Consider că suntem un popor cu un ușor retard pe toate planurile…
În timp ce noi strângem bani să ridicăm biserici peste biserici, fie ele și catedrale ale neamului, în detrimentul unor lăcașe de cult de o valoare inestimabilă ce sunt lăsate azi în voia degradării, ei bine, americanii construiesc parcuri bucată cu bucată, din fonduri publice și private, cu susținere financiară din partea Guvernului cât și a cetățenilor și permit tinerilor din lumea întreagă să le cunoască cultura și istoria.
Experiența americană într-un program Work and Travel Vacante Speciale este foarte tentantă din punct de vedere al obiectivelor turistice și mai puțin atractivă din punct de vedere al ofertei locurilor de muncă, dar visul american se poate concretiza mult mai ușor azi decât odinioară. CND Vacanțe Speciale, prin programul work and travel, program de schimb cultural internațional al SUA, aduce mai aproape de orice tânăr tărâmul descoperit de Cristofor Columb, tărâm care a fascinat mii de oameni de-a lungul secolelor și el poate deveni un program care să ofere oportunități de studiu și de muncă studenților din întreaga lume, pe oricare din continentele mapamondului, în contextul granițelor unanim deschise, știut fiind faptul că hotarele unei țări sunt linii imaginare și invenții umane pentru delimitarea spațiului și a proprietății.
Job work and travel oferă șansa studenților de a descoperi America, de a interfera cu cultura americană, de a călători prin locuri de neuitat și de a munci pe perioada vacanței de vară, câștigând experiență în toate aceste domenii. Orice student la zi al unei facultăți acreditate poate ajunge în SUA pentru un schimb cultural de muncă și călătorie, pe o perioadă de patru luni.
Dacă ești student, nu rata oportunitatea de a vizita America, o țară care nu uită să viseze și să-și concretizeze visele în realitate!
Poți vizita Parcul National Great Smoky Mountains, aflat la granita dintre Tennessee si Carolina de Nord, construit pe vatra indienilor Cherokee, strămutați la est de Mississippi River, la vremea respectivă. Parcul a fost deschis turiștilor din întreaga lume la data 15 iunie 1934 și are și un patron spiritual, începând cu anul 1940, pe presedintele care a deținut patru mandate consecutive la Casa Albă, pe Franklin Delano Roosevelt. Parcul păstrează încă viu spiritul triburilor vechi Appalachia, Traseul Appalachian întinzându-se de-a lungul a peste 70 de mile din suprafața rezervației naturale intrate în Patromoniul Mondial UNESCO în 1983.
Dacă vrei să vezi ursi grizzly, reni si elani și natură sălbatică, vizitează Denali National Park, atracția principală a statului Alaska. Ai zeci de opțiuni de petrecere a timpului liber, cele mai tentante fiind plimbarea cu barca pe Nenana River si zborul in jurul celui mai înalt vârf al Americii de Nord, McKinley.
Dacă ai ajuns la o companie din SUA care oferă locuri de muncă studenților internaționali, nu trebuie să ratezi, în timpul liber, monumentul memorial ce înfățișează pe cei mai temerari președinți reformatori ai SUA, George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt, sculptați în Muntele Rushmore.
Work and travel pentru studenti este o oportunitate și pentru tine, studentule iubitor de cunoaștere! La revenirea în țară, poți compara cultura și civilizația poporului american cu a propriului popor și mai ales cultura idealurilor, la care se pare că noi suntem corigenți.
P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.