PENTRU CĂ cei de la wordpress nu mi-au lăsat valide paginile pe blog, mut ca articol ”Povestea pumnului în gură”…
În 13 iulie 2015 am fost convocată în fața unei comisii de disciplină. Am cerut amânarea pentru data de 15 iulie 2015, pentru a fi reprezentată de un avocat. Avocatul m-a învățat să cer un observator din partea sindicatului din care fac parte de la angajare, din septembrie 1996 și am depus la USLI o cerere în acest sens.
Nu a catadicsit nimeni de la sindicat să-mi dea un răspuns în scris. Cei trei colegi au petrecut alături de mine câteva minute bune, punându-mi niște întrebări banale, Notă de relații – întrebări și răspunsuri, în fața comisiei de (ne)disciplină… 🙂
Nici până azi nu am primit răspunsul comisiei de disciplină formată din prof. Răzvan 
Galbenu, prof. Cristiana Drăghescu și Ion Zoican – președintele FSLI, toți profesori ai Colegiului Tehnic Decebal. Răspunsul ar fi trebuit, conform legislației în vigoare, să-mi fie înmânat în termen de 30 de zile. Au motivat verbal că CA nu a avut cvorum, pe perioada vacanței. Astăzi suntem în 22 ianuarie 2017, și suntem la distanță de aproape doi ani de la consumarea evenimentului și tot nu am primit niciun răspuns care să facă referire la rezultatul cercetării efectuate. 🙂
Galbenu, prof. Cristiana Drăghescu și Ion Zoican – președintele FSLI, toți profesori ai Colegiului Tehnic Decebal. Răspunsul ar fi trebuit, conform legislației în vigoare, să-mi fie înmânat în termen de 30 de zile. Au motivat verbal că CA nu a avut cvorum, pe perioada vacanței. Astăzi suntem în 22 ianuarie 2017, și suntem la distanță de aproape doi ani de la consumarea evenimentului și tot nu am primit niciun răspuns care să facă referire la rezultatul cercetării efectuate. 🙂Pentru că într-unul din CP de la începutul anului 2015 directorul adjunct, prof. Emil Mirică, azi pensionar, a adus în discuție existența unui dosar la adresa mea ca urmare a faptelor din anul 2004, am cerut în scris prin cererea nr. 1637/4 mai 2015 să mi se pună la dispoziție copiile acestui dosar, cu atât mai mult cu cât eu nu am primit niciodată avizul 
psihologic cu inapt pentru funcții didactice, care doar mi-a fost fluturat pe sub nas la începutul anului școlar 2004-2005, aviz eliberat la o lună de la evaluarea psihologică de către psihologul Constantin Stanciu cu care școala colabora la data respectivă.
psihologic cu inapt pentru funcții didactice, care doar mi-a fost fluturat pe sub nas la începutul anului școlar 2004-2005, aviz eliberat la o lună de la evaluarea psihologică de către psihologul Constantin Stanciu cu care școala colabora la data respectivă.Am primit un răspuns elucubrant, la aproape o lună mai târziu. Am găsit acel răspuns printre hârtiile mele…
Mesaj scris către toți colegii din școală, prin e-mail, la data de 11 mai 2011
Hai să vă povestesc… Poate a venit timpul să deschid cutia Pandorei şi să aflu adevărul…
Eram un om timid, timiditate venită şi din preocuparea mea pentru investiţia în dezvoltare intelectuală. Niciodată nu am fost un om retras, dar nu aveam curajul să sesizez o neregulă decât atunci când nedreptatea mă deranja foarte tare. Gândeam în sinea mea, fără să mă exteriorizez. Când au început şicanele, inerente într-o colectivitate, gradul meu de educaţie m-a ţinut departe de bârfe… Asta s-a dovedit a fi o deficienţă, căci eu îmi vedeam de viaţa mea, iar alţii vorbeau şi interpretau ce le convenea. Am acumulat ceva frustrări – şi am avut colege care au avut grijă de asta – iar în 2004 am răbufnit, într-o zi de 11 mai 2011, când am spus tot ce aveam pe suflet, după ce iniţial la sala de clasă în care predam nu aveam geamuri la uşă. Şi dintr-o dată am început să spun tot ceea ce gândesc! La început cu furie, apoi energiile s-au echilibrat şi am descoperit că există un Dumnezeu pentru oamenii corecţi, căci eu asta sunt, un om caruia nu-i place bârfa şi, în general, mocirla. Am mai avut o ieşire când am susţinut că au dat foc la un catalog, asta inspiraţie am avut-o de la directorii care fumau pe hol în văzul elevilor, atunci când aveau şedinţa. Şi atât….
Toată povestea am scris-o pe forumul educaţiei, detaliat. În septembrie am mers pentru obţinerea avizului psihologic. Pseudodoctorul acela fusese informat şi nu avea de gând să-mi dea avizul, spunându-mi să merg la un alt psiholog, ceea ce am şi făcut. Cred că la două săptămâni mi-a fost fluturat pe sub nas un aviz pe care scria inapt pentru învăţământ şi era pus un psihodiagnostic de care eu nu ştiu nici în ziua de azi, DAR A VENIT MOMENTUL SĂ AFLU. Din clipa acea am învăţat să acţionez, este ca şi cum acea provocare îmi dădea putere să demonstrez că un om are dreptul o dată în viaţă să se elibereze de frustrări. Avizul psihologic pe care îl obţinusem de la Policlinica Sănătatea am aflat că a fost invalidat şi am primit un plic – PE CARE NU L-AM DESCHIS NICIODATĂ- de la psihologul care-l parafase.
Am început să acţionez. Prima persoană pe care am sunat-o a fost psihologul Petre Iovescu, apoi am fost la directorul de Policlinica Sănătatea, Policlinica de stat, am scris la minister şi am cerut examen psihologic şi psihiatric. Am scris juriştilor care m-au învăţat să deschid proces. Dar nu eram pregătită pentru asta… Fusesem lovită şi încercam să mă ridic singură. Din şcoală, câţiva oameni au venit să mă întrebe de ce – amical şi empatic, în rest indiferenţă şi totuşi o susţinere tacită. Pentru asta mulţumesc fiecăruia în parte! Niciodată nu m-am simţit evitată. Singura care m-a atacat oarecum a fost d-na Cati Pupăză, într-un C:A., în care eu reclamasem calificativul obţinut…
Pentru că ministerul nu mi-a răspuns la cerere, am hotărât să merg la concursul de ofiţeri de poliţie, în 2005, unde era probă eliminatorie evaluarea psihologică. Am ajuns să susţin şi proba scrisă, deşi nu mă interesa postul acela… Mi-aduc aminte că era directoare tot Cati şi când mi-a semnat autocaracterizarea mi-a spus că aceea este şansa mea… Nu am înţeles la ce s-a referit.
În 2007, ministerul mi-a permis susţinerea examenului de grad I, deşi obţinusem calificativul B în anul 2003-2004, din cauza acelui incident. Directoarele de atunci nu au intrat la ore… Profesorii au fost încântaţi de prestaţia mea. Mi-aduc aminte că d-na Cati a sunat la inspectorat atunci. Era derutată, deşi eu anunţasem că ministerul îmi dăduse aprobare şi data evaluării fusese fixată.
Odată cu anul de graţie 2004, am trecut la o nouă treaptă a cunoaşterii de sine. Eu am spus şi repet, mi-am consumat doza de nebunie odată, toată, dar sper să-mi mai fi rămas cât să pot fi fericită într-o lume nefericită (după cum spunea Schopenhauer), dar mă uimesc zi de zi când îi aud pe alţii vărsându-şi nervii pe elevi sau colegi, consumându-şi doza de apatie, zi de zi…
🙂 🙂 Recitind sesizările, zâmbesc! Întotdeauna am avut curaj și am… 🙂 Lașitatea nu m-a caracterizat niciodată!
Opinii, opinii... 