Ce gânduri mi-au trecut prin minte azi, 22 august 2016, în timp ce elevii se străduiau să înțeleagă cerințele enunțurilor primei probe scrise a bacalaureatului…
”Dacă ochii mei ar fi un aparat foto care să permită nu doar reținerea pe retină a imaginilor, ci și redarea acestora printr-un periferic, decorul sălii de clasă în care am asistat la prima probă a bacalaureatului de toamnă 2016 ar putea ajunge la cei ce nu au mai trecut de ceva vreme pragul unei școli, la cei ce le pasă, cât și la cei indiferenți față de investiția în ambientul școlar.
Să fi dorit Zeul Hazardului să extrag eu sala 10, cea mai jalnică sală ca decor? 🙂 Nu știu, cert este că sala îți reținea atenția într-un mod neplăcut.
Colegiul Național Economic TH. COSTESCU, deși poartă numele unei personalități mehedințene ce a influențat devenirea intelectuală pe aceste meleaguri, se-ndepărtează de conceptul de școală. Coridoarele liceului mă duc cu gândul la o instituție care nu are nimic de-a face cu spiritul școlii. Nu știu ce părere a avut reprezentantul ministerului educației, nici nu știu dacă a conștientizat că este într-o școală… Mi s-a părut că și-a ales pe perete un punct fix pe care l-a privit cât timp a stat cu doamna inspector școlar general în clasă, un pas trecuți de pragul ușii, în trecere fiind. Nu a vorbit nimic. Nici nu știu dacă m-a văzut, atât de absent părea. Eu am cerut să i se permită unui elev să tragă banca în așa fel încât să nu-l mai deranjeze razele toride ale soarelui de final de august. A răspuns doamna inspector, cerând acordul președintelui de comisie. Elevul din prima bancă s-a confruntat cu aceeași problemă, dar a suportat cu stoicism razele mărețului astru al zilei, timp în care eu m-am temut să nu fie afectat de expunerea îndelungă la razele soarelui ce-i scoteau fața în lumină de parcă ar fi purtat aureola vreunui sfânt.
Scriu ca și cum aș retrăi la timpul prezent acțiunea:
Sala de clasă în care sunt profesor supraveghetor arată dezolant. Parchetul este vechi și pătat, nelustruit. De fapt, luciu cred că a avut cu mulți, foarte mulți ani în urmă. Pe culoarul de lângă ușă, două piese din parchet lipsesc, ca și cum dintr-o dantură viguroasă, dar neîngrijită, doi dinți au fost extrași din varia motive, lăsând un gol pentru a cărui estetică redobândită ar fi metode, dar la care nimeni nu s-a gândit.
Băncile îți rețin imediat atenția. Sunt două tipuri de bănci, unele de tip nou, altele vechi. Cele vechi au blatul dreptunghiular din lemn bine întreținut, dar conturul metalic are vopseaua sărită, nefiind vorba de depigmentare ca la persoanele afectate de vitiligo ci doar de indiferență față de estetica sălii de clasă.
În sală sunt doar două tablouri. Portretul lui Nichita Stănescu ce scoate în evidența viața unei fundații (1983-1990) și o schița în creion a unui portret care mă duce cu gândul la Freddy Mercury, deci nu la școală.

Jaluzelele sau, mai precis ce a mai rămas din ele, nu sunt numai incomplete, ci și franjurate și incolore, iar razele soarelui pătrund vesele în sala de clasă risipind și bruma de energie a celor ce nu mai înțeleg rostul școlii.

Deși sunt profesor într-un liceu care niciodată nu a fost complet zugrăvit, prin toate sălile și cotloanele sale, care nu mai are de mult de a face cu școala, prin rezultatele submediocre la examenele naționale, prin comparație, în sălile liceului economic tronează albul, dovadă că direcțiunea sau administrația liceului a avut fonduri să investească în vopseaua lavabilă și liceul  încă mai au rezultate la evaluările naționale…

Grupurile sanitare ale elevilor nu au săpun și hârtie igienică și, în opinia mea, acesta este un indicator al grijii față de sănătatea educabililor. Doar în liceele maghiare am găsit săpun și hârtie igienică la băile elevilor.

Ținuta tinerilor este una obișnuită. Din cei 15 elevi înscriși, cinci au fost absenți, iar din cei 10 prezenți nouă aveau blugi și tricouri, o singură elevă avea o vestimentație care îți reținea atenția, pantaloni de culoare cyclam și o bluză frumos croită cu un fel de broderie spartă. Din păcate, niciun designer vestimentar nu a deschis o linie de modă pentru elevi, la prețuri accesibile.

Stăm cu geamurile deschise… Aerul pare irespirabil, căldura greu suportabilă. Am primit în sală o sticlă cu apă de la robinet, nici aceea plină, și două pahare de plastic, deși noi suntem în clasă 12 suflete. Un membru al comisiei, același care ne-a legitimat la intrarea în instituție, lăsându-l fără preocupare pe omul legii, ne-a deschis geamurile la care înălțimea nu ne-a permis să ajungem. Soarele continuă să-și trimită nemilos razele asupra clădirii neizolate termic. Stăm cu ușa și cu geamurile deschise și mă gândesc cum ar fi ca școlile să intre cu adevărat în atenția administrațiilor publice locale…

Cum ar fi ca sălile să fie dotate cu ventilatoare sau aparate de aer condiționat? Cum ar fi să ne gândim la ceilalți și unii la alții?

Predau lucrările și am o strângere de inimă. Parcă sunt mutilate de pixul unui membru din comisie, ce face zet-uri în stânga și în dreapta, ”pentru a nu face completări profesorii corectori, așa cum s-a mai întâmplat”. Eu știam că zet-uri se fac doar la finalul lucrării și pe pagini incomplete, eventual spații mai mari de trei rânduri nescrise și numai de către supraveghetor. Azi am văzut cum zburau zet-uri între un titlu și un subtitlu și mi-am exprimat nedumerirea.

Este ceva putred în școala românească… Este o plagă care se întinde. Nimeni nu vrea să folosească soluții tămăduitoare. Ne uităm la această plagă și sperăm să se vindece de la sine.

24 august 2016

M-am înșelat crezând că sala 10 avea cel mai jalnic decor. Sala 12 nu avea deloc jaluzele, nici albul nu mai era alb, parchetul era pătat și respingător, cât să te întrebi dacă profesorii merg doar cu nasul pe sus.  Pereții aveau un brâu de vopsea în ulei, băncile erau asamblate ca un corp unic, cu blaturi roase pe la colțuri, lăsând la vedere rumegușul presat…

Sistemul de sănătate bazat pe prevenție, în România, este inexistent
În Suedia fiecare femeie este invitată să facă teste ginecologice și testul de mamografie, din doi în doi ani, obligatoriu.
Eu nu mi-am validat cardul de sănătate nici până azi. Propunerea a venit din partea unei asistente. Știut fiind faptul că deranjasem prea multe persoane sus-puse care ar fi putut exercita anumite presiuni, am dat curs sfatului primit. Mă așteptam totuși să fiu invitată să activez cardul, deci sistemul nu vede nevalidarea cardurilor, cu atât mai mult cu cât pe numele persoanei respective nu s-au eliberat rețete medicale… 🙂 🙂 Când am să-l validez, am să cer copia fișei medicale. Nu am călcat pragul niciunui cabinet medical, exceptându-l pe cel de analize sangvine, ginecologic și stomatologic și asta din voință personală.

Cred că ar trebui ca după 45 de ani să fie obligatorii testele de osteoporoză, analizele ginecologice, testele oftalmologice și an de an analizele sangvine, inclusiv, anual,colaborarea cu un psiholog acreditat, pentru validarea stării de bine general. 🙂
Copiii ar trebui să beneficieze de consultații stomatologice gratuite, cu obligativitatea prezentării.

Ce fac medicii din sistem? De ce nu vin cu propuneri către ministerul de resort?
În România, NU SE JUSTIFICĂ EXISTENȚA MINISTERELOR! GUVERNUL DOARME și tot ce face face după ureche, în opinia mea.

În România se desfășoară câte o campanie dar doar de dragul campaniei. Niciodată nu am fost informată și invitată oficial la un test de osteoporoză sau Papa Nicolau. 🙂 🙂
Bat și eu câmpii. Sunt oameni care mor cu zile în România și eu vreau să fiu invitată de medicul de familie la cabinet…

O fostă colegă de facultate, care trăiește de la 27 de ani în USA, îmi scria pe FB, ca replică la ceea ce am scris mai înainte: ”fac testul Papanicolau anual. Mamogramele se fac anual incepind de la 40 de ani. De la 50 de ani in sus se face testul de cancer de colon (Nu e anual decit daca se descopera polipi suspecti). La dentist se merge la curatat dintii si la control din 6 in 6 luni, analizele si controlul general la medicul de familie-anual.”

Comparând cele două sisteme de sănătate, constat că al românilor este aproape inexistent. Și mi-a venit o idee… Dacă tot suntem în Europa și guvernul României este incapabil să reprezinte cetățeanul și nevoile sale, să avem posibilitatea să plătim serviciile medicare în alt stat decât cel național. Poate așa se va mișca ceva și în ROMÂNIA, IAR DOCTORII NU VOR MAI DORMI BINE-MERSI, CA PROFESORII, CA JUDECĂTORII, ca toți angajații de la buget și nu numai.

Spitalul Grecescu din Drobeta Turnu Severin, aflat într-o stare avansată de degradare, se află în fața Bisericii Grecescu și, nu pot să nu mă întreb dacă enoriașii ce merg la această biserică nu văd cum o clădire de patrimoniu decade de la o zi la alta.

 Spitalul Grecescu se află în lista monumentelor istorice din Drobeta Turnu Severin și cu toate acestea autoritățile locale nu întreprind nicio acțiune pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu.

Mă gândeam că biserica, ca și școala, poate trezi conștiințe și poate iniția un spirit de acțiune civică și civilizată, în rândul maselor, astfel încât să scoatem din starea de amorțire pe edili… Dar preoții și enoriașii nu văd nici măcar că pictura lui Tătărăscu se află sub stăpânirea ireversibilă a timpului, chipurile sfinților din Biserica Grecescu înnegrindu-se cam asemeni sufletelor noastre, în opinia mea. Cel puțin așa erau picturile în iarnă…

Biserica, casa lui Hristos? Nu ai zice!
Ieri, 30 iunie, întorcându-mă cu bicicleta de la ștrandul Schela, am vrut să fac un popas în curtea Bisericii Grecescu, unde știam că este o fântână cu apă rece. Spre uluirea mea, nu numai biserica era încuiată, ci și poarta de la proprietatea respectivă. Biserica se află lângă sediul poliției locale, față-n față, mai precis, și, atunci, fără răutate, mi-au venit în minte vorbele tatei: HOȚULUI DE HOȚ ÎI ESTE FRICĂ!
Făcând zig-zag pe străzi, am ajuns în fața bisericii catolice. Aceeași tărășenie. Poarta era încuiată și, iată, că de unde îi credeam mai educați, catolicii sunt ca și ortodocșii, lipsiți de respect pentru posibilii enoriașii ce ar putea să le treacă pragul lăcașelor de cult, fie și la o oră mai târzie…
Montarea unor camere de luat vederi, colaborarea cu măicuțele din mânăstiri, un voluntariat cu tineri, colaborarea cu jandarmii sau poliția comunitară – sunt tot atâtea soluții care pot permite bisericilor să rămână deschise până târziu în noapte.
Unde mai pun că bisericile ar trebui să aibă viață culturală, cor de tineri și de adulți, activități cu tinerii cu dizabilități, etc, deci ar cam trebui să nu fie niciodată încuiate porțile bisericilor.

P.S. Voi reveni cu foto din fața bisericilor încuiate…

Am să postez pe wikipedia fotografii cu toate monumentele istorice din Severin. Să vadă și alții cât suntem de indiferenți!