Bucătăria este spațiul unde intrăm zilnic, volens-nolens, fie și doar pentru a ne prepara un ceai sau pentru a fierbe un ou într-o dimineață în care suntem grăbiți să trecem prin evenimentele zilei, programate sau nu. Sunt și situații fericite în care ceaiul ne este servit, dar tot trecem prin bucătărie, fie și doar pentru a da indicații legate de aroma licorii ce a intrat profund în grațiile englezilor și ale chinezilor.
Micul dejun, prânzul și cina sunt mesele principale pe care, dacă nu le servim în oraș, le preparăm singuri sau cu ajutorul unei persoane pasionate de arta gătitului. Ne putem ferici că trăim în secolul XXI și nu suntem nevoiți să punem o oală pe pirostii, în aer liber și să întețim focul pentru ca bucatele să prindă gustul reînnoit prin fierbere sau să ne afumăm pe lângă hornul sobei din interiorul unei case bătrânești, folosind linguri de lemn la servirea mesei, așa cum făceau odinioară străbunii noștri.
Ca să stau mai mult decât timpul minim necesar pentru prepararea unor bucate ar trebui ca bucătăria să se învârtă după soare și nici atunci nu sunt sigură că asta mi-ar garanta victoria în bătălia cu respingerea mea față de tot ceea ce înseamnă timp petrecut în bucătărie, mai mult decât necesar, dar admirația mea este sporită pentru toți cei ce dedică timp, zilnic, din plăcere, artei gastronomice în propria bucătărie. Unor astfel de gospodine nu le pot lipsi din dotarea bucătăriei: oale și tigăi din inox, cel puțin o oală ceramică sau o oală sub presiune,
Din fericire, secolul XXI este secolul în care luxul poate ajunge în casele tuturor muritorilor. V-ați gândit vreodată cum ar fi să aveți un set de tacâmuri cu monogramă, dar oale și tigăi cu monogramă! Vin sărbătorile de iarnă și aduc cu ele dorințe indeplinite. Puneți-vă dorințe! Poate se indeplinesc!
Amenajarea mesei este și ea o artă! Am în minte o imagine austeră și demnă de invidiat, O masă regală, un decor impecabil, un aranjament de vis, tacâmuri cu monogramă, pahare de cristal și două persoane aflate la fiecare cap al mesei, intinsă pe toată lungimea unui living. Între cele două poziții princiare se află scaunele sculptate cu migală de meșteri renumiți ce așteaptă să fie ocupate de musafirii care vor începe dezbateri pe tot felul de teme sociale.
Nu organizăm tot timpul evenimente, dar zilnic trecem prin bucătărie! O putem dota și utila după pofta inimii, poftă care uneori este în funcție și de posibilitățile financiare. Poate cuptor și hotă după ultimul răcnet nu-și poate permite oricine, dar vasele din inox și ceramică, farfuriile și ceștile divers colorate, serviciile de masă, paharele se impune a fi alese cu migală pentru a armoniza aspectul mesei cu bucuria gustului. Putem să schimbăm decorul bucătăriei noastre în preajma sărbătorilor de iarnă. La un click distanță se află Ambition România și magazinul online Dajar România. Să ne lăsăm cuprinși de magia și spiritul sărbătorilor de iarnă, înlocuind vechiul cu noul în suflet, dar și în ambient!
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021, ediția de toamnă…
[…] Bucătăria de vis… […]