Ca să construiești sau să cumperi o casă, în zilele noastre, ai nevoie de bani, de foarte mulți bani. Existența muritorilor se învârte în jurul banilor. Din muncă cinstită mai greu se fac bani, cu toate aceste unii învârt banii cu lopata, iar alții se zbat la limita sărăciei. Oamenii nu mai au siguranța locului de muncă. Mulți aleg să muncească în străinătate și cu banii strânși să-și construiască o casă. Cei ce au un venit garantat se încumetă să achiziționeze un împrumut pentru a cumpăra, construi sau renova o casă. Indiferent de situație, din 2011 se ia în calcul și performanța energetică a clădirilor și certificatul energetic devine obligatoriu din 2013, conform reglementărilor impuse odată cu intrarea României în UE.
Reabilitarea energetică a unei clădiri îți poate da dureri de cap. Sunt foarte multe măsuri de reabilitare energetică ce pot fi luate, dar și acestea depind de disponibilitatea financiară a proprietarului clădirii. Uitându-te în jur, nu ai zice că oamenii sunt dispuși să învestească într-un audit energetic și nici în creșterea eficienței energetice a clădirilor. Primăriile orașelor și satelor ar trebui să aibă proiecte de dezvoltare urbană și rurală, care să cuprindă anveloparea tuturor clădirilor, concomitent cu montarea geamurilor termopane. Hei! Cum ar fi? Bat câmpii, evident! Primăriile noastre nu sunt capabile să scrie proiecte pentru irigații sau sisteme de canalizare și eu vorbesc despre anveloparea clădirilor, când în mediu rural unele case sunt din chirpici, altele stau să cadă și altele sunt ineficiente energetic…
Și uite cum îmi zboară gândul iar la nevoile altora… Să revin la centrul meu de comandă. Să încerc să aduc o clădire de la eficența energetică F sau G, la nivel B sau C. Cum? Aș izola tavanul clădirii, aș pune geamuri termopane, aș dubla pereții interiori cu plută expandată, aș monta o centrală electrică cu încălzire prin pardosea, energia prin panouri solare și fotovoltaice. Aș schimba toate corpurile de iluminat cu becuri cu led și aș utiliza electronice și electrocasnice din clasa energetică A.
Auditul energetic stă la baza tuturor soluțiilor de reabilitare termică! Te poți gândi apoi la un certificat energetic ieftin, care timp de 10 ani să-ți garanteze eficiența termică a clădirii. Nu vreau să estimez de câți bani aș avea nevoie! De ce nu reabilitează energetic românii propriile locuințe? Există o explicație! Majoritar, salariile din România nu permit economii și investiții, din păcate. Veniturile bugetarilor abia acoperă cheltuielile zilnice și dările către stat. Este un cerc vicios din care nimeni nu și-a propus să ne scoată.
Am omis să specific: ”Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2016.”