Ștrumpfii,  Les Schtroumpfs, Smurfs, sunt creaturi fictive, de culoare albastră, ce au prins viață în studioul lui Pierre Culliford, alias Peyo, recunoscut ca fiind „părintele” Strumpfilor, personaje de animație îndrăgite de copiii din lumea întreagă și nu numai de ei, dovadă fiind cele câteva zeci de albume ale celebrilor Strumpfi, la apariția căror, timp de 10 ani, a contribuit și desenatorul belgian Pascal Garray. Simpaticele personaje din desenele animate au intrat și în lumea cinematografelor, în varianta 3D.

Strumpfii răspund permanent provocărilor și viața lor nu este niciodată monotonă. Toate peliculele cu strumpfi aduc în prim-plan înclinația lor spre aventură, înfruntând tot felul de obstacole și trecând prin peripeții fel de fel.

„Smurfs: The Lost Village” / „Strumpfii: Satul Pierdut”  este filmul pentru întreaga familie  ce va ajunge din 31 martie 2017 și în cinematografele 3D din România. Personajele principale: Smurfette, Brainy, Clumsy și Hefty vor porni într-o aventură prin Pădurea Fermecată. Rămâne să vizionăm filmul și să aflăm ce descoperire importantă au făcut ștrumpfii.

Ștrumpfii își regăsesc întotdeauna starea de echilibru, pace și tihnă. Viața fiecărui muritor se poate asemăna când și când cu viața unui ștrumpf. Totdeauna avem în față tot felul de provocări. Unele ne iau prin surprindere și pot și asociate cu ceasul rău, momentul neprielnic, neșansa de a fi la locul nepotrivit. Când faci retrospectiva acestor momente constați că-ntotdeauna ai ceva de învățat din propria ta experiență de viață, dar și din a celorlalți. Anul trecut am pornit la drum spre Sinaia. Nu aș fi zis că drumul este regal sau că pe acolo circulă toți cei ce-și permit să meargă cât mai des spre zona de munte. Ziua a trecut cu fastul caracteristic unei bune organizări. Fiind vorba de Casa Regală și Ziua Regalității, era de așteptat că rezultatul să fie pe măsura eforturilor. A doua ziua am vrut să urcăm la cota 1200. Zis și făcut și nici nu bănuiam ce peripeții ne așteaptă. Mama nu a suportat să vadă fascinantul peisaj, fiindu-i teamă de înălțimea ce ne dădea impresia că suntem ancorați între cer și pământ și am oprit mașina într-o curbă, în pantă. Nici nu am apucat bine să coborâm că mașina a pornit din loc, deși avea trasă frâna de mână. Să vezi cum propria-ți mașină se oprește într-un ogaș, la 2-3 metri de șosea nu este tocmai de dorit. Să suni poliția, jandarmii, firma de tractări. Să te temi că poate exploda, pierzând benzina. Să fii direcționat spre un service și să ai norocul să-ntâlnești oameni săritori în toată tevatura aceasta, astfel încât mașina să devină aptă pentru transport persoane, cu o portieră teșită și cu cu plastic în loc de geam, este o aventură de neuitat. La final, la vila la care ne cazasem, eram asemeni ștrumpfilor. Fiul meu semăna cu ștrumpful pe care și l-a cumpărat cu mulți ani în urmă… Sărbătoream victoria binelui, într-un final. Lucrurile puteau să aibă o altfel de întorsătură. Puteam pleca spre casă cu trenul, nu cu mașina cu care venisem. Unde mai punem că putea să rămână la fier vechi prin Sinaia. O zi cu adevărat ”ștrumpfească” și de neuitat!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2016