Acasă » Opinii personale » Scormonind prin amintiri..

Scormonind prin amintiri..

Se pare că URL-ul sitului WordPress este configurat incorect. Te rog verifică-l în setările piesei.

Mai 2016
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

2010 – Excursie Paris

2008, Helsingborg, Suedia

2007, Craiova

2006, Excursie Moldova

2005 – Revedere 10 ani absolvire UPB

1974 – Clasa I

SuperBlog 2015

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.320 de urmăritori

Statistică

  • 15,361 hits

Aș râde, serios… Am înțeles miracolul vieții, am înțeles că suntem cărămizile care numai unite prin liantul respectului consolidăm zidul umanității, dar nu am înțeles de ce noi ca națiune vrem să rămânem o eternă mârțoagă pe care să o folosească unii și alții… 🙂
Și acum reversul… Am înțeles tot ce era de înțeles, am scris de multe ori concluziile la care am ajuns, fie că este vorba de școală sau lecții de viață. Am enervat, am generat coaliții împotriva mea, m-am dat de ceasul morții să înțeleg mecanismele care declanșează resorturile urii necontrolate și am ajuns la concluzia că trebuie să accept ceea ce nu pot schimba. Dacă oamenii vor să fie ipocriți, dacă vor să ascundă gunoiul sub preș, dacă vor să spună că negrul este alb, dacă vor să fie conduși de incompetenți – sunt alegeri ale indivizilor, dar și ale grupurilor fără o educație solidă pe componenta calității vieții.
Schimbi locul, schimbi norocul și mă gândesc din ce în ce mai mult la acest proverb românesc. Mi-am petrecut 20 de ani într-o instituție școlară ce a fost prima mea opțiune în urma titularizării, în 1996, după ce anul absolvirii l-am stat acasă, ca o pedeapsă divină că nu am întrerupt un an de facultate pe care să i-l acord fiului meu. Parcă mă văd pășind pe porțile liceului, pentru prima dată, cu idealuri care aveau să se spulbere puțin câte puțin, an de an… Și azi resimt repulsia pe care am avut-o văzând subsolul școlii unde se aflau laboratoarele de chimie industrială. Ce dezamăgire! Prima zi de școală, 1 septembrie 1996… Eram trei profesori debutanți. Nu ne-a băgat nimeni în seamă, doar laboranta de informatică ne-a invitat într-un birou. Până a început școala, eram în plus pe acolo. Am învățat din mers ce se putea…
Concluzia 1 – Școlile nu au un departament de primire a debutanților, nici mecanisme de îndrumare.
Prima încadrare… Aveam foarte multe ore de informatică, deși eram profesor de chimie. A început negoțul.. Iei tu asta și eu asta și mi s-a schimbat încadrarea, nu înainte de a mă folosi de lacrimi. Când coboram la subsolul școlii simțeam că nimănui nu-i pasă de acel de profil și ce simțeam spuneam. 🙂
Am fost primită cu reținere. Am aflat că postul fusese scos pentru un alt coleg, cel ce în timpul probei scrise a părăsit sala de examen și s-a titularizat 18 ani mai târziu, grației unei legi a ministerului educației.
Prin 2001, într-un final, laboratoarele au fost mutate în școala internat. Venisem cu propuneri ca laboratoarele să fie ca cele din universitate, cu apă curentă, cu prize, instalație de gaz și cu sticlărie aferentă la fiecare masă de lucru. Visam! Au fost mutate până și bucățile de faianță de la subsol în fostele băi ale internatului de la etajul I, respectiv II. Eu știam că sunt legi care spun că laboratoarele trebuie să fie spațioase, prevăzute cu ventilație, cu sala aparte pentru depozitarea substanțelor chimice, cu nișă, cu aerisire, cu lumină naturală. Ce prostii! Toate astea păreau aiureli în ochii colegilor și conducerii. Să ne mulțumim și cu atât! Asta auzeam mereu și am înțeles că nu contau condițiile în care ne desfășuram activitatea, ci doar că avem un loc de muncă…  Abia din 2015 unul din laboratoarele de chimie industrială are nișă funcțională. Am înțeles că decât să le aducă la standarde laboratoarele, mai bine desființează profilul. 🙂

 Concluzia 2 – Nimeni nu verifică respectarea legilor. Instituțiile statului închid ochii la neregulile din școli pentru a deranja administrația locală, sub patronajul cărora se află școlile.

Școala are două laboratoare de chimie puse la punct, dar elevii de la clasele de profil nu au acces în ele la orele aferente calificării. O minte creață a avut ideea să despartă chimia de chimia industrială de parcă poți obține un produs fără proces tehnologic, cunoscând doar fenomenul fizico-chimic. Tot în anii de debut am surprins animozitățile dintre profesori și ingineri, ceea ce m-a determinat să urmez și cursurile Facultății de Chimie din Craiova. Nu eram singura cu această idee năstrușnică. Am mai avut două colege… Ce peripeții! În prima școală am învățat să deslușeșc tainele chimiei, organizat, rațional. La a doua facultate am făcut cunoștință cu o altfel de școală, una în care examenul de licență era fără cercetare practică, una în care profesorul se preta la atenții de la studenți. Am scris câte ceva și despre mediul universitar, pe forumul educației…

Ce amintiri! În anul III de facultate, în București, după ce născusem, la o restanță nu am vrut să copiez, deși toți făceau asta. Învățasem, dar nu știam regula profesorului. Dacă nu făceai toate subiectele de cinci, nu promovai examenul. Eu făcusem patru din cinci și eram singura picată… 🙂 Mă rog, am făcut valuri. M-am dus la decan, pe atunci d-na Andronescu. A doua zi a fost mare tam-tam. Cei ce aveau același examen nu au mai putut copia și am colegi care au repetat anul din această cauză, pe vremea aceea fiind regula celor trei restanțe, înlocuită azi de creditele transferabile. Tandără pe Mandără, am înțeles că trebuia să fac și eu ce faceau ceilalți. Cu aceasta lecția învățată, asemeni celorlalți, copiam și eu la examenele ce îmi asigurau finalizarea celei de a II-a facultăți…

Concluzia 3 – Laboratoarele din școli și universități nu sunt dotate corespunzător. Nu există un cod etic aplicabil care să sancționeze abaterile de la conduita deontologică și nici mecanisme prin care elevii, respectiv studenții să își exprime opiniile. Lucrările de doctorat, de licență și cele de atestat sunt copy-paste, neexistând un site unde ele să fie centralizate, pentru a deveni surse bibliografice, dacă respectă rigorile redactării unei lucrări științifice.

Lucrarea mea de licență nici nu a fost corectată de profesor. Chiar aș vrea să o revăd. Nu o mai am în format electronic. ”Reactivii Grignard” au fost singurii martori când am întins profesorului plicul cu cei 50 de euro, la primirea temei, cu ceva întârziere. Mă informasem ce și cum… Și omul i-a luat, spre surprinderea mea. Primul meu program de scriere a formulelor chimice este de la profesorul cu pricina.  Același lucru s-a întâmplat și cu plicul întins decanului, cu doar câțiva bănuți. Colegii îmi spuseseră că nu o să-l primească.  Parcă mă văd. Aveam plicul într-o carte. L-a luat… Alții ar spune că nu are rost să dezgrop morții, eu spun că trebuie, dacă vrem ca ceva să se schimbe în sistemul nostru de educație… 🙂

Ce ambiție pe mine să termin această a II-a facultate. Făceam uneori autostopul ca să ajung dimineața la Craiova și după-amiaza la ore. Nu mi-a servit decât ca lecție de viață. În școală nu am putut să predau chimia. Am avut ore în ultimul semestru al anului 2001 la actualul Colegiu Național Gheorghe Țițeica și alte câteva săptămâni la o școală generală, înlocuind o colegă aflată în concediu medical.

Din anul 2001 am început să resimt acut nemulțumirile pe toate planurile. Vroiam să introduc acțiunea de divorț, fiul meu era extrem de lent la carte, la școală aveam în încadrare și ore de mecanică deși absolvisem și facultatea de chimie… Toate aceste nemulțumiri s-au acumulat, până în 2003. Am încercat să scap de ele, canalizându-mi energia mentală spre o iubire platonică, dar am simțit că persoana respectivă este mai puternică mental ca mine și atunci am găsit o soluție extrem de periculoasă, pentru a ieși din joc. M-am rugat și am trăit o experiență mistică unică, în martie 2004, ca și cum toată ființa mea spirituală ar fi revenit la viață. Și am revenit și eu la viață, în sensul că am început să văd ceea ce până atunci nu văzusem… Asta a făcut ca în 11 mai 2004 să ies în curtea liceului cu elevii din clasa fără geamuri la ușă și la fereastră și cu linoleumul mâncat de șoareci. I-am dus la cantina școlii să simtă mirosul canalizării din bucătărie, care și azi cred că este la fel :), apoi fostul consilier educativ, actualul director, soțul asistentei medicale, mi-a spus că nu am voie cu copiii prin școală. Am ieșit în fața liceului, spunând că toți sunt incompetenți. Parcă revăd totul! Doamne, ce curaj! De atunci am o doză de curaj incomensurabil. Am trecut pe trotuarul celălalt. Profesorul de serviciu a venit la mine. Regret că a plecat la stele.  Era un martor credibil. A venit un tip de la poliție. Am scris totul pe forumul educației… Din martie până în mai am făcut sesizări către primărie, către direcțiune, am depus un raport ca profesor de serviciu în care specificam că se întârzie la ore și că fiecare pleacă când vrea din școală, am prelucrat drepturile copiilor la clasele la care aveam ore. Multe, multe și pe toate le-am scris pe forumul educației și am solicitat de multe ori evaluare psihologică și psihiatrică, după ce psihologul Stanciu a refuzat în septembrie 2004 să-mi elibereze avizul psihologic, revenind în octombrie cu un inapt pentru activități didactice, după ce un alt aviz psihologic favorabil mi-a fost anulat de psihologul Jianu Telea care îl eliberase… Nimeni din minister nu m-a luat în seamă. La finalul anului 2005, m-am înscris la un concurs de ofițeri și am susținut examenul într-un centru specializat. Am intrat chiar și la proba scrisă, deși nu acesta era obiectivul meu. După martie-mai 2004, timp în care le-am spus tot ce gândesc și celor din apropierea mea, nemenajându-i, energiile mele interioare s-au echilibrat și viața a continuat să-mi dea nenumărate lecții, dar eram pregătită să le primesc, de data asta. Viața mea este o sumă de lecții învățate!

Concluzia 4 – Școala, inspectoratul școlar și ministerul nu au colaborări cu instituțiile ce acordă servicii psihologice persoanelor aflate într-un stadiu avansat de nemulțumire. Cred că orice profesor trebuie să beneficieze de servicii gratuite de psihoterapie, o dată la cinci ani, și specific că sunt acele cursuri la care și psihologilor neacreditați le place să participe, dar sunt foarte scumpe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: