Acasă » Opinii personale » Pantofi sport… fericiți și nefericiți (SuperBlog 2016)

Pantofi sport… fericiți și nefericiți (SuperBlog 2016)

octombrie 2016
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 95 de abonați.

Statistică

  • 44.387 hits

adidasi-lacosteSunt o pereche de pantofi sport. Sunt din colecția Lacoste și sunt din piele naturală… Câți dintre voi aveți o pereche de pantofi Straightset Chukka? Neșansa mea a fost să ajung în pantofarul unei doamne care nu prea agreează ținuta sport decât când merge la sală, dacă puteți crede așa ceva. Vă spun că femeia aceasta, stăpâna mea, nici măcar când călătorește nu apelează la comoditatea oferită de mine, pantoful sport. Nici gând să alerge, să facă sporturi extreme, să joace baschet sau să meargă pe cărări de munte, toate câte le-aș face eu dacă aș putea decide.

Ce fericiți sunt pantofii sport care ajung să fie purtați de tineri! Într-una din zilele mele fericite, când ieșisem din cutia în care eram depozitat și mă modelam perfect pe conturul piciorului stăpânei mele ce crezusem că va renunța la încălțămintea cu toc, incomodă din punctul meu de vedere, și că voi deveni încălțămintea preferată, ei bine, acea zi a fost un supliciu pentru mine. Am alergat prin foarte multe magazine pentru ca o colegă a stăpânei mele să cumpere fiicei ei o pereche de teniși Converse. Suferința mea a fost maximă deoarece tânjeam și eu să fiu fiu o încălțăminte sport dorită și purtată, în competiție cu o alta, ca să nu mă uzez prea repede.

versaceȘi ca și cum suferința mea nu ar fi fost destul de mare pentru că nu eram de ajuns de purtată, iată că acum am și concurență… neloială. Vă vine să credeți sau nu, stăpâna mea și-a cumpărat o pereche de pantofi linea sneaker – VERSACE JEANS. Ce idee stupidă! Cum să numești pantofi sport o pereche de pantofi cu platformă ascunsă, imitând cumva talpa ortopedică? Vă imaginați ce palmă am primit de la producătorii de pantofi sport? În veci pururi nu mă va mai purta stăpâna mea! Tare aș vrea să știu dacă acești pantofi sunt comozi și dacă stăpâna mea va putea să-i poarte la sală, dacă va putea pedala cu ei, sări sau alerga fără să simtă niciun pic de oboseală și fără ca în timp să-i fie afectată coloana vertebrală. Știu sigur că pe stradă va prefera să-i poarte. Au un design plăcut și nu-mi rămâne decât să sper că cineva le va retrage încadrarea în categoria pantofi sport. Nu mi-aș dori să o văd pe stăpâna mea cu piciorul în ghips din cauza unei luxații sau entorse grave.

Știți ceva? Cred că mă voi mulțumi cu starea de hibernare impusă.  Azi am văzut că stăpâna mea și-a cumpărat o pereche de pantaloni sport Puma, Dancer Drapey. Ori designerii vestimentari nu mai au imaginație, ori eu nu pot înțelege imaginația dumnealor? Prefer să rămân în cutie, până când va apare o nouă generație de designeri… Oare românii au designeri? Văd că românii vând marfa produsă de alții! Încep să mă întreb de ce stăpâna mea nu are o pereche de adidași produși în țara ei… Vă spun că nu prea are nimic care să poarte emblema producției din România. Ori românii sunt dezinteresați de economia țării lor, ori legile nu susțin inițiativa privată, ori fiscalitatea este prea mare, ori calitatea este inexistentă? Gata! Nu mai îmi pun întrebări și nu mai caut răspunsuri. Sper ca stăpâna mea să facă ordine în pantofar și să renunțe la mine. Sunt pe lumea aceasta atâția copii care nu au o pereche de încălțări sport. Piața din România este invadată de produse chinezești, la prețuri acceptabile, ori de produse de firmă, la prețuri neaccesibile oricui. Gata! Nu mai gândesc! Stau în banca mea. Văd că este o stare generală lipsa gândirii…

P.S.: Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

SuperBlog 2017

%d blogeri au apreciat: