Acasă » 2016 » august » 01

Arhive zilnice: 1 august 2016

Reclame

Nouă nu ne pasă! Autorităților nici atât!

grecescu3Spitalul Grecescu din Drobeta Turnu Severin, aflat într-o stare avansată de degradare, se află în fața Bisericii Grecescu și, nu pot să nu mă întreb dacă enoriașii ce merg la această biserică nu văd cum o clădire de patrimoniu decade de la o zi la alta.

 Spitalul Grecescu se află în lista monumentelor istorice din Drobeta Turnu Severin și cu toate acestea autoritățile locale nu întreprind nicio acțiune pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu.

Mă gândeam că biserica, ca și școala, poate trezi conștiințe și poate iniția un spirit de acțiune civică și civilizată, în rândul maselor, astfel încât să scoatem din starea de amorțire pe edili… Dar preoții și enoriașii nu văd nici măcar că pictura lui Tătărăscu se află sub stăpânirea ireversibilă a timpului, chipurile sfinților din Biserica Grecescu înnegrindu-se cam asemeni sufletelor noastre, în opinia mea. Cel puțin așa erau picturile în iarnă…

Biserica, casa lui Hristos? Nu ai zice!
Ieri, 30 iunie, întorcându-mă cu bicicleta de la ștrandul Schela, am vrut să fac un popas în curtea Bisericii Grecescu, unde știam că este o fântână cu apă rece. Spre uluirea mea, nu numai biserica era încuiată, ci și poarta de la proprietatea respectivă. Biserica se află lângă sediul poliției locale, față-n față, mai precis, și, atunci, fără răutate, mi-au venit în minte vorbele tatei: HOȚULUI DE HOȚ ÎI ESTE FRICĂ!
Făcând zig-zag pe străzi, am ajuns în fața bisericii catolice. Aceeași tărășenie. Poarta era încuiată și, iată, că de unde îi credeam mai educați, cgrecescu1atolicii sunt ca și ortodocșii, lipsiți de respect pentru posibilii enoriașii ce ar putea să le treacă pragul lăcașelor de cult, fie și la o oră mai târzie…
Montarea unor camere de luat vederi, colaborarea cu măicuțele din mânăstiri, un voluntariat cu tineri, colaborarea cu jandarmii sau poliția comunitară – sunt tot atâtea soluții care pot permite bisericilor să rămână deschise până târziu în noapte.
grecescu2Unde mai pun că bisericile ar trebui să aibă viață culturală, cor de tineri și de adulți, activități cu tinerii cu dizabilități, etc, deci ar cam trebui să nu fie niciodată încuiate porțile bisericilor.

P.S. Voi reveni cu foto din fața bisericilor încuiate…

Am să postez pe wikipedia fotografii cu toate monumentele istorice din Severin. Să vadă și alții cât suntem de indiferenți!

Reclame