Ieri, 20 iunie, Sfânta Treime, am ajuns la Mânăstirea Schitul Topolniței… Cu ceva peripeții, căci la noi așa merg lucrurile. Mașina fiind la fiul meu, plecat prin țară, m-am gândit să apelez la mijloacele de transport în comun. Nici vorbă de așa ceva. Un taximetrist ne-ar fi luat la dus 35 de lei, dar tot el ne-a dat o alternativă și iată-ne la Podul Gruii, la mașină de ocazie. Era una bine întreținută, este drept, iar șoferul era un tip dezghețat la minte. Cu 40 de lei, dus-întors, ne-am îndeplinit dorința și am constatat că și alții gândesc ca noi pe marginea neadministrării corespunzătoare a țării.
Peisajul este dezolant, deși verdele naturii te bucură. Drumul este marcat, dar, aproape de destinație, este și o porțiune fără asfalt.
Raiul este pe pământ, să știți! Tata avea dreptate! Raiul ceresc ne primește, doar dacă suntem energie pură, în opinia mea. Pentru asta trebuie să ne bucurăm mai întâi de raiul de pe pământ și noi nu facem asta, încă.
În zona mânăstirii erau foarte mulți turiști, și niciun spațiu special amenajat, din păcate.
Revenind la ideea inițială, cred că mașinile care fac curse ar trebui prinse într-o bază de date, fără ca șoferii să plătească vreo taxă statului român, dar să aibă obligația ca mașina și condițiile de transport să nu pună în pericol viața pasagerilor care apelează la astfel de servicii.