Materialul a fost prezentat în cadrul Concursului Național de Științe și Tehnologii, desfășurat la Colegiul Tehnic ELIE RADU, Ploiești, 9 aprilie 2015. Școala mi-a pus la dispoziție 80 de lei, restul costurilor legate de deplasare le-am suportat eu, pentru mine și pentru cele două eleve cu care am pregătit lucrarea practică. Din păcate, nu am știut că trebuie să plecăm la noi cu ustensile de laborator și cu produsele cu care am realizat minicercetarea. Prezentarea ar fi fost mult mai interesantă, în aceste condiții. Au fost colegi care au venit cu tot ce aveau nevoie ca să impresioneze asistența. Mea culpa!

Brîndușescu Grety Georgiana și Mitrescu Sorina Ana Maria, eleve în clasa XII C, respectiv XII G, în anul 2015, au fost interesate de înscrierea și participarea la concurs, cu atât mai mult cu cât competiția științifică s-a desfășurat în perioada Școlii Altfel. Concursul a fost prevăzut în Calendarul Activităților Educative Naționale, 2015, secțiunea A13, Domeniul tehnic, poziția 13.

Materialul elaborat pe baza bibliografiei de specialitate poate fi citit complet. El nu este criptat. Am preluat doar argumentul și concluziile în acest articol.

C.T. Decebal-concurs-Ploiesti, 9 aprilie 2015, Școala Altfel, Importanța controlului fabricației compușilor organici

PowerPoint – Știinte-si-tehnologii-C.T. Decebal

CAP I. ARGUMENT

Industria chimică organică, în special petrochimia, are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea celorlalte ramuri ale chimiei prin produsele pe care le realizează: lacuri şi vopsele, medicamente, săpunuri, produse cosmetice și de parfumerie, monomeri pentru materiale plastice, cauciuc şi fibre sintetice.

De multe ori cumpărăm un produs contrafăcut, piața românească fiind uneori invadată de produse neconforme din punct de vedere al calității.

V-ați pus întrebarea de ce un săpun nu mai face spumă, deși el este în termenul de valabilitate? V-ați pus întrebarea de o cremă intră imediat în piele, iar alta nu? V-ați pus întrebarea de ce un parfum își schimbă proprietățile fizice? De ce un detergent are putere de spumare mai mare decât altul? De ce un medicament are multe reacții adverse? De ce un reactiv chimic își pierde selectivitatea? De ce un colorant se fixează mai bine pe fibra textilă decât altul? În opinia noastră, toate aceste produse sunt făcute fără a respecta normele de lucru în domeniu și ies pe piață fără a fi supuse unui control riguros de calitate.

Ce norme europene există, în acest sens, în România? Ce norme europene există, în acest sens, în Europa? Dar pe plan mondial. Nu știm, nu a făcut obiectul nostru de studiu, dar ne-am pus această întrebare, atât timp cât nu există laboratoare specializate la nivel județean în care se poate verifica calitatea, compoziția și autenticitatea unui produs.

Întrebările de mai sus generează altele. Unde se mai fabrică în România intermediari și reactivi chimici, lacuri și vopsele, coloranți, tenside, produse cosmetice? Cât din economia României revine sectorului chimic? Ce locuri de muncă există pentru absolvenții de licee tehnologice, domeniul chimie industrială sau protecția mediului? Ce-ar trebui să facă autoritățile locale?

În opinia noastră, în fiecare județ ar trebui dezvoltate sectoare ale chimiei industriale prin înființarea unor miniproducții de hârtie igienică, săpunuri lichide și odorante de interior – care ar putea fi distribuite la prețuri de producție către toate școlile din România, unde știm că elevii nu prea au acces la săpun și hârtie din fondurile școlii.

În fiecare județ ar trebui să existe o miniproducție de lacuri și vopsele, astfel încât fiecare român să-și permit amenajarea interioarelor și exterioarelor, ceea ce-ar face ca România să nu se mai afle pe locuri codașe în ceea ce privește consumul de lacuri și vopsele dar și de produse cosmetice și de parfumerie.

Dacă am avea miniproducții de tenside, medicamente de sinteză, reactivi, substanțe peliculogene, coloranți, produse cosmetic și de parfumerie, elevii liceelor tehnologice, cât și absolvenții de universități de profil ar avea unde face practica de specialitate și ar avea și proiecția unui viitor care le-ar permite demonstrarea competențelor accumulate și punerea lor în slujba dezvoltării sectorului chimic, ceea ce le-ar putea aduce satisfacții și împliniri personale.

Conform teoriei, controlul fabricației compușilor organici implică:

1. Controlul fabricaţiei în industria intermediarilor şi reactivilor
2. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a medicamentelor
3. Controlul fabricaţiei în industria coloranţilor
4. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a produselor cosmetice
5. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a tensidelor
6. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a lacurilor, vopselurilor şi cernelurilor

CONCLUZII

De cele mai multe ori, dotările laboratoarelor școlare nu permit realizarea lucrărilor practice de laborator prevăzute în programa școlară.

Dacă am putut să realizăm analiza aspirinei și a unui colorant, nu am putut finaliza determinarea conținutului de substanțe saponificabile totale la săpun și pasta de dinți, consumul de eter fiind prea mare. De asemenea, la determinarea alcalinității și acidității unui săpun necesarul de alcool etilic pentru determinare face ca lucrarea să fie evitată sau are ca efect cumpărarea alcoolului etilic de către elevi.

Chimia este o disciplină atractivă pentru elevii cu spirit de observare și cercetare dezvoltat, dar tot chimia disciplinează și atrage spre cercetare, stârnind curiozitatea elevilor. Laboratoarele școlare ar trebui să intre în atenția oficialilor MECS/MEN astfel încât să fie repuse bazele cercetării chimice, începând chiar de la nivel liceal.

P.S. Ministerul de resort trebuie să prevadă fonduri pentru participarea elevilor și profesorilor la concursurile din Calendarul Activităților Educative Naționale.

Tema 1 – Conceperea a cinci itemi pentru proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director, folosind bibliografia dată la acest concurs

Am găsit testul pe care l-au primit candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de directori în învățământul preuniversitar…

Testul cuprinde o evaluare psihologică, întrebările 1-40. În opinia mea, doar 20 de întrebări banale sunt dedicate verificării unor cunoștințe, dar nicidecum a abilităților manageriale…

Cred că cele 20 de întrebări au răspunsuri pertinente și răspunsul este la îndemâna oricărei persoane, chiar a persoanelor care nu au citit nicio carte din bibliografia de concurs și care nu au răsfoit niciodată ghidul de pregătire pentru concursul de directori din învățământul preuniversitar.

Propuneri itemi (doar întrebari, fără răspuns), în accepțiunea mea…

1. Pornind de la concepția enunțată de J. Hattie în capitolul ”Structuri mentale ale profesorilor, directorilor și structuri școlare” din cartea ”Învățarea activă”, precizați, în maxim 15 rânduri, ce măsuri veți lua, ca manager al unei instituții școlare, astfel încât evaluarea să fie considerată de toți profesorii un feed-back al propriului lor impact asupra performanței școlare a elevilor.
2. Ca viitor manager, pornind de la schema dată și folosindu-vă de experiența de profesor, după o introducere de trei rânduri, specificați minim cinci propuneri pe care le-ați implementa la nivelul școlilor din întreaga țară, pentru ca România să înregistreze progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani la învățarea pe parcursul întregii vieții.

3.  Alegeți din lista de termeni pe cei ce respectă valoarea de adevăr a următorului enunț: evaluare, scopurilor, autoevaluare, țintelor, predare, eficiență, învățare, obiectivelor, feed-back

”Managementul nu are scopuri și valori supraordonate proprii. Aspirația spre …(a)… poate fi misiunea managementului, dar aceasta se manifestă în atingerea …(b)… definite de alții.” – ”…(c)…. și management Educațional – teorii și practici actuale” – Tony Bush

4. Enumerați cele șapte arii tematice/domenii asupra cărora inspectorii pot face aprecieri, conform Regulamentului de inspecție școlară a unităților de învățământ și realizați o evaluare concisă a acestor arii tematice la nivelul școlii în care profesați.
5. Precizați ce act normativ din bibliografia de concurs reglementează activitatea C.A. al unităților de învățământ preuniversitar și justificați, în opinia dumneavoastră, de ce registrul de procese verbale și registrul de evidență al hotărârilor C.A. trebuie să stea într-un fișier securizat, în biroul directorului, așa cum reiese din fragmentul atașat ca imagine la test.

Tema a 2 – Detalierea, la alegere, a unei situații decizionale…

Introducere

Sistemul educativ implică standarde de calitate și eficiență cât mai înalte, având finalități acceptate și însușite de educabil, prin prisma cărora își poate aduce aportul intelectual la nivelul dezvoltării societății. Aceste deziderate pot fi atinse doar prin aplicarea unui ansamblu de principii, funcții, norme și metode de conducere, ce reprezintă pilonii de bază ai managementul educațional. Știință și artă în același timp, managementul educațional (să faci lucrurile cum trebuie) nu poate fi desprins de leadership (să faci ce trebuie).

Procesul de management are la bază funcțiile managementului: planificare, organizare, coordonare și control, fig. 1. Toate aceste funcții au la bază DECIZIA.

Figura nr. 1 – Funcțiile manageriale

Sursa: Classroom

    Un manager și un lider trebuie să aibă o gândire strategică, ce implică o analiză pertinentă a stării de fapt, A, către o schimbare obiectivă, previzibilă, starea B, pentru a reforma, prin optimizare, schimbare și transformare, starea A, nefavorabilă, către starea B, eficientă. Gândirea strategică a liderului-manager se oglindește în Planul de Dezvoltare Școlară, dar mai ales în pașii operaționali.

Fără viziune nu poți ajunge la ceea ce trebuie să fie, pornind de la ceea ce este, în opinia mea.

De cele mai multe ori, liniile de acțiune la nivelul unei școli sunt dictate de deciziile celor din minister și administrațiile locale, managerul fiind un simplu executant sau chiar un supus al sistemului, sistem ce pare că nu pune pe primul loc metodele, mijloacele și infrastructura școlară și nici învestiția în achizițiile intelectuale ale educabilului.

O informație de tip cantitativ o reprezintă rata abandonului școlar, dar și absenteismul școlar – consider eu. Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații – decizii periodice, aleatorii sau unice?

De ce lipsesc elevii de la școală? De ce preferă să-și petreacă timpul în afara școlii, acasă sau în baruri, la prieteni, pe străzi și chiar pe coridoarele școlii, fără ca nimeni să ia atitudine? De cele mai multe ori se iau decizii preferențiale, decizii pe care literatura de specialitate nu le prevede.

Care sunt cauzele majore ale absenteismului școlar? În opinia mea, ele ar fi:

1. Tehnici vetuste de predare;
2. Existența unui curriculum haotic, ce nu permite elevului efectuarea de corelații, sinteza cunoștințelor și nici satisfacția învățării;
3. Manuale școlare stufoase și neadaptate evoluției științei și tehnicii;
4. Predarea nu se bazează pe studiu individual, pe a învăța să învețe elevul, ci foarte mult pe memorare;
5. Utilizarea platformelor electronice Google inexistentă în învățământul preuniversitar

Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații?

Fiecare efect este propulsat de o cauză și fiecare cauză este generată de altele. Avem tehnici vetuste de predare deoarece formarea profesorilor este făcută haotic. De ce? Se pune accentul doar pe hârtiile pe care le are un profesor la portofoliul personal și foarte puțin pe competențele pe care le au elevii domniei sale. De ce? Nu avem baze electronice cu portofoliile online ale tuturor profesorilor. De ce? Cei ce conduc ministerul educației nu au ei însăși o viziune pentru educație, în opinia mea. De ce? La vârful piramidei se ajunge politic. De ce? Pentru că nu se cere un plan de acțiune operațional celor ce vor să acceadă în funcții de care depinde dezvoltarea unei țări. De ce? Nu punem accent pe meritocrație. De ce? Nu am beneficiat de educație pentru valori în școală? De ce? Nu mai avem pedagogi de marcă și nici instituții de cercetare care să se implice. De ce? Și iată un cerc vicios care obligă dascălul să se descurce cum poate în sala de clasă. De ce stă elevul în baruri? Nu se diferențiază de ceilalți membri ai societății. De ce fumează elevii în fața liceelor? Pentru că societatea civilă este indiferentă. De ce nu investește elevul în învățare? Deoarece a văzut că cei fără carte au o ascensiune socială uneori chiar de excepție, prin comparație cu cei ce au învățat. Și pot continua la nesfârșit șirul întrebărilor ”de ce?”

Dotarea școlilor este precară. Avem grădinițe fără jucării și domenii de calificare în cadrul liceelor tehnologice fără manuale. Profesorul se adaptează din mers, dar pierde atenția elevului, fie că este vorba de elevul preșcolar, de elevul din învățământul primar, gimnazial sau liceal.

Consider că singura decizie pe care o pot lua managerii-lideri este aceea de a comunica cu inspectoratele școlare și cu ministerul de resort pe seama schimbărilor ce se cer imperios necesar la nivelul fiecărei instituții școlare. Ne izbim de o inerție totală și de o vădită lipsă de comunicare, colaborare între școli și instituțiile aferente ierarhic, cât și între școli și administrațiile locale.

De ce nu comunică eficient managerii de instituții școlare cu ministerul de resort și cu administrațiile locale. Nu există pârghii de comunicare, nici măcar prin intermediul canalelor social-media. Cred că poziția socială generată de funcție îi face pe cei mai mulți manageri să se complacă în autosuficiență. Este mult mai ușor, deși complet incorect, să treci fictiv în catalog elevi care sunt plecați din țară, decât să dezbați problema finanțării per elev la nivel local și național.

Abandonul școlar este generat de sărăcie. Se cunosc cauzele, dar nimeni nu vrea să implementeze soluții.

Consider că avem decidenți slabi în ministerul educației și incapacitatea lor și lipsa viziunii se reflectă și la nivelul managerilor din școli.

Școala românească este subfinanțată. Deși toate guvernele României au considerat educația prioritate națională, sistemul de educație este rudimentar. Nici vorbă de reformă în educație, în cei douăzeci și șapte de ani de la revoluție, în opinia mea.

Un caz ipotetic. Sunt manager și îmi doresc ca elevii să facă practica comasată într-o stație pilot din oraș. Ea este inexistentă. Mă repliez și accept incapacitatea forurilor decidente de a pune bazele unor campusuri pentru practica de specialitate, așa cum există în țările ce investesc în educație. Îmi propun ca elevii să facă practică la un agent economic. Iau legătura cu managerul instituției și constat că elevii nu pot merge toți, în acelați timp. Agenții economici nu au săli de clasă pentru elevi, nu au prezentări ale firmei în mediul virtual, nu au interes și nici motivare să susțină formarea resursei din școli. Este un cerc vicios. Avem nevoie de platforme pilot pentru stagiile de practică comasată, dacă vrem specialiști! Ce pot face, în aceste condiții? Anunț inspectorul de specialitate. S-ar putea ca nici el să nu știe prea multe. ”Descurcă-te! –  rămâne de bază.

Decid ca director să nu mai am absenteism. Ar trebui să existe o platformă cu toți medicii de familie. Scutirile ar trebui să fie centralizate electronic. Azi ele se pot cumpăra pe internet. Regulamentul de ordine interioară îmi permite să motivez, pe bază de bilet scris de părinte, absențele din șapte zile calendaristice. Neexistând o bază națională cu fiecare elev școlarizat, pot face una la nivelul școlii, dar dacă eu verific motivările și țin evidența absențelor, elevii pleacă la altă școală, deoarece nu există linii clare, precise și universal valabile sub cupola școlii.

Vreau videoproiector și laptop în fiecare sală de clasă. S-ar putea să mi se spună că vreau prea multe. Nici nu mai pot îndrăzni să-mi doresc ca fiecare elev să aibă tabletă conectată la un sistem de informații curriculare complet și  acces la baze de evaluare online.

Îmi propun să renovez un laborator de chimie. Am nevoie de fonduri. Finanțarea se face după ureche. Se poate verifica cum școli fără elevi au fost complet renovate, iar cele ce ar avea imperios nevoie de reparații nu ajung niciodată pe lista priorităților, deși au elevi. Sunt un director legat de mâini și de picioare. Stau cu capul plecat și tuturor le convine asta! 🙂

Concluzii

Fără o viziune de ansamblu asupra sistemului de educație, școala românească este condamnată să rămână la limita derizoriului. O școală rudimentară nu își mai are rostul. Fără reguli universal valabile și aplicabile, cât și fără investiții majore, spațiul ce a fost conceput cu zeci de ani în urmă să contribuie la devenirea spirituală și morală a viitorilor adulți tinde azi să fie, în România, un soi de închisoare a spiritelor, ce deformează mult mai mult decât să formeze, dacă elevul nu are șansa unor familii care să susțină în paralel cu școala devenirea lui intelectuală și ascensiunea la nivelul societății conform competențelor dobândite și nu este deloc normal să se întâmple așa.

Fundamentarea societăților pe principiul meritocrației este imperios necesară. De asemenea, salarizarea în funcție de studii trebuie să intre și ea în atenția decidenților. Societatea civilă trebuie să fie mai implicată la nivelul comunităților școlare.

Soluții pertinente

Comunic eficient cu decidenții pe linie ierarhică, fără teama că pot fi demis;

Aduc școala în atenția comunității locale și caut sponsori sau scriu proiecte, deși consider că în fiecare școală ar trebui să fie o persoană care să aibă astfel de atribuții, cu derogare de la ore;

Mă autoevaluez și încerc, dar demisionez, dacă nu pot produce schimbarea și vreau ca toți managerii din România să-mi urmeze exemplul. 🙂

P.S.: Material scris în data de 11 februarie 2017 și depus pe platforma CREDIS.

În urmă cu exact patru ani, îmi scria o fostă elevă despre sistemul de educație din UK:
„V-ar plăcea foarte mult sistemul de învăţământ din Marea Britanie. Sistemul britanic este gândit în aşa fel incât să te înveţe cum să înveţi, în niciun caz să iţi dea lecţia să o toceşti. Am asistat cu drag la o ora… Se lucrează pe 2 grupe majore de copii – unii mai buni, ceilalţi mai puţin buni. Fiecare grupa are 15 elevi.
Sunt apoi împărţiţi in grupe de câte 5 care lucreaza prin rotatie cu un anumit profesor.
De exemplu, când am fost lucrau la limba engleza.
Au făcut pe rând înţelegerea textului, citire si câte o compunere pe o tema care pe mine m-a surprins la varsta lor (7 ani).
Tema a fost sa isi convinga profesorul sa cumpere casa lor.
Sistemul este foarte bine organizat, fiecare valoare a copilului fiind incurajata si dezvoltata.
La aceeasi scoala este un copil foarte talentat la dans. Separat de alti copii, la ora de educatie fizica si sport, face dansuri cu un antrenor.
Învata prin joaca foarte mult. Sunt incurajati sa fie independenti de la varste fragede.
Copiii iubesc sa mearga la scoala.
Profesorii sunt prieteni si indrumatori.
…
Temele nu se dau pe hartie, ci pe website-ull scolii. Sunt acolo puse si linkuri unde gasim informatiile dorite, explicate pe intelesul lor.
Au un website unde fac exercitii matematice in jocuri si sunt rasplatiti cu certificate. La nivel de scoala, in fiecare saptamana, se dau certificate copiilor cu cele mai multe puncte…
Se merge pe incurajare si suport. În loc de „cap patrat cu minte-n colturi”, aici aud ” poti mai mult”.

M-am tot gândit la toate câte s-au țesut cu o abilitate diabolică în spatele meu… Aș da o lege ca cei ce atentează la integritatea psihică a unei persoane să ajungă în fața plutonului de execuție, nu în penitenciare. 🙂
Am toate piesele unui puzzle de neconceput pentru o lume normală. Evit să-l asamblez complet, pentru că asupra unei singure piese am incertitudini sau am certitudini, dar mi-aș dori să greșesc.

Dacă două, trei sau zece persoane ar intra sub incidenta legii, pentru defaimarea unei persoane fără temei, pentru urzirea unor intrigi si răspândirea unor zvonuri false, am scapa de cretinismul celor ce nu-si folosesc rațiunea.

Ce o să mai râd de prostia mea. Am stat lângă oameni care în față îmi întăreau convingerea în respectul lor față de mine și în spate spuneau vrute și nevrute. Bănuiesc că omul cu care m-am măritat din milă spunea că nu mă simt bine, că noapte fac crize, că nu știe ce să mai facă cu mine, timp în care eu dormeam bine mersi, Alți idioți care nu mă suportau pentru felul meu de a fi au început să răspândească aceste zvonuri, inconștienți fiind de consecințe, în cazul falsității lor. Pe urmă s-au gândit să-mi îmbogățească profilul psihologic cu alte invenții, care mai de care mai false. Înscenările au mers până acolo încât și cei mai neîncrezători au crezut, dar fără să stea de vorbă cu mine.
De multe ori am dat curs invitației unei foste colege de serviciu, psiholog, de a merge să stau la ea când ajung prin București. Toată lumea știa ce fac eu, fără ca eu să știu ce inventează ei. 🙂
Poate au zis că am nevoie de consiliere. Nu că mă laud, dar sunt mult mai pregătită decât psihologii din zilele noastre, deci vizitele mele erau pur și simplu din amiciție.
Uneori am avut semne de întrebare și asupra acestei prietenii. Când venea pe la mine această colegă mă întreba ce pastile iau. Eu nu iau decât vitamine și astea destul de rar. În ultimul timp am folosit niște pastile excelente care m-au scăpat de tot ce mi-a fost administrat în mâncare. Nu mai mânânc decât ce pregătesc eu și mă simt excelent!
Încrederea mea a fost ținută în limitele normalului. Când am fost să mă înscriu la master colega mea din București mi-a lăsat cheile de la apartament, ei fiind plecați la munte. Toate invitațiile din ultimul timp mi s-au părut suspecte.
Scriu ca să înțeleg, dar mesajul meu este cât se poate de clar. Cine s-a băgat în această mizerie, nu are cum să nu intre sub incidența legii. Eu mizez pe adevăr, întotdeauna!

Să spună mama mea că nu mă simt bine?
Eu plătesc si telefonul ei. Din când în când mă uit pe apelurile ei. În luna ianuarie 2017 are sase apeluri la 112, fără să aibă loc convorbirea. Mi-a spus că nu stie sau că poate a apelat din greșeală. Unele apeluri sunt noaptea, la ora 4, cand eu dorm bustean.
Am niste semne de întrebare in ceea ce o priveste pe mama si cât este de băgată în mizeria construită pe spatele meu. Tot ea mi-a bagat-o pe gât si pe Elena, cea cu cadourile și cu parfumurile contrafăcute și cu baza pe formol…

Când m-am mutat pe Carpați, după legalizarea divorțului, mama a început să slăbească și și-a descoperit nevralgia de trigemen care cred că nici nu exista. Ea suferea, de fapt. Nu s-a așteptat să obțin divorțul. NU am plecat la București deoarece spunea că poate să se spânzure din cauza durerilor și asta m-a uimit. Ea ne-a educat în spiritul iubirii de viață, indiferent cum ar fi ea. 🙂 Eu am făcut tot felul de investiții în casă, pe banii mei, și vedeam că nu-i convine. Credeam că mama este încântată că stă cu mine, ca să vedeți cât de naivă sunt. Când a venit fratele, el i-a spus mamei că s-a grăbit să mă ia în spațiu… Când cei de la ANAF ne-au făcut rol la toți ca plătitori de impozit, în urma succesiunii la decesul tatălui, mama a fost fiartă. Am constatat că atunci când vorbește cu mine ridică glasul, deși eu vorbesc normal. Să fi spus că am lovit-o, atunci când avea pe față o mecitură? Asta ar întrece orice imaginație. În fiecare dimineață îmi aducea cafeaua, până am constatat că am aceleași simptome ca la vechiul domiciliu. Pare SF, dar este adevărat…

Într-una din zile mi-a spus că stric tot și nu am înțeles ce-a vrut să spună. Spărsesem niște scânduri vechi aduse de Elena. Eu doar repar… Mi s-a părut ciudat că o balama de la poartă s-a rupt, că în pod s-au desprins niște scândurele. Nu aș vrea să cred că mama este prinsă în hora celor ce s-au decis să urzească ițe în jurul meu, dar se pare că da.

Îmi mai aduc aminte de o întâmplare care m-a pus pe gânduri. Când a plecat în Suedia, în 2014, mama mi-a lăsat cheile de la casă, deși eu nu le vroiam. Am mers la curte de vreo două ori și am făcut grătar. Fotul soț mi-a cerut cheile într-o zi. Cum eu nu prea aveam încredere în el, nu-i spuneam unde le pun. În ziua aceea, când m-a sunat, eram la dentist și i-am spus. Mă rog, a revenit mama. Mi-a adus o rochie cu volane și alte nimicuri. La vrei două zile mă sună și îmi spune că nu găsește cerceii Alexandrei, fiica fratelui meu. Eu știam că văzusem cerceii în vitrină și fuseseră acolo. I-am spus să-i caute temeinic. Mama mă tot suna, iar eu habar nu aveam ce se întâmplase cu cerceii. Mi-a trecut prin minte să-l întreb pe Florin. A zis că i-a pus el bine și nu am înțeles de ce și-a permis să le schimbe locul. Apoi am sunat-o pe mama. Cică îi prinsese în ceva și îi băgase sub un bibelou. Eu știam că el are astfel de apucături, dar el mi le punea mie în spate…

Acum îmi vine în minte o altă întâmplare căreia nu i-am acordat nicio atenție… La socrii mei, dulapul avea partea din spate desfăcută, el fiind un dulap încuiat cu cheia în care foștii mei socrii țineu trusoul de moarte și alte nimicuri. O fi zis omul ăla că eu am desfăcut dulapul? Nu știu cum pot să-mi treacă astfel de idei prin minte, dar dacă este adevărat, omul este psihopat, așa cum am concluzionat eu când i-am studiat mâna.

Scriu ca să înțeleg

Scriu ca să inteleg.

Trăim în țara proștilor?
Ieri, 06.02.2017, am stat vreo 70 de minute într-o sală de așteptare. Nu mă plictisesc în astfel de situații, pentru că stau de vorbă cu cei din jurul meu… Am auzit atâtea nereguli încât, zău, chiar suntem proști acceptând ca nicio instituție să nu ne reprezinte interesele.
***ÎN Severin, angajatorii își permit să șunteze statul. Este drept și statul îi șuntează pe ei și îi învață să nu respecte legea. Angajații primesc în mână mai mulți bani decât scrie în cartea de muncă și acceptă, deși la pensie veniturile lor vor fi minime.
***Sunt procese pe rol tergiversate…
***Severinul a pus pe butuci termocentrala și a dat pe păcură într-un an cât ar fi dat pe cărbune în cinci…
***Oamenii își înmatriculează mașinile la bulgari, timp în care statul român pierde bani, deoarece sumele cerute la înmatriculare sunt prea mari…
*** Avem vânzări de produse neînregistrate…
*** dacă sesizezi nereguli în plan intern, ești somat să pleci. (Aici mă regăsesc și eu. 🙂)
***legile sunt greu de înțeles și pentru oamenii cu carte, dovadă că mulți analfabeți au ajuns juriști, în opinia mea…
***nu știm cine ne reprezintă în Parlament. Habar nu am nici eu care sunt deputații și senatorii de Mehedinți, dovadă că nu au făcut niciodată o dezbatere publică cu cetățenii, nici măcar în mediul online, deși au tablete și conexiune la internet. Am dat un google search și am constatat că nu pot afla numele parlamentarilor de Mehedinți dacă nu știu partidul care i-a promovat. 🙂

Aseară:

***o persoană imobilizată la pat nu are dreptul la aparținător sau asistență medicală, dar una care nu-și poate întoarce capul, având toate funcțiile psihomotorii active, are…

Azi am aflat că:

***cei ce lucrează în străinătate sunt exploatați, având condiții mizere și salariu înjumătățit de intermediatorii angajării, dovadă că și europarlamentarii români dorm…

HAOS GENERALIZAT!
Pe zi ce trece, îmi dau seama că asta este țara proștilor.
Cu ceva vreme în urmă, am luat un credit online, fără dobândă, o sumă modică, deoarece creditul pe care l-am făcut ca să montez centrala termică și alte cheltuieli pe care le-am avut nu mi-au permis mai mult. Mă rog, mi-a convenit și a fost ok. Trebuia să merg la o nuntă și creditul mi-a permis să îmi onorez promisiunea.
Azi m-au sunat cei ce oferă servicii de creditare online și mi-au propus o reducere de 20% la dobândă, pentru aceeași sumă. La 500 de lei dobânda este de 209 lei, dacă puteți crede.
CE O FACE Banca Națională a României? Eu mă văitam că cei de la amanet au comisioane mari, dar la 500 lei plătești dobândă lunară între 30-50 lei, cum să permită BNR o dobândă de 209 lei la 500 lei împrumutați?

În România legile sunt un clișeu!
Eram adolescentă și am văzut un film foarte interesant. Legile erau adaptate după situațiile concrete din viața de zi cu zi. La noi, sunt bătrâni care au pierdut casele și statul a ridicat din umeri. Corect era ca legea să fie adaptată ăn așa fel încât astfel de situații să nu rămână nesancționate.
Pe marginea acestui subiect am purtat un dialog cu fiul meu. De fapt, el mi-a dat această temă de gândire și, într-adevăr, în România legile sunt un clișeu.

Oamenii ar trebui să renunțe la lașitate.

Trebuie să ne implicăm TOȚI. Pe unde merg aud NUMAI NEREGULI! Ele trebuiesc sesizate, pe linie ierarhică. Nu trebuie să mai acceptăm compromisul în viețile noastre. Am făcut prea mult timp asta.
Cât despre conștiințe, asta fac de ani buni, dar fără rezultat!

TOȚI trebuie să ne dorim o țară de care să fim mândri!

Toți trebuie să contribuim la dezvoltarea ei, după propriul potențial.

Fiecare dintre noi este foarte important.

Sunt mulți oameni care gândesc ca mine, dar puțini care au curaj să ia atitudine. De lașitate trebuie să ne debarasăm. (07.02.2017)

Oamenii corecți poartă tot cerul în sufletul lor.
Paradoxal, de cele mai multe ori, oamenii își poartă cu demnitate propria ipocrizie.
Cunosc foarte bine natura umană! Este justificată epoca de decădere intelectuală tocmai prin incapacitatea oamenilor de a pune suflet în ceea ce fac.
Este mai ușor să închizi ochii la un defect sau să-l iei în derâdere, dar niciodată abordându-l direct cu persoana vizată (bârfa fiind o preocupare constantă a adulților) și este la fel de lejer să închizi ochii la nereguli atât timp cât ai și tu ceva beneficii…
Eu îi invit pe cei ce mă cunosc să dezbată alături de mine idei, concepte, fenomene și să bârfească deschis. Nu am nimic de ascuns! Din toate încercările vieții am învățat câte ceva și mi-am păstrat intactă voința de a nu accepta compromisul ca mod de viață, oricât de mult s-au străduit alții…
Până la urmă, suntem răspunzători de cum ne folosim câmpul energetic și cum îl irosim până la finalul vieții și asta se oglindește în trăirea noastră pământeană, transpusă în liniște și pace interioară sau în falsitate, furie, invidie, răutate, etc…

Vox clamantis in deserto? – Vocea celui care strigă în pustiu?

Paradoxul zilelor noastre este că trebuie să fii cu turma și să-ți suprimi orice urmă de inteligență care vizează binele comun, ceea ce face ca citatul  lui Arthur Schopenhauer (1788 -1860) să fie perfect valabil și azi: ”Dacă nu doriți să vă faceți dușmani, străduiți-vă să nu vă demonstrați superioritatea asupra oamenilor.”

Curriculum-ul școlar trebuie readaptat evoluției secolului XXI.

Consider că atunci când nu mai păstrăm vie flacăra copilăriei și când nu facem nimic pentru viitorul tuturor copiilor, suntem deja pe panta existenței fără repere, ca națiune…

Dacă onor ministerul nu este capabil de schimbare, s-ar putea ca în curând elevii să nu mai dorească să meargă la școală…
Cred că în viitorul apropiat trebuie să avem și opțiunea de studiu la domiciliu și de alegere a disciplinelor, cu evaluări adecvate pentru recunoașterea competențelor dobândite în astfel de condiții…

În cei 21 de ani de carieră am înțeles că fiecare copil este ca un diamant cu fațete neșlefuite și neșansa copiilor este că profesorii de azi nu prea mai sunt bijutieri ai coroanei, ci niște slujbași amărâți ce închid ochii la toate neregulile sistemului, care mai mult scad valoare diamantului prin prelucrare neatentă decât să i-o amplifice, din păcate.

„Menirea firească a școlii nu este să dea invățătură, ci să deștepte cultivând destoiniciile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toata viața.” Ioan Slavici

EDUCAŢIA constă în CREAREA metodică a OBIŞNUINŢEI de A GÂNDI.” – Ernest Dimnet, preot francez

Cea mai mare bogăţie a unei naţiuni sunt copiii… Ce şi cât facem pentru devenirea lor este edificator pentru cum va arăta viitorul naţiunii române.

„A învăța că în viață mai ușor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul și violența cu abnegația – ar trebui să fie un element fundamental în educația oricărui copil“. Mahatma Gandhi

În România LIPSEŞTE CONTROLUL şi GUVERNEAZĂ INDIFERENŢA!

Fără CETĂȚENIE ACTIVĂ, nu există DEMOCRAȚIE!

„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.” – Mihai Eminescu – Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124