19 mai 2017, în vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze…

Am început cu stângul, dar, după prima impresie nefavorabilă, aveam să constat că ordinea și disciplina sunt implementate cu sârguință. Până la intrarea la agentul economic, mi-a atras atenția parcarea neamenajată dintre RAR și firma ce asigură locuri de muncă pentru cei 3500 de angajați din județ. Este foarte greu, când porți tocuri, să mergi ca pe ulițele satului românesc, aflat încă departe de satul european. După ce am scăpat de pietriș, am constatat că la poartă nu aveau un cititor de buletine. A fost un timp de așteptare. Nu aveau nici calculator, așa că tabelul nominal a fost instrumentul de lucru al celor de la punctul de intrare în instituție. Mă gândesc acum că ar fi putut amenaja o zonă de aștepare, cu bănci… 🙂 Ar putea deveni o zonă de recreere și pentru angajați. Am observat în plan secund un fel de foișor amenajat probabil pentru fumători.
După 10-15 minute de așteptare pașnică, timp în care am mai privit împrejurimile, am intrat în curtea agentului economic.
Am fost conduși spre una din sălile lor de curs. M-am gândit că așa ar trebui să arate toate sălile de clasă din școlile din România. Era spațioasă, cu laptop și videoproiector, iar într-un colț se aflau câteva dulapuri -bloc, cu cheie. Lumina în exces a adus ceva prejudicii prezentărilor video.
Mi-am adus aminte de anii în care am fost angajată la BJATM Mehedinți. Am fost instruiți în legătură cu normele de protecția muncii din fabrica pe care urma să o vizităm, după ce cuvântul de bun sosit și prezentarea firmei ne-a fost adresat și respectiv susținută de chiar directorul fabricii, alături de directorul de la departamentul resurse umane. Deși aveau o delegație de japonezi, și-au făcut timp să fie și în mijlocul nostru. Am aflat că au sponsorizat echiparea și dotarea unei săli de clasă și a unui atelier, în cadrul unui parteneriat pe care-l au cu Colegiul Tehnic Auto, dar nu au fost cooptați și cointeresați de administrația locală și ISJ pentru a susține pregătirea forței de muncă în cadrul învățământului dual. Am aflat că nu există o bază logistică pentru adaptarea curriculum-uiui universitar, pentru a pregăti specialiști în facultățile de profil.
Am aflat că au 16.000 de metri pătrați, din care 11.000 sunt folosiți efectiv. Poate Ministerul Educației și ISJ-urile ar trebui să negocieze readucerea învățământului tehnic în fabrici. S-a demonstrat că a fost un eșec total ruperea liceelor tehnologice de agenții economici și poate avem nevoie de cercetări care să demonstreze ceea ce susțin eu la nivelul simțului comun.

Totul a fost foarte bine organizat. Am fost împărțiți în trei grupuri cu câte un ghid. Și am intrat în spațiul ce mi-a dat impresia de organizare încă de la sosire. Prin minte mi-a trecut fugitiv zona comercială din Leipzig care la ora aceea m-a uimit. De prin molozul și dezastrul din România, zona aceea, ca și cea de aici, mi-a demonstrat că suntem cu ani lumină în urma altor popoare, nu că nu putem, ci doar pentru că nu vrem să facem totul bine.
Panouri mișcătoare și oameni roboți. Aceasta a fost prima impresie. Ordine și curățenie, chiar dacă la intrare am văzut câteva mici pete de mucegai. Am fost uimită de rapiditatea cu care angajații executau mișcările. Legau și desfăceau cabluri, montau siguranțe și relee, verificau. Cablurile erau pe culori și schema de montare era cu afișaj electronic. Am încercat să montez câteva siguranțe, stângace fiind. M-am întâlnit cu foști elevi.
Am aflat că salariul angajaților nu depășește 1400 de lei și am deja o curiozitate. Suntem forță ieftină de muncă, suntem plătiți corespunzător pentru munca prestată? Dacă o astfel de fabrică ar fi în Marea Britanie, salariile ar fi ca în România? Nu cred!

Firma este o oază de lumină în economia la pământ a orașului. Investitorii străini trebuie cointeresați să susțină învățământul tehnic profesional.