Eu am crezut tot timpul că președinții României au fost niște paiațe, fără atribuții directe… Am ajuns întâmplător pe site-ul academia.edu, căutând niște cărți de specialitate, și mi-a reținut atenția articolul ”Cedarea suveranității energetice – trădare sau prostie”, publicat în revista Perspective Politice a SNSPA.
Am aflat din articol că planificarea resurselor este un domeniu important al apărării, iar Strategia Națională de Apărare a Țării este prezentată în Parlament de președintele României, în termen de trei luni de la investitură.
Din articol înțeleg că România a fost vandalizată (și) energetic cu acordul tacit al celor ce au fost desemnați să reprezinte România în cea mai înaltă poziție a statului.
Cu cât citesc mai mult, cu atât mai mult îmi dau seama că cei ce au condus și conduc România au fost rupți de cunoaștere, de studiu, de înțelegerea, operarea și transferul teoriei în practică. Dacă ieri credeam că am exagerat când am scris că ne aflăm sub imperiul haosului, azi îmi dau seama că situația este mult mai gravă, nimeni nu știe de nimic în țara aceasta. Dacă ar fi să ne comparăm, ca națiune, cu un puzzle, s-ar putea să constatăm, la o gestiune atentă a pieselor, pe care nu a făcut-o nimeni, că nu mai avem nici jumătate din ce ar fi trebuit să avem. Este uluitor! Pot să afirm, fără teamă că greșesc, intelectualii și profesioniștii din România sunt atinși de paraplegism, iar poporul de indiferență.
Am aflat că avem și Ministerul Energiei! Ce-or face oamenii aceștia? Am închis aproape toate minele. Figuram în geografiei industriei mondiale cu bazinele carbonifere de la Petroșani și Gorj și, se pare, postcomunismul le-a transformat în vestigii istorice. Și ca paradoxul zilelor noastre să fie de necontestat, în tot timpul acesta, guvernele au așezat pe hârtie obiective strategige, dar fără a evidenția pașii operaționali.