Ori eu gândesc prea mult, ori alții nu gândesc deloc și cheltuie inutil banii publici?!
Azi, 17.07.2017, am fost profesor supraveghetor la concursul pentru ocuparea funcției de director în învățământul preuniversitar, pentru grădinițe, școli, licee și cluburi ale copiilor…
PATRU supreveghetori la sală, din care unul responsabil de sală, plus trei camere de luat vederi au făcut să mă simt inutilă în sala de examen. Un responsabil de sală și trei camere web erau îndeajuns, dar nu, noi risipim banii fără rost.
Comisia centrului de examen era formată din cel puțin 7 membri…  Trei profesori au fost pe hol, alți doi la bagaje… Patru săli de examen cu câte patru supraveghetori. Au fost 64 de candidați pe 72 de poziții, dacă rețin bine informația, pentru că eu dimineața funcționez mai greu… 
Pentru toți acești candidați au fost întrunite cinci comisii de evaluare, număr nejustificat, în opinia mea, dacă rezultatele nu se dau pe loc. O singură comisie, formată din doi oameni, cu grila aferentă, putea controla bine-mersi lucrările candidaților. Dacă EU AM ÎNȚELES BINE, fiecare comisie de evaluare era formată din CINCI membri și uite cum ajungem ca pentru 64 de candidați să avem toți atâția băgători de seamă, ba chiar mai mulți, se pare.
Eu cred că examenul acesta se putea susține în mediul online, pe o platformă anume destinată concursului, astfel încât punctajul să fie validat pe loc, fără nicio altă comisie.
Subiectele, primite pe suport de hârtie, nu le sunt date candidaților, la finalul probei scrise. În condițiile acestea, nu era mai ușor să pună patru ecrane sau șase cu toate foile de examen, astfel încât să nu mai irosim hârtia? Nu, nouă ne plac hârtiile!
Aspiranții pentru funcția de director în grădinițe au avut alte tipuri de subiecte decât colegii dumnealor din școli, licee și cluburi ale copiilor…
Am fost un reprezentant din minister. Mie mi se părea normal ca la finalul probei să stea de vorbă cu toți cei ce au fost sau aspiră pentru o funcție de director, pentru a afla hibele sistemului. În cele 30 de minute, până la începerea probei, am aflat tot felul de probleme cu care se confruntă școlile din România, din care amintesc:
–Copiii romi nu vin la școală, deoarece părinții pleacă cu ei în străinătate.
–Pe SEAP, Cora și Carrefour nu au vizibilitate,
–rechizitele școlare gratuite sunt de calitate precară,
– fondurile se distribuie după amiciția directorului cu primăria,
– microbuzele școlare nu sunt sigure pe timp de iarnă, etc…
O comisie de examen formată din trei membri, câte un responsabil la fiecare sală de examen și doi evaluatori puteau finaliza cu succes examenul în condițiile în care ne ambiționăm să nu intrăm în era digitală.
De asemenea, am primit, fiecare persoană implicată în supraveghere, câte o hârtie care certifică participarea noastră. Nu era mai ușor să fie o bază electronică cu toți participanții și prin filtre să se genereze automat adeverința care să intre în portofoliul online al fiecărui profesor și al școlii?
HaI, CĂ ACUM ÎMI ADUC AMINTE CĂ mi-a spus o colegă că nu am dus adeverința de supraveghetor de la o școală la liceul meu, pentru a fi plătită pentru orele prestate. Oameni buni, păi nu era normal ca secretariatul să trimită electronic tabelul cu toți participanții la activitatea respectivă? Nu, noi facem hârtii!
Altă tărășenie!Școlile din România sunt la limita supraviețuirii financiare, iar profesorii care acced spre o funcție de director fac dosare nicidecum planuri de dezvoltare a școlii și a comunității locale. De râs și de plâns. Chiar trebuie să mă duc pe LUNĂ! 
Ca să aveți o imagine de ansamblu A RISIPEI banilor publici, imaginați-vă că examenul a fost susținut în toate județe țării, în aceleași condiții… 
Sala de clasă nu mi-a plăcut și totuși am găsit ceva care m-a bine dispus. Era un desen cu un mesaj interesant, demn de luat în seamă: B]”Același soare ne zâmbește vesel tuturor dimineața și aceeași lună ne leagănă visele noaptea”.[[/B] Am găsit și o icoană foarte frumoasă pe care am agățat-o într-un cui, la tablă… Frumusețea ei nu avea cum să nu te-ndemne să cauți frumosul în viața ta. 

Parcul CET Nord din Drobeta Turnu Severin este o ruină și nimănui nu-i pasă… Pe vremea adolescenței mele era un parc îngrijit. Peisajul este dezolant și până la parc, excepție făcând rondul de flori din sensul giratoriu.
NOI NU AVEM SOCIETATE CIVILĂ, să știți!

Lucrurile sunt scăpate de sub control în întreaga țară. De ce? Nu există un minim de educație pentru cetățenie activă.
Mi-am dat seama că un singur om nu poate schimba mentalitatea celorlalți, dacă toți se complac în starea de fapt și asta se-ntâmplă în zilele noastre, acceptăm compromisul și devenim nepăsători la tot și la toate, cică pentru a ne păstra liniștea de moment, uitând că noi condamnăm și generațiile viitoare la existente mărunte.
Eu tot scriu că oamenii politici din România dorm și nu ne reprezintă interesele, timp în care noi așteptăm să se schimbe ceva. Ei, bine, fără implicarea fiecărui cetățean, nimic nu se va schimba în țărișoara aceasta.
Cum să vadă neregulile din orașul drobetan primarul, prefectul, consilierii locali și cei județeni, dacă ei nu văd cum arată spațiul limitrof clădirii unde își au sediul aceste instituții ale administrației locale?

Domnule Primar,
Vă invit la o plimbare cu bicicleta prin oraș, pe dumneavoastră și pe consilierii locali. Toate spațiile verzi sunt uitate de cei ce presupun că au un contract de servicii cu primăria și se dezic de atribuțiile care le revin. Toate parcurile din oraș ai zice că sunt în miezul toamnei, nu în toiul verii.
Orașul arată deplorabil, să știți, exceptând artera Cetate -Teatru – Pădure, dar nu chiar până la pădure. Avem mașini abandonate, case părăsite, clădiri de patrimoniu lăsate în grija Duhului Sfânt, deși cred că știți că acesta, dacă mai este, este doar în oameni… 🙂
Ce se-ntâmplă cu bazinul de înot? Ce se întâmplă cu ruina restaurantului Drobeta? Ce se întâmplă cu cartierul Schela Cladovei? Ce se-ntâmplă cu orașul nostru? Aerul este irespirabil din cauza gurilor de canal necurățate. Ziua în amiaza mare, gunoiul menajer neridicat intră în descompunere sub puterea razelor soarelui.
Poate ar trebui să fiți mai des în mijlocul cetățenilor, nu doar în campaniile electorale. ”O zi pe săptămână cu cetățenii” – ar putea fi un pas către cei ce v-au ales să gestionați resursele urbei noastre.
Liliana D. Grecu

Parcul din strada Cicero, colț cu Soveja

Parcul de la casa Tineretului…

Stadionul 1 Mai, vedere din strada Crișan…

Stația de autobuz de la Policlinica de stat, ambele o epavă…

Parcul din fața BRD, din spatele fântânii arteziene…

10 iulie 2017

”Valea lui Dinu” arată jalnic… Un proiect PDL bine implementat la ora respectivă a fost pus pe butuci de cei ce au venit la conducerea locală.
Ieri, am luat-o pe drumul ce duce spre strada mare, prin spatele văii lui Dinu. Iată ce am văzut! Nu vă mai spun de mirosurile pestilențiale întâlnite pe traseu, dovadă că în vegetația de pe marginea drumului pot fi organisme în putrefacție

.

11 iulie 2017

Din periplul meu prin oraș… Până primarul Marius Screciu se hotărăște să batem orașul de-a lungul și de-a latul cu bicicletele, împreună cu consilierii locali, mai atașez câteva imagini, ce se pot găsi și pe contul meu de FB.
Parcul de lângă ruina Drobeta, odinioară un restaurant ce se afla în preferințele severinenilor, este asemeni tuturor parcurilor din cartierele orașului, NEÎNGRIJIT și pârjolit, în așteptarea celor ce pe hârtie încasează bani și răspund de aspectul său, dar fără să-și îndeplinească atribuțiile…

Despre ruina Drobeta am făcut chiar un material video cu elevii clasei de a VII-a, care azi trec în clasa a XII-a, în cadrul competiției Țara lui Andrei. Degeaba! Primăria acceptă degradarea clădirilor de patrimoniu fără să întreprindă nimic. Parlamentarii trebuie să dea legi astfel încât proprietarii sau concesionarii să decadă din drepturi dacă nu le aduc la standarde europene. ESTE FOARTE SIMPLU, dar nimeni nu vrea normalitate în țara noastră, nimeni din cei ce au ajuns politic să decidă căderea națiunii române.

12 iulie 2017

Tot orașul Drobeta Turnu Severin este sub asediul uscăciunii și al delăsării… Am surprins realitatea pe care o acceptăm cu seninătate si inconștiență, pe traseul Spitalul Judetean, Pădurea Crihala si strada Crișan, până la floraria stradală. Am gasit, în fata școlii generale numărul 15, un spatiu verde îngrijit, în rest imaginile vorbesc de la sine.

13 iulie 2017

Cum ieri nu am ajuns la ștrand, ambiționându-mă să văd cum circulă mijloacele de transport în oraș, am pornit pe jos, spre stația de autobuz, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, trecând pe lângă Valea lui Dinu, ANL-uri, Sala Polivalentă, oprindu-mă pe Calea Timișoarei. La prima stație, pe B-dul Tudor Vladimirescu, nu am găsit nicio informație despre autobuzele care trec pe acolo și am plecat spre următoarea stație. Peisaje dezolante mi-au atras atenția și, cum mi-am propus să scot administrația locală din starea de amorțire și iresponsabilitate în care se complace, cu camera foto am imortalizat realitatea pe care o acceptăm ca normalitate.

Valea lui Dinu, amenajată cu ani în urmă grație unui proiect PDL ambițios, a fost pentru puțin timp un spațiu de agrement destinat copiilor. Cei ce au venit la conducerea orașului au lăsat totul în paragină, deși zona este de o frumusețe incontestabilă. Oamenii spun că s-au certat cine să administreze zona și nu s-au înțeles la comisioane, căci se pare că suntem campioni la comisioane ce intră în buzunarul unora fără ca statul să verifice proveniența banilor și, uite așa, zona se află într-o stare de degradare avansată și nimeni nu răspunde de (ne)sustenabilitatea unui proiect pe fonduri europene. La fel a fost pus pe butuci și proiectul plajei Drobeta. Nu am ajuns încă în zona respectivă, dar, probabil, tot neîncasarea unor comisioane a fost mărul discordiei și neșansa viabilității unui proiect ce aducea alternative la petrecerea timpului liber în orașul de la malul Dunării.

Traseul de la Policlinica de Stat, o ruină care te îndeamnă să te întrebi ce valori au doctorii care-și desfășoară activitatea în incinta clădirii aflate și ea într-o stare avansată de degradare, spre prima stație de autobuz de pe Calea Timișoarei arată încă o dată că orașul este sub asediul incompetenței oamenilor politici, indiferent de culoarea lor…

De pe Calea Timișoarei, pe partea opusă, spre Bulevardul Carol…
Parcul Rozelor, așa cum v-am mai spus, nu mai este al rozelor. Pe vremea copilăriei mele, castanii erau verzi vara, azi sunt aproape uscați…

Traseul de la Cetatea Medievală a Severinului spre parcul Colegiului Național Traian… Încă un proiect de care autoritățile locale și-au bătut joc este insula din fața ruinii maternității de stat, clădire de patrimoniu lăsată de izbeliște. Ca și Valea lui Dinu, insula, înconjurată cândva de apă, era un spațiu de agrement pentru severineni și turiști.

De la Biserica Maioreasa, închisă asemeni tuturor bisericilor din oraș, deși ele ar trebui să fie spații de reculegere deschise la orice oră, spre fântâna arteziană din centrul orașului și spre singurul parc din oraș îngrijit cum se cuvine.

Așa trebuie să arate toate parcurile (și toate spațiile verzi din oraș), ca cel de lângă fântâna arteziană!