Să vă spun cum văd eu, AstroPuful, călătoria perfectă! Totul începe cu planificarea călătoriei și cu alegerea destinației. Cum viața muritorilor se-nvârte numai în jurul banilor și banii sunt puțini în buzunarul celor ce muncesc cinstit, îmi doresc să am acces la o platformă cu întreaga oferta hotelieră de pe tot teritoriul României. Nu cred că au așa ceva românii. Au mii de site-uri, dar fără a fi conectate între ele, pentru a putea compara oferta de preț și de facilități servicii. Taxele și impozitele percepute de statul român îi împovărează pe antreprenori care nu primesc aproape nimic în schimb și mă refer la lipsa investițiilor în aspectul unităților teritorial administrative predestinate turismului, ce cad în sarcina administrațiilor publice locale și centrale, ca: străzi și autostrăzi, parcări publice, arhitectură peisagistică, trasee pentru biciclete.
Poiana Brașov este un cartier al orașului ce se-ntinde la poalele Tâmpei, masiv muntos în ale cărui înălțimi au fost ridicate altare pentru invocarea zeilor, pe vremea dacilor și a romanilor, așa cum atestă descoperirile arheologice, dar Poiana Brașov este și cea mai populară stațiune de schi din România, dezicându-se azi, așa cum era și normal, de exclusivismul anilor comunismului. Cum internetul este o fereastră deschisă către lume, am oportunitatea să decid. Am găsit o ofertă avantajoasă de cazare în Poiana Brașov. O afacere de familie, pornită în anul 2007, cu pasiune și dorință de a oferi servicii de calitate clienților și confort, a luat amploare, astfel încât ceea ce s-a dorit inițial a fi o pensiune a devenit un hotel ce pune la dispoziția turiștilor, pentru cazare, 10 apartamente de 4 persoane, 1 apartament de 5 persoane, 8 triple, 8 duble matrimoniale, o cameră twin și o cameră twin superior, dispuse în două corpuri pe 4 niveluri + mansardă, toate dotate cu televiziune prin cablu, frigider, telefon, Internet wifi.
Am evadat din cotidian și am ajuns (cu gândul) la Hotel Royal Poiana Brașov, hotel situat în apropierea lacului Miorița, la 1 km de teleschi, în inima Carpaților.
Mi-ar fi plăcut să ajung la Brașov cu avionul, pentru a evita aglomerația din trafic. Brașovul, deși se află în lista orașelor montane cu mii de turiști, cu 25 de kilometri de pârtie, cu două telecabine și mai multe teleschiuri, nu are aeroport, dovadă certă că ministerul de transporturi nu prea are obiective smart pentru turism, chiar dacă Stațiunea Poiana Brașov a fost votată în anul 2008 ca fiind cea mai accesibilă stațiune de schi din Europa.
Eu sunt un turist atipic… Hotelul Royal pune la dispoziția celor ce-și fac o rezervare online sau telefonică și apoi îi trec pragul facilități de agrement și relaxare, ca: saună, bar, biliard, darts electronic, fotbal de masă, iar pentru prichindei are amenajat un spațiu de joacă care poate aduce zâmbetul pe chipul întregii familii.
Sunt un turist atipic deoarece petrec destul de puțin timp în camera unui hotel, indiferent unde ar fi el poziționat. Sejurul în Poiana Brașov poate fi perfect atât timp cât Hotelul Royal oferă facilitatea de a închiria biciclete și de a depozita schiuri, organizează drumeții montane și promovează centrul de echitație. Chiar patinoarul poate fi o opțiune, atât timp cât cerul nu-și trimite lacrimile diafane pe pământ pentru ca neaua să dea viață pârtiilor îndrăgite de toți iubitorii de mișcare în aer liber. Și sejurul nu ar fi complet dacă nu aș ajunge la Parcul Aventura Brașov, dacă nu aș revedea Brașovul istoric și cultural și dacă nu m-aș întâlni cu cunoștințe vechi.
Hotelul Royal vă așteaptă să petreceți un sejur sau o vacanță în stil Royal, să organizați un eveniment corporate sau individual, să sărbătoriți altfel Halloween-ul sau ziua de 1 Decembrie, să întâmpinați nașterea Domnului sau trecerea dintre ani, într-un cuvânt, Hotelul Royal vă-mbie să celebrați viața zi de zi, hotelul fiind deschis în toate lunile și zilele anului!
P.S. Articolul a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.
[…] Vacanță în stil Royal! […]