Acasă » Opinii personale » Profesor supraveghetor, bacalaureatul de toamnă, 2016

Profesor supraveghetor, bacalaureatul de toamnă, 2016

Se pare că URL-ul sitului WordPress este configurat incorect. Te rog verifică-l în setările piesei.

August 2016
L M M M V S D
« Iul   Sep »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.336 de urmăritori

Statistică

  • 20,658 hits

Reclame

Ce gânduri mi-au trecut prin minte azi, 22 august 2016, în timp ce elevii se străduiau să înțeleagă cerințele enunțurilor primei probe scrise a bacalaureatului…
”Dacă ochii mei ar fi un aparat foto care să permită nu doar reținerea pe retină a imaginilor, ci și redarea acestora printr-un periferic, decorul sălii de clasă în care am asistat la prima probă a bacalaureatului de toamnă 2016 ar putea ajunge la cei ce nu au mai trecut de ceva vreme pragul unei școli, la cei ce le pasă, cât și la cei indiferenți față de investiția în ambientul școlar.
Să fi dorit Zeul Hazardului să extrag eu sala 10, cea mai jalnică sală ca decor? 🙂 Nu știu, cert este că sala îți reținea atenția într-un mod neplăcut.
Colegiul Național Economic TH. COSTESCU, deși poartă numele unei personalități mehedințene ce a influențat devenirea intelectuală pe aceste meleaguri, se-ndepărtează de conceptul de școală. Coridoarele liceului mă duc cu gândul la o instituție care nu are nimic de-a face cu spiritul școlii. Nu știu ce părere a avut reprezentantul ministerului educației, nici nu știu dacă a conștientizat că este într-o școală… Mi s-a părut că și-a ales pe perete un punct fix pe care l-a privit cât timp a stat cu doamna inspector școlar general în clasă, un pas trecuți de pragul ușii, în trecere fiind. Nu a vorbit nimic. Nici nu știu dacă m-a văzut, atât de absent părea. Eu am cerut să i se permită unui elev să tragă banca în așa fel încât să nu-l mai deranjeze razele toride ale soarelui de final de august. A răspuns doamna inspector, cerând acordul președintelui de comisie. Elevul din prima bancă s-a confruntat cu aceeași problemă, dar a suportat cu stoicism razele mărețului astru al zilei, timp în care eu m-am temut să nu fie afectat de expunerea îndelungă la razele soarelui ce-i scoteau fața în lumină de parcă ar fi purtat aureola vreunui sfânt.
Scriu ca și cum aș retrăi la timpul prezent acțiunea:
Sala de clasă în care sunt profesor supraveghetor arată dezolant. Parchetul este vechi și pătat, nelustruit. De fapt, luciu cred că a avut cu mulți, foarte mulți ani în urmă. Pe culoarul de lângă ușă, două piese din parchet lipsesc, ca și cum dintr-o dantură viguroasă, dar neîngrijită, doi dinți au fost extrași din varia motive, lăsând un gol pentru a cărui estetică redobândită ar fi metode, dar la care nimeni nu s-a gândit.
Băncile îți rețin imediat atenția. Sunt două tipuri de bănci, unele de tip nou, altele vechi. Cele vechi au blatul dreptunghiular din lemn bine întreținut, dar conturul metalic are vopseaua sărită, nefiind vorba de depigmentare ca la persoanele afectate de vitiligo ci doar de indiferență față de estetica sălii de clasă.
În sală sunt doar două tablouri. Portretul lui Nichita Stănescu ce scoate în evidența viața unei fundații (1983-1990) și o schița în creion a unui portret care mă duce cu gândul la Freddy Mercury, deci nu la școală.

Jaluzelele sau, mai precis ce a mai rămas din ele, nu sunt numai incomplete, ci și franjurate și incolore, iar razele soarelui pătrund vesele în sala de clasă risipind și bruma de energie a celor ce nu mai înțeleg rostul școlii.

Deși sunt profesor într-un liceu care niciodată nu a fost complet zugrăvit, prin toate sălile și cotloanele sale, care nu mai are de mult de a face cu școala, prin rezultatele submediocre la examenele naționale, prin comparație, în sălile liceului economic tronează albul, dovadă că direcțiunea sau administrația liceului a avut fonduri să investească în vopseaua lavabilă și liceul  încă mai au rezultate la evaluările naționale…

Grupurile sanitare ale elevilor nu au săpun și hârtie igienică și, în opinia mea, acesta este un indicator al grijii față de sănătatea educabililor. Doar în liceele maghiare am găsit săpun și hârtie igienică la băile elevilor.

Ținuta tinerilor este una obișnuită. Din cei 15 elevi înscriși, cinci au fost absenți, iar din cei 10 prezenți nouă aveau blugi și tricouri, o singură elevă avea o vestimentație care îți reținea atenția, pantaloni de culoare cyclam și o bluză frumos croită cu un fel de broderie spartă. Din păcate, niciun designer vestimentar nu a deschis o linie de modă pentru elevi, la prețuri accesibile.

Stăm cu geamurile deschise… Aerul pare irespirabil, căldura greu suportabilă. Am primit în sală o sticlă cu apă de la robinet, nici aceea plină, și două pahare de plastic, deși noi suntem în clasă 12 suflete. Un membru al comisiei, același care ne-a legitimat la intrarea în instituție, lăsându-l fără preocupare pe omul legii, ne-a deschis geamurile la care înălțimea nu ne-a permis să ajungem. Soarele continuă să-și trimită nemilos razele asupra clădirii neizolate termic. Stăm cu ușa și cu geamurile deschise și mă gândesc cum ar fi ca școlile să intre cu adevărat în atenția administrațiilor publice locale…

Cum ar fi ca sălile să fie dotate cu ventilatoare sau aparate de aer condiționat? Cum ar fi să ne gândim la ceilalți și unii la alții?

Predau lucrările și am o strângere de inimă. Parcă sunt mutilate de pixul unui membru din comisie, ce face zet-uri în stânga și în dreapta, ”pentru a nu face completări profesorii corectori, așa cum s-a mai întâmplat”. Eu știam că zet-uri se fac doar la finalul lucrării și pe pagini incomplete, eventual spații mai mari de trei rânduri nescrise și numai de către supraveghetor. Azi am văzut cum zburau zet-uri între un titlu și un subtitlu și mi-am exprimat nedumerirea.

Este ceva putred în școala românească… Este o plagă care se întinde. Nimeni nu vrea să folosească soluții tămăduitoare. Ne uităm la această plagă și sperăm să se vindece de la sine.

24 august 2016

M-am înșelat crezând că sala 10 avea cel mai jalnic decor. Sala 12 nu avea deloc jaluzele, nici albul nu mai era alb, parchetul era pătat și respingător, cât să te întrebi dacă profesorii merg doar cu nasul pe sus.  Pereții aveau un brâu de vopsea în ulei, băncile erau asamblate ca un corp unic, cu blaturi roase pe la colțuri, lăsând la vedere rumegușul presat…

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

SuperBlog 2017

%d blogeri au apreciat asta: