Constituţia, ca lege organică a unui stat, a apărut din necesitatea afirmării şi protejării suveranităţii statului, garantării libertăţilor individuale ale membrilor statului, respectiv ale minorităţilor, printr-un ansamblu de norme cu forţă juridică supremă. Constituţia, în teorie şi în practică,  trebuie să devină un element definitoriu al statului de drept, având rolul de a elimina formele de dominare şi excesele de putere.

Ce am aflat?

Constituţia engleză este prima constituţie cutumiară (nescrisă), recunoscută în lume, şi procesul său de formare a început o dată cu adoptarea Magnei Charta Libertatum, în 1215.

Constituţia americană este prima constituţie scrisă, în anul 1787, cunoscută sub numele de Constituţia de la Philadelphia.

Prima constituţie scrisă în Europa este Constituţia Franţei, adoptată în anul 1791.

Superioritatea legii scrise asupra cutumei derivă din teorii ce au la bază ideea:

1. contractelor scrise
2. domniei legii, conform căreia organele de stat trebuie să respecte regula de drept prestabilită şi să o considere sacră atât timp cât nu este abrogată
3. contractelor sociale

În opinia mea, sistemul politic şi social ar trebui să fie clădit pe principiul utilitarist al interesului general în corelaţie deplină cu principiul meritocraţiei şi ambele principii ar trebui să stea la baza elaborării noii Constituţii a României.

Puțină filosofie politică…

Făcând o scurtă incursiune în filosofia politică, constatăm că:

• Locke pune bazele unei riguroase separări între Biserică şi Stat şi face o distincţie capitală între virtutea morală şi virtutea civică.
• Montesquieu susţine ideea conform căreia “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce legea permite.”, iar ceea ce asigură libertatea este limitarea puterii.
• J. Rouseau consider că societatea este o comuniune de cetăţeni care sunt integraţi într-un corp social şi care urmăresc binele comun. Finalităţile vieţii sociale sunt securitatea persoanelor, a bunurilor şi a libertăţii.

Sursele bibliografice susţin că în Anglia responsabilitatea colectiva nu înseamnă ca fiecare ministru să ia parte activă la formularea politicii. Atunci când deciziile nu se referă la sfera sa de responsabilitate administrativă,  el trebuie să fie informat dinainte despre orice propunere a altui ministru şi să aibă posibilitatea de a-şi manifesta îndoiala si obiecţiile. Guvernul Ponta avea 15 miniştri, 3 viceprim-miniştri şi 9 miniştri delegaţi şi, în opinia mea, niciunul nu era informat corespunzător şi nici nu au avut o viziune economico-socială pentru scoaterea României de sub tenebrele spectrului sărăciei.

Din punctul meu de vedere, ca să schiţezi fie şi numai un capitol al Constituţiei este nevoie:

• să fii documentat în Constituţionalism comparat şi filosofie politică;
• să ştii realitatea, problemele cu care se confruntă societatea actuală – cabinetele parlamentarilor par a fi inutile în teritoriu dacă legile nu vin în folosul utilităţii publice;
• de studii de analiză a stării de fapt – facultăţile de profil trebuiesc conectate şi transformate în surse de informaţii prelucrate şi credibile care să ajungă la stakeholder;
• de dialog social şi, în structura guvernului există un ministru delegat pentru Dialog Social;
• de structuri funcţionale ale statului și ale societății civile, capabile să asigure funcţionarea întregului sistem.

Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 233/21 XI 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Constituţia României a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 758/29 X 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, ceea ce face ca articolul 152, în forma republicată, să devină art. 156. Legea de revizuire a Constituţiei României nr 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 X 2003, validat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3/22 X 2003, şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003.[1]

Costurile unui nou referendum naţional care să aprobe Legea de revizuire a Constituţiei, ca în 2003, ar fi inutile, în opinia mea, atât timp cât mecanismele statului de drept nu sunt funcţionale şi efectele funcţionării nu se oglindesc în stoparea corupţiei şi a “hoţiei cu acte în regulă”, cutume care au pus stăpânire pe România din momentul în care a fost abrogată legea averilor ilicite şi iar promulgată, dar cadrul legal aplicării ei este încă restrictiv, ceea ce face să ne învârtim într-un cerc vicios al toleranţei faţă de nesancţionarea celor ce încalcă legea, uneori, cu bunăştiinţă.

În sens plastic, Constituţia unei ţări poate fi comparată cu ansamblul regulilor de circulaţie impuse într-un oraş, respectiv stat. Extrapolând, pietonii sunt cetăţenii unui stat, iar guvernanţii sunt conducătorii de autovehicule. Şi unii, şi alţii trebuie să respecte regulile de circulaţie, prin cunoaşterea semnificaţiei indicatoarelor rutiere. Ca să ajungi şofer,  trebuie să-ţi etalezi capacităţile şi cunoştinţele în domeniul legislaţiei rutiere şi mecanice. În România secolului XXI, ca să ajungi parlamentar sau senator trebuie doar să ai spatele asigurat, bani şi poţi să fii chiar habarnist, deoarece nimeni nu sesizează imediat lipsa competenţelor în domeniu, dar, pe termen lung, rezultatele lipsei competiţiei şi competitivităţii sunt catastrofale şi noi, ca naţiune, le resimţim din plin, paradoxal, la 27 de ani de la Revoluţia din 1989.

Dacă aş face parte din adunarea constituantă chemată să redacteze o nouă constituţie a României primul aspect pe care l-aş supune atenţiei adunării ar fi cel a pregătirii temeinice în domeniu a celor ce doresc să acceadă spre o funcţie politică la nivelul administraţiilor locale sau centrale. În Titlul III: Autorităţile publice, Capitolul I: Parlamentul, sesiunea I: Organizare şi funcţionare aş propune ca cei ce doresc să obţină un portofoliu de senator sau deputat să vină cu propuneri pentru un pachet de legi care să susțină dezvoltarea zonei în care candidează şi pe toată perioada procesului electoral să-l facă cunoscut electoratului. Analiza realizărilor şi a eşecurilor, în faţa cetăţenilor, cu prezentarea raportului de activitate în mediul online. Parlamentarii să aibă obligația organizării de audieri publice cu cetățenii din  Colegiul Uninominal unde au candidat. În cazul în care se demonstrează  incompetenţa lor în domeniu, prin autoevaluare, parlamentarii să-şi depună demisia. Campaniile electorale să se deruleze pe perioada a şase luni astfel încât candidaţii, în vederea elaborării unui portofoliu politic, să aibă timp să cunoască problemele comunităţilor locale şi să întrevadă soluţii legislative pe care să le dezbată cu cetăţenii prin iniţierea unor audieri publice. Să nu aibă acces la funcții publice nicio persoană care a încălcat legea în ultimii zece ani. Orice suspiciune asupra integrității morale și civice a candidatului ales să îl oblige la autodemitere.

Din punctul meu de vedere, Constituţia ar trebui să prevadă infiinţarea Centrelor de Cetăţenie Activă, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, unde cetăţenii să fie învăţaţi cum să-şi plătească online taxele şi impozitele, cum să depună petiţii în ţară sau la Parlamentul European.

De asemenea, Constituţia României, în format online, ar trebui să facă trimitere la legea care reglementează prevederea constituţională respectivă.

De exemplu, Capitolul V: Administraţia publică, Secţiunea 1: Administraţia publică centrală şi de specialitate, la  art. 117: Înfiinţarea, subpunctul (3) să existe trimiterea la legea organică care prevede condiţiile înfiinţării autorităţilor administrative autonome. Idem la art.118: Forţele armate. La art 121: Autorităţi comunale şi orăşeneşti, ar trebui ca legea care prevede metodologia alegerii primarilor şi a consiliilor locale să facă referire şi la cerinţele accederii într-un astfel de post şi criteriul selectiv să fie cel legat de absolvirea studiilor universitare şi demonstrarea competenţelor în domeniul administraţiei publice.

Constituţia trebuie să prevadă ca orice candidat la o funcţie din administraţia locală sau centrală să aibă studii universitare şi să elaboreze un proiect de dezvoltare a comunităţii rurale sau urbane pe care vrea să o reprezinte şi la dezvoltarea economică, culturală, politică şi socială  a căreia îşi propune să contribuie. În acest moment, s-ar repune bazele şcolii româneşti, căzute în derizoriu tocmai pe motiv că în funcţiile de conducere acced cei incapabili să-şi demonstreze competenţele, dar care au spatele asigurat politic, timp în care persoanele campabile acceptă absurdul în viaţa lor şi stau într-un plan secund.

La art 123: Prefectul, să fie făcută online trimiterea la legea organică care stabileşte atribuţiile prefectului unui municipiu. Foarte puţini cetăţeni cunosc atribuţiile prefectului şi, poate elaborarea unor chestionare în acest sens ar susţine veridicitatea afirmaţiilor făcute. La subpunctul (5) al aceluiaşi art. 123, cred că nu are ce căuta termenul de ilegal.

În ceea ce priveşte regionalizarea României, consider că este mai întâi imperios necesar ca judeţele ţării să cunoască o expansiune economică reală prin stabilirea şi îndeplinirea planurilor de dezvoltare rurală şi urbană, pe întregul teritoriu al României, prin politica paşilor mărunţi, prin realizarea arborelui fiecărei probleme cu care se confruntă societatea actuală, astfel încât cauzele ce generează problemele să poată fi transformate în obiective, prin stabilirea planurilor operaţionale de către persoane cu competenţe în domeniul vizat.

Principii imperios necesare la baza elaborării unei Constituţii:

Principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor

Principiul egalităţii de şanse (la acelaşi nivel de pregătire)

Principiul meritocraţiei

Principiul legalităţii.

[1] Constituţia României, Editura Steaua Nordului, p. 5

P.S. Articol scris în 2013, adaptat la 2017… 🙂

La temelia unei democraţii funcţionale stă societatea civilă. Instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice reprezintă societatea civilă. Organizaţiile societăţii civile au ca atribuții  implicarea în luarea deciziilor de interes public.

Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează ca definiţie de lucru: „Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică”. 1

Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din cetăţeni. Indivizii, asociaţi sub diferite forme ale societății civile, pot participa la viaţa publică, pot influenţa politicile, pot apăra şi promova interesele comunității locale, naționale și chiar mondiale.

„Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.

Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale„[2].

Ar putea fi o temă de cercetare analiza capacității societăţii civile din România de a produce schimbarea socială și de a genera implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, deci participarea lor la buna guvernare a societății.

Din punctul meu de vedere, există organizaţii ale societăţii civile ce activează în sfera socială, multe dintre ele declarându-se agenţi ai schimbării sociale, dar rolul lor în generarea schimbării este minimal, spre inexistent.

Întrebările apărute în contextul descris:

1. Societatea civilă și-a propus să genereze schimbarea socială? Societatea civilă și-a luat rolul în serios?
2. Sunt sistematizate şi focalizate acţiunile societăţii civile, pentru a genera schimbarea la nivel social?
3. Urmărește societatea civilă o misiune concretă care să vizeze bunăstarea socială sau nu?
4. Este capabil sectorul non-profit să legitimeze sau sa blameze structurile economice și politice ale societății moderne?
5. Poate societatea civilă să remodeleze spiritul civic prin implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene?
6. Este capabilă societatea civilă să promoveze principiile luminoase ale adevărului şi binelui, care ar putea să asigure fericirea membrilor societății?
7. Structurile societății civile au vizibilitate în plan social?
8. Sunt încurajațo cetățenii să adere la structurile societății civile?
9. Putem vorbi de o societate civilă la nivelul mediului urban și de una la nivelul mediului rural?

 Ce știm despre societatea civilă?

„Societatea civilă întăreşte legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. (…) Persoanele active in cadrul societatii civile, in calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialisti, artisti grupati in asociatii profesionale etc., pot fi regasite ca agenti ai societatii politice, indeplinind functii politice. Alte persoane ramân, însă, doar agenţi ai societăţii civile.”[3]

Gânditorii antici concepeau cetatea, la nivelul dezvoltării lor morale și spirituale, ca pe „o asociere morală pentru a trăi în comun conform binelui şi pentru bine” – J.J. Chevallier. Sofiştii clasici (Protagoras, Gorgias) considerau că bunul simţ şi conversaţia constituie modul de a ajunge la legi raţionale care să servească binelui comun.

Platon credea că nu i s-ar putea încredinţa poporului sarcina de a-şi alege guvernanţii. În opinia lui Platon, cetatea nu poate fi condusă în mod drept decât de cei care au aflat, graţie filosofiei, ce este dreptatea în sine. În Republica, în esenţă, Platon ne prezintă o Constituţie perfectă în care Cetatea ar fi condusă de cei care au ajuns la cunoaşterea realităţilor adevărate, la cunoaşterea celei mai înalte idei, IDEEA BINELEUI, ceea ce ar conduce la declinul domniei pasiunilor, a intereselor egoiste şi a prejudecăţilor.

În concepția lui Aristotel, dreptatea nu există decât într-o comunitate de cetăţeni liberi şi egali ale căror relaţii sunt reglate prin lege, omul fiind „acela care observă legea şi respectă legalitatea”.

Cercetarea ar putea cuprinde patru abordări, ce pot fi dezvoltate detaliat:

• o analiză a literaturii subscrise tematicii schimbării sociale în vederea analizării evoluţiei în timp a rolului acordat societăţii civile
• colectarea unor date privind societatea civilă din România, folosind ca instrument de cercetare ancheta sociologică, urmărind: tipul organizaţiilor societăţii civile româneşti, domeniul lor de activitate, misiunea, direcţiile şi modalităţile de acţiune, cât şi percepţia lor asupra rolului pe care îl au în generarea schimbării la nivel social, dar și capacitatea de a atrage noi membrii în rândurile lor.
• sistematizarea misiunilor promovate de organizaţiile active, identificarea direcţiilor de schimbare socială urmărite de structurile societății civile şi identificarea modalităţilor prin care membrii societății civile acţionează pentru îndeplinirea misiunilor promovate.
• Impactul proiectelor implementate de societatea civilă, abordare dezvoltată în cadrul acestei cercetări. Analiză și concluzii…

Rolul primordial al societății civile constă în implicarea cetățenilor în luarea deciziilor la nivelul administrației publice locale și centrale.

Asociația Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21 a implementat Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media. Proiectul susţinea schimbările democratice, modernizarea administraţiei publice şi consolidarea bunei guvernări în România, prin implicarea societăţii civile în acest proces. Proiectul avea ca obiectiv general creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local.

Rezultatele așteptate se refereau la:

• promovarea cetățeniei active,
• creșterea rolului de advocacy și wachdog a ONG-urilor,
• dezvoltarea de parteneriate cu instituții/autorități publice,
• promovarea campaniei No Hate Speech .

Proiectul urmărea extinderea rețelelor social media, ca instrumente menite să asigure transparența instituțiilor publice, astfel încât deciziile administrației publice să fie vizibile, iar gradul de informare și implicare a cetățenilor la procesele decizionale să aibă un trend ascendent.

O societate democratică reală se construieşte în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democraţie funcţională îl reprezintă instituţiile şi mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context, acţionează ca mecanism reglator pentru societăţile democratice.

”Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei ţări, relaţiile internaţionale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este necesar să fie constituită din cât mai multe organizaţii „specializate” în cât mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Aceste instituţii trebuie să cunoască politicile curente şi propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile respective.”[4]

În România, rolul societăţii civile nu este încă semnificativ. Structurile societății civile nu și-au demonstrate competențe în influenţarea deciziilor politice, economice sau de interes public. În România, organizaţiile societatii civile nu inițiază dezbateri publice pe teme ca politica de imigraţie, măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate, metode de combatere a sărăciei, starea „morala” a societaţii, evoluția sistemului de sănătate, etc.

Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media avea  următoarele obiective specifice

1. instituirea unor canale  eficiente de comunicare şi consultare între cetăţeni și instituțiile administrației publice locale,  promovând dreptul fundamental al cetăţenilor de a participa la problemele publice.  Studiul pilot implică 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți,  Suceava și Tulcea;

2. Creșterea capacității instituțiilor publice de a atrage cetățenii în procese decizionale la nivelul comunităților locale, prin utilizarea rețelelor social media
3. Creșterea gradului de transparență și bună guvernare a 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea și a;
4. Încurajarea voluntariatului în beneficiul comunităţii prin pregătirea a 30 de voluntari, reprezentanţi ai societăţii civile și implicarea funcționarilor publici pe bază de voluntariat în procesul de implementare a proiectului;

Cele 20 de instituții/autorități publice implicate în faza pilot a proiectului aveau sarcina să introducă și să multiplice cel puțin 2 instrumente de tip social media, la alegere:

• pagina Facebook a instituției,
• cont de Twitter,
• cont de Flickr,
• bloguri, podcast-uri,
• Youtube,
• forumuri,
• wikis

Cele 20 instituţii/autorități publice din cele 5 locaţii implicate în proiect au fost:

• Consiliile Județene Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
• Instituțiile Prefectului din București, Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
• Primăriile din municipiile București, Drobeta Turnu – Severin, Tulcea, Turda, Suceava şi din sectorul 6 București
• 5 instituţii publice deconcentrate: AJOFM din Mehedinți și Suceava, DGASPC Sector 6 București, DSP din Cluj Napoca, ITM Tulcea)

Ce tipurile de evenimente ar putea fi organizate de instituțiile publice în mediul online?

• dezbatere publică pe twitter,
• transmiterea în timp real a unui eveniment semnificativ pentru cetățeni prin canale social media,
• publicarea unei petiții de interes general pentru comunitate pe facebook  în vederea transmiterii de feedback, etc)

Din păcate, NU EXISTĂ COMUNICARE în mediul virtual între autoritățile publice și cetățeni…

Lunga perioadă de tranziţie a României a dus la inerţia și chiar subdezvoltarea societăţii civile.  Se impune consolidarea societăţii civile în mod organizat, ceea ce implică:

• înfiinţarea mai multor ONG-uri cu scopuri clare care să acopere întreaga paletă a activităţilor sociale. Instituţiilor societăţii civile devin vizibile dacă colaborează cu alte instituții din sfera lor de activitate, dar și cu instituţii ale societăţii civile internaţionale (exemplu – Amnesty International, Greenpeace etc.),
• crearea unei societăţi civile virtuale, folosind canalele social media, cu ajutorul Internet-ului ar putea creşte coeziunea socială, ar facilita accesul la informaţie şi participarea populaţiei la diferite acţiuni

În opinia mea, societatea civilă ar trebui să implementeze activități care să vizeze drepturile şi de libertăţile consfinţite prin lege,  drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale, care fac referire la:

• Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică; (art 26);
• Libertatea individuală; (art 27);
• Secretul corespondenţei (art 28);
• Libertatea conştiinţei (art 29);
• Libertatea de exprimare (art 30);
• Dreptul la informaţie (art 31);
• Dreptul la învăţătură (art 32);
• Accesul la cultură; (art 33);
• Dreptul la ocrotirea sănătăţii (art 34);
• Dreptul la mediu sănătos(art 35);
• Dreptul la vot (art 36);
• Dreptul de a fi ales (art 37);
• Dreptul de a fi ales în Parlamentul European (art 38);
• Libertatea întrunirilor (art 39);
• Dreptul de asociere (art 40);
• Munca şi protecţia socială a muncii (art 41);
• Interzicerea muncii forţate (art 42);
• Dreptul la grevă (art 43);
• Dreptul la proprietate privată (art 44);
• Libertatea economică (art 45);
• Dreptul la moştenire (art 46);
• Nivelul de trai (art 47);
• Familia (art 48);
• Protecţia copiilor şi a tinerilor (art 49);
• Protecţia persoanelor cu handicap (art 50);
• Dreptul de petiţionare (art 51);
• Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art 52);
• Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi (art 53);
• Fidelitatea faţă de ţară
• Apărarea ţării
• Contribuţii financiare
• Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

Bibliografie

[1] http://www.fdsc.ro

[2] Sergiu Tamas,  „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Editura Academiei Române, 1993

[3] Cristina Nicolescu, Societatea civilă ca agent de schimbare socială în România – Proiect de cercetare

[4] http://www.fndc.ro/comunitate/rolul_sc.html

Dau timpul înapoi…

Aproape toate pixurile și stilourile pe care le-am folosit în ultimii 14 ani le-am primit… 🙂 Aproape toate cremele și toate parfumurile, până prin 2014, așijderea. La unele am făcut fotografii, pe altele le-am făcut cadou, la rândul meu.

De la una și aceeași persoană, am primit cadouri de la stick-uri, la storcător de fructe, de la agende la costum de sport, de la broșă de aur la cartelă de telefon, de la pixuri și stilouri la porțelanuri, set de tacâmuri și servicii de masă, bluze, pantaloni și chiar o jachetă, toate noi, la țiplă.

De ce le-am primit? – aceasta-i întrebarea… Inițial, din curiozitate. Când am spus nu, au început insistențele. În timp, curiozitatea mea chiar a crescut. De ce ar da cineva buzna în viața unei persoane, cu cadouri fel de fel?

10 iulie 2017

În decembrie 2015, fără să cred că cineva își va permite să-mi trimită astfel de cadouri, am dat adresa de domiciliu și, prin curier poștal, am intrat în posesia acestor obiecte. Persoana respectivă era din Germania, dar curierul a venit din Caransebeș, (cu adresa de Germania) acolo unde copilărise, din spusele domniei sale și a m-a convins să le primesc, spunând că nu am nicio obligație, acceptându-le. Au fost mult mai multe, unele dintre ele dăruindu-le și pe altele aruncându-le, după ce le-am purtat. Dialogurile noastre au fost unele puerile.
Când le-am primit, m-am temut să nu fie cumva furate, dar aproape toate aveau etichetă și am renunțat la acest gând.
Au fost câteva aspecte care mi-au ridicat câteva semne de întrebare. Erau trei inele mici și unul cu piatră roșie, imperială și TOATE s-au potrivit pe mâna mea. Când am purtat unul din ceasuri, un elev mi-a spus să nu-mi fie rușine că-l port… Scrisul de pe felicitare avea gânduri de ale mele postate pe forumul educației. 🙂 Când am scris pe FB că o să public dialogurile noastre, persoana respectivă s-a retras încetișor… 🙂
Dacă o mai fi vreo urzeală croită de o minte bolnavă, măcar să știu… 🙂 🙂
Asta-mi aduce aminte de cadourile Elenei… Multe, foarte multe și toate băgate pe gât, cu lacrimi. La școală, uneori, elevii mă întrebau de unde am obiectul x, pixuri și stilouri scumpe… Cred că este ceva necurat în povestea asta. De fiecare dată se supăra când le dăruiam, la rândul meu. Am primit de la ea un set superb, roșu cu negru, pix și stilou, cu penită de aur, iar eu l-am făcut cadou finuței mele din București. Pe altele le-am păstrat, dar majoritatea cadourilor primite le-am dăruit, fără nicio părere de rău. 🙂