Acasă » 2022 » august » 05

Arhive zilnice: 5 august 2022

Impresii din perioada detașării la Colegiul Național Victor Babeș – 14. XI. 2019

14.XI.2019

Sunt uluită, să știți, de ceea ce se-ntâmplă la Victor Babeș, fără ca cineva să ia atitudine!

Azi, doamna director Rodica Kirsteuer urla de mama focului în secretariat.

Consilierul școlar, doamna psiholog Fleish, era profesor de serviciu și stătea impasibilă la urletele directoarei care se afla în secretariat. Așa se nasc dictatorii, să știți, când toți ceilalți stau drepți în fața isteriei unei persoane.

Am aflat că s-ar putea să mai plece o colegă, d-na Bratulova, parcă, și deja s-au făcut comisiile disciplinare pentru sancționarea lui Toni Șerban, profesorul de psihologie care nu vrea decât să fie profesor, dar pe care elevii îl deranjează la ore și atunci, enervându-se, îi jignește verbal. S-au făcut două comisii, una disciplinară și una pe discriminare.

Totul merge pe zvonuri. Că s-au plâns de el și directorii de la celelalte licee, acesta este tinicheaua cu care a venit de coadă acest profesor. Profesorul nu dă note mari, iar în Babeș se aleargă doar după note, în opinia mea.

Păi ce-or fi zis de mine? 

Din seria întâmplări ciudate… Marți, 12 XI.2019, a rămas un telefon neredicat. Am consemnat în procesul verbal și l-am rugat pe un elev să ia telefonul, din dorința de a ajunge la posesorul lui. Când am ajuns la cancelarie, am descoperit că telefonul era al unei eleve din clasa mea și că el a ajuns din greșeală la cutia lui IX E, fosta lideră de sindicat punându-l din neatenție acolo.

Am scris pe grupul de whatsapp al profesorilor.

Azi, 14 noiembrie, un alt elev și-a uitat telefonul în bancă. L-am predat elevei de serviciu și am anuntat diriginta, consemnând în PV. Pe urmă am aflat că trebuia să-l predau la secretariat, propunerea fiind făcută pe grupul profesorilor, dar eu nu am apucat să citesc ultimele indicații.

Mă rog, azi, elevii mei de la IX D au dat dovadă de indisciplină, fiind gălăgioși, oarecum. Am avut și incidentul cu un bondar uriaș care a intrat în clasă și spaima a generat gălăgie. 

Copiii trebuie să facă referate pentru orice. Au o pauză scurtă și stresantă. Semnează hârtii peste hârtii. Eu, când am fost elevă, nu am semnat hârtii decât la înscrierea la bacalaureat. Atât!

Azi, mi-am primit calificativul de la Colegiul Economic Viilor. Am avut emoții! Am crezut că mi-au dat bine, ca sancțiune pentru tot ce am scris despre liceu, dar am răsuflat ușurată. Calificativul pentru anul școlar 2018-2019 este Foarte Bine.

Este o tensiune în acest liceu maximă și presiune se pune pe profesori, nu pe elevii care sunt indisciplinați.

Problema este că nu se pune presiune decât pe hârtii, nu pe formarea unor comportamente adecvate elevilor sau pe metode de predare învățare moderne.

Comunic destul de bine cu colegele de catedră. Totuși cred că adulții nu prea mai au valori nici ei… În loc să vorbim respectuos unii despre alții, cred că ne distrăm unii pe seama altora, fără fundament. Sunt curioasă cum se va termina secvența cu Toni Șerban! Cum va vrea directoarea, evident! Copiii sunt și ei băgați în aceste jocuri murdare. Este dezastru, cred eu, în aceste condiții.

A și acum mi-aduc aminte de un elev de clasa a VI-a care și-a tras la răspundere profesoara de desen că i-a dat nota 8. Spre ce ne îndreptăm? Să-l fi văzut ce înțepat era, cât era de mic. Doamna director a chemat-o în birou pe profesoară.

Mâine mă pregătesc să pun etichete pe flacoanele de substanțe, de parcă aș fi laborantă. )

Nu-mi doresc decât să fiu profesor și elevii să îndrăgească chimia. 

Dacă începe și denigrarea mea la clase? Femeia manevrează pe toți de parcă ar fi un păpușar diabolic. Este o comunistă înrăită și nu glumesc. Vrea să simtă cum alții pălesc în fața puterii dumneaei și chiar așa se-ntâmplă.

Elevii mei fac informatica în sala de clasă, ceea ce nu mi se pare corect.

La opționalul de chimie ”Legile fundamentale ale chimiei” nu am auxiliar. Caut probleme astfel încât să merg metodic spre însușirea și aprofundarea cunoștințelor. Rezolv problemele pe un caiet pe care îl folosesc ca să verific calculele, în clasă. Vreau să vă spun că fac asta deoarece din cinci părți diferite am cinci răspunsuri greșite la calcule și aproape niciodată răspunsul corect, atunci când elevii nu au calculatoare. De asemenea, atunci când predau am o schiță a lecției pe care mai arunc o privire din când în când, doar din necesitatea de a urmări metodic obiectivele lecției, nu din neștiință. Eu după schițele mele aș face un manual, dar nu am timp să stau să redactez ceea ce fac la ore. Cert este că folosesc aceste caiete deoarece nu există un manual bine conceput pentru elevi, metodic, în opinia mea. Eu nu vorbesc pentru pereți. Pun fiecare elev să lucreze individual și insist să lucreze după model fără să privească tabla, doar atunci când se verifică. ESTE FOARTE GREU ACEST EXERCIȚIU pentru elevii învățați doar să scrie și fără să treacă prin filtrul propriu cunoștințele. Îi pun să lucreze cu cartea și abia găsesc informația cerută. Nu au atenție! Nu sunt capabili să se concentreze mai mult de 25 de minute. Acum, sigur, nu sunt toți așa, dar eu văd întregul. Tehnica scrierii a dispărut complet! Să vedeți cum fac o declarație! Oameni buni, este dezastru!

Merg în autobuz cu elevii de la Babeș. Nu se deosebesc prin nimic de elevii din Ferentari, să știți. A, ba doar prin notele fabulos de mari!

Educația are urgent nevoie să redevină educație. Ceea ce este acum prin școlile din România este deplorabil. Nu știu cu cine trebuie să mă asociez pentru ca cineva să țină cont de observațiile mele! Poate am să mă înscriu într-un partid. Habar n-am!

Eu, totuși, mă întreb cum iau bacalaureatul elevii din Babeș, serios! 94% este un procent fabulos. 

În timp ce profilul absolventului se degradează de la an la an, noi în cancelarie vorbim despre hârtiile pe care trebuie să le facem! ILAR! 

Ceea ce este cel mai grav este că elevii știu că poți să pleci din Babeș dacă ”doamna director” KIRSTEUER vrea asta. 🙂 🙂 Deci, ești la mâna elevilor și a directoarei! 🙂 🙂

Părinții s-au simțit ofensați când elevii au fost puși să dea declarații că nu au telefoanele la ei.

Impresii din perioada detașării la Colegiul Național Victor Babeș – 12 XI 2019

12. XI. 2019 – CP

Am dat peste un director dictator. Ține în jurul dumneaei numai persoanele care îi sunt supuse. Mă distrează… De fapt azi, în timpul CP m-am distrat copios. Mi-am adus aminte de anii studenției când am mers la o biserică adventistă ca să înțeleg cum de colega mea are creierul spălat și nu vrea să meargă la ”Trilogia antică”, care se juca la TN, cred. M-am delectat copios. Am stat în spatele participanților și aveam o perspectiva de ansamblu. Era ca la biserica adventistă. Toți stăteau ca supușii pioși. A vorbit 90 de minute. Eu am intervenit și m-a pus la punct. A decis să exmatriculeze un elev pentru că avea părul vopsit în roșu, dar mai mult pentru că i-a răspuns arogant. I-am sugerat elevului în plen să-și ceară iertare și să promită că în 24 de ore revine la culoarea inițială. Eu nu știam că în CP se tace. 🙂 Îmi vine să râd și acum, serios! A fost exmatriculat cu acordul tuturor. Chiar eu am acceptat, văzând că nimeni nu ia atitudine, nici chiar tatăl elevului, și dumnealui invitat la CP. Procedura permite ca elevul să față contestație la CA pentru exmatriculare și CA poate reveni asupra deciziei dacă elevul își schimbă comportamentul. Tatălui i-a spus că elevul are nevoie de terapie psihologică și chiar psihiatrică, ceea ce mi s-a părut exagerat.

Îi face pe toți cu ou și cu oțet și toți tac, iar pe mine asta mă amuză. Niște adulți aplecați de griji, împovărați de hârtii, care sunt și la mâna elevilor, nu mi se pare tocmai OK.

Punctual, a început cu un curs de perfecționare, ceva gen ”Educație financiară”, pentru profesori. A nominalizat 23 de profesori și nu știu după ce criterii. Cred că pe simpatii. Pe urmă a vorbit despre un simpozion care se va desfășura la Ateneu. Dacă m-am abținut să o întreb criteriile după care a ales profesorii pentru perfecționare, la acest punct am intervenit și am spus că vreau și eu să merg. S-a uitat la mine cu o notă de superioritate și m-a întrebat cu cine o să merg, apoi mi-a spus că se mai gândește și, probabil s-a gândit și m-a sunat când eu eram deja acasă. 

Dacă nu știați, profesorii fac și inventarul! Doamne, cât să-mi fac cruce! De ce mai este contabil? – mă-ntreb și eu ca prostul…

Să fiu sinceră, mie îmi place ordinea din Babeș, dar metodele doamnei sunt o formă de stres pentru colegi. 

Acum are o pată pe un profesor de psihologie, Toni Șerban. Omul este profesor! Merge la clasă să le deschidă mintea, dar, probabil, elevilor li s-a inoculat ideea că este un profesor problemă și uite așa au făcut un soi de sesizare verbală la șeful de catedră că le-a dat un test despre gândire, când a predat ”gândirea”. Păi mie acesta mi se pare că este adevăratul profesor de psihologie, dar iar nu am luat cuvântul…
Acum a greșit și acest profesor. Într-unul din e-mail-urile trimise către școală a spus că nu acceptă să fie jignit de nu știu ce elev de culoare și mai știu eu ce a scris pe acolo.
Un director are obligația să atenueze un conflict, nu să-l amplifice.
Se face comisie disciplinară.
Un alt coleg a fost admonestat pentru că la ora dumnealui doi elevi au aruncat cu plăcintă între ei. În loc să cheme elevii în CP, l-a muștruluit pe profesor și acesta nu a zis nimic. Eu iar aș fi intervenit, dar dacă aici cuvântul de bază este supușenia, am zis și eu să-ncerc să văd cum este să fii fără coloană vertebrală. 😂😂😂 M-am distrat, serios. Nu vreau să intru în dizgrația acestei femei dictator. 🙂 🙂 O agreez atât timp cât este ordine și disciplină în școală, iar eu pot să fiu profesor, dar nu știu cât o să mai rezist fără să iau atitudine când deciziile mi se par neconforme cu respectul față de colegi.
Ca-n biserica adventistă! Nu glumesc!

Impresii din perioada detașării la Colegiul Național Victor Babeș – 29.X.2019

29 octombrie 2019

Sunt puțin uluită de ce întâmplă la Victor Babeș.

Doamna director decapitează cum vrea dumneaei și pe cine vrea.

Azi a scos din Consiliul de Administrație două colege, colegele care au muncit zi lumină pentru comisia ARACIP, care a fost în școală în 17-18 octombrie 2019 și școala a primit FOARTE BINE la toți indicatorii, deși, dacă stau să mă gândesc, nu este chiar așa.

Într-adevăr rezultatele la bacalaureat sunt meritorii, promovabilitate peste 94%, dar comportamentele elevilor nu au nimic mai presus de cele ale elevilor de la un liceu tehnologic. Aceeași lentoare în strădania intelectuală, aceeași fugă după note, aceleași apucături de a fuma în fața liceului. Într-adevăr, în liceu este uniformă, un tricou cu sigla liceului, dar de aproape școala nu este ceea ce ar trebui să fie.

Nu există laborator de chimie funcțional. Există două laboratoare, dar fără chiuvetă. Am întrebat dacă avem substanțe chimice și nu prea sunt. Ce-or fi verificat cei din ARACIP? Doar hârtii, cum bine a spus la dezbaterea de la Palatul Parlamentului din 23 octombrie 2019, Andreea Păștinaru, președinta comisiei activități educative extrașcolare și extracurriculare, în plen, unde am avut onoarea să merg și eu, alături de alți 19 colegi.

Doamna director m-a propus pentru comisia CEAC, într-unul din CP. A afișat organigrama în cancelarie, dar mie nu mi-a dat copia deciziei de membru în CEAC. Tot îl întreabă pe președintele comisiei în CEAC cine mai face parte, de parcă a uitat că m-a numit. Mă rog!

Ciudat și foarte ciudat, la începutul semestrului am avut ore la clasa a XI-a. Copiii erau activi. La ieșirea din clasă elevii au salutat-o și a părut mirată că fac ore cu mine. De atunci am observat un grad de indisciplină la acești elevi. Nu pot să pun note de 10 elevilor care nu muncesc oră de oră. Una din eleve mi-a spus că merge la doamna director și asta m-a uimit, fiind nemulțumită de notă.

Sper că nu se va repeta povestea de la Colegiul Economic Viilor!

Clasa a X-a, chimie organică… Am pornit metodic în predarea noțiunilor. Aș spune că mă izbesc de un dezinteres. Acum și eu am o problemă! Pun accent pe învățarea centrată pe elev, adică vreau ca fiecare elev să opereze cu informația științifică și asta-i obosește.

Clasele de a IX-a sunt OK și sper să nu își piardă interesul pentru studiu.

Deci, azi, 29 octombrie, am văzut în forță un exces de putere. Nimeni nu îndrăznește să o contrazică pe doamna director. Nimeni!

Nimeni nu a luat apărarea colegelor demise din CA. Ba, mai mult, a fost demisă, la propunerea doamnei director, și reprezentanta sindicatului.

A, să vă spun, am reintrat în sindicat. Lidera de sindicat m-a abordat cum am venit în liceu și asta mi-a plăcut.

La procedura de luare a telefoanelor am comentat. Toți profesorii de la primele ore cară telefoanele în cancelarie și le duc cei de la ultima oră. Pentru mine ar fi mai ok să fie sigilate cutiile și lăsate în sala de clasă.

Nu știu, serios, ce să mai cred. La cum stă toată lumea cu capul plecat, cine știe ce mă mai așteaptă.

Stați puțin, am cerut copia REVISAL de la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin. Apărea detașarea la CNVB, dar nu și perioada, un an de zile. Ciudat și foarte ciudat! Cu atât mai ciudat cu cât purtasem o discuție cu doamna director și îmi spusese că acolo poate să rămână liber și exact așa am primit-o.

Din CNVB pleacă profesorii. Eu o admir pentru cum dă sarcinile, dar colegii mi-au spus că, dacă nu place pe cineva, acel cineva pleacă din școală. Și uite așa a plecat săptămâna trecută diriginta de la clasa a XI-a C, Bogatoniu Nicoleta.

Este o stare de dictatură și nu mi-ar displace, dar este o dictatură incorectă, gen cine nu este cu mine este împotriva mea.

Doamna Kirsteuer caută să-și facă aliați. Probabil cu mine așteaptă să vadă ce decide MEN. M-a trecut în CEAC poate cu gândul că plec din școală. Încep să mă gândesc dacă mă place… 🙂

Comisiile metodice sunt și aici pe hârtie. Adică semnez o hârtie, fără să fi participat la elaborarea ei. Apropo, și președintele de la CEAC, Adomniței George, m-a pus să semnez într-un registru CEAC, ca membru, dar nu am văzut ce am semnat. Mi-a spus să citesc panoul.  Mâine o să-i cer să văd procesul verbal. Omul s-a detașat, intre timp. 😂😂😂 L-au pus director, asa că nu am apucat să văd ce am semnat pe petecul acela de hârtie, unde apaream în comisia CEAC.

Mă aștept la tot felul de șicane. Dacă doamna are susținere politică și dușmanii mei sunt din sfera politicului, dacă doamna director nu are coloană vertebrală și nu mă va susține în demersul didactic de calitate pe care îl conduc la ore, va fi furtună. 

Cum să plece profesori din școală, pe motiv că nu sunt pe placul directorilor?

Iată că am întâlnit profilul directorului dictator. Păi nu pot spune altfel decât dictator. Nimeni nu a luat apărarea colegelor demise din CA și nici a liderei de sindicat. A fost un tur de forță, serios!

Directorul adjunct este ca un cățeluș ce stă în umbra doamnei. Este ilară atitudinea dumnealui, pentru mine.

Eu vreau să pot să-mi fac orele ca la carte și atât. Doamna apreciază timpul pe care îl petreci în școală după ore. O să rămân în cancelarie să-mi corectez lucrările.

Este ceva interesant în Babeș. Tezele sunt cu subiect comun, dar ar trebui ca subiectele să fie în făcute în cadrul comisiei metodice. Nici vorbă! Eu am făcut subiectul la clasa a IX-a. Mi-a ieșit, dar m-am și documentat.

Îmi place directoarea.😂😂😂 Uneori chiar zic că ar putea fi ministrul educației. Ar putea demite directorii incompetenți, dar de aici și până a se debarasa de oamenii care au muncit, nu sunt de acord. Acum îmi dau seama că și dumneaei este incompetentă! 

O, mă gândesc ce-ar spune dacă ar citi ce-am scris aici! 🙂

Sunt pregătită pentru liniște, dar și pentru furtună! Probabil va încerca să-mi pună clasele în cap, pe tiparul celor de la Colegiul Economic Viilor. La ore nu mi-a intrat încă.

Măi, dacă și CNVB este gata să strice ordinea și disciplina pentru a mă declara pe mine incapabilă, este chiar caz penal. Poate fi doar un scenariu, dar deja am semne de întrebare. 🙂

Pentru mine este o onoare că sunt profesor la CNVB.