Transfer câteva materiale create de mine pe contul G-Suite grecu.liliana@credis.unibuc.ro pe llilianagrecu@gmail.com, în condițiile în care Google nu mă vede cu cele trei conturi și nu am un drive comun pentru toate materialele create când pe un cont, când pe altul. Consider că unele dintre articole pot fi supuse dezbaterii, evident, dacă are cineva acest interes.
Tema 1 – Conceperea a cinci itemi pentru proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director, folosind bibliografia dată la acest concurs
Am găsit testul pe care l-au primit candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de directori în învățământul preuniversitar…
Testul cuprinde o evaluare psihologică, întrebările 1-40. În opinia mea, doar 20 de întrebări banale sunt dedicate verificării unor cunoștințe, dar nicidecum a abilităților manageriale…
Cred că cele 20 de întrebări au răspunsuri pertinente și răspunsul este la îndemâna oricărei persoane, chiar a persoanelor care nu au citit nici o carte din bibliografia de concurs și care nu au răsfoit niciodată ghidul de pregătire pentru concursul de directori din învățământul preuniversitar.
Propuneri itemi (doar întrebari, fără răspuns)
- Pornind de la concepția enunțată de J. Hattie în capitolul ”Structuri mentale ale profesorilor, directorilor și structuri școlare” din cartea ”Învățarea activă”, precizați, în maxim 15 rânduri, ce măsuri veți lua, ca manager al unei instituții școlare, astfel încât evaluarea să fie considerată de toți profesorii un feed-back al propriului lor impact asupra performanței școlare a elevilor.
- Ca viitor manager, pornind de la schema dată și folosindu-vă de experiența de profesor, după o introducere de trei rânduri, specificați minim cinci propuneri pe care le-ați implementa la nivelul școlilor din întreaga țară, pentru ca România să înregistreze progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani la învățarea pe parcursul întregii vieții.
3. Alegeți din lista de termeni pe cei ce respectă valoarea de adevăr a următorului enunț: evaluare, scopurilor, autoevaluare, țintelor, predare, eficiență, învățare, obiectivelor, feed-back
”Managementul nu are scopuri și valori supraordonate proprii. Aspirația spre …(a)… poate fi misiunea managementului, dar aceasta se manifestă în atingerea …(b)… definite de alții.” – ”…(c)…. și management Educațional – teorii și practici actuale” – Tony Bush
4. Enumerați cele șapte arii tematice/domenii asupra cărora inspectorii pot face aprecieri, conform Regulamentului de inspecție școlară a unităților de învățământ și realizați o evaluare concisă a acestor arii tematice la nivelul școlii în care profesați.
5. Precizați ce act normativ din bibliografia de concurs reglementează activitatea C.A. al unităților de învățământ preuniversitar și justificați, în opinia dumneavoastră, de ce registrul de procese verbale și registrul de evidență al hotărârilor C.A. trebuie să stea într-un fișier securizat, în biroul directorului, așa cum reiese din fragmentul atașatca imagine la test.
Tema a 2 – Detalierea, la alegere, a unei situații decizionale
Introducere
Sistemul educativ implică standarde de calitate și eficiență cât mai înalte, având finalități acceptate și însușite de educabil, prin prisma cărora își poate aduce aportul intelectual la nivelul dezvoltării societății. Aceste deziderate pot fi atinse doar prin aplicarea unui ansamblu de principii, funcții, norme și metode de conducere, ce reprezintă pilonii de bază ai managementul educațional. Știință și artă în același timp, managementul educațional (să faci lucrurile cum trebuie) nu poate fi desprins de leadership (să faci ce trebuie).
Procesul de management are la bază funcțiile managementului: planificare, organizare, coordonare și control, fig. 1. Toate aceste funcții au la bază DECIZIA.
Figura nr. 1 – Funcțiile manageriale
Sursa: Classroom
Un manager și un lider trebuie să aibă o gândire strategică, ce implică o analiză pertinentă a stării de fapt, A, către o schimbare obiectivă, previzibilă, starea B, pentru a reforma, prin optimizare, schimbare și transformare, starea A, nefavorabilă, către starea B, eficientă. Gândirea strategică a liderului-manager se oglindește în Planul de Dezvoltare Școlară, dar mai ales în pașii operaționali.
Fără viziune nu poți ajunge la ceea ce trebuie să fie, pornind de la ceea ce este, în opinia mea.
De cele mai multe ori, liniile de acțiune la nivelul unei școli sunt dictate de deciziile celor din minister și administrațiile locale, managerul fiind un simplu executant sau chiar un supus al sistemului, sistem ce pare că nu pune pe primul loc metodele, mijloacele și infrastructura școlară și nici învestiția în achizițiile intelectuale ale educabilului.
O informație de tip cantitativ o reprezintă rata abandonului școlar, dar și absenteismul școlar – consider eu. Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații – decizii periodice, aleatorii sau unice?
De ce lipsesc elevii de la școală? De ce preferă să-și petreacă timpul în afara școlii, acasă sau în baruri, la prieteni, pe străzi și chiar pe coridoarele școlii, fără ca nimeni să ia atitudine? De cele mai multe ori se iau decizii preferențiale, decizii pe care literatura de specialitate nu le prevede.
Care sunt cauzele majore ale absenteismului școlar? În opinia mea, ele ar fi:
- Tehnici vetuste de predare;
- Existența unui curriculum haotic, ce nu permite elevului efectuarea de corelații, sinteza cunoștințelor și nici satisfacția învățării;
- Manuale școlare stufoase și neadaptate evoluției științei și tehnicii;
- Predarea nu se bazează pe studiu individual, pe a învăța să învețe elevul, ci foarte mult pe memorare;
- Utilizarea platformelor electronice Google inexistentă în învățământul preuniversitar
Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații?
Fiecare efect este propulsat de o cauză și fiecare cauză este generată de altele. Avem tehnici vetuste de predare deoarece formarea profesorilor este făcută haotic. De ce? Se pune accentul doar pe hârtiile pe care le are un profesor la portofoliul personal și foarte puțin pe competențele pe care le au elevii domniei sale. De ce? Nu avem baze electronice cu portofoliile online ale tuturor profesorilor. De ce? Cei ce conduc ministerul educației nu au ei însăși o viziune pentru educație, în opinia mea. De ce? La vârful piramidei se ajunge politic. De ce? Pentru că nu se cere un plan de acțiune operațional celor ce vor să acceadă în funcții de care depinde dezvoltarea unei țări. De ce? Nu punem accent pe meritocrație. De ce? Nu am beneficiat de educație pentru valori în școală? De ce? Nu mai avem pedagogi de marcă și nici instituții de cercetare care să se implice. De ce? Și iată un cerc vicios care obligă dascălul să se descurce cum poate în sala de clasă. De ce stă elevul în baruri? Nu se diferențiază de ceilalți membri ai societății. De ce fumează elevii în fața liceelor? Pentru că societatea civilă este indiferentă. De ce nu investește elevul în învățare? Deoarece a văzut că cei fără carte au o ascensiune socială uneori chiar de excepție, prin comparație cu cei ce au învățat. Și pot continua la nesfârșit șirul întrebărilor ”de ce?”
Dotarea școlilor este precară. Avem grădinițe fără jucării și domenii de calificare în cadrul liceelor tehnologice fără manuale. Profesorul se adaptează din mers, dar pierde atenția elevului, fie că este vorba de elevul preșcolar, de elevul din învățământul primar, gimnazial sau liceal.
Consider că singura decizie pe care o pot lua managerii-lideri este aceea de a comunica cu inspectoratele școlare și cu ministerul de resort pe seama schimbărilor ce se cer imperios necesar la nivelul fiecărei instituții școlare. Ne izbim de o inerție totală și de o vădită lipsă de comunicare, colaborare între școli și instituțiile aferente ierarhic, cât și între școli și administrațiile locale.
De ce nu comunică eficient managerii de instituții școlare cu ministerul de resort și cu administrațiile locale. Nu există pârghii de comunicare, nici măcar prin intermediul canalelor social-media. Cred că poziția socială generată de funcție îi face pe cei mai mulți manageri să se complacă în autosuficiență. Este mult mai ușor, deși complet incorect, să treci fictiv în catalog elevi care sunt plecați din țară, decât să dezbați problema finanțării per elev la nivel local și național.
Abandonul școlar este generat de sărăcie. Se cunosc cauzele, dar nimeni nu vrea să implementeze soluții.
Consider că avem decidenți slabi în ministerul educației și incapacitatea lor și lipsa viziunii se reflectă și la nivelul managerilor din școli.
Școala românească este subfinanțată. Deși toate guvernele României au considerat educația prioritate națională, sistemul de educație este rudimentar. Nici vorbă de reformă în educație, în cei douăzeci și șapte de ani de la revoluție, în opinia mea.
Un caz ipotetic. Sunt manager și îmi doresc ca elevii să facă practica comasată într-o stație pilot din oraș. Ea este inexistentă. Mă repliez și accept incapacitatea forurilor decidente de a pune bazele unor campusuri pentru practica de specialitate, așa cum există în țările ce investesc în educație. Îmi propun ca elevii să facă practică la un agent economic. Iau legătura cu managerul instituției și constat că elevii nu pot merge toți, în acelați timp. Agenții economici nu au săli de clasă pentru elevi, nu au prezentări ale firmei în mediul virtual, nu au interes și nici motivare să susțină formarea resursei din școli. Este un cerc vicios. Avem nevoie de platforme pilot pentru stagiile de practică comasată, dacă vrem specialiști! Ce pot face, în aceste condiții? Anunț inspectorul de specialitate. S-ar putea ca nici el să nu știe prea multe. ”Descurcă-te! – rămâne de bază.
Decid ca director să nu mai am absenteism. Ar trebui să existe o platformă cu toți medicii de familie. Scutirile ar trebui să fie centralizate electronic. Azi ele se pot cumpăra pe internet. Regulamentul de ordine interioară îmi permite să motivez, pe bază de bilet scris de părinte, absențele din șapte zile calendaristice. Neexistând o bază națională cu fiecare elev școlarizat, pot face una la nivelul școlii, dar dacă eu verific motivările și țin evidența absențelor, elevii pleacă la altă școală, deoarece nu există linii clare, precise și universal valabile sub cupola școlii.
Vreau videoproiector și laptop în fiecare sală de clasă. S-ar putea să mi se spună că vreau prea multe. Nici nu mai pot îndrăzni să-mi doresc ca fiecare elev să aibă tabletă conectată la un sistem de informații curriculare complet și acces la baze de evaluare online.
Îmi propun să renovez un laborator de chimie. Am nevoie de fonduri. Finanțarea se face după ureche. Se poate verifica cum școli fără elevi au fost complet renovate, iar cele ce ar avea imperios nevoie de reparații nu ajung niciodată pe lista priorităților, deși au elevi. Sunt un director legat de mâini și de picioare. Stau cu capul plecat și tuturor le convine asta! 🙂
Concluzii
Fără o viziune de ansamblu asupra sistemului de educație, școala românească este condamnată să rămână la limita derizoriului. O școală rudimentară nu își mai are rostul. Fără reguli universal valabile și aplicabile, cât și fără investiții majore, spațiul ce a fost conceput cu zeci de ani în urmă să contribuie la devenirea spirituală și morală a viitorilor adulți tinde azi să fie, în România, un soi de închisoare a spiritelor, ce deformează mult mai mult decât să formeze, dacă elevul nu are șansa unor familii care să susțină în paralel cu școala devenirea lui intelectuală și ascensiunea la nivelul societății conform competențelor dobândite și nu este deloc normal să se întâmple așa.
Fundamentarea societăților pe principiul meritocrației este imperios necesară. De asemenea, salarizarea în funcție de studii trebuie să intre și ea în atenția decidenților. Societatea civilă trebuie să fie mai implicată la nivelul comunităților școlare.
Soluții pertinente
Comunicarea eficientă a managerilor cu decidenții din MEN, inspectorate școlare și administrație locală, pe linie ierarhică, fără teama de a fi demis;
Opinii, opinii... 