Acasă » 2017 » septembrie

Arhive lunare: septembrie 2017

Reclame

Existențialism…

Am dat peste un articol scris cu 11 ani în urmă… Ici-colo, am mai intervenit pe text, dar foarte puțin.

O lume în care predomină indiferența nu ne poate deschide sufletele spre cele mai înalte concepte ale spiritualității, deoarece indiferența este sinonimă cu IGNORANȚA, răspunzătoare de îngustimea gândirii, oglindită în realitatea dureroasă a străzii.

Că vrem sau nu să observăm haosul și mizeria în care trăim, ele există pretutindeni în România.

Să facem un exercițiu de imaginație noi, adulții. Să ne închipuim că suntem un copil de rrom pe care un destin întunecat l-a aruncat în casa unor oameni respinși de societate și mereu marginalizați, care pentru supraviețuire găsesc soluții anormale, furând și înșelând, pentru a pune o pâine pe masa copiilor. Să ne întoarcem cu fața și spre cei care fură idealurile românilor, la politicienii care de ani de zile ne promit schimbarea, dar, de fapt, nu au făcut nimic ALTCEVA DECÂT SĂ PERMITĂ INSTAURAREA HAOSULUI.

Să privim la cele două extreme! Hoț de nevoie tocmai pentru că cei care ar trebui să aducă normalitatea în viețile membrilor comunităților rurale și urbane devin un fel de hoți de idealuri, făcând carieră și avere pe seama ignoranței poporului.

Marjez și spun hoț de nevoie versus hoț de carieră, pentru că nu pot să numesc altfel pe cei ce s-au îmbogățit peste noapte fără ca cineva să ceară justificarea averilor. Ambii au dreptul la o viață decentă, dar, în realitate, unul trăiește o viață de coșmar și altul o viață de huzur. Unul fură pentru a avea ce pune pe masa copiilor flămânzi, altul pentru a-și satisface opulența traiului. Când nu vor mai fura cei doi? Când cel ce duce o viață de huzur pe seama ignoranței poporului va înțelege vicisitudinile vieții unui om amărât, fie el chiar rrom; când legile vor fi scurte, concise și aplicabile unanim; când pentru ascensiunea într-o funcție publică nu se vor mai cere cotizații colosale pentru partidul propulsator, ci doar competențe demonstrate, etc…

Confucius susținea ideea conform căreia natura ne aseamănă, dar educația ne deosebește. Ce se-ntâmplă cu educația? – mă-ntreb de multe ori. Ne îndreptăm, în zilele noastre, cu pași repezi spre profilul intelectualului de carton, incapabil să lupte pentru un ideal…

Poate că România a trebuit să treacă printr-o perioadă de negare a valorilor pentru ca mai târziu acestea să înflorească la justa lor valoare, dar nimic nu se întâmplă din senin! Oamenii trebuie să se implice, altfel vom zăbovi încă mult timp în negura unor existențe ce uită cum arată lumina, lumina divină primită la naștere.

Suntem răspunzători de societatea în care trăim. Suntem parte integrantă din Cosmos și contribuim la propagarea conștiinței universale, dar, la ora actuală, toate tipurile de conștiințe (individuală, de grup, de națiune) sunt sub auspiciile unei decadențe, printr-o alterare a gândirii, o paralizie a acțiunii, o dezumanizare atroce, toate persistând și proliferând pe plan mondial.

Articol scris în 17 mai 2006

Reclame

Profesorul in România anului 2027

”Școala este izvorul ce trebuie să întreţină progresul naţiunii.” – Spiru Haret

“Profesorul e mare prin elevii săi şi elevii ajung oameni de seamă numai prin profesorii lor!” – Gh. Ionescu-Şişeşti, Emil Gatainţu şi Dumitru Rădulescu

Deziderate

Profesorul anului 2027, din România și de pretutindeni din lume, este descris foarte bine de Marcus Fabius Quintilianus (42-118 e.n.). “Profesorul trebuie să servească drept exemplu şi model pentru elevi, el trebuie să-i iubească, înainte de toate, apelând la sentimentele sale părinteşti faţă de elevii săi. Să fie simplu în predare, răbdător în lucru, mai mult persistent decât exigent. Să răspundă cu plăcere celor ce întreabă şi să pună întrebări celui ce tace. Profesorul să nu fie irascibil şi, în acelaşi timp, să nu fie indulgent cu cei ce au nevoie de îndreptare.”

Profesorul trebuie să aibă o gândire descătușată de ură, de orgoliu, mândrie trufaşă şi vanitate, pentru că numai astfel va putea:

Să-i educe pe elevi în spiritul valorilor universale;

Să facă din elevi persoane cu caracter, care întruchipează bunăvoinţa, solicitudinea şi amabilitatea;

Sa-i învețe pe elevi ce-nsemnă CINSTEA, CORECTITUDINEA şi DEMNITATEA!

Să le permită elevilor să creeze, să greșească și să-și îndrepte greșelile, învățând din ele;

Să-i pregătească pe elevi pentru viaţă, să-i determine să aplice ceea ce învaţă şi să-i stârnească permanent să-şi pună întrebări, cărora să le caute neobosit răspunsuri împreună.

Unde ne aflăm?

La ora actuală, învăţământul românesc încă nu are trasată o traiectorie precisă. Cei 25 de ministri ai educaţiei, nu au făcut decât să zdruncine din temelii încrederea societăţii în oportunitatea investiţiei în educaţie prin deciziile luate vizavi de ariile de interes ce pot genera conflicte şi care vizează:

  • elevii (programe şcolare, modalităţi de evaluare);
  • profesorii (programe de formare psihopedagogică şi de specialitate);
  • familiile (responsabilizarea acestora şi implicarea în viaţa şcolii);
  • societatea (militarea pentru politici care să asigure un standard de viaţă tuturor indivizilor prin crearea unei piețe a muncii adaptată evoluției științei și tehnicii).

Mai presus de toate politizarea şcolii româneşti cunoaşte un apogeu al mişcării directorilor din instituţiile şcolare după cum bate vântul puterii prin sediile partidelor politice.

Elevul, profesorul, familia și societatea formează o piramidă ce oglindește nivelul de dezvoltare economică şi socială a ţării și la peste 100 de  ani de la gândirea şcolii ca lacaş al „educaţiei sociale, civice şi patriotice” se pare că ne îndepărtăm de acest concept implementat de umanistul Spiru Haret.

În opinia mea, dascălul zilelor noastre pare a fi o persoană plafonată, înșurubată în tipare bătute în cuie, obedientă sistemului, incapabilă să militeze pentru alinierea școlii românești la standardele europene… Uneori este ponosit și împovărat de grijile cotidiene, din cauza unui salariu care-l limitează la o existență sărăcăcioasă material cât și spiritual, trăind în autosuficiența unui sistem care nu promovează meritocrația și care nu investește uniform în formarea și perfecționarea cadrelor didactice.

În concluzie, profesorul anului 2027 trebuie să fie un psihopedagog desăvârșit și un iubitor de cunoaștere, dar și un intelectual angrenat în mecanismele societății pentru a determina dezvoltarea economică a unităților teritorial-administrative și pentru a influența propășirea binelui, frumosului și a dreptății în rândul tuturor membrilor comunităților locale, naționale și mondiale.

Sunt profesorii de azi intelectuali de marcă?

Intelectualii de odinioară iși desăvârșeau formaţia profesionala în școli recunoscute în lume, azi mulţi nici nu stiu să aducă argumente solide în favoarea unor idei ce implementate ar putea schimba destinul școlii românești, al comunității din care fac parte și chiar al omenirii…

Intelectualii contemporani uită – în timp – că au absolvit o facultate și uită să pună în slujba umanității invățătura primite! O depreciere a calității intelectualului, plafonat si indiferent, hotărât să suporte vicisitudinile vremii fără a lua poziţie, fără a avea replică, se observă in toata ierarhia socială.

Cu siguranţa putem schimba destinul școlii românești, dar doar dacă vor exista programe temeinice de formare a personalului didactic.

În ultimii ani, aceste programe de formare și perfecționare a cadrelor didactice s-au derulat haotic, fie prin universități, fie prin CCD-uri, fie prin proiecte europene, dar fără a se face inițial o analiză a nevoilor de formare a personalului didactic. Nu există o bază națională cu perfecționarea tuturor cadrelor didactice. Sunt profesori care au zeci de participări la proiecte europene, iar la polul opus avem profesori care nu știu să deschidă calculatorul, deși s-ar putea să fie posesorii unui certificat de competențe IT.

An de an, în România, profesorul este nevoit să-și facă dosare pe suport de hârtie pentru diverse competiții. Dacă un profesor dorește să se detașeze într-un sector din București pe o anume catedră, conform pregătirii de bază, el trebuie să listeze toate hârtiile ce-i atestă activitatea metodico-științifică. Dacă același profesor se răzgândește și vrea să participe și la concursul de detașare pentru posturile vacante din alt sector, paradoxal, este nevoit să facă o copie integrală a primului dosar. Dacă dorește să fie metodist, alt dosar. Dacă se-nscrie la formare pe bani europeni, alt dosar. Ar fi mult mai ușor să existe o bază națională cu portofoliile tuturor profesorilor din învățământul preuniversitar și universitar, cu link-uri către instituțiile furnizoare de formare și perfecționare, astfel încât prin filtre, să reiasă profilul metodico-științific al profesorului.
La ora actuală profesorul face mai mult hârtii, în detrimentul activității la clasă.

Profesorul anului 2027 trebuie să fie un intelectual de marcă format în universități de elită, capabil să ghideze elevul pe calea cunoașterii prin efort intelectual propriu al acestuia, fiind dornic să-și etaleze cunoștințele și competențele prin participări la competiții și reuniuni deschise atât elevilor cât și profesorilor pe plan național și mondial.

Profesorul anului 2027 este doar profesor, răspunzător de evoluția formării și devenirii intelectuale a elevilor săi. El are la dispoziție toată logistica necesară desfășurării demersului didactic în condiții de excelență. Nu mai face muncă de secretar, de director sau de inspector și nu se mai acoperă inutil de hârtii pentru a-și demonstra competențele.

Profesorul anului 2027 are cunoștințe din toate domeniile, are un master didactic, un portofoliu metodico-științific în mediul online și se poate oglindi oricând în chipurile tuturor membrilor societății, astfel încât sintagma ”Cum e educatorul, așa e poporul” să-i fie favorabilă.

SuperBlog 2017

O nouă provocare!

Vă mărturisesc că inițial mi-am propus să particip la zece ediții consecutive ale Galei SuperBlog. Am întâlnit marea familie SuperBlog în anul 2015. A fost ca un balsam pentru sufletul meu, atunci. Încercam să înțeleg de ce persoanele din jurul meu se-mpiedică de mine sau, mai bine spus, de ce le este atât de greu să recunoască adevărul legat de problemele cu care se confruntă școala românească, încercând să mă transforme pe mine într-o problemă.  SuperBlog a fost un refugiu excelent, o deschidere către o lume care își folosește potențialul în sens creator, fără a aduce prejudicii altor persoane.

Cred că am mers pe marginea unei prăpăstii, fără să conștientizez mult timp acest fapt. Nu am căzut și nici nu am de gând să renunț la concepțiile mele vizavi de cum trebuie să arate școala și societatea secolului XXI, oricât de mult s-ar chinui unii să-mi prefigureze un profil psihologic fals.

Cu SuperBlog am înțeles că sistemul social are structuri complet nefuncționale. Am aflat că primăriile au atribuții pe care nu și le-ndeplinesc. Am descoperit că producătorul poate vinde produse la prețuri mai mari decât furnizorul, că poți lua credite nonfinanciare cu dobânzi foarte mari. Se pare că în România nimeni nu mai verifică pe nimeni… Designerii vestimentari își etalează cu nonșalanță blugii jerpeliți, bijutierii sunt în pană de idei, Energiile alternative sunt greu de implementat, arhitecții nu mai au nimic în comun cu proiectele de renovare și consolidare a clădirilor din patrimoniul național, etc…

Particip din nou la SuperBlog! Aștept cu interes probele și, mai ales, partea de documentare.

Doresc succes tuturor participanților! Sper ca în curând să existe o competiție SuperBlog dedicată problemelor cu care se confruntă societatea actuală, pentru a le sesiza și pentru a obliga pe cei ce au atribuții să și le îndeplinească. Poate, dacă se va naște un curent de opinie la nivel național, trenurile, de exemplu, vor ajunge la timp la destinație, fără întârzieri,  orașele poate vor avea sisteme de salubrizare eficiente, școlile vor fi la standarde, iar spitalele vor fi dotate corespunzători, etc…