Nu știu dacă cineva își mai asumă promovarea frumosului în viețile pământenilor!
Epoca actuală, mai mult ca sigur, va ramâne în istorie ca EPOCA ARTEI HÂDE!
În perioada 19-21 iulie a.c. am vizitat orașul de pe Bega. Timișoara este o mică Austrie lasată în voia sorții. Dacă imperiile cărora le-am stat în cale au încercat să ne împrumute din cultura și civilizația lor, noi rămânem impasibili la tot și la toate. Lângă clădiri de o frumusețe uluitoare am montat exponate ale artei hâde, oglindă clară a sufletului ce-și pierde valorile autentice ale omenirii.
La intrarea în Parcul Copiilor te întâmpină aceste orori ale creației. Cred că sunt opera unor oameni cu dizabilități sufletești.
În parcul de lângă Catedrala Mitropolitană am dat peste câteva statuete care sfidează tehnicile sculpturii, în opinia mea.
Piețele Timișoare, demne de spațiile europene, sunt și ele împânzite de exponate ale artei hâde.
În fața Hotelului Timișoara am dat peste acest rinocer masiv și inexpresiv. Dacă aceste exponate au fost plătite, înseamnă că devenim un popor cu retard mintal.