Radiografia săptămânii 23-30 iulie 2015
(I)Plecarea spre Chișinău…
În data de 22 iulie am venit de la București, cu un tren în care aerul condiționat lăsa de dorit. Până la urmă, am scăpat de disconfortul termic, controlorul resetând aparatul, noroc de care nu am avut parte și la sosirea în București, atunci mergând cu geamurile deschise.
În data de 23 iulie trebuia să pornesc spre Chișinău. Punctul de plecare era din vama Porțile de Fier, dar până la ora 15, eu aveam foarte multe aspecte de pus la punct, ce vizau viața personală. Nu știu cum am reușit… M-am trezit la ora 10 și la 10.30 am plecat spre sediul Vodafone din cartierul Crihala. Telefonul meu a cedat definitiv și trebuia să găsesc o soluție. Cum abonamentul împlinea doi ani abia în martie 2016, m-am văzut nevoită să fac un abonament nou pe numele mamei. Am luat telefonul și am promis că revin să semnez actele. M-am îndreptat spre bancomatul Raiffeissen. Am avut noroc și la Stil, la coafor, am ajuns la momentul prielnic astfel încât nu am avut de așteptat și o angajată amabilă mi-a întins părul cu placa. Surpriza a fost la plată, 35 de lei. Dacă mă tundeam, părul mi-l întindea cu placa la un cost de 20 de lei, dar pentru că doar m-am aranjat, costul a fost de 35 de lei. Am râs pe marginea acestui subiect cu doamnele și chiar le-am spus că în București costul unul întins cu placa a fost de 20 de lei, cu bon de casă.
Mă rog, mulțumită de înfățișarea mea, am pornit spre Poliție, cu taxiul, evident. Am stat la coadă, după ce am plătit chitanțele aferente unui pașaport temporar și după ce m-am izbit de refractaritatea persoanei care încasa sumele în incinta sediului poliției. Când am ajuns pe scaunul cu pricina, ofițerul mi-a spus că am pașaport valabil până în 2018, dat, totuși, trebuie schimbat, în urma schimbării numelui, la starea civilă. Mi-a solicitat pașaportul vechi. M-am gândit că este la vechiul domiciliu. Mi-am sunat fostul soț. Ne-am intersectat pe strada Orly. Am rugat taximetristul să mă aștepte. În sertarul cu documente personale nici vorbă de pașaport. Atunci m-am gândit că poate mi l-a adus fiul meu și eu nu am acordat atenție acestui aspect. Într-adevăr, pașaportul era la noul meu domiciliu. Mă rog, am trecut peste ironia fostului soț care m-a întrebat dacă nu cumva îmi este teamă că îmi poate lua glanda. Nu m-am temut de el nici când mi-a pus un briceag la gât, fără să observ, tot într-un spirit de glumă, cum spunea el, deși mie mi s-a părut destul de deplasat gestul – înaintea acceptării divorțului.
Mă rog. Vă dați seama că la coadă am stat de vorbă cu persoanele aflate în așteptare, ca și mine. Am aflat foarte multe aspecte despre organizarea existentă în alte țări, dar și câteva aspecte care vizau dezorganizarea și lipsa respectului față de românii plecați în țări străine. La ora 12.30 intrasem în baza de date cu noul meu nume. Am plecat cu taxiul, nu înainte de a face niște cumpărături pentru drum. Le-am lăsat mamei, care mi-a îndeplinit dorința și s-a apucat să facă șnițele. M-am întors la Vodafone să semnez contractul și am ajuns acasă. Cu bagajul cu care am venit de la București și de la mare, am plecat spre Chișinău. Am avut timp să-mi fac un duș, dar nu am mai avut timp să servesc prânzul, grăbindu-mă ca la ora 15 să fiu la locul de întâlnire stabilit. Am chemat taxiul. Am fost să ridic pașaportul, iar la Schela ceasul taxiului arăta deja 14 lei. Am aflat între timp că autocarul are 30 de minute întârziere și, în condițiile acestea, am hotărât să cobor și să iau autobuzul. În momentul acesta, mi-am luat bagajul, dar am uitat plasa cu mâncare. Nu mă miră acest aspect, deoarece, de când mă știu, dacă am două plase, una o uit, asta pentru că nu sunt învățată să car ceva. Mă rog, am ajuns în vamă cu o mașină particulară, deși venise și autobuzul, între timp. În vamă am realizat că nu am plasa unde se aflau gustări din care abia așteptam să mă înfrupt. Nu m-am lăsat păgubașă. Am sunat firma de taxi și am rugat despecera să anunțe taximetristul să ducă plasă la domiciliu. Îmi părea rău doar de șnițele, restul erau produse de magazin, sucuri, cornuri, biscuiți, apă, batoane dietetice, etc.
Autocarul a ajuns la ora 16. Între timp, eu m-am împrietenit cu grupul de sârbi și am făcut haz de necaz de situația ingrată în care mă aflam, flămândă și fără nicio perspectivă de a cumpăra ceva din vamă, căci toate magazinele erau închise, nu închise, puse pe butuci. Am primit și o sticlă de apă de la ofițerul de poliție. În autocar, am mâncat un sandvich, căci nu am refuzat oferta unei doamne din Serbia, nci eu, nici președinteșe AGIRo. În Craiova, m-am liniștit. Mi-am cumpărat cele necesare astfel încât foamea să nu-mi dea târcoale până la Chișinău. Pe drum, au urcat colegii din Craiova, din București, Galați, etc. Am avut ceva momente de așteptare în Iași. Colegii sârbi nu au primit viza de intrare în Moldova decât după intervenția primarului Chișinăului, și asta mai târziu.
Am avut peripeții și în Iași. Șoferii nu găseau consulatul. Am fost la catedrala unde se aflau moaștele sfintei Paraschiva. Eu nu am ajuns la moaște, dar am intrat în biserică. Căutam o toaletă. Am un prost obicei, dimineața merg la toaletă. Dacă uneori beau cafea cu miere, când sunt în deplasare, de data aceasta organismul meu și-a cerut drepturile fără niciun adjuvant. Mă rog, am găsit o toaletă mizerabilă, lângă catedrală. Am pierdut grupul. Am pornit singură pe alei. Am ajuns la Hotelul Unirea și, revenind în zona catedralei, am găsit o cafenea selectă, cu niște tineri foarte drăguți și cu o toaletă foarte cochetă și foarte curată. Mi-am încărcat telefonul. Au mai fost momente de așteptare, până ce tot grupul s-a adunat.
În data de 22 iulie am venit de la București, cu un tren în care aerul condiționat lăsa de dorit. Până la urmă, am scăpat de disconfortul termic, controlorul resetând aparatul, noroc de care nu am avut parte și la sosirea în București, atunci mergând cu geamurile deschise.
În data de 23 iulie trebuia să pornesc spre Chișinău. Punctul de plecare era din vama Porțile de Fier, dar până la ora 15, eu aveam foarte multe aspecte de pus la punct, ce vizau viața personală. Nu știu cum am reușit… M-am trezit la ora 10 și la 10.30 am plecat spre sediul Vodafone din cartierul Crihala. Telefonul meu a cedat definitiv și trebuia să găsesc o soluție. Cum abonamentul împlinea doi ani abia în martie 2016, m-am văzut nevoită să fac un abonament nou pe numele mamei. Am luat telefonul și am promis că revin să semnez actele. M-am îndreptat spre bancomatul Raiffeissen. Am avut noroc și la Stil, la coafor, am ajuns la momentul prielnic astfel încât nu am avut de așteptat și o angajată amabilă mi-a întins părul cu placa. Surpriza a fost la plată, 35 de lei. Dacă mă tundeam, părul mi-l întindea cu placa la un cost de 20 de lei, dar pentru că doar m-am aranjat, costul a fost de 35 de lei. Am râs pe marginea acestui subiect cu doamnele și chiar le-am spus că în București costul unul întins cu placa a fost de 20 de lei, cu bon de casă.
Mă rog, mulțumită de înfățișarea mea, am pornit spre Poliție, cu taxiul, evident. Am stat la coadă, după ce am plătit chitanțele aferente unui pașaport temporar și după ce m-am izbit de refractaritatea persoanei care încasa sumele în incinta sediului poliției. Când am ajuns pe scaunul cu pricina, ofițerul mi-a spus că am pașaport valabil până în 2018, dat, totuși, trebuie schimbat, în urma schimbării numelui, la starea civilă. Mi-a solicitat pașaportul vechi. M-am gândit că este la vechiul domiciliu. Mi-am sunat fostul soț. Ne-am intersectat pe strada Orly. Am rugat taximetristul să mă aștepte. În sertarul cu documente personale nici vorbă de pașaport. Atunci m-am gândit că poate mi l-a adus fiul meu și eu nu am acordat atenție acestui aspect. Într-adevăr, pașaportul era la noul meu domiciliu. Mă rog, am trecut peste ironia fostului soț care m-a întrebat dacă nu cumva îmi este teamă că îmi poate lua glanda. Nu m-am temut de el nici când mi-a pus un briceag la gât, fără să observ, tot într-un spirit de glumă, cum spunea el, deși mie mi s-a părut destul de deplasat gestul – înaintea acceptării divorțului.
Mă rog. Vă dați seama că la coadă am stat de vorbă cu persoanele aflate în așteptare, ca și mine. Am aflat foarte multe aspecte despre organizarea existentă în alte țări, dar și câteva aspecte care vizau dezorganizarea și lipsa respectului față de românii plecați în țări străine. La ora 12.30 intrasem în baza de date cu noul meu nume. Am plecat cu taxiul, nu înainte de a face niște cumpărături pentru drum. Le-am lăsat mamei, care mi-a îndeplinit dorința și s-a apucat să facă șnițele. M-am întors la Vodafone să semnez contractul și am ajuns acasă. Cu bagajul cu care am venit de la București și de la mare, am plecat spre Chișinău. Am avut timp să-mi fac un duș, dar nu am mai avut timp să servesc prânzul, grăbindu-mă ca la ora 15 să fiu la locul de întâlnire stabilit. Am chemat taxiul. Am fost să ridic pașaportul, iar la Schela ceasul taxiului arăta deja 14 lei. Am aflat între timp că autocarul are 30 de minute întârziere și, în condițiile acestea, am hotărât să cobor și să iau autobuzul. În momentul acesta, mi-am luat bagajul, dar am uitat plasa cu mâncare. Nu mă miră acest aspect, deoarece, de când mă știu, dacă am două plase, una o uit, asta pentru că nu sunt învățată să car ceva. Mă rog, am ajuns în vamă cu o mașină particulară, deși venise și autobuzul, între timp. În vamă am realizat că nu am plasa unde se aflau gustări din care abia așteptam să mă înfrupt. Nu m-am lăsat păgubașă. Am sunat firma de taxi și am rugat despecera să anunțe taximetristul să ducă plasă la domiciliu. Îmi părea rău doar de șnițele, restul erau produse de magazin, sucuri, cornuri, biscuiți, apă, batoane dietetice, etc.
Autocarul a ajuns la ora 16. Între timp, eu m-am împrietenit cu grupul de sârbi și am făcut haz de necaz de situația ingrată în care mă aflam, flămândă și fără nicio perspectivă de a cumpăra ceva din vamă, căci toate magazinele erau închise, nu închise, puse pe butuci. Am primit și o sticlă de apă de la ofițerul de poliție. În autocar, am mâncat un sandvich, căci nu am refuzat oferta unei doamne din Serbia, nci eu, nici președinteșe AGIRo. În Craiova, m-am liniștit. Mi-am cumpărat cele necesare astfel încât foamea să nu-mi dea târcoale până la Chișinău. Pe drum, au urcat colegii din Craiova, din București, Galați, etc. Am avut ceva momente de așteptare în Iași. Colegii sârbi nu au primit viza de intrare în Moldova decât după intervenția primarului Chișinăului, și asta mai târziu.
Am avut peripeții și în Iași. Șoferii nu găseau consulatul. Am fost la catedrala unde se aflau moaștele sfintei Paraschiva. Eu nu am ajuns la moaște, dar am intrat în biserică. Căutam o toaletă. Am un prost obicei, dimineața merg la toaletă. Dacă uneori beau cafea cu miere, când sunt în deplasare, de data aceasta organismul meu și-a cerut drepturile fără niciun adjuvant. Mă rog, am găsit o toaletă mizerabilă, lângă catedrală. Am pierdut grupul. Am pornit singură pe alei. Am ajuns la Hotelul Unirea și, revenind în zona catedralei, am găsit o cafenea selectă, cu niște tineri foarte drăguți și cu o toaletă foarte cochetă și foarte curată. Mi-am încărcat telefonul. Au mai fost momente de așteptare, până ce tot grupul s-a adunat.
Opinii, opinii... 