Femeia și bărbatul, purtători ai focului sacru dăruit la naștere de Univers muritorilor și perpetuat de-a lungul secolelor, de la ființele antropologice și până în zilele noastre, prin evoluția speciei umane au ajuns entități care se completează și se întregesc prin iubire, singurul sentiment capabil să țină planeta departe de războaie între indivizi și între națiuni. Învățarea este înscrisă în codul nostru genetic, dar când și unde învățăm să iubim, să ne respectăm pe noi și pe ceilalți? Acasă, la școală, în societate? Putem fi autodidacți în acest domeniu al sentimentelor nobile?

Și lumea a evoluat. De la femeia supusa bărbatului am ajuns, nu fără strădania unor personalități animate de idealuri înalte, la femeia – egala bărbatului. De ce supremația bărbatului a fost universal acceptată pe întregul mapamond? – este o întrebare la care nu am răspuns. Forța bărbatului se pare că a dus la inechitatea între sexe, pe care încă o mai întâlnim în zilele noastre. Forța masculină domină planeta doar pentru faptul că femeile sunt mai mult preocupate de viața cotidiană și mai puțin de ascensiunea lor prin forțe proprii. Femeia stă în umbra bărbatului, de cele mai multe ori, chiar și când vine vorba de modă și de aspectul fizic.

Când este femeia independentă? V-ați pus vreodată această întrebare? Oricât de independentă ar fi o femeie, ea agreează, din păcate, dependența de sexul opus și nu este o constatare care aduce lauri sexului frumos. Ascensiunea femeilor în viața socială este legată și ea de forța bărbaților. Pare ilar, dar de cele mai multe ori așa se-ntâmplă.

Femeia, în opinia mea, trebuie să-și demonstreze superioritatea intelectuală, morală, socială și psihocognitivă, pentru a deveni cu adevărat egala bărbatului.