Până să mă edific eu ce și cum cu cerințele probei cinci  a concursului Spring SuperBlog 2017, imaginația mea a luat-o razna, gândindu-mă la ce afacere aș putea dezvolta în România, în toate orașele ei, pe care ulterior să o scot pe piața internațională în regim de franciză. Știu că România nu este capabilă să aibă o legislație care să sprijine antreprenorii și micii întreprinzători. Știu că în România falimentul bate la ușă odată cu birocrația sistemului și continuă cu controlul opresiv, nicidecum de îndrumare a celor ce au un business. Vă spun că România are un punct forte în domeniul meșteșugurilor, fie că este vorba de olărit, tors, brodat, cusut, țesut, prelucrarea lemnului. Firma ”Meșteșuguri românești” ar trebui să fie în fiecare oraș, iar produsele ei ar putea fi vândute sub același nume. Iile noastre, oalele și ulcelele, broderiile, macrame-urile, covoarele, cojocelele, papucii de lână și multe alte produse ale muncii celor ce mai țin de tradiția poporului român ar putea reda vitalitate lumii satului și ar putea ajunge sub formă de franciză pe toate continentele mapamondului.

Dar tema concursului este alta. Trebuie să aleg un singur domeniu de activitate și o singură franciză, una de proveniență străină. Din câte constat nu prea avem francize românești care să fi trecut granițele țării, dar avem multe, foarte multe francize străine și nu prea înțeleg de ce… De ce nu ducem în franciză restaurante cu specific românesc în toate capitalele lumii? De ce nu producem materiale de construcții? De ce nu producem stofe și țesături și să le facem cunoscute lumii? Pentru că nu prea mai facem nimic de calitate, acesta cred că este răspunsul, dar și pentru faptul că trebuie să dăm dovadă de implementare la standarde în propria țară. Trebuie mai întâi de toate ca firmele de pe teritoriul țării noastre să devină apreciate, să putem vorbi de un brand, de o marcă recunoscută. Dacă am fi francizori ar trebui să asigurăm francizaților asistență comercială și tehnică. Know-how-ul, experiența și secretul afacerii, sunt și ele demne de luat în seamă.

Francizele sunt tot atâtea idei de afaceri. Există un Cod deontologic european al francizei. Franciza vine la pachet cu reteta de business si know how. Citind ghidul investitorului într-o franciză, decid că nu vreau o franciză simplă (comercializez produsul sau serviciul într-o singură unitate), ci o masterfranciză, ce îmi permite să am o arie de exclusivitate teritorială. Din francizele de succes care au ajuns pe piața românească, aș alege fără doar și poate LMI – Leadership Management International. Dar ca să oferi astfel de servicii trebuie să fie cerere pe piață. Nu am auzit ca în România managerii să se impacienteze că falimentează afacerea pe care o conduc și nici nu am auzit să fi cerut ajutor de la firme specializate. Cred că toți ordonatorii de credite au nevoie de consiliere pe management. Nu știu dacă este o franciză profitabilă, dar dacă noi nu prea putem să găsim soluții la problemele cu care ne confruntăm la nivel de management la majoritatea instituțiilor statului și nu numai, atunci să apelăm la serviciile unei francize, prin care alții să vină să gândească pentru noi, dovedit fiind faptul, de la revoluție și până zi, că nu prea suntem capabili de sinergii intelectuale în folosul binelui comun.

Inventure a ajutat peste 70 de antreprenori să-și îndeplinească visul de a avea o afacere în franciză. Eu cred că ar trebui să avem și ambiția de a dezvolta afaceri românești pe care să le ducem în franciză peste hotare.

P.S.: Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.