De ZIUA LIMBII ROMÂNE, Trupa Arhaic a fost la Severin, la invitația oamenilor de cultură mehedințeni ce au celebrat evenimentul redând putere artelor, prin aducerea lor în prim planul existențial al urbei. Publicul ce și-a făcut drum spre Cetatea Severinului la ceas de seară a avut parte de un spectacol de muzică, poezie și dansuri populare. De la versuri timid recitate de cei mai mici până la profunzimea unduitoare a versurilor trimise răsunător în eter de titani ai cuvântului rostit, auditoriul a vibrat și la versul însuflețit de acordul notelor muzicale sau la tehnica executării dansurilor populare. Seara dedicată limbii române a fost într-un fel multiculturală. Printre invitați s-au numărat și scriitori sârbi, dovadă că poezia poate fi un fluid comun ce unește spiritualitatea popoarelor din imediata apropiere și de pretutindeni. Și cum străbunii și-au dorit ca Basarabia să reîntregească România, spiritual, de ziua limbii române a existat o punte peste Prut…
Acasă » Opinii personale » Pași către… cultură
Pași către… cultură
ARHIVĂ
- mai 2022 (1)
- aprilie 2022 (2)
- martie 2022 (1)
- februarie 2022 (7)
- noiembrie 2021 (18)
- octombrie 2021 (15)
- august 2021 (3)
- iulie 2021 (1)
- iunie 2021 (5)
- mai 2021 (3)
- aprilie 2021 (9)
- martie 2021 (8)
- februarie 2021 (7)
- ianuarie 2021 (8)
- octombrie 2020 (1)
- noiembrie 2019 (1)
- octombrie 2019 (1)
- septembrie 2019 (1)
- noiembrie 2018 (1)
- septembrie 2018 (3)
- decembrie 2017 (1)
- noiembrie 2017 (13)
- octombrie 2017 (14)
- septembrie 2017 (3)
- august 2017 (3)
- iulie 2017 (4)
- iunie 2017 (1)
- mai 2017 (3)
- aprilie 2017 (9)
- martie 2017 (12)
- februarie 2017 (6)
- ianuarie 2017 (5)
- decembrie 2016 (4)
- noiembrie 2016 (19)
- octombrie 2016 (14)
- septembrie 2016 (2)
- august 2016 (3)
- iulie 2016 (5)
- iunie 2016 (10)
- mai 2016 (2)
- aprilie 2016 (5)
- martie 2016 (11)
- februarie 2016 (3)
- ianuarie 2016 (4)
- decembrie 2015 (1)
- noiembrie 2015 (12)
- octombrie 2015 (7)
- septembrie 2015 (5)
- august 2015 (4)
- iulie 2015 (6)
- iunie 2015 (5)
- mai 2015 (16)
- aprilie 2015 (3)
- februarie 2015 (1)
- septembrie 2014 (1)
- august 2014 (4)
- mai 2014 (2)
- decembrie 2013 (13)
- noiembrie 2013 (2)
- mai 2013 (2)
- aprilie 2013 (3)
- ianuarie 2008 (1)
Blogroll
Statistică
- 40.788 hits
← Noțiuni de drept administrativ, deontologie, relații publice si protocol Legile fundamentale ale chimiei →
Ultimele postări
-
România penală – în serie (n+2)
FB este un prieten onest! Sper că și Twitter! Fac o retrospectivă! În februarie 2015 am divorțat, printr-un miracol, ziceam atunci… În 2016 m-am înscris…
-
România penală – în serie (n+1)
Din ce am scris pe FB, în grabă…. Acasă, în Drobeta Turnu Severin, pe perioada vacanței pascale… Pe laptop Waze mă vede în București. Pe…
-
România penală!
Din ce am scris pe FB: 08.04.2022 Mi-au legat One Drive de WPS Office și ambele de un folder Lilia! Tot ce lucrez se duce…
-
Momente grele, zile negre…
Moartea face parte din viață sau viața din moarte? Oricum ar fi, plecarea spre astre a celor deciși de Ceruri este ireversibilă, la timpul prezent.…