Purtând numele zeului Marte, a patra planetă de la Soare poate deveni în timp planeta războinică, pentru că întreg spiritul muritorilor poposește în focul iadului, iar, într-un final, spiritul, deliberat complet de viața pământeană, cu greu purificat, rămâne ancorat pe planeta roșie, deoarece spațiul cosmic este perturbat continuu de experimente ce nu permit undelor pure să ajungă la sursa primară, la zeul solar, și nici reîntoarcerea lor pe pământ cu viteză mai mare decât viteza cu care își pierd muritorii energia pură cu care sunt investiți la naștere nu este posibilă. Universul caută și găsește soluții, în aceste condiții. Energia pură, captivă pe planeta Zeului Războiului, este constrânsă să se materializeze sub forma unor corpuri fizice diforme, care, prin teleportarea materiei organice și prin accesarea tuturor nivelelor de inteligență ale secolelor apuse, crează halo-ul unor nave supersonice imateriale, care brăzdează discret cerul în căutarea unor energii umane ce păstrează candoarea ființei neatinse de relele din cutia Pandorei. Marțienii privesc cu uimire cum Planeta se scufundă într-o existență anostă, fără niciun echilibru între ființele telurice și între acestea și Univers, fără ca locuitorii planetei să mai fie interesați de forța intelectuală a secolelor apuse și de reîntregirea ei.
„Dincolo de orizont”, filmul science fiction care va ajunge pe marile ecrane ale cinematografelor din toată țara odată cu ziua premierii, în data de 3 noiembrie 2017, având în distribuție actori cunoscuți, ca Frank Grillo, aduce în prim plan furia dezlănțuită a extratereștrilor care, din dorința de a păstra unicitatea Planetei ce menține viața prin suflul, îmbinarea și sincronizarea energiei cosmice cu materia organică, răpesc și atacă muritorii. „Beyond Skyline” poate fi privit ca un semnal de alarmă subliminal asupra viitorului planetei. Atât timp cât ne depărtăm de cunoaștere, bine, frumos și adevăr, poate începe agonia pe Terra, prin care forme de energie superioară tind să ne anihileze propria energia pentru a o reactiva și reconecta la energia primară, chiar dacă asta ar însemna decimarea vieții pe planeta pământ.
Când ești pus față-n față cu o altă civilizație, complet neprietenoasă, aproape nu mai ai timp să te gândești la cauze, ci doar la soluții. Ca să lupți împotriva unei specii absolut necunoscute este un soi de sinucidere curată. Luptele, întotdeauna, se termină cu pierderi de vieți. Dacă aș fi detectivul Mark Corley, aș lua legătura cu Departamentul Zamolxe România și oameni cu capacități paranormale și câmpuri energetice antrenate să lucreze pe mai multe frecvențe ar putea aplana conflictul între pământeni și marțienii captivi pe Marte, conflict declanșat doar pentru simplul motiv că oamenii cheltuie sume fabuloase pentru studierea cosmosului și mult mai mici și neuniform distribuite pe Terra pentru educație.
P.S: Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.