http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/boala-a-fi-mereu-nemultumit-10323882/

Eu am râs copios când am citit acest articol. Cred că este o boală să te adaptezi la anormal sau, altfel spus, nu poți fi sănătos când trăiești în minciună și vezi doar partea plină a paharului, fără să o analizezi pe cea goală.
Eu nu sunt nemulțumită, eu sunt neîmpăcată că oamenii nu pot trăi viața la superlativ. Zilele mele sunt pline de frumos și de armonie, prin preocupările pe care le am.
Părinții mei au avut încredere debordantă în mine. Am fost copilul apreciat, uneori chiar mi se părea că tata exagerează cu mândria lui față de mine și asta a continuat și în adolescență.
Maturitatea avea fundamentul unui copil vesel, deci maturitatea avea tot ce-i trebuia pentru a înfrunta anturajul și răutățile lui, probabil, ca reacție la atitudinea mea de superioritate, atitudine cu care m-am născut, cred. Privind în urmă, consider că tot răul spre bine sau ce nu te omoară, te întărește… Puterile mele au crescut de la an la an și într-un an cât nu apucă unii într-o viață, căci tot mi-au plăcut poveștile…
De depresie nici nu poate fi vorba. Prin natura firii mele, îmi păstrez o doză de veselie și în momentele de supărare. Cât despre perfecțiune, da, îmi place să investesc în evoluția mea pe toate planurile. Tata spunea că scopul nostru pe pământ este să tindem spre perfecțiune, eu cred că este acela de a evolua spiritual. Undeva, cele două concepții se întrepătrund.
NICIODATĂ NU MĂ AUTOCOMPĂTIMESC! Exclus! Caut soluții și la momentul oportun ele apar.
Autorul articolului este novice în psihologie. Nemulțumirea nu este totuna cu negativismul. Exemplul autorului cu femeia care își dorea mereu altceva este greșit ales. În opinia mea, femeia era într-o normalitate deplină, neacceptând amăgitoarea rutină, știut fiind că ea devine cadru propice plafonării.
Eu fac tot ce trebuie până mă declar mulțumită.