19 mai 2017, în vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze…

Am început cu stângul, dar, după prima impresie nefavorabilă, aveam să constat că ordinea și disciplina sunt implementate cu sârguință. Până la intrarea la agentul economic, mi-a atras atenția parcarea neamenajată dintre RAR și firma ce asigură locuri de muncă pentru cei 3500 de angajați din județ. Este foarte greu, când porți tocuri, să mergi ca pe ulițele satului românesc, aflat încă departe de satul european. După ce am scăpat de pietriș, am constatat că la poartă nu aveau un cititor de buletine. A fost un timp de așteptare. Nu aveau nici calculator, așa că tabelul nominal a fost instrumentul de lucru al celor de la punctul de intrare în instituție. Mă gândesc acum că ar fi putut amenaja o zonă de aștepare, cu bănci… 🙂 Ar putea deveni o zonă de recreere și pentru angajați. Am observat în plan secund un fel de foișor amenajat probabil pentru fumători.
După 10-15 minute de așteptare pașnică, timp în care am mai privit împrejurimile, am intrat în curtea agentului economic.
Am fost conduși spre una din sălile lor de curs. M-am gândit că așa ar trebui să arate toate sălile de clasă din școlile din România. Era spațioasă, cu laptop și videoproiector, iar într-un colț se aflau câteva dulapuri -bloc, cu cheie. Lumina în exces a adus ceva prejudicii prezentărilor video.
Mi-am adus aminte de anii în care am fost angajată la BJATM Mehedinți. Am fost instruiți în legătură cu normele de protecția muncii din fabrica pe care urma să o vizităm, după ce cuvântul de bun sosit și prezentarea firmei ne-a fost adresat și respectiv susținută de chiar directorul fabricii, alături de directorul de la departamentul resurse umane. Deși aveau o delegație de japonezi, și-au făcut timp să fie și în mijlocul nostru. Am aflat că au sponsorizat echiparea și dotarea unei săli de clasă și a unui atelier, în cadrul unui parteneriat pe care-l au cu Colegiul Tehnic Auto, dar nu au fost cooptați și cointeresați de administrația locală și ISJ pentru a susține pregătirea forței de muncă în cadrul învățământului dual. Am aflat că nu există o bază logistică pentru adaptarea curriculum-uiui universitar, pentru a pregăti specialiști în facultățile de profil.
Am aflat că au 16.000 de metri pătrați, din care 11.000 sunt folosiți efectiv. Poate Ministerul Educației și ISJ-urile ar trebui să negocieze readucerea învățământului tehnic în fabrici. S-a demonstrat că a fost un eșec total ruperea liceelor tehnologice de agenții economici și poate avem nevoie de cercetări care să demonstreze ceea ce susțin eu la nivelul simțului comun.

Totul a fost foarte bine organizat. Am fost împărțiți în trei grupuri cu câte un ghid. Și am intrat în spațiul ce mi-a dat impresia de organizare încă de la sosire. Prin minte mi-a trecut fugitiv zona comercială din Leipzig care la ora aceea m-a uimit. De prin molozul și dezastrul din România, zona aceea, ca și cea de aici, mi-a demonstrat că suntem cu ani lumină în urma altor popoare, nu că nu putem, ci doar pentru că nu vrem să facem totul bine.
Panouri mișcătoare și oameni roboți. Aceasta a fost prima impresie. Ordine și curățenie, chiar dacă la intrare am văzut câteva mici pete de mucegai. Am fost uimită de rapiditatea cu care angajații executau mișcările. Legau și desfăceau cabluri, montau siguranțe și relee, verificau. Cablurile erau pe culori și schema de montare era cu afișaj electronic. Am încercat să montez câteva siguranțe, stângace fiind. M-am întâlnit cu foști elevi.
Am aflat că salariul angajaților nu depășește 1400 de lei și am deja o curiozitate. Suntem forță ieftină de muncă, suntem plătiți corespunzător pentru munca prestată? Dacă o astfel de fabrică ar fi în Marea Britanie, salariile ar fi ca în România? Nu cred!

Firma este o oază de lumină în economia la pământ a orașului. Investitorii străini trebuie cointeresați să susțină învățământul tehnic profesional.

Pe agenda cercului se afla un simpozion dedicat elevilor și profesorilor, cât și o vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze.
La ora 9 am fost primiți de gazdele simpozionului într-una din sălile de clasă din corpul nerenovat al liceului, parchetul complet neîngrijit atrăgându-mi atenția încă de la intrare în spațiul în care elevii unei clase își desfășoară activitatea zi de zi, șase ore din zi.
Evident că am comunicat impresia mea colegilor și iar am căzut în centrul atenției cu niște observații pertinente, din punctul meu de vedere, și exagerate, din punctul de vedere al altor colegi. Din zona tampon, de acomodare și socializare, unde am avut impresia că sunt în Turnul Babel, am mers în sala de festivități a liceului, primitoare și bine îngrijită, decorată cu tablouri pictate în nunațe vesele care mi-au atras atenția de când am fost în inspecție la una din fostele mele eleve din liceu, azi profesoară cu definitivatul promovat. Totul a mers pe repede înainte… Inspectoarea de specialitate ne-a vorbit despre o broșură de promovare a învățământului tehnic editată de ISJ Brașov, cu editare și în mediul online. O altă colegă a făcut o prezentare a broșurii și a site-ului Orientare în carieră, dar în sală accesul la internet era inexistent, neexistând posibilitatea vizualizării broșurii în format electronic, dovadă că nu prea suntem în era digitală. S-a vorbit despre învățământul dual, despre necesitatea implicării profesorilor în organizarea învățământului tehnic profesional, de parcă profesorii ar fi primari, inspectori școlari, directori, angajați ai Camerei de Comerț și Industrie sau cine știe ai cărui departament răspunzător de organizarea școlii și învățământului mehedințean. Am avut un exemplu de bună practică… Școala de la Corlățel are un parteneriat cu agentul economic din zonă, ce desfășoară activități în domeniul agricol și viticultură. Nu am înțeles dacă elevii sunt și din județ, dacă au cazare, masă și transport și dacă sunt angajați la finalizarea studiilor. Am aflat că sunt cooptați în perioada muncilor agricole…
În miezul nopții am stat să-mi pregătesc prezentarea pentru simpozion. Am considerat că tema este de actualitate și demnă de luat în seamă. dar, în timp ce eu vroiam să vorbesc despre ”Tehnologii informatice în managementul educațional – Platforme educaționale prin aplicația Google Classroom”, am aflat că suntem presați de timp și la ora 10 trebuie să ajungem la agentul economic. Nu era un impediment că sala nu avea conexiune la internet, putând să fac hot-spot de la mobil, dar graba de a finaliza întrunirea mi-a paralizat intenția de a prezenta materialul pregătit. În jur de 70 de persoane am mers în vizită la agentul economic. Nu știu câte persoane au rămas la simpozion. La ora 11.40 ne-am reintors la liceu. Simpozionul luase sfârșit. Am primit diploma, de parcă acesta fusese scopul meu, să mai am o hârtie la dosar.
La un pahar de suc și o felia de pizza, am reușit să-i propun inspectoarei de specialitate să-mi trimită adresele de e-mail ale tuturor colegilor pentru a le trimite prezentarea PowerPoint despre e-Learning. I-am propus să facem o platformă electronică cu toți profesorii de specialitate, pe domenii de calificare. Cum am aflat că nu există o bază finalizată cu toate datele de contact ale tuturor colegilor, mi-a venit ideea de a face foto la tabelele cu profesorii înscriși la simpozion. Și, acum, vine surpriza. Una din colege mi-a spus că nu vrea ca datele dumneaei să fie publice. Un soi de paranoia, aș spune. Cineva a venit cu o explicație la fel de stupidă, cum că inspectoarea ar fi fost deranjată la telefon de o persoană necunoscută, cu număr secret. Toate firmele de telefonie au un regim de evidență a cartelelor telefonice și nu cred că este greu ca persoana care a apelat-o să fie identificată.
Eu consider că fiecare profesor trebuie să aibă valide și vizibile datele de contact pe site-ul ISJ. Profesorii care sunt panicați din fire, pot avea un telefon de serviciu și altul particular, dar trebuie să avem deschidere către colegi, elevi și familiile lor.
Eu am înțeles că ne adunăm ca să avem de unde pleca.
În opinia mea, simpozionul nu trebuia să se suprapună cu vizita de la firma de cabluri.
Gazdele cercului pedagogic aveau și ARACIP-ul în școală. Mi s-ar fi părut corect ca evaluatorii ARACIP să fi fost în mijlocul nostru. Nici pomeneală de așa ceva…
Sunt sigură că o echipă de oameni s-a străduit ca totul să iasă bine, dar nu este de ajuns. Ori învățăm să ne implicăm toți, ori informația ajunge preferențial la colegii din sistem. Am aflat că au fost profesori din liceu care nu au știut de organizarea simpozionului, ceea ce denotă o slabă comunicare la nivelul instituției. Nu mai vorbesc, la nivel județean…
Ar fi fost o soluție ca simpozionul să fi fost înregistrat video și chiar ar trebui ca ministerul să țină evidența tuturor simpozioanelor care se desfășoară la nivel județean sau național. Care a fost finalitatea acestui simpozion? Ce concluzii s-au desprins?
Nu am văzut picior de elev la simpozion…

Fișa de gradații de merit, validată de sindicatele din învățământ pentru sesiunea 2017, cu evaluarea activității pe ultimii cinci ani și cu beneficii financiare pe următorii alți cinci ani, este una în care achizițiile intelectuale ale elevilor sunt aproape fără valoare, la fel cum școlile par să nu mai fie în subordinea Ministerului Educației, Legea Educației făcând aproape deloc referire la ele, lăsându-le cu totul în seama administrațiilor locale. 🙂
Am găsit fișa de gradații,  postată de ISJ Gorj.

Dă clic pentru a accesa Fisa%20gradatie%202017%20-%20profesori.pdf

Profesorii trebuie să facă orice altceva, mai puțin ceea ce trebuie, în opinia mea.
Încerc să fac o defalcare detaliată.
I. a. Nu toți profesorii au discipline finalizate cu examene de evaluare… Profesorilor ar trebui să li se ceară descrierea fiecărui elev în parte, în care să fie specificate implicarea sau dezinteresul acestora. Sunt elevi care vin la școală doar ca să treacă clasa, atât timp cât idealul lor este să plece la muncă în străinătate. Cred că guvernul României ar trebui să negocieze cu statele europene astfel încât elevii fără bacalaureat să nu poată fi angajați în Europa. Ar trebui ca salarizarea în țară și în Europa să țină cont de studii. Ar gtrebui o orientare profesională, astfel încât nu toți elevii să ajungă la liceu. După 16 ani să fie orientați spre cursuri de calificare și să intre direct în câmpul muncii, pe o piață organizată, în opinia mea. Media de promovare 8 nu poate fi atinsă de elevii de liceu care nu știu tabla înmulțirii, de exemplu, și de care nimănui nu i-a păsat.

I – ACTIVITĂȚI CU VALOARE INSTRUCTIV EDUCATIVĂ
I. b. Acest punct ne obligă să mințim la greu. Nu avem platforme digitale pentru fiecare disciplină și școlile nu au săli de calculatoare dotate cu softuri educaționale. Elevii sunt reticenți și cu carențe în operare pe calculator. Mă străduiesc să lucrez pe o platformă la care am primit acces prin bunăvoința domnului profesor de la CREDIS, dar mă izbesc de tot felul de obstacole. Unii elevi abia învață să trimită e-mail-uri, nu au conexiune la internet, nu au toți smatphon-uri și alții nu vor.
I.c. Nu avem o bază electronică cu toate auxiliarele concepute până la ora actuală…
I.d. Nu avem concursuri și olimpiade școlare pentru toate domeniile de calificare. Nu avem o bază electronică în care să fie înregistrate toate concursurile organizate la nivel de școală, județ, regiune, național, european sau mondial și nici o bază cu elevii merituoși și distincțiile obținute.
I.e. se suprapune oarecum peste I.d. Din cele 70 de puncte alocate punctului I, 44 merg către pregătirea și rezultatele olimpicilor.
I. f. nu avem centre de excelență și nici centre pentru copiii cu nevoi speciale
I. g. Nu avem baze electronice cu elevii proveniți din medii dezavantajate și nici cu cei cu dificultăți de învățare
I.h. – Proiectele didactice inovative sunt inexistente, deoarece cercetarea pedagogică este ZERO BARAT în școlile din România, prin urmare avem la greu elevi cu absenteism, aflați în risc de abandon școlar, dar și elevi cu CES atât timp cât acești elevi nu au fost învățați să depună efort intelectual gradual… Nu am văzut, în cei 21 de ani de carieră, vreun reprezentant al autorităților locale interesat să inițieze o dezbatere pe tema învățării în școala în care profesez. Nu există planuri individuale de intervenție a adaptării curriculare!
I.i. Nu putem vorbi de clase în regim simultan la liceu și nici despre proiecte didactice inovative. Ar trebui ca aceste proiecte, dacă există, să fie centralizate pe o platformă, la care să aibă acces toți profesorii. Ar trebui să se pună accent pe planul individual de remediere, dar nici vorbă de așa ceva.
II – INOVARE DIDACTICĂ ȘI MANAGERIALĂ
II.a. Eu cred că în momentul în care ești capabil să elaborezi manuale, auxiliare, programe școlare trebuie să fii cooptat în structurile superioare ale ministerului de resort. Inovarea didactică înseamnă comunicare și nu avem platforme cu toți profesorii de specialitate și nici dezbateri pe marginea manualelor, auxiliarelor și a programelor școlare, de aceea avem uneori chiar greșeli de conținut științific în cărțile scrise pentru puncte utile la dosarul de gradație și nefolosite în sistemul educațional. Ajung evaluatori și autori de manuale cei ce au cunoștințe prin minister, în aceste condiții, și nu întotdeauna aceștia sunt cei mai buni profesioniști.
II.b. – Nu avem o bază electronică cu toate cărțile scrise după revoluție în domeniul didacticii, specialității sau managementului educațional. Ar fi și interesant de stabilit cât sunt copy-paste și cât inovare…
II.c. realizarea de softuri educaționale trebuie făcută sub egida ministerului. Toate aceste softuri să fie pe site-ul educației și puse la dispoziția colegilor din țară.
II.d. Ce fac angajații din minister? Eu cred că în minister trebuie să ajungă cei mai buni profesori, dar suntem departe de acest deziderat, capabili să comunice cu colegii din sistem. Ar trebui punctată contribuția profesorilor la cercetări științifice în domeniul educației. 0,30 puncte demonstrează clar că facem lucrurile după ureche și nimeni nu pune preț pe cercetare.
II.e. – activitatea de metodist ar trebui punctată numai dacă metodiștii au o platformă pe care pun toate proiectele lecțiilor asistate cu toate observațiile aferente, în opinia mea.
II.f. în comisiile de specialitate sunt aproape aceeași profesori. Selecția nu este deschisă, neavând o bază cu portofoliile tuturor profesorilor în mediul online.
III. ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE ȘI IMPLICAREA ÎN PROIECTE
În opinia mea, profesorii nu trebuie să organizeze festivaluri, simpozioane și concursuri, ci CCD-urile, ISJ-urile, institutele de educație, universitățile, în colaborare cu societatea civilă. Profesorii și elevii doar trebuie să participe la astfel de activități…
IV. CRITERIUL PRIVIND CONTRIBUȚIA LA DEZVOLTAREA INSTITUȚIONALĂ
Cred că pică în sarcina profesorilor și atribuțiile directorilor, și ale inspectorilor, și ale administrației locale…
EU CONSIDER că GRADAȚIA DE MERIT trebuie acordată doar profesorilor care au un STUDIU DE CERCETARE metodico-științifică, la fiecare cinci ani, elaborat în colaborare cu o universitate și un număr de minim trei asistențe la ore pe fiecare an școlar. De aici rezidă planuri remediale, fișe individuale de progres, adaptarea curriculum-ului pe nevoile educaționale ale elevilor și asigură o comunicare continuă cu mediul academic.

Numărul gradațiilor de merit nu trebuie limitat. Numai așa vom avea o competiție loială și un interes continuu al dascălilor pentru perfecționare și pentru progres școlar.