Îmi plac femeile elegante! Eleganța este un element de distincție și de noblețe. Nu trebuie să ai sânge albastru, pentru a-ți dori să fii elegant, dar de cele mai multe ori mediul în care trăiești îți impune limite sau îți dă curaj să ai ținute demne de invidiat.

Cu ani în urmă, studentă fiind, adoram Bucureștiul pentru șansa pe care mi-o oferea de a întâlni femeia elegantă, ”scoasă ca din cutie”. Feminitatea și masculinitatea sunt depline atunci când sunt puse în evidență prin ținute impecabile, asortate, evident, cu maniere și vocabular elevat.

Unii specialiștii aduc în prim-plan opt stiluri vestimentare feminine: stilul clasic-șic, stilul modern, stilul romantic, stilul sofisticat, stilul funky, stilul casual, stilul elegant-feminin și stilul trendy-confortabil. Cu siguranță nu pot avea nimic în comun cu stilul funky, dar mă pot identifica puțin cu fiecare din celelalte stiluri enumerate. Mă simt bine în ținutele mele atât timp cât port tocuri. Într-un anturaj, nu face toți banii numai ținuta. Haina îl face pe om doar până deschide gura, în rest, este obligatoriu ca investiția în devenirea personală să fie înzecită față de investiția în ținutele vestimentare.

Îmi plac rochiile elegante și clasice, accesorizate cu gust, dar îmi plac și hainele confecționate din piele, ținutele moderne lucrate din materiale de calitate în nuanțe viu colorate. O rochie elegantă atrage întotdeauna privirile trecătorilor sau anturajului, dar este din ce în ce mai rar întâlnită femeia elegantă. În opinia mea, o ținută elegantă nu este însoțită numai de o geantă și pantofi asortați, ci, obligatoriu, de pălărie și mănuși.

Oferta de geci și paltoane este diversă, dar modelele nu sunt cele mai reușite. Produsele de proveniență străină sunt uneori foarte scumpe și, paradoxal, și cele autohtone ajung la prețuri exorbitante.

România nu are o politică pentru dezvoltarea industriei vestimentare, invazia magazinelor second-hand fiind un impediment pentru inițiativele private pe acest sector de activitate, dar și salariile foarte mici, neîndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor de subzistență – impozite, chirii, dări și alimente.

Prinsă în grijile cotidiene, femeia nu mai îndrăznește să fie cu adevărat elegantă și nici nu mai are timp să cultive maniere alese. Întâlnim femeia elegantă, dar vulgară sau, la polul opus, femeia modestă, îmbrăcată cu grijă, fără a ieși în evidență. Întâlnim și femeia care, din varia motive, nu pune deloc accent pe felul de a arăta sau a se îmbrăca.

AȘA NU!

Femeia elegantă este ca o rază de soare, te încântă și te bine dispune. asemeni și un bărbat. Într-o dimineață de august, mergând cu Bla-bla-car spre București, alimentând la o stație Petrom, o femeie elegantă, într-un taior alb, ne-a făcut pe toți cei cinci călători să recunoaștem că avem nevoie de o lege prin care eleganța să fie obligatorie, atât la bărbați cât și la femei. O lege a eleganței și a bunului gust! Ar putea fi o preocupare și una deosebit de frumoasă. Nu am mai vedea tinere îmbrăcate cu blugi jerpeliți, cu adidași și șosete scurte în miez de iarnă, cu geci până la buric, cu părul vâlvoi, cu decolteu adânc, cu comportament de mahala, uneori. Am putea scăpa și de plaga magazinelor second-hand, dacă am susține industria vestimentară autohtonă.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016