Home » 2017 » April » 28

Daily Archives: 28/04/2017

Cine este răspunzător de aplicarea Legii Educației? Duhul Sfânt!?

Am dat peste Legea_Educatiei în format electronic, lege după care am învățat în 2014, pe care de fapt mai mult am buchisit-o și pe care am făcut marcaje, atunci când am candidat pentru un post de consilier în Ministerul Educației. IDEALUL EDUCAȚIONAL cred că este oarecum stângaci croit spre final. Eu consider că idealul educațional constă în dezvoltarea potențialului intelectual al fiecărui individ la un maxim posibil și punerea lui în slujba națiunii române, fără a aduce prejudicii altor națiuni ale mapamondului și astfel idealul educațional se suprapune peste misiunea legii (ne)asumate.
Ce părere aveți? Aș face chiar o
analiză… Să luăm un elev ce stă mai mult pe străzi decât la școală, cu sute de absențe și cu medii neîncheiate, totuși promovat la finele anului școlar. Tânărul are personalitate autonomă, dar nu are valori. Are participare activă prin baruri și străzi, un soi de participare cetățenească, căci doar fumează prin fața liceului și a diverselor instituții. Are și spirit antreprenorial, căci își cumpără țigările la negru, statul încurajând aceste practici. Acest tânăr nu are șanse să fie integrat pe piața muncii sau are, dacă are pile.

Concluzia? Dezvoltarea intelectului prin studiu individual asigură progresul individului pe toate planurile, iar școlile trebuie să fie dotate la standardele secolului XXI, pentru a stârni elevul spre cunoaștere.

În opinia mea, niciun principiul al finanțării învățământului preuniversitar nu este respectat.
Nici vorbă de transparență… Unora li se decontează naveta, altora nu. Unii elevi își plătesc diplomele de absolvire (cartonul ce urmează să fie imprimat), alții nu…
Fondurile suplimentare se distribuie pe amiciții, nu după o analiză de nevoi…
Nimeni nu a corelat resursele cu obiectivele, căci doar de asta vorbim despre pluviometru și nu-l avem în școli, de exemplu…
Nici vorbă de predictibilitate, căci doar de aceea nu avem un fond de premiere pentru elevii merituoși…
De eficiență ce să vă mai spun. Nu avem service pentru baza a IT a școlilor, de exemplu…

Zi de zi voi adăuga inadvertențele unei legi complet neaplicate sau haotic aplicate, în opinia mea.

Advertisement