LET’S DO IT, la Drobeta Turnu Severin
24 septembrie 2016, o zi de sâmbătă petrecută în compania elevilor… O zi de sâmbătă care ne-a făcut pe noi profesorii să reactivăm amintiri din anii comunismului, aducându-ne aminte de participarea noastră obligatorie la muncile agricole, pe vremea când țărișoara noastră mai avea plantații de pomi fructiferi și viță de vie. Astăzi am fost voluntari și asta înseamnă să faci ceea ce faci pentru alții din conștiință!
România face parte din comunitatea “Let`s Do It, World!” Inițiatorii proiectului au vrut ca ”Let`s Do It, România!” să fie o zi de curățenie națională și chiar ar putea să devină una, dacă am ieși cu mic cu mare la o astfel de acțiune. Când călătorești cu trenul de la Turnu Severin spre București cartea de vizită a românilor nu este una laudativă. Semețe mormane de gunoaie sau deșeuri haotic împrăștiate de factorii climaterici salută călătorul ce vrea să-și odihnească ochii pe pajiști verzi sau câmpuri și livezi, în goana trenului, goană care nici ea nu corespunde normelor de deplasare pe distanțe lungi care să justifice costul biletului. 🙂 De multe ori te poți întreba ce face Agenția Națională pentru Protecția Mediului, dar Garda Națională de Mediu… Nu cred că angajații acestor instituții circulă cu trenul pe ruta amintită.
Cu ocazia LET’S DO IT, copiii au făcut ce-ar fi trebuit să facă operatorul de salubritate din Drobeta Turnu Severin.
Lăsând malițiozitatea la o parte, acțiunea a fost reușită. În 100 de minute, zona plină de vile și de deșeuri menajere aruncate la întâmplare a ieșit de sub imperiul gunoaielor.
La acțiune au luat parte copii de gimnaziu și de liceu, nu mai mulți de 60. Am avut și un reprezentat al grădinițelor. Era o bucurie să-l vezi pe Tudor cum nu se sfiește să se aplece și să adune ceea ce alții au aruncat cu nepăsare.
Am primit cu toții mănuși, saci de plastic și trei norocoși câte un tricou cu sigla campaniei. Poate ar fi trebuit ca organizatorii să aibă în vedere oferirea unei sticle de apă pentru fiecare elev și poate chiar improvizarea unui loc pentru spălarea pe mâini.
Trebuie să învățăm să nu mai fim nepăsători! Cei mai mici pot fi profesori celor mari!
O nouă provocare, Superblog 2016… (SuperBlog 2016)
Cu un an în urmă am descoperit cea mai longevivă competiție din blogosfera românească și am participat la două din cele 12 ediții SuperBlog. Competiția SuperBlog este ca o scară, fiecare treaptă a ei te provoacă să nu renunți la următoarea și iată-mă gata să pornesc de la zero într-o lume fascinantă a celor ce se străduiesc să descrie cât mai atractiv utilitatea unor servicii și produse autohtone sau de import.
Dând curs provocărilor creative ale organizatorilor și sponsorilor concursului, strădania participării la această competiție poate fi răsplătită cu premii, pentru cei mai inspirați participanți, cu diplome, pentru cei ce nu abandonează nicio probă a concursului sau doar cu nominalizare în lista participanților, pentru cei ce s-au înscris dar nu au prea luat în serios termenele redactării articolelor.
Concursul este o povocare, în sine. Orice persoană care are un blog în limba română poate intra în competiția SuperBlog 2016.
Succes și inspirație tuturor participanților!