În filele unei cărți se află închisă o parte din spiritul Universului, spirit pe care, pentru a-l elibera, adulți fiind, nu mai este nevoie să trecem munți și văi sau să ne luptăm cu zmei și ghionoaie – ca-n basmele copilăriei, ci doar să ne cufundăm pe firul logic al evenimentelor ce descriu – real, imaginar sau SF – epoci apuse, comportamente sociale, gânduri, emoții, trăiri, decizii, destine sau teorii, ipoteze, calcule.
Cum ajungem la lumina cunoașterii? Iluminații lumii au găsit răspunsul și cu dărnicie ni l-au lăsat moștenire în cărți precum ”Jocul cu mărgele de sticlă” – Hermann Hesse. La spiritul și lumina cunoașterii nu putem ajunge decât prin efort intelectual propriu.
Care este rolul școlii? Este o întrebare vitală… Educația este în impas pe întreg mapamondul. Acolo unde nu a ajuns, este întuneric, iar unde a ajuns, nu mai reprezintă demult idealul de educație al celor ce au întrezărit apogeul omenirii prin comportamente civilizate, maniere, artă și cultură, perene. Atât timp cât s-a legiferat prostituția, consumul de droguri, exploatarea inconștientă a corpului și a minții, educația este în impas, departe de dezideratele epocilor apuse, închise, ce-i drept, în cărți, pe care nu le mai deschidem, din păcate, nici măcar în școli, pentru că nu le avem sau pentru că sunt prost concepute.
Care este rolul școlii? Am realizat un brainstorming pe această temă, la toate clasele la care predau. Răspunsurile au fost dezarmante. Elevii asociază școala cu: o închisoare, cu teme, cu lipsa regulilor, inutilitate, absenteism, obligație, alocație, meditații, etc. Invariabil, răspunsurile au fost fără plus valoare în favoarea școlii, fără a fi conștientizat de elevi impactul școlii în propria lor devenire morală și intelectuală.
În opinia mea, dragostea pentru școală se cultivă în familie, dar în școli se aprinde și se întreține vie flacăra cunoașterii.
De când am intrat în sistemul de educație, în anul 1996, am văzut pas cu pas cum delăsarea își pune amprenta sub cupola școlii, cum pas cu pas profesorii se cred semizei și stăpâni la orele lor, fără a mai purta discuții în cadrul catedrei pe marginea conținuturilor științifice pe care le predau la clase, a metodelor de predare – învățare – evaluare, cât și a strategiilor didactice… În schimb, profesorii scriu hârtii, fără noimă, hârtii care nu au nimic cu realitatea din cadrul unei școli.
La prima mea participare la un cerc pedagogic, prin 1996, inspectorul școlar de atunci, care a revenit la ISJ tot de atâtea ori de câte ori a revenit și partidul la putere, mi-a propus să elaborez un articol, punându-mi la dispoziție resurse bibliografice în limba franceză. Cum orice sarcină pentru mine este o provocare, am scris acel articol și am aflat cu surprindere despre INTERDISCIPLINARITATE și TRANSDISCIPLINARITATE. Ei, bine, nu prea ținem cont de ele și sunt inoperabile în sistemul românesc de învățământ actual, altfel nu înțeleg de ce s-ar putea simți lezat un coleg dacă eu constat că elevul de clasa a XI-a nu știe tabla înmulțirii, sau dacă elevul de clasă 9-12 nu poate citi numele unui scriitor englez sau francez și uneori nici nu poate citi fluent un enunț în limba română, având dificultăți în a emite un enunț științific, folosind limbajul de specialitate.
O altă întrebare pe care decidenții din ministerul de resort ar trebui să și-o pună zilnic: ”De ce NU promovează elevii examenul național de bacalaureat?”. În opinia mea, răspunsul este simplu. Profesorul face doar predare, la ore, și un soi de evaluare, după ureche, când vrea el și dacă vrea, și cum vrea. Elevul nu știe să învețe tocmai pentru că profesorul nu face predare-învățare-evaluare, ci doar predare, vorbind de cele mai multe ori cu tabla sau cu niște elevi care iau notițe, dar cărora mintea le umblă hai-hui. Dacă deranjezi un astfel de elev din preocupările lui se declară surprins deoarece el consideră că nu-ți perturbă ora și nu se sfiește să spună asta.
În opinia mea, elevii nu au deprinderi de muncă intelectuală, deoarece profesorul doar predă și elevul copiază de la tablă, fără să treacă prin filtrul propriu al gândirii noțiunile și fără să le aplice. Consecințele sunt certe, la bacalaureat, sunt elevi incapabili să-și citească subiectele de examen.
De ce elevii de la liceele tehnologice, preponderent, nu promovează examenul național de bacalaureat? – este o altă întrebare pertinentă. În aceste licee, din varia motive – repartizare computerizată la liceu, inexistența consilierii profesionale, dotarea precară, lipsa manualelor pentru predare modulară, etc, nu există un spirit al învățării.
Eu le spun elevilor mei că ceea ce ne deosebește de dobitoace este rațiunea. Putem alege să o folosim sau, renunțând la ea, ne îndreptăm spre regnul animal și astfel ne dezicem de potențialul creator, păstrând față umană, dar având comportamente ce sfidează bunele maniere și, renunțând la dezvoltarea deprinderii de a învăța pe tot parcursul vieții, devenim simple dobitoace de povară. Viața, în aceste condiții, nu poate fii decât o eternă povară, în opinia mea. Încerc să folosesc puterea cuvintelor. Elevii mei se distrează, dar este dezarmant să vezi niște tineri care aleg să aibă un comportament ce sfidează legile celor șapte ani de acasă, conectați la internet, ca un bolnav la aparatele ce țin organismul în vegetație lentă, refuzând efortul intelectual, având și argumente pro, în acest sens.
Ce este greșit în educație? În opinia mea, totul… Ceea ce am învățat la cursurile de perfecționare la care am participat, în anul 2002, la București, susținute magistral de profesorii Universității din București, nu se aplică în practica pedagogică.
Nu avem bazele unei educații antepreșcolare. Tinerele mame ar trebui să aibă o mamă de sprijin. În învățământul preșcolar, copilul este forțat haotic să învețe alfabetul, cifrele, să opereze cu calcule matematice, sunete, cuvinte, silabe. Este o eroare majoră a sistemului actual de educație din România. În opinia mea, ca rezultat al activității didactice, dar și ca rod al cursurilor de perfecționare la care am participat, la grădiniță copilul trebuie să socializeze, să-i fie puse bazele caracterului prin joc, antrenând atenția și dezvoltând concentrarea și voința de autodepășire, deschizând calea spre exprimarea artistică – desen, pictură, muzică – instrument – la alegere, poezii, scenete, cântecele, povești nemuritoare autentice. Sincer, eu nu am făcut altceva la grădiniță… Scrierea ar trebui să-nceapă în clasa a I-a, iar învățătorul să fie o persoană cu o formare psiho-pedagogică și de specialitate temeinic etalate prin comportament și rigoare didactică. Din clasele primare, elevii pierd buchia cărții. În loc să descopere bucuria învățării, asociază școala cu un supliciu. Cei mai (ne)fericiți, prin grija părinților, ajung să aibă un program supraîncărcat, mergând la meditații plătite, după ore. Devin maimuțele experimentale, din inconștiența familiei dornice ca progenitura să fie mai mult decât este și mai mult decât poate fi la vârsta psihologică.
În aceste condiții, eșecul în gimnaziu este previzibil. Liceul devine o corvoadă și rolul școlii este neînțeles, pentru mulți dintre absolvenții cu diplomă de liceu și fără bacalaureat, ușor obținută chiar dacă au stat pe holurile liceului sau pe străzi, chiar dacă au dormit la ore sau au butonat telefoanele, promovând doar pentru că finanțarea per elev constrânge profesorii să treacă cu vederea carențele de conduită, cât și cognitive ale elevilor…
Cine este vinovat de haosul din educație? – căci în opinia mea este haos…
Întreaga societate, în opinia mea.
Școlile nu au o cultură organizațională, în primul rând. Se renunță ușor la rigoarea științifică. Comisia metodică nu este un organism viu, mai mult un lanț cu verigi disparate. Inspecțiile la clasă sunt regizate. Interasistențele doar pe hârtie. Curriculum-ul nu este gândit global pe toate ciclurile de învățare. Manualele nu sunt elaborate de specialiștii de la catedră și conținuturile nu sunt astfel gândite încât să aibă aplicabilitate în viața de zi cu zi. Predarea nu este participativă, iar elevul pierde firul logic al lecției, având o atenție și o centrare deficitare.
LECȚIA REFORMATĂ este un concept care nu poate fi la îndemâna unui dascăl ce s-a dezis el de perfecționarea continuă în didactica disciplinei și în psiho-pedagogie. Nu poate fi la îndemâna unui dascăl preocupat de ziua de azi și de cea de mâine, ținut la limita unei existențe care nu-i permite să se șlefuiască continuu, pentru a descoperii fațetele propriei deveniri în care să se oglindească fațetele cristalelor cărora trebuie să le scoată maximul de valoare.
În cei 21 de ani de carieră am înțeles că fiecare copil este ca un diamant cu fațete neșlefuite și neșansa copiilor este că profesorii de azi nu prea mai sunt bijutieri ai coroanei, ci niște slujbași amărâți ce închid ochii la toate neregulile sistemului, care mai mult scad valoare diamantului prin prelucrare neatentă decât să i-o amplifice, din păcate.
Lecția reformată este o lecție care are în prim plan profesorul, un maestru ce a bătut și străbătut zi de zi treptele cunoașterii, cunoscând temeinic mecanismele învățării și tehnicile deprinderilor de muncă intelectuală prin exercițiu, prin algoritmizare, schematizare, aplicare, aprofundare a conținuturilor științifice.
Lecțiile reformate sunt lecții obositoare pentru elevi, deoarece ei sunt cei ce învață, cei ce (re)descoperă conținuturile științifice și corelațiile între noțiuni, sub atenta supraveghere și îndrumare a profesorului atestat profesional.
Lecțiile reformate sunt lecții în care elevul este stârnit continuu să gândească, să dezbată, să schematizeze, să centralizeze, să interpreteze rezultate, să concluzioneze, să sesizeze inadvertențe între teorie și practică, să-și exprime opinii și puncte de vedere argumentate și susținute de dovezi științifice. Lecțiile reformate sunt lecțiile în care elevul este determinat de profesor să lucreze cu nivelul superior al conștiinței, bucuria învățării și curiozitatea intelectuală fiind bogății inestimabile și nepieritoare ce vor duce nestinsă flacăra cunoașterii către generațiile viitoare.
Suntem departe de lecția reformată… Pilonii lecției reformate sunt INTERDISCIPLINARITATEA și TRANSDISCIPLINARITATEA.
Tot încercând implementarea lecțiilor reformate, am constatat că elevii nu știu să găsească informația științifică în caiet (cărți nu avem la disciplinele modulare).
Recent, la lecția ”Măsurarea suprafețelor” am mers cu o fișă de lucru. Una din probleme era de clasa a V-a. Cerea să fie calculată aria a două bănci, una fiind formată din 18 pătrate cu latura de 20 cm, iar cealaltă din 72 de pătrate cu patura de 10 cm.
Pentru rigoare tehnică, le-am cerut să respecte proporțiile, la desenarea celor două pătrate. Le-am cerut să observe cele două pătrate și să tragă o concluzie, înainte de a le afla aria. Nu am obținut feed-back, abia după ce am făcut raportul ariilor celor două pătrate, un elev a observat raportul de 1 la patru 4 și între desene. Raportul a fost un alt obstacol. Am trecut prin sumă, până să realizăm că este vorba de împărțire. Raportul ariilor celor două bănci formate din pătratele respective a ridicat și el semne de întrebare.
Am fost încântată de elevii care și-au reluat figurile, păstrând raportul și făcând calculele pe coloane, sub fiecare pătrat. Nu am văzut la niciun elev scrisă concluzia, iar unitatea de măsură a fost cea pentru lungime, nu cea pentru suprafață
.
Exercițiul doi avea ca cerință calcularea unei suprafețe neregulate, prin împărțirea în corpuri regulate. Ori 2,2 cm ori 2,6 cm – același lucru, pentru mulți dintre elevi. Înălțimea într-un triunghi și cea dintr-un trapez au fost confundate cu linii care delimitau alte corpuri regulate. Ora nu a fost un succes, deoarece elevii sunt formați pe un calapod care previzionează eșecul, scrierea după dictare, fără a trece informațiile prin filtrul propriu și fără a depune efort intelectual. M-am izbit de toate lacunele lor de cunoaștere, aplicare, interpretare, ceea ce denotă că profesorii lor au construit castele de nisip pe apă, doar de dragul de a spune că au încercat să construiască ceva, și doar mediul a fost răspunzător de eșec. Eșecul acestor elevi este previzibil la examenul național de bacalaureat.
Concluzii și sugestii
Lecția reformată este imperios necesară, dar ea implică reformarea întregului sistem de educație, în opinia mea.
- Profesorii trebuie să fie absolvenții unui master în didactica specialității și în psiho-pedagogie;
- Perfecționarea continuă să se facă din doi în doi ani, în centre universitare, chiar după obținerea gradului didactic I;
- Curriculum-ul să fie gândit global;
- Manualele să fie pilotate, evaluate și sugestiile colegilor să poată fi vizibile în mediul online. Dezbaterile pe margine conținuturilor să fie accesibile oricărei persoane, chiar părinților;
- Interasistențele la ore să fie filmate și puse pe o platformă digitală conectată la site-ul MEN;
- Lecțiile predate de fiecare profesor să fie corelate cu conținutul științific al altor discipline;
- Platforma electronică de învățare să conțină toate conținuturile științifice aferente programei școlare și cu toată bibliografia necesară aprofundării sau pregătirii concursurilor și olimpiadelor școlare, cât și examenelor naționale;
- Fiecare profesor să aibă un portofoliu electronic în care vitale să fie strategiile didactice și tehnicile de învățare în vederea operării lejere cu conținuturile științifice; Fiecare lecție să fie pas cu pas prezentată, urmată de o analiză și de eventuale concluzii și îmbunătățire, acestea fiind singurele valori în portofoliul electronic al unui profesor.
- Platforma electronică cu itemi de evaluare pentru fiecare disciplină, cu trimitere directă la conținuturile științifice din platforma de învățare, să fie accesibilă oricărei persoane;
- Dotarea școlilor cu pixuri, creioane, rigle, cretă colorată, compasuri, raportoare, hârtie de xerox, hârtie milimetrică; dotarea laboratoarelor la standarde, etc, etc…
articol publicat pe platforma CREDIS, master Management Educational
Opinii, opinii... 