de Dumnezeu, în a cărui dreptate am încredere deplină.
Ma astept, de acum, la tot felul de piedici, in calea mea şi a fiului meu. Vom face faţă sau nu, Dumnezeu-Universul va decide!
Toate aceste înscenări mizerabile au fost posibile datorită degradării naturii umane, datorită lasitatii şi lipsei valorilor morale, pe fondul unei săracii financiare, cred.

26.oct.2014

Viața mea este o poveste! Uneori mă simt ca Harap Alb!
Atât am spus că nu știu dacă există Dumnezeu, încât viața m-a pus la grea încercare, prin înscenarea mizerabilă la care s-a lucrat și încă se mai lucrează, la care trebuie să fac față cu demnitate și tărie, pentru a demonstra că ura poate deveni incontrolabilă când oamenii pierd legătura cu virtuțile biblice.
Eu am crezut întotdeauna în forța binelui, de azi o să cred în forța divinității!
Și, culmea, de ieri citesc acatiste, unul pe zi. Nu o să credeți, dar când citesc, înțeleg totul, cine, cum, când, de când se țese cu răbdare la defăimarea mea.
Mă tem că și o persoană dragă din anturajul meu este prinsă în lanțul celor fără niciun Dumnezeu…
Pentru mine nu va mai exista acest subiect. Sunt sigură că după fapte primim și răsplata!

25.iunie.2015

Eu chiar realizez că nu am avut nicio legătură afectivă cu foștii mei socri. Respect le-am purtat, întotdeauna, dumnealor datorându-le primii ani din viața lui Leo pe care l-au crescut până la vârsta de doi ani.
Când mergeam la țară, mă intersectam foarte puțin cu dumnealor. Eu nu făceam aproape nimic, nu că nu aș fi vrut, ci pentru că dumnealor nu mă lăsau să fac nimic sau orice aș fi început să fac spuneau că nu este nevoie.
În astfel de condiții, mi-am văzut fericită de preocupările mele intelectuale. Cred că în cei 23 de ani de mariaj nu am stat de vorbă cu acești oameni nici șase ore, în total, dacă ar fi să contorizez dialogurie noastre.
Socrul meu m-a uimit întotdeauna prin vitalitatea intelectuală și prin gândirea sănătoasă vizavi de neregulile existente în societate. Era la zi cu legi, amendamente, știri de orice fel, fiind un fidel cititor al ziarului Adevărul.
Mama fostului meu soț mă uimea prin ambiția de a munci continuu, până la epuizare și până la îndeplinirea obiectivului propus, fără a beneficia de ajutorul unei alte persoane. Spăla covoarele singură, în curte. Eu nu știu cum reușea. O rugam să apeleze la serviciile unei femei din sat, dar fără rezultat. Culegea corcodușe, tot până la epuizare. Ambiția extraordinară de a finaliza ceea ce începea mă făcea să-mi dau seama că eu nu voi fi niciodată pe acel tipar, al omului care muncește într-una, uneori fără noimă.
Dialogurile noastre se învârteau în jurul viselor de noapte. O visa pe fiica dumneaei, deseori. Uneori, avea senzația că vede chipul lui Isus pe perete, că-l vede în flori, că-l vede aievea, cât să te întrebi dacă pe culoare subtile mintea nu-i joacă feste, vârsta fiind înaintată. Alteori, spunea că vede aievea broderii deosebite, culori frumoase și uneori mă gândeam că suferința poate i-a deschis acest canal de refugiu din cotidian. Din când în când, îmi vorbea despre sora dumneaei, despre faptul că soțul a declarat-o nebună fără să fie, iar pe mine povestea asta mă umplea de indignare. Nu am fost foarte atentă la detalii, dar spunea ceva de sifilis contactat de femeie cât soțul era plecat pe mări și oceane, fiind marinar. Este caz penal să atentezi la integritatea psihică a unei persoane și nu înțelegeam cum de sora soacrei mele și familia ei acceptase verdictul fără să demonstreze contrariul.
Pentru mine, viața este o bucurie. Pentru soacra mea, viața era o povară. Nu aveam niciun numitor comun legat de filosofia vieții și de aceea preferam să mă retrag spre preocupările mele intelectuale.

27 iunie 2015

Mă îngrijora în ultimul timp starea dumneaei de sănătate. Ne povestea, când ajungeam la țară, că a început să să aibă pierderi de echilibru. Ultima dată căzuse în baie. Știți ce m-a uimit? Își rupsese cercelul și nu am găsit explicația logică a incidentului, exceptând căzătura din cauza echilibrului fragil, datorat vârstei. Cum să se rupă un cercel, în cădere? Era de-a dreptul zdrobit, când ni l-a arătat.

Eu, de multe ori, am pus sub semnul întrebării starea dumneaei de sănătate, ținând cont de vedeniile cu Isus și imagini prin frunze. La un moment dat mi-a spus că au intrat hoții în casă și i-au dispărut lucruri de-ale dumneaei. În casa de sus locuiam doar noi. Am schimbat yala și, spre surprinderea mea, în timp, am găsit câteva din lucrurile declarate a fi dispărute.

Cred că femeia aceasta nu m-a suportat niciodată. La nuntă, toată lumea le-a spus că nu eram de nasul fiului lor și, probabil, asta a declanșat antipatia față de mine, antipatie pe care am amplificat-o și eu, spunându-i gândurile mele vizavi de suferința pe care a îndurat-o din cauza fiului său, care nu a avut o adolescență tocmai normală. Îmi vorbea de educația dată altora și dumneaei nu reușise să-i vadă și să-i semnaleze defectele propriului fiu. Ce ironie!

09.07.2015

O întâmplare adevărată, distractivă sau nu…
Cu ceva ani în urmă și-au anunțat vizita doi buni amici, fosta mea colegă de facultate și soțul ei, împreună cu cei doi copii. Pentru mine, casa plină este un prilej de bucurie, deci vestea sosirii lor m-a activat. Pentru că era vară, pentru că era foarte cald, am decis să-i ducem câteva zile la foștii mei socri. Cu o săptămână înainte, m-am apucat să răstorn casa, în sensul că am scos tot, am scuturat, am bătut covoare, singură, căci cred că nu stăteam foarte bine cu finanțele, ca să-mi permit o femeie ca ajutor. Privind în urmă, îmi dau seama că fostul meu soț nu prea aducea bani în casă, și acumula și datorii. Eu am un stil foarte calculat, ordonat, astfel încât să distribui banii mei pentru a mă delecta, plimba, satisface mici capricii culinare, deși cu masa mergeam pe mâna lui, atunci, din păcate.
Și acum vine rușinea, căci pentru mine a fost o rușine. M-am dat peste cap să-i aștept așa cum îmi place mie și să vedeți ce tărășenie a ieșit. La băița copilului, căci între timp colega mea născuse și nu m-a mai solicitat să-i botez al doilea copil, decizie care pe mine nu m-a deranjat, știind că fostul meu soț nu suportă deplasările, la botezul primului copil, până să ajungem la destinație crezusem că merg direct la divorț, era nervos, grăbit pretextul fiind căldura, deci, la băița copilului, colega mea mi-a arătat un purice. Niciodată nu am avut de a face cu astfel de insecte. De când mă știu scutur tot, chiar o enervam pe bunica cu obiceiurile mele. Explicația este simplă, sunt alergică la insecte, și eu, și Leo…
Socri mei dădeau cu ceva prafuri în camerele de jos, unde își duc zilele, și motivau că pisica sau câinele sunt răspunzătoare de apariția puricilor. Mi-aduc acum aminte că, într-un an, pisica a născut în patul lui Leo, dar purici n-au fost în casa de sus niciodată. Eu nu am găsit explicația apariției acelor insecte în camera de sus, taman unde stăteau musafirii, cu atât mai mult cu cât cu o săptămână înainte personal am scuturat tot.

În februarie 2015 am introdus divorțul amiabil la Evidența Populației, Drobeta Turnu Severin. M-am mutat din Aleea Castanilor pe Carpați, Drobeta Turnu Severin, deci am revenit la domiciliul dinainte de căsătorie în cartea de identitate. În septembrie 2018 m-am detașat în București la Colegiul Economic Viilor. În 2019-2021 am fost detașată la Colegiul Național Victor Babeș, iar anul acesta școlar, 2021-2022 la Liceul Teoretic Dante Alighieri.

Nu am regretat niciodată decizia de a pleca de la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, spre alte licee din București, prin detașare!