Instituțiile statului sunt complet disparate și, deși atribuțiile lor se intersectează, calea normalității este ocolită cu brio. Doar zală lângă zală, lanțul devine un întreg. AM ÎNȚELES ce se-ntâmplă.
Este o piramidă ierarhică, în fiecare sistem, dar cu sincope majore de comunicare între nivelele ierarhice.
Iau educația, ca exemplu. La baza piramidei sunt școlile, la un nivel ierarhic superiot inspectoratele școlare și casele corpului didactic, ARACIP și ceva institute de cercetare în domeniul educației. În vârf se află ministerul educației. Nu există realații biunivoce între vârf și bază, ba mai mult, vârful s-a dezis de bază, și-a luat mâna de pe școli, aruncându-le în curtea administrației locale, fără a avea pârghii de acțiune în cazul disfuncționalităților posibile.
Fiecare școală face ce poate, cum poate. Totul a căzut pe umerii ei, ai școlii, timp în care ceilalți huzuresc și plimbă hârtii cu o nepăsare soră cu idioțenia etalată.
La fel se-ntâmplă și cu bisericile, indiferent de cultul căreia aparțin. Biserica trebuie să caute sponsori, să scrie proiecte pentru consolidarea lăcașului de cult, etc.
La fel cu sediile poliției, ale gărilor CFR, ale spitalelor, etc.
Oameni buni, partidele politice ne-au scos în față numai NULITĂȚI INTELECTUALE, de aceea am ajuns în stadiul în care nimeni nu ne reprezintă interesele. Ori facem politică și ne implicăm la nivelul comunităților pentru a ieși din starea de inerție, ori ne condamnăm copiii să fie venetici prin țări străine.