Experiență profesională:
2021-2022 profesor detașat la cerere – chimie – Liceul Teoretic Dante Alighieri, București;

2020-2021 profesor detașat în interesul învățământului -chimie – Colegiul Național Victor Babeș, București;

2019-2020 profesor detașat la cerere – chimie – Colegiul Național Victor Babeș, București;

2018-2019 profesor detașat la cerere – chimie- Colegiul Economic Viilor, București;

1996 – titulară prin concurs național la Grupul Școlar Decebal/ Colegiul Tehnic Decebal/ Liceul Tehnologic Decebal – Drobeta-Turnu Severin, chimie industrială;



Dacă s-au gândit să-mi fure sau să-mi dubleze identitatea, le spun că sunt cretini fără măsură. Scrisul meu este unic. Dacă cineva verifică cataloagele din Colegiul Tehnic Decebal, azi Liceul Tehnologic Decebal, din Turnu Severin, cataloagele din Colegiul Economic Viilor, Colegiul Național Victor Babeș și anul acesta pe cele din Liceul Teoretic Dante Alighieri, București, vor constata ușor că sunt o singură persoană, una care tot ce face – face temeinic, căci altfel aș sta și eu cu capul plecat în fața incompetenților. 🤣🤣🤣
11.X.2021
Ce deștepți ar fi dușmanii mei dacă în sinea lor și-ar recunoaște idioțenia și ar înceta hărțuirea exercitată asupra mea. Și au tot cooptat alți idioți! S-au coalizat împotriva unui om care doar a arătat hibele din educație și cam din toate structurile statului român, din 2001.
Dacă nu încetează, este alegerea lor!
Nu aș vrea să încep să trimit gânduri rele în Univers! Nu-mi stă în caracter, dar acum îl înțeleg pe David. Asta în plan metafizic. În plan teluric, proces internațional pentru încălcarea dreptului la opinie, în primul rând și toate înscenările care au decurs de aici.
Am destulă tărie de caracter și rezistență psihică! Nici nu știam, dacă nu mă trezeam în hățișul creat de idioți.🤣🤣🤣
10.10.2021, din ce am scris pe FB!
Trebuie să recunosc că dușmanii mei sunt redutabili în idioțenie! În 2014 am scris, ca Liliana Ionescu, Avocatului Poporului. De atunci trebuia să-mi dau seama că ceva este în neregulă. Ca prin minune războiul psihologic asupra mea a încetat, atunci. Și-au ascuțit armele și au trecut din nou la atac. În 2019, am scris iar Avocatului Poporului, de data aceasta ca Liliana Grecu, nume la care am revenit în urma divorțului amiabil din 2015, înregistrat la Evidența Populației Turnu Severin. Niciun răspuns! .
M-am detașat de idioțenia dușmanilor mei. Privesc totul ca un observator extern. Am scris instituțiilor axate pe drepturile omului. Cred că și acest e-mail a fost interceptat. Pot scrie o carte, de la transfer de personalitate la furt de identitate! Asta cred că au vrut să facă serviciile secrete. I-am deranjat pe toți cu opiniile mele și au găsit soluția cea mai proastă, una care-i poate duce direct spre pierderea libertății! Eu nu ies din peisaj! Să vedem ce mai pun la cale! Ați putea zice că aici dau dovadă de creativitate, dar este crunta realitate!
Ce-aș râde ca divorțul meu să nu fi fost înregistrat la Evidența Populației din Turnu Severin decât fictiv, că tot am primit o simplă hârtie prost tehnoredactată ca certificat de divorț!
România penală ar fi un titlu care ar arunca statul de drept în aer.
UE trebuie să aibă o prevedere cu privire la lansarea procedurii de urgență pentru încălcarea flagrantă a drepturilor unui cetățean dintr-o țară membră. Dacă nu are, trebuie să aibă pe viitor.
Dacă într-o țară minim cinci idioți cu funcții sunt deranjați de opiniile unei persoane și vor să o discrediteze pot face lejer asta, folosindu-se de influența lor, în lipsa unei legislații în vigoare.
🤣🤣🤣 Ce încurcături s-or mai fi produs? Mi-am depus formularul de direcționare impozit pe salariu, pe doi ani, către AGIRo, la ANAF sector 2, în 2020. Am scris adresa din Hățișului, unde aveam și atunci viză de flotant și pe care am prelungit-o. Mai am un xerox cu viza de flotant din 2020.
Mie nu mi se pare important dacă pui domiciliul din CI sau pe cel de reședință. Am un CNP, o serie și un număr la cartea de identitate, deci am identitate unică.
Am și eu dublura formularului în original.
Contul meu de Gmail este test de atenție pentru mulți și multe din mesajele adresate mie au ajuns la o anume doamnă cu cont asemănător cu al meu, dar cu un singur „l” la inceput, deci lilianagrecu@gmail.com. Într-una din zile mi-a scris că s-a săturat să tot primească mesaje în numele meu și m-a rugat să le spun colegilor să fie atenți la scrierea contului. O dată chiar mi-a redirecționat un e-mail important. Era cu niste fișe de completat. Nu știu ce mi-a venit acum să caut mesajele. Nu le mai am. Eu nu șterg niciun mesaj din conturile mele de poștă electronică. În alili2001 le pe toate, din 2001. Nu mai apăreau cele de la Garanti, într-un timp. Ca-n filmele SF, au apărut.
I-am scris doamnei care deține contul care chiar mi-aș fi dorit să fie al meu, dar el era atribuit în 2015, lilianagrecu@gmail.com. Sper să primesc răspuns!




Diverse poze din Zoom sau direct din FB!








Poze dragi, momente plăcute!























Constat că nu mi-am pus pe blog fișa de autoevaluare și raportul de activitate trimise electronic la CNVB în 14 august 2020, pentru anul școlar 2019-2020, când am avut detașare prin concurs specific. Am observat pentru că azi trebuie să-mi trimit fișa de autoevaluare și raportul de activitate la CNVB pentru anul școlar 2020-2021, când am avut detașare în interesul învățământului. – Liliana D. Grecu (Ionescu). Lucrez din drive prof.grecu.liliana@credis-virtual.net. Cu această adresă am câștigat licență Mozabook și m-am înscris la câteva ateliere și simpozioane CCD București. Nu mi-am primit adeverințele, deși le-am cerut! 😀😀😀 Au vrut să zică că llilianagrecu@gmail.com nu este și prof.grecu.liliana@credis-virtual.net. 😂😂😂 I-am trimis licența din prof.grecu.liliana@credis-virtual.net și doamnei director a CNVB – Kirsteuer Rodica, plus unui membru din CA din CNVB. 😀😀😀








































































😀😀😀 Constat că pe blogul personal, la pagina „despre Grecu D. Liliana (Liliana Ionescu 1992-2015) sunt probleme cu afișarea fișele de prezență lucrate pe laptop cu WPS, cel din 20 mai 2021 fiind scanat și predat online semnat și resemnat la secretariat CNVB. Când intru din FB pe blog, se văd. Când intru din telefon, nu! 😀😀😀 https://liliana-grecu.com
😀😀😀 Acum îmi scrie „schimbări locale”. 😀😀😀 Mie îmi intra pagina direct, acum o lună de zile! Cred că au mutat-o și pe asta! 😀😀 Haideți că postez mesajele de pe FB direct pe pagină! Să vedem dacă există un furt de identitate online, identitatea mea! 😀😀😀
***
Mi-or fi trunchiat și contul de pe e-cursuri.cnvictorbabes.ro și cel de la Classroom! 😀😀😀
Am muncit zi lumină la ele, iar dovezile sunt la mine!
Eu le spun de pe acum, cei ce au intrat în mizeria asta sunt cu retard pe inteligență emoțională! 😀😀😀
Fisa-de-pontaj-Liliana-Grecu-CNVB-12-29.-04.-2021-1Descarcă

După Vola, eu călătoresc cu un prieten care sunt tot eu… 😀😀😀
Am pus același număr de pașaport și nu mă vede că sunt aceeași persoană! 😀😀😀 Acum am două conturi pe Vola, cu același pașaport! Nu știu pe care să-mi cer rambursarea banilor pentru zborurile anulate. Pe e-mail nu mi-au trimis încă voucherul pentru zborurile anulate spre și dinspre Viena, între ani 28 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021. 😀😀😀 Am solicitat rambursarea din 1 aprilie 2021. Degeaba! 😀😀😀 Am resolicitat-o și văd că mă duce în contul Vola, dar trebuie să verific la care cont, unul este cu @yahoo, iar celălalt cu llilianagrecu@gmail.com, pentru că nu mi-au permis să-mi schimb pe @yahoo cu @gmail… 😀😀😀
Eu am primit e-mail-uri de la VoLa pe alili2001@yahoo.com. Nu înțeleg de ce mi-au lăsat două conturi pe Vola cu același număr de pașaport și nu mi-au permis să schimb adresa de e-mail, din alili2001@yahoo.com în llilianagrecu@gmail.com! Am șters contul Vola cu inregistrare ca alili2001@yahoo.com. Booking mi-a permis să schimb adresele de e-mail! ♥️








































Cred că am obosit tot internetul cu căutările mele și cu activitatea online! Am două telefoane, două tablete – cea de la școală și cea din Severin, care stătea degeaba, soră-mea cumpărându-și alta, între timp., plus laptop-ul din 2007… Și lucrez de pe toate, de pe cinci conturi, două platforme, un blog, zoom, whatsapp – pe două numere de telefon din 2020… 🙂 🙂
Exist în online din 2001! Cred că Google ar putea să mă premieze! 🙂 🙂
1613198012053_bonuscardextrasdecont Liliana Ionescu, în 2012. După 2015 mi-au schimbat numărul cardului. Îmi trimiseseră cardul tot pe Liliana Ionescu, deși divorțasem. Am cerut reactualizarea numelui și am primit un nou card. Constat acum că a fost schimbat numarul cardului.Descarcă
Adeverinta-medicala-si-certificat-de-integritate, depuse la începutul anului școlar la secretariatul liceuluiDescarcă



La CNVB fișele de prezență se depun la data de 20 ale fiecărei luni, conform unei note interne validate de C.A.Descarcă
15 ani am stat și am meditat de ce natura umană este înclinată să facă mai mult rău, decât bine. Am trecut prin toate stările, de la nemulțumire la uluire, de la apăsare la eliberare și am înțeles că fiecare decide ce poartă cu el. Cei ce fac rău își încarcă karma. Cei spre care se îndreaptă răul, dacă acționează, fără a reacționa și a răspunde la rău cu rău, își purifică karma.
Sunt în faza de acceptare a răutății umane, dar și de acțiune fără reacțiune!
2 iulie 2015
Nu este nimic mai minunat, pe lumea asta, decât să citești povești copilului tău sau altor copii, chiar și unor adolescenți! Filonul inteligenței tradiționale se află închis în carțile cu povești nemuritoare ale tuturor popoarelor lumii.
Am avut o trăire recentă, în acest sens. Am citit elevilor de clasa a XII-a un fragment din ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Parcă scoteam din adâncurile mării nestemate și le aduceam la suprafață.
Din păcate, în prezent, literatura pentru copii este invadată de tot felul de creații puerile.
Pentru mine, cărțile sunt instrumente și mijloace de a ajunge la sufletul unui copil sau adolescent. De multe ori, la ore, atunci când indiferența elevilor mi se pare la cote alarmante, iau de la bibliotecă cărți cu poezii consacrate. Uneori, elevii de liceu intră în jocul meu, devin captivați și își doresc să citească chiar ei, alteori îmi spun că nu înțeleg nimic din ceea ce citesc. Cred că goana, la clasă, prin manualele de Citire și Limba și literatura română ne costă foarte mult, cultivând, paradoxal, repulsia față de lectură, nicidecum dragostea.
4 noiemb. 2014
Ce fel de profesor este Liliana GRECU (din foarte multă prostie, cândva, Ionescu)?
Cu siguranță nu este un profesor care vorbește cu tabla și doar pentru tablă, așa cum avea fiul meu în clasa a IX-a un profesor care umplea tablele cu formule de fizică fără ca cineva să le priceapă.
Sunt un profesor care încearcă să stârnească elevul spre efort intelectual. Uneori ies din tiparele programei și în primele zece minute din oră sau în ultimele, propun elevilor un test de inteligență, din dorința de a înțelege utilitatea și rolul matematicii, disciplină răspunzătoare de formarea gândirii critice.
Concep exerciții și probleme astfel încât să urmăresc capacitatea de aplicare a teoriei în rezolvarea lor. Centralizez datele problemelor și invit elevii să găsească regularități atunci când modific o variabilă, instigându-i spre cercetarea fenomenului. Aduc la clasă tabele, urmărind modul lor de realizare. Sunt elevi care mai întâi fac tabelul și apoi scriu în el, constatând la un moment dat că nu au gestionat bine spațiul pe coala de hârtie. Am fișe de lucru și reviste despre sănătate. Sunt ore la unitatea de învățare medicamente pe care le folosesc în scopul unei educații pentru sănătate. Orice teorie o aduc în viața de zi cu zi și caut similitudini, învățându-i pe elevi să compare teoria cu realitatea și de multe ori una spune teoria și alta găsim în practică. Folosesc mult fișe de lucru, deoarece predarea mea se axează pe explicarea și descifrarea tainelor științei, prin dezvoltarea tuturor tipurilor de inteligență.
Sunt un profesor care nu jignește elevii, dar care folose;te forța cuvintelor. Sunt un profesor care are nevoie de elevi dispuși să depună efort intelectual. Sunt un profesor care învață elevul să gândească, să aplice și să analizeze. Sunt un profesor care învață elevul să aibă opinii și curaj să și le facă cunoscute. Sunt un profesor care nu pune accent pe învățarea mecanică, ci doar pe interiorizarea cunoștințelor și aplicarea lor în situații concrete. Sunt un profesor prietenos… Sunt un profesor care nu dă palme la ceea ce face și urmărește cu interes formarea și dezvoltarea personalității elevilor săi. Sunt un profesor care încearcă să nu sugrume creativitatea elevilor săi.
Aștept elevii mei să continue descrierea începută de mine…
Învățarea necesită doi parteneri – unul trebuie să cunoască mecanismele devenirii intelectuale a ființei umane, iar celălalt trebuie să fie dispus să depună efort intelectual, învățând din plăcere!
18 noiembrie 2014
Am găsit o autocaracterizare pe care am scris-o prin 2010, într-una din agendele mele.
”Sunt gata să stârnesc ”al III-lea Război Mondial”, pentru că nu pot să renunț la a spune ceea ce gândesc. Deranjez uneori prin stilul meu direct și argumentele mele pot irita pe cei din jur. Declanșez mici procese de conștiință și, credeam atunci, totul reintră în normal, când de fapt am ajuns la concluzia că oamenii își pot folosi inteligența în sens distructiv..
Viața și anii mi-au demonstrat că omul trebuie să fie într-o continuă luptă cu el, dacă vrea să se autodepășească. Șlefuirea unui diamant necesită răbdare și migală, întocmai ca și formarea și dezvoltarea personalității umane. Până la 35 de ani am fost permanent preocupată de mine, investind în educație, apoi, dintr-o dată, am început să mă gândesc și la existența celorlalți, la bucuriile și la deznădejdea ce-i poate cotropi în situații limită, la bine și la rău, la nivelul de trai al celor îmbuibați și al celor săraci, la mediul în care trăiesc și îmi desfășor activitatea – școala.
Mulți ani am fost locatar în cochilia propriilor gânduri. Perioada acumulărilor și a cristalizării conștiinței de sine (pentru care tata mi-a cultivat nelimitat respectul) a fost de lungă durată, apoi a urmat EXPLOZIA, REVOLTA față de tot ce este incorect în lumea în care trăim.
Între timp, pas cu pas am devenit sociabilă, comunicativă, altruistă, înțelegătoare, asertivă.
Iubesc florile și natura umană, chiar și azi, după toate ițele țesute în spatele meu.
Îmi plac poveștile nemuritoare! Ele mi-au întărit credința în forța binelui și a adevărului. Cu timpul, am primit credința în Dumnezeu, asociindu-l cu credința în bine, în frumos și în adevăr, valori în spiritul cărora am fost educată!
Evenimente și acțiuni:
http://titularizare.edu.ro/2020/generated/files/j/index.html#B
Pe 24 august 2020 a fost operată pe site-ul titularizare detașarea mea în interesul învățământului la CNVB. Din prudență, îmi depusesem și dosar de detașare prin concurs specific. Am sunat la ISMB1 și scris e-mail la ISMB în dimineața zilei de 24 august, deoarece atunci ar fi fost ședința publică pentru detașările prin concurs specific.
Cerere detașare CTD -1 Din 03.06.a.c. și până azi nu am primit nici un act solicitat Colegiului Tehnic Decebal, azi Liceul Tehnologic Decebal. Am scris pe adresa de e-mail a directorului, a secretarei și a unui membru din CA. în datea de 3, apoi 4 și 7 iunie. Nu vă mai spun că i-am scris și șefului de catedră, solicitând hârtiile care atestă activitatea mea metodică din 2017-2018 și aveam în minte adeverințele de propunător subiecte olimpiadă și organizator. Ele se dau de la un an la altul. Nu știu de ce. Cert este că am primit niște hârtii din 2016-2017, pe care le aveam. 🙂
Adeverință detașare ISJ MH pentru București – am primit-o imediat!
(r)RAPORT DE ACTIVITATE ONLINE Liliana Grecu 2-5 iunie 2020, CNVB
RAPORT FINAL Saptamana Altfel CNVB, 9D, Grecu Liliana, 25-29 mai 2020,
RAPORT DE ACTIVITATE ONLINE Liliana Grecu 18-22 mai 2020, CNVB
Activități propuse pentru ”Școala Altfel” – 25-29 mai 2020. Nu știu dacă am voie să cer ca fiecare elev să aibă un jurnal al școlii altfel… Forumul educației este în mentenanță iar.
Scoala altfel 25-29 mai 2020 planificare și propuneri activități
RAPORT DE ACTIVITATE ONLINE Liliana Grecu 11-15 mai 2020, CNVB
RAPORT DE ACTIVITATE ONLINE Liliana Grecu 4-8 mai 2020, CNVB
RAPORT DE ACTIVITATE ONLINE Liliana Grecu, CNVB, 22-24; 27-30. 04.2020
Membru în corpul de experți în Management Educațional, din 11 iunie 2019
Disertație 26 iunie 2018, Master ”Management Educațional”
Disertație 26 iunie 2018 – Liliana Grecu.ppt Master ”Management Educațional”
Raport_de_activitate anual 2018-2019 CEV – L. Grecu
Raport autoevaluare 2017-2018 – GRECU LILIANA (I)
(1) fisa evaluare pctj 2017-2018 GRECU LILIANA (1)
Fisa-evaluare-cd-2016-2017-Liliana-Grecu
Raport-activitate-Liliana-Grecu-2016-2017
fisa evaluare cd 2015-2016 – Liliana Grecu
Raport-activitate-Liliana-Grecu-2015-2016
Cerere inscriere selectie proiect ~Educatie pentru viata – EV~ pozitia exp
certificat Congres AGIRo, 18-22 august 2015, Cluj
Adeverinte- certificate -Scoala de vara, 24-29 iulie 2015, Chisinau si Eforie Sud
Raport activitate Liliana Grecu 2014-2015
OPIS DOSAR GRADAȚIE 2015-2020 salvat
Metodisti_ISJ_2014_2015 ( dintr-o eroare a ISJ, apar Ionescu Iuliana)
OPIS DOSAR METODIST, sept 2014
scrisoare de intentie metodist
CV Liliana Ionescu, sept 2014, metodist
participari-la-proiecte credite Liliana Grecu
Raport activitate Liliana Ionescu 2013-2014
Scrisoare de intentie, PLM, Germania
CV Liliana Ionescu, PLM, Germania
Raport activitate Liliana Ionescu, 2012-2013
Raport activitate Liliana Ionescu, 2009-2010
Raport activitate Liliana Ionescu, 2007-2008
Raport activitate, sem II, 2006-2007