Dau timpul înapoi…

Aproape toate pixurile și stilourile pe care le-am folosit în ultimii 14 ani le-am primit… 🙂 Aproape toate cremele și toate parfumurile, până prin 2014, așijderea. La unele am făcut fotografii, pe altele le-am făcut cadou, la rândul meu.

De la una și aceeași persoană, am primit cadouri de la stick-uri, la storcător de fructe, de la agende la costum de sport, de la broșă de aur la cartelă de telefon, de la pixuri și stilouri la porțelanuri, set de tacâmuri și servicii de masă, bluze, pantaloni și chiar o jachetă, toate noi, la țiplă.

De ce le-am primit? – aceasta-i întrebarea… Inițial, din curiozitate. Când am spus nu, au început insistențele. În timp, curiozitatea mea chiar a crescut. De ce ar da cineva buzna în viața unei persoane, cu cadouri fel de fel?

10 iulie 2017

În decembrie 2015, fără să cred că cineva își va permite să-mi trimită astfel de cadouri, am dat adresa de domiciliu și, prin curier poștal, am intrat în posesia acestor obiecte. Persoana respectivă era din Germania, dar curierul a venit din Caransebeș, (cu adresa de Germania) acolo unde copilărise, din spusele domniei sale și a m-a convins să le primesc, spunând că nu am nicio obligație, acceptându-le. Au fost mult mai multe, unele dintre ele dăruindu-le și pe altele aruncându-le, după ce le-am purtat. Dialogurile noastre au fost unele puerile.
Când le-am primit, m-am temut să nu fie cumva furate, dar aproape toate aveau etichetă și am renunțat la acest gând.
Au fost câteva aspecte care mi-au ridicat câteva semne de întrebare. Erau trei inele mici și unul cu piatră roșie, imperială și TOATE s-au potrivit pe mâna mea. Când am purtat unul din ceasuri, un elev mi-a spus să nu-mi fie rușine că-l port… Scrisul de pe felicitare avea gânduri de ale mele postate pe forumul educației. 🙂 Când am scris pe FB că o să public dialogurile noastre, persoana respectivă s-a retras încetișor… 🙂
Dacă o mai fi vreo urzeală croită de o minte bolnavă, măcar să știu… 🙂 🙂
Asta-mi aduce aminte de cadourile Elenei… Multe, foarte multe și toate băgate pe gât, cu lacrimi. La școală, uneori, elevii mă întrebau de unde am obiectul x, pixuri și stilouri scumpe… Cred că este ceva necurat în povestea asta. De fiecare dată se supăra când le dăruiam, la rândul meu. Am primit de la ea un set superb, roșu cu negru, pix și stilou, cu penită de aur, iar eu l-am făcut cadou finuței mele din București. Pe altele le-am păstrat, dar majoritatea cadourilor primite le-am dăruit, fără nicio părere de rău. 🙂