Ne mutăm în online… (SuperBlog 2021, ediția de toamnă)
Trăim în secolul vitezei. Nu mai avem timp sau nu știm să-l gestionăm, cert este că pentru ambele situații antreprenorii au găsit soluții și vin mereu în sprijinul clienților. Cum? În cel mai simplu mod posibil, ne pun la dispoziție site-uri on-line pentru achiziții servicii sau produse.
Visul oricărui muritor este să aibă o casă, mai puțin o familie, un copil sau să sădească un pom. Dacă avem o casă ne dorim să o renovăm, dacă nu, după ce încetăm să visăm la o avea, trecem la fapte și, după ce găsim un teren, un arhitect și finanțele cuvenite, care sunt cu multe zerouri, chiar în euro, ne punem planul în aplicare. S-ar spune că greul de abia acum începe.

De cele mai multe ori, suntem tentați să luăm decizii singuri pentru reamenajarea unei case sau construcția ei de la zero și de tot atâtea ori ajungem la concluzia că un specialist poate găsi soluții optime, dacă are ceva antrenament în domeniul în care se învârt căutările noastre. O fi gratis, o fi contracost consilierea? Până aflăm, iată-ne în impas!
Ce materiale de construcții sau de renovare să folosim? Batem internetul de la un cap la altul și nu putem găsi cele mai bune soluții calitate-preț. Pierdem timp, cum s-ar spune. Norocul nostru este că am aflat între timp că servicii de consultanță există cam în toate domeniile și unele sunt gratis. De ce să mai stăm pe gânduri? Avem deja experiență. Creditul l-am achiziționat printr-un consilier AVBS, de ce nu am apela și la un consilier în materiale de construcții, cu atât mai mult cu cât consilierea este gratuită și ne putem alege, în cunoștință de cauză, îndrumați fiind, materialele dorite direct de pe un site la raportul dorit calitate-preț?
Am găsit consilierul în materiale de construcții, altfel ne-am bate capul să aflăm ce ofertă de preț are piața pentru materialele necesare realizării fundatiei, acoperișului, izolațiilor, tâmplariei PVC, instalațiilor electrice, termice și sanitare, termoizolațiilor și tencuielilor decorative, amenajării ei? Și, gata am finalizat casa, dar doar cu gândul! Se ridică întrebarea acum la ce firmă de consultanță apelăm. Reclama acestora o face uneori mass-media, dar mai ales cei ce au fost mulțumiți de serviciile oferite de o anume firmă de consultanță în domeniul construcțiilor și au realizat recenzii. video.
Casa de comenzi Vindem-Ieftin.ro, market network din domeniul materialelor de construcți vine cu oferte imbatabile de calitate a produselor, prin intermediul consilierilor de vânzări ce stau la dispoziția tuturor clienților din online, existând și posibilitatea consultanței în regim prioritar. Și uite așa marfa ajunge la noi direct de la producător! Am salvat timp și bani, 10-15% din prețul găsit în magazinele clasice! Probabil putem spune că am scăpat și de stres, doar după ce am semnat și contractul cu firma de constructori și am obținut toate avizele de la primărie.
Nu a existat nici un risc la achiziția materialelor de construcții. Mă declar mulțumită de decizia luată! Dacă aveți de gând să construiți o casă sau să o amenajați, în lipsa altor hobby-uri, accesați cu încredere site-ul vindemieftin.ro. Ei susțin și producătorii și distribuitorii autohtoni! Dacă investim și în amenajările exterioare, nu numai în amenajările interioare, fața României va fi alta, chiar în lipsa coerentă a planurilor de urbanism ale consilierilor locali cam din toate regiunile țării. Cum internetul a ajuns și în mediul rural, poate nu peste tot, iată o oportunitate de a avea propria afacere în online, apoi profitul poate fi investit, după asigurarea traiului zilnic, în achiziția de materiale de construcții direct de la producători, pentru renovarea caselor în care au trăit și bunicii bunicilor noștri.
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021, ediția de toamnă.